FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Biblia susține reîncarnarea!
Text postat de Marian Tudorel Lazar
Nu credeam că o să ajung să spun vreodată aceasta, dar se pare că legea lui Dumnezeu era legea binelui, chiar și atunci când poruncea uciderea pruncilor, uciderea cu pietre sau alte grozăvii. Oamenii se războiesc cu Dumnezeu exact cum un copil se războiește cu tatăl său, care vrea să-l educe, spre binele său și în pofida tuturor împotrivirilor sale. Ori, dacă noi ne împotrivim lui Dumnezeu ca unui tată, asta înseamnă că suntem fiii Lui. Fiind fiii Lui, înseamnă că suntem asemenea Lui. Iar dacă suntem asemenea lui înseamnă că suntem nemuritori, dacă suntem nemuritori înseamnă că moartea nu există. Moartea este doar începutul unei noi vieți. Biblia ne învață că faptele noastre de acum vor fi cele care vor decide care va fi viața noastră viitoare. Aceasta este sinonim "karmei", exact acel cuvânt folosit de cei care cred în "reîncarnare". Și Biblia nu spune de o singură viață viitoare, ba chiar spune că "tot ce a fost va mai fi și tot ce va mai fi a mai fost". Iar viața viitoare toți știm că "va fi", pentru fiecare dintre noi, atât sfinți cât și păcătoși. Dacă "va fi" pentru fiecare dintre noi, potrivit a ceea ce spune Biblia, înseamnă că "a mai fost", deasemeni, pentru fiecare dintre noi. Iar dacă viața viitoare "a mai fost și vai fi", pentru fiecare dintre noi, singura concluzie pe care o putem trage, POTRIVIT BIBLIEI, este că viața noastră este un șir nesfârșit de morți și reîncarnări. Și iată că v-am spus-o și pe aceasta...
Deci, dacă viața este un șir nesfârșit de reîncarnări succesive și fiecare viață prezentă decide condițiile vieții viitoare, este clar că, cu cât un om acumulează mai multe păcate, cu atât mai greu va trăi în "viața viitoare". Cu cât un om va avea mai multe fapte bune, cu atât mai frumoasă îi va fi nașterea viitoare.
Deasemeni, întocmai ca budiștii, Biblia prevede și posibilitatea Nirvanei, a raiului. Dar pentru aceasta trebuie să fii total absolvit de păcate, să fii fără nici o pată. Dacă Budiștii trebuie să urmeze calea lui Buda pentru a ajunge în Nirvana, noi trebuie să urmăm calea lui Isus pentru a ajunge în Rai. Și este interesant că, la fel cum Buda nu este Dumnezeu ci doar o persoană care a ajuns să se contopească în Dumnezeu, nici Isus nu este Dumnezeu ci o persoană care a reușit "să fie una cu Dumnezeu".
În concluzie, atunci când Dumnezeu poruncea moartea unui popor întreg nu o făcea decât pentru că acel popor era pornit numai pe calea facerii răului și orice clipă pe care o trăia în plus însemna o șansă în plus să facă mai mult rău și astfel să primească mai multe chinuri în viața viitoare. Dacă Dumnezeu nu ar fi omorât o lume întreagă la potop, potrivit unor legi universale, cărora nici măcar Dumnezeu nu se poate împotrivi, la moartea lor acei oameni nu s-ar mai fi putut vreodată renaște pe același pământ decât dacă acest pământ ar fi fost transformat într-un iad. Și mă îndoiesc că cineva dintre noi dorește venirea iadului și a "apocalipsei".
De ce însă i-ar păsa lui Dumnezeu de aceasta? Din pură milă, din compasiune? Da, au și acestea rolul lor dar principalul motiv al lui Dumnezeu este INTERESUL. La fel cum Israelul avea cetăți obișnuite dar și cetăți de scăpare, la fel și în universul acesta sunt lumi obișnuite, sunt iaduri cumplite, dar și raiuri. Cum fiecare țară are nevoie nu doar de pușcării, dar și de locuri de relaxare, la fel și fiecare Univers nou construit are nevoie și de locuri frumoase pe lângă iadurile de început. Dumnezeu este Marele Arhitect, el construiește mereu noi și noi lumi. Pentru a-și asigura locuitorii iadurilor nu are nevoie să facă nici un efort, aceștia se nasc de la sine în fiecare dintre lumi, prin simplă evoluție darwinistă. Dar, pentru a-și asigura construcția de raiuri și pe locuitorii care să aibă grijă de ele, Dumnezeu are nevoie să depună efort, să creeze oameni din materia fiecărei planete înainte chiar ca acea planetă să dea oameni de la sine, să lumineze minți și să mântuiască păcătoși. Deci Dumnezeu ne-a dăruit mântuirea ...din dragoste... pentru opera sa. Și ați uitat oare că pe Adam nu l-a făcut că l-ar fi rugat Adam, care oricum zăcea fără de formă în pământ și fără să știe, ci pentru că avea nevoie de lucrători în grădina sa?!

Să fiți iubiți!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Daca Dumnezeu este obligat sa se supuna unor legi universale, inseamna ca exista o alta putere mai mare ca a lui Dumnezeu care il obliga sa faca acest lucru.
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-12-08 15:32:27

Dle Cioaca, dvs omiteti ideea de soacra in acest rationament.

Ptiu, drace, cum reusesti sa-ti vari tu coada pana si in gandurile celor mai devotati si cucernici credinciosi.
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-12-08 15:32:27

Ia inlocuiti 'drace' cu 'soacra'. Vedeti cum totul se limpezeste, chiar si rationamentul dlui Lazar
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2012-12-11 14:29:20
         
 
  Domnule Cioacă,

nu trebuie să insistați și să-mi spuneți de mai multe ori, am înțeles din prima că pentru dvs YHWH este un inpocrit. Dar eu nu v-am cerut să vă mărturisiți și nici să-mi expuneți basmul românesc cu autor necunoscut intitulat "Iadul", eu pur și simplu am spus ce concluzie logică se poate extrage din romanul literar istoric intitulat "Biblia". Nu mă interesează nici măcar să-mi spună cineva daca este sau nu este de acord. M-ar interesa însă foarte mult dacă cineva și-ar expune părerea despre rationametul făcut și ar găsi vreo hibă. Acea hibă ar fi aur curat pentru mine.

Vă mulțumesc!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-12-09 10:26:57
         
 
  "Dacă poate să facă ceva și zice că "nu poate", deși înseamnă "nu vreau", ca să scape de răspundere, atunci este și ipocrit și mincinos."
(Marian Tudorel Lazar despre Bunul Dumnezeu)

Stimate domnule Lazar
Citind cele scrise de dumneavoastra am inceput sa ma inchin in timp ce ma rugam
-iarta-l Doamne ca nu stie ce spune!
Nu ca nu mi-ar face placere sa va am vecin de cazan, dar parca tot e mai bine sa si pe cineva care te cunoaste acreditat pe langa scaunul lui
Sfantul Petru.
Parerea mea este ca Bunul Dumnezeu nu este nici mincinos nici ipocrit. A observat insa cat de bine se simt oamenii atunci cand le spui o minciuna bine ticluita si cat de fiorosi pot deveni atunci cand afla un adevar neconvenabil. Eu am un prieten care mi-a spus ca atunci cand ii spune sotiei ca este cea mai frumoasa primeste cele mai alese bucate, dar daca are cunva curajul sa-i spuna ca a cam mluat in greutate tot ce primeste este o tigaie in cap. Din fericire eu nu sunt obligat sa umblu cu astfel de miciuni fiindca sotia mea oricum nu gateste.
In concluzie: atunci cand Dumnezeu infrumuseteaza cu 180 de grade adevarul el nu face altceva decat sa se sacrifice pe el pentru a ne face pe noi mai fericiti.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-12-08 23:44:59
         
 
  Stimate domnule Cioacă,

după cum spuneam, pe mine nu mă interesează să-mi imaginez ce vrea sau ce poate Dumnezeu să facă, eu pur și simplu iau Biblia drept o mărturisire a lui despre ce poate și ce nu poate. Dacă poate să facă ceva și zice că "nu poate", deși înseamnă "nu vreau", ca să scape de răspundere, atunci este și ipocrit și mincinos. Ca atare, constat că asta credeți dvs. despre Dumnezeul biblic, dar asta nu înseamnă că la fel trebuie să cred și eu sau oricare altul. Dar, încă o dată, accentuez faptul că nu mă interesează ce credeți dvs și nici măcar ce cred eu, mă interesează strict ce mărturisește Biblia despre dumnezeul ei. Și ea mărturisește că Dumnezeul ei nu este un mincinos. Așă că, în momentul când spune "nu pot" este de presupus că la el "da" înseamnă da și "nu" înseamnă nu, deci "nu pot" înseamnă nu pot.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-12-08 21:56:42
         
 
  Eu am gasit ceva referitor la incarnare in "apocalipsa", numai ca, dupa sfarsitul lumii,
este mentionat ca prima data vor apare vegetalele !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-12-08 19:57:04
         
 
  Nu mai e cazul, sper, să amintesc acel silogism cunoscut de toată lumea, faptul că D-zeu poate face un bolovan atît de mare încît să nu-l poată nici el ridica. Sau faptul ca dumnezeu deja stie tot ce ai facut si ce urmeaza să faci; și atunci de ce să mai cauti mantuirea daca oricum stie cine esti?
etc. etc.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-12-08 19:26:57
         
 
  Vădana de vizavi a spus "nu pot" pentru că era transsexuală, domnule Cioacă. Lucru îngăduit de Biblie și remarcat chiar de iubitul dumitale președinte, Obama: “Si precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea” din cadrul predicii de pe munte.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-12-08 19:14:06
         
 
  Stimate domnule Lazar,
Cand Dumnezeu spune, conform Bibliei, "nu pot" asta nu inseamna ca nu poate ci ca nu vrea. Fiindca Atotputernicul, tot conform Bibliei, de asta se si numeste Atotputernicu fiindca poate sa faca orice. Numai ca si Dumnezeu, ca tot omul politicos, cand nu vrea sa faca ceva, pentru a nu-l intarata si mai tare pe pacatosul care-i cere favoarea nu spune "nu vreau" ci "nu pot".
Eee!,
De-ati sti de cate ori nu m-am rugat eu la Dumnezeu sa-i dea vadanei de vizavi gandul cel adevarat! Credeti ca mi-a spus vreodata "nu vreau"? Tot timpul s-a ascuns in spatele lui "nu pot"
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-12-08 18:24:53
         
 
  Dar ce nu susține Biblia? Eu cred că aș putea demonstra (CU CITATE) că se pronunță și pentru Parlament unicameral, că este de acord cu scumpirea benzinei și că legiferează adulterul. În sprijinul ultimei afirmații invoc porunca a zecea (în originalul ebraic): "să nu rîvnețti la femeia altuia..." Observi că femeilor NU LE INTERZICE SĂ RÎVNEASCĂ?  
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-12-08 18:11:57
         
 
  Stimată doamnă Camila,

aceasta este exact genul de reacție pe care doream să-l obțin. Cu toate acestea, nu cred că sunt primul care afirmă că Biblia vorbește despre reîncarnare.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-12-08 17:37:15
         
 
  Stimate domnule Cioacă,
dacă vorbim despre Dumnezeu așa cum și-l închipuie fiecare dintre noi, constat că cel pe care vi-l închipuiți dvs. poate orice îi trănește prin cap. Însă, dacă vorbim despre Dumnezeul biblic, atumci sunt scene clare în care acesta a zis "nu pot".
Eu despre acest Dumnezeu am vorbit și la el m-am referit când am spus că există legi cărora nici măcar El nu se poate împotrivi. Așa spune textul Bibliei, așa spun și eu. Iar dacă aveți o relație personală cu acest Dumnezeu și v-a spus altceva sau v-a spus că Biblia minte, m-ați făcut deja curios și aștept să-mi spuneți și altele.

Să fiți iubit!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-12-08 17:32:09
         
 
  "Dacă Dumnezeu nu ar fi omorât o lume întreagă la potop, potrivit unor legi universale, cărora nici măcar Dumnezeu nu se poate împotrivi..."
(Marian Tudorel Lazar)

Stimate si cucernice frate Lazar,
Pai daca legile astea universale carora nici Dumnezeu nu li se poate opune nu au fost facute de El, atunci de cine? Ca doar Dumnezeu nu este senatul american care dupa ce face niste legi e obligat sa le si respecte, chiar daca aceste legi sunt impotriva bunului simt cum a fost amendamentul la constitutie care a introdus prohibitia. Daca Dumnezeu este obligat sa se supuna unor legi universale, inseamna ca exista o alta putere mai mare ca a lui Dumnezeu care il obliga sa faca acest lucru.
Ptiu, drace, cum reusesti sa-ti vari tu coada pana si in gandurile celor mai devotati si cucernici credinciosi.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-12-08 15:32:27
         
 
  Pfff, ai facut un talmes-balmes!Numai Biblie nu-i aia pe care ai 'inteles-o' tu.  
Postat de catre Camila Petrescu la data de 2012-12-08 14:34:50
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23888
Comentarii: 120214
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE