FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Iubire-a fost sau ce?...
Text postat de Ioan Grigoras
În noaptea orbilor cu ochi de ceară
Cu clipe albe prinse la rever
Văd chipul tău - o depărtată gară
Prin care câte-un tren trece stingher,

Peroane sumbre ca o colivie
Lumina stinsă, mâini cerând bacșiș,
Un vânt în șoaptă mișcă o hârtie
Și vagabondul timp, mereu furiș,

Îngrămădind într-o clepsidră spartă,
Surâsuri, poze... „Undeva, cândva”,
A fost aievea?... poate o erată
Sau un banal amor de mucava?

Traverse număr, două câte două,
În mână țin moneda unui vis;
Mă simt străin în lumea asta nouă,
Spre rai mi-e azi accesul interzis.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Muțumesc, Radu! Am corectat!  
Postat de catre Ioan Grigoras la data de 2012-11-18 19:29:56
         
 
  pentru ritm, ar merita să inversați în v13, traverse număr, și ar mai trebui o virgulă după "vagabondul timp". vot, domnule.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-11-18 19:15:32
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE