FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Democrație originală
Text postat de Valeriu Cercel
Cum n-a mers de-o vreme treaba
Pe la noi prin bătătură,
Cică, statului degeaba,
La o șchioapă sub centură,
I s-a tras o lovitură,

Cum a fost și-n obzeșnouă,
Regizată minunat !
Dar, cu moda asta nouă
De au toți un doctorat,
Pare, cert, un plagiat :

Lichidări, anihilări,
Încât scaunele, nici
Dup-o zi de epurări,
Nu s-au prins c-au fost schimbări,
Cu alți veri, nepoți, amici…

Ce, e drept, cu-n aer nou,
Regulând scurt, prin ogradă,
Regulile să le cadă
Statul bine în popou,
Fără vreo mineriadă !

Și cât erau ei, de stat,
Între fese de sătui,
Toate le-au îmbârligat,
Numai pentru grija lui,
Binelui popo(r)ului,

Iar, cu lovituri în piept,
Și…la alții de pe lângă,
Dup-un doctorat dăștept,
Au promis un stat mai drept
Și perfect, pe buca stângă,

Căci economia, care
Atârna de-un cârlionț,
A ieșit din criza mare,
Într-o lună, din vânzare
De fulare antiglonț !...

Dar nu-i tot, marele țel,
Cum...și-n “monitor” nu scrie,
E, dând buzna-n colivie,
Să suspende-un cotrocel,
Democratic, de-o frânghie,

Ca tâlharii-n ananghie,
Năvălind cu toți, grămadă…
Doar că, marea bătălie,
După jaf și anarhie,
Se va da-ntre ei, pe pradă !

Valeriu Cercel






Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE