FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cine este acest gigant ?
Text postat de Marian Tudorel Lazar
Nimeni nu a afirmat și nu poate afirma, până acum, că președintele Băsescu este marioneta cuiva: nici a PDL-ului, nici a rusilor, nici a americanilor, nici a dreptei, nici a stângii. Marionetele au însă un mare avantaj: sunt susținute de aceleași sfori care le controlează. Ori, dacă acest om nu este legat cu nimic, pe un pisc unde totdeauna bat vanturi puternice, este normal să mă întreb "ce anume îl susține"?! Fără sfori sau proptele, forța unui copac nu poate veni decât din interior, din rădăcinile sale. Mănâncă foc, oare, acest Pegas, ce fornăie dar nu arată frică? Are rădăcini până în fundul Tartarului acest copac ce dă cu tifla tuturor furtunilor? Nu știu și nu reușesc să-mi dau seama, dar ochiul "zbanghiu" ce se întrezărește, neclipitor, printre frunzele agitate, seamănă tot mai mult, de la o zi la alta, cu celebrul ochi pictat pe turlele bisericilor... Cu cât este atacat mai mult, cu atât mai sus pare să se ridice, cu cât este lovit mai tare, cu atât mai mare pare să se facă. Cândva semăna cu un bizon atacat de lupi, apoi cu un mamut vânat de oamenii maimuță și acum seamănă cu muntele lui Dumnezeu înconjurat de tunete și fulgere. Dușmanii săi s-au apropiat, s-ar apropia și mai mult, s-ar urca pe el, dar se tem să nu fie fulgerați. Așa că preferă să stea la baza muntelui, să-și facă un vițel și să-și agite sulițele: poate vor înceta fulgerele, poate nu se vor mai auzi tunetele, poate li se va sfârși coșmarul. Dar coșmarul lor este în plină desfășurare, iar ei sunt regizorii: de va cădea copacul, va deveni material de cruci sfinte, de se va prăbuși muntele, va deveni vizuină de animale sălbatice, mai rele de o mie de ori decât tunetele. Și nimeni nu poate ști dacă acest Deceneu va fi întradevăr mort sau doar într-o peșteră, sub pământ, gata să revină cu o altă față, cu un alt trup și mai ales... ubicuu.
"Marinar", "chior", "javră ordinară" și oricâte apelative i s-ar mai pune, un singur epitet se poate adăuga, fără a clipi, lângă toate aceste substantive: LIBER. Și un singur lucru te face liber, adevărul. Va reuși oare minciuna să ucidă adevărul? A mai reușit, așa că de ce nu ar reuși și acum...? Dar, a treia zi, a înviat. Soarele portocaliu precede asfințitul. Răsar stelele, luna palidă își arată fața obosită, lupii urlă și salivează la gândul prăzii, hoții își pregătesc șperaclele, tâlharii își ascut cuțitele. Azi vor înjunghia un matelot, pe care speră să-l găsească beat și să-i fure toată solda pe ultimul voiaj. Plin de sânge, matelotul va horcăi, în timp ce ei îl vor căuta prin buzunare... Dar matelotul nu se va îmbăta azi și, de va fi să plece în Câmpiile Elizee, va trimite și câțiva tâlhari în Tartar, lângă celelalte trofee care deja stau pe raftul Satanei. Cârmacii vor plânge, mecanicii vor picura lacrimi în loc de ulei, marinarii vor spăla puntea bocind și toată corabia va arbora un tricolor în bernă. Și chiar de locul Căpitanului va fi luat de un pirat, corabia va merge înainte, spre noi orizonturi, spre noi bucurii și spre noi tristeți. Și va urma o altă suită de neînsemnați căpitani, până când, "a treia zi", după ce soarele va răsări roșu, preț de secunde, un alt "chior", un alt "zurbagiu", un alt Marinar va prelua cârma corăbiei. Și atunci țara se va bucura... de marinarii ei, de giganții ei...
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  zise metelica basistu  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-12-09 23:49:15
         
 
  Iovane, credeam că vorbim de biblie și de simbolistica ei. Dacă este așa atunci, acolo, când se vorbește de pământ, se vorbeste de fapt despre altceva decât "feldspați și oxizi de Al". Oricum ar fi, însă, refuz să mă bat cu tine în copy-paste chiar dacă faci parte din tabăra celor cărora le place sportul acesta.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-07-07 16:39:33
         
 
  MTL, nu tre' sa posezi diploma de metalurgist ca sa-ti dai seama ca otelul e un aliaj de Fe-C, iar lutul sau argila, un amestec de feldpsati si oxizi de Al, Fe, Ca, Mg, in combinatie cu ferul(atentie tudorele FER, nu fier c-asa e denumirea-n tabelul lui Mendeleev, chiar daca lent majoru AF va sari ca-s bolsevic, fiindca il amintesc))pot da, la niscaiva temperaturi inalte un mismas de aliaj usurel si gaunos, in niciun caz ceva durabil, din care poti eventual forja oale si ocarine.bune si alea ca sa intonezi ode gigantului tau!
apropos, de cubisti sunt sigur ca stii ce-nseamna, dar asa, pt clarificare-ti reamintesc ca nu-s insi cu mintea-n colturi, ci doar reprezentantii unui curent plastic, artistic in general.tu meteleule la ce curent artistic te revendici? pupincurismul expresionist militant?
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2012-07-07 14:48:02
         
 
  Iovane, referitor la gigantul cu gleznele de lut, mai întâi că nu era de piatră. Apoi, ceea ce este esențial și ți-a scăpat, lutul era amestecat cu fier și, după ce gigantul (care era din aur și argint) s-a prăbușit, lutul și fierul amestecate au rămas. Dacă tot nu ai priceput, repet: aurul și argintul s-au prăbușit, lutul amestecat cu fierul au rămas! Ce este lutul amestecat cu fier? Oțel, Iovane dragă. Iar în ziua de azi oțelul este mult mai de preț decât aurul și argintul (dacă ne gândim la utilitate, ca să nu mai spun de rezistență), deși au rămas până la urmă și acestea două. Ideea este, dacă tot nu ai priceput încă, că lutul și fierul, amestecate, sunt de mii de ori mai rezistente decât aurul și argintul.
Apropo, sigur nu ești cubist?
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-07-07 11:11:21
         
 
  Nu , dimpotriva, tocmai l-au invetat pe noul Base, piratul care ne va scapa de bolsevici.
Veti vedea! Un Basescu liber de constrangerile prezidentiale va fi un lider dezlantuit. Stiu, desigur, ca Ponta este prea idiot ca sa poata intelege asta si va veni cu glontul pe teava, pregatit sa traga. Fara fular, desigur, si va raci.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-07-07 02:46:00
         
 
  Fraților, ați învins !!! Iar e "boborul" la putere pînă la sfîrșitul lunii.

Postat de catre latunski criticul

Ai vazut, frate Latunsky, pentru ce a fiert si s-a consumat boborul !
Sa vezi de-acum trai pe vatrai, belsug, prosperitate, lovele, doctorate, shprituri...bineinteles, pe noii guvernanti !
Pace si iubire la Tiraspol !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-07-07 01:50:50
         
 
  Azi, un pedelică cu creierașu cartografiat în mici zone opacizate, s-a dus la tribună și a început să recite stanțe biblice. Mulți proști băgați în seamă sunt pe lumea asta, frățică! Țara ardea și predicatoru își pieptăna chelia gînditoare cu pieptenele lu zeus!
Cred că era "cubist", ca lăzărel!
Și avea stigmatul gîndirii pătrățoase fix pe crierașul profund gînditor!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-07-07 00:00:29
         
 
  Plagiindu-l pe Latunski Criticul si eu tin sa felicit vasta majoritate a Poporului Europeiic pentru victoria repurtata impotriva tiranului.
Traiasca Ponta si generalul Peia!
Semneaza:
Ambasadorul presedintelui Obama pe langa curtea imperiala Europeea. (indescifrabil) genuneanu.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-07-06 23:53:30
         
 
  Iovane, am o curiozitate, crezi cumva despre cubiști că au capul pătrat?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-07-06 22:50:45
         
 
  MTL, asta conteaza mai putin in peisaj, clar e un lucru, gigantu' de piatra are gleznele de lut, citeste si tu mitul babilonian cu acelasi nume si te vei lamuri ce si cum se pot face similititudini dincolo de zvonuri.oricum "sinceritatea" de mai sus ramine antologica, gretos de antologica, as spune parafrazindu-l pe a.mihai.  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2012-07-06 22:20:19
         
 
  Fraților, ați învins !!! Iar e "boborul" la putere pînă la sfîrșitul lunii. Pleacă "gigantul", vine "charismaticul". Poate rezolvă și problema aia...spinoasă. Cum care? Cu cei care au numele format din două prenume. Abia îl aștept pe Andrei Florian la Bug, să stăm pe malul apei și să discutăm chestiuni politice. Poate vine și clanul Sadoveanu, ca să mai citesc și eu ceva, să nu mai zică Pităr Mocanu că nu-s cult în cap.

p.s. În numele președintelui Transnistriei vă felicit din inimă, din suflet și din bocancii mei cazoni.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-07-06 21:52:56
         
 
  Iovane, am auzit un zvon precum că suspendarea i-ar da voie la încă un mandat. E adevărat?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-07-06 21:47:29
         
 
  D-abi acu văz io un dictamai typo, șî nu orunde, ci chiar în titlu... Ajea că o să fac un pic pe corectoru pt MTL.

În loc de
Cine este acest gigant?,
se va citii (ajea e, nea Mituș?)
Cine este acest (gîgă)nt?
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-07-06 21:08:01
         
 
  Tudorele, ai urmarit discursul gigantului in fata parlamentului? (trec peste argumentele de garant al constitutiei, nediator intre partide si institutii, e treaba juristilor) A fost jalnic, fusarit, iar dupa ce a mai adastat un sfert de ceas a sfidat asistenta si a tulit-o cu aroganta-i proverbiala.gigantul tau are glezne de lut si vorbele lui put, asta a fost impresia nea, fireste subiectiva!  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2012-07-06 19:10:41
         
 
  n-ai ambitie, fa-l public, poate se va reinstaura din nou moda "omagiilor" (vezi MTL, daca nu cunosti istoria repeti greselile trecutului)baga-l pe blog trimite-l pe twiter unde are gigantu cont!  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2012-07-06 17:14:33
         
 
  "Acest text este un pamflet", bla, bla, bla. Cine se recunoaște, dragă Iovane, să mai citească o dată, dacă tot se recunoaște, să mai citească încă o dată, dacă tot se recunoaște... înseamnă că am avut dreptate.
Mă bucur însă că ai rămas un cititor fidel al lui 666.

Un pupincurist fericit

P.S. De ce fericit? Pentru că, spre deosebire de alți pupincuriști, ce pup eu nu se scapă pe el...
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-07-06 16:41:01
         
 
  Ca poezie, merge. Are sensibilitate, lirism, are mesaj si forta :)  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-07-06 15:06:50
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Capodoperă de pupincurism!
Ceaușescu ar fi invidios că ăsta, băsescu, (totuși ce nume predestinat în a sugera putrefacția intestină a metabolismului politic!) demnul lui urmaș, are slugi atît de docile și entuziaste, cînd e să pupe papucul stăpînului!
Incredibil că în mileniu trei, la mii de ani, la sute ade ani, și chiar la mai puțini ani - vezi vechile despoții, vezi războaiele medievale, vezi hitler, stalin, ceaușescu - mai sunt încă exemplare umane în măsură a se subordona, pînă la umilință de rîmă, în fața unui tătuc.
Absolut subdemn pentru spița umană!

Totodată, remarcăm cît de întinsă e plasa băsistă peste România, ca o caractiță uriașă care dă să sufoce totul. Gîndiți-vă că numai în acest pătrățel de sait sunt nu mai puțin de 9 (nouă) activiști băsiști, special antrenați pentru șupta de gherilă! De cîți bani e nevoiespre a fi întreținută această imensă masă de guriști?
Personal, sunt convins că chiar dacă băsescu pică, rețeaua va rămîne și va roade la temeliile României, pînă o va prăbuși în confuzie absolută și dezintegrare!
Vai nouă, români neaoși care am căzut pradă nemerniciei trădătoare!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-07-06 14:10:20
         
 
  și-apoi tre' să recunoști, oricît de invidios ai fi pe talentu' frust al lui Lazăr-Tudorel, că fraza "Mănâncă foc, oare, acest Pegas, ce fornăie dar nu arată frică?" e monumentală...da' ce zic io monumentală, e de-a dreptul gigantică-n umoru-i involuntar!  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2012-07-06 13:56:06
         
 
  a.m., nu poți și dumneata să comentezi puțin laconic? nu de alta dar nu se poate hotărî autorele cum s-o înghită: cu o felie de lămîie sau ținîndu-se de nas! :))
se știe că userului 666 îi face plăcere să incite, să stîrnească polemici(nu că ar avea cu ce)iar după 5-6 replici vioaie cu argumente gen "ba pe-a mă-ti" descrie rotocoale nesfîrșite pe lîngă trunchiul de Prunus avium.
mie mi-a plăcut, repet, are un ton de o sinceritate nefalsificată. păcat că aria, oda, egloga, panegiricu' sau ce specia ei specioasă o fi, e intonată-n falset!
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2012-07-06 13:53:39
         
 
  grețos!  
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-07-06 13:44:12
         
 
  brava, MTL, e satisfăcător redactat(usualy, cele cîte virgule lipsă sau razna, oareșce clișee hazoase, ăsta de pildă e monumental în ridicolul său involuntar:"Cândva semăna cu un bizon atacat de lupi, apoi cu un mamut vânat de oamenii maimuță și acum seamănă cu muntele lui Dumnezeu")în limbajul potrivit, profetico-emfatic,eglogo-entuziast al odelor de tristă amintire, numai că după ultima frază ai uitat să specifici :"acest text este un pamflet, orice asemănare", blablabla...  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2012-07-06 13:29:29
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE