|
|
|
|
|
|
|
|
|
Inocență |
|
|
Text
postat de
Ioan Grigoras |
|
|
Un timp,
am rătăcit pe mare,
n-aveam cu mine niciun rost,
eram pierdut, o închisoare
părea întregul orizont,
am hașurat cu pana mea
solfegiile pe un val,
un trist refren lâng-o meduză
păreau arpegii de școlar.
Tu mi-ai zâmbit
dintr-un abis
cu stele reci înfipte-n coamă
și ai crezut, plutind prin vis,
că ești căluț de mare, în goană.
Dar ne-am trezit
departe-i marea,
pe buze avem doar gust sărat;
iubirea noastră ca furtuna
acum se indepartează-n larg.
Pe plaja inocenței, alge
se despletesc sub pașii mei,
vin valuri ca să mă răstoarne,
căluții să-i prefacă-n zmei.
Și eu visez...
m-arunc în mare
să mă trezesc în zori copil,
cu tâmpla plină de ninsoare
și de nisip dintr-un castel
în care ai fi fost regină
iar eu un paj sau poate zeu...
dar n-are nimeni nicio vină
că am rămas pe veci ateu. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|