PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Pasărea-şarpe (2 poeme reconsiderate şi republicate) Text postat de Bot Eugen I - Nu vrei să facem schimb? - mă trezi deodată din somn măcănitul unei păsări domestice cu visări de mare sălbăticiune zburătoare. - Haide, să-l facem , încerca să mă convingă, tu mie – aripa, eu ţie – ghilotina de aur; vei străluci deasupra ei aidoma unui semizeu deasupra celorlalţi; indiscutabil, cuvântul tău o să atârne greu pe cântarele lor înţepenite-n nămolul unei tăceri milenare; le vei împărţi pedepsele şi dreptatea cum te va tăia capul, haide,nu te mai încăpăţâna atâta … - Eu zic s-o tai de-aici, mă răstisem deodată la ea, cât încă mai poţi să te târăşti pe burdihanul tău de gravidă cenuşie şi să-ţi intre-n inimă vârtos (da` vârtos de tot, nu așa) tăişul unui adevăr irefutabil: singurătatea nu e o monedă de schimb; ea nu se-nmulţeşte cu nimeni şi nici nu se-mparte la nimic. Ea este pur şi simplu o unitate indivizibilă, tu – nu. Aşa că tai-o de-aici! Şi-a-nceput să se îndepărteze umbra de mine, pe jumătate zburătoare, târâtoare pe jumătate, în timp ce eu, ca prin vis, încă mai auzeam cum spintecă lemne o lamă boantă de topor pe limba ei despicată: Nu vrei să facem schimb? Haide să-l facem! Nu te mai încăpăţâna atâta! Tu – cu aripa, eu – cu ghilotina de aur … II Era mijloc de toamnă, trăiam intens singurătatea, când mi-ai cerut prietenia, iar eu ţi-am dat-o, fără să stau prea mult pe gânduri, deşi nu ştiam nimic despre tine, până nu am văzut filmul cu desene animate în care o aripată mică şi fără zbor se-ndrăgostea, rând pe rând, de toţi şi de toate; mă uitam la ea cum fugea cu paşi mărunţi când încolo, când încoace, apăsând pe butonul albastru îmi place, îmi place, îmi place, mă uitam la ea şi mă minunam de tot ceea ce i se întâmplă … În ăst timp, dincolo de ecranul de sticlă, umbra ei, înzestrată la cap cu o ventuză, se lungea nevăzută spre pieptul aproapelui său, se lungea cu gândul să i se lipească visătoare de inimă într-un sărut franţuzesc, se lungea nefiresc de mult, ca o târâtoare, preocupată să-i sterilizeze la timp toate rănile, să i le distribuie apoi pentru nimic pe câmpul de pixeli prin lume, să socializeze pe marginea lor până îşi aude ecoul… Era sfârşit de an, trăiam intens singurătatea, în timp ce tu alergai prin oraş după prieteni, notari şi avocaţi să te rezolve cu documentele necesare pentru divorţ (cel puţin asta îmi spuneai mie), apoi te întorceai , însoţită de umbrele lor , habar nu am pentru ce, eu te-aşteptam în prag, gata de plecare, mă uitam la voi şi mă minunam de tot ceea ce ţi se întâmplă dincolo de vizorul transparent şi rece de sticlă; până la urmă, ţi-am întredeschis uşa, iar tu ai dat cu ea de perete şi mi-ai intrat cu spatele în casă, trăgând după tine tot circul tău ambulant. Cele câteva zile şi nopţi de decembrie s-au făcut ţăndări într-o clipită. Tu zâmbeai – goală pe dinăuntru – şi păreai fericită. Eu am rămas în prag să sprijin peretele, să nu cadă, mă uitam la tine şi mă minunam de tot ceea ce mi se întâmplă dincoace de vizorul transparent şi rece de sticlă; urma să plec în concediu din piesa ta ieftină de teatru şi să-mi petrec sărbătorile alături de-ai mei; oricum, cererea era deja depusă demult. 23.05.2012; 19:45 Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE