FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Diminutivele și complexul de inferioritate
Text postat de Emanuel Cristescu
Dicționarele definesc “diminutivul” ca fiind un “substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, ființele, însușirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază.”

Diminutivele sunt utilizate frecvent de către copii ori în relațiile cu aceștia, având adesea o conotație afectivă. Evident, diminutivele au și o răspândire firească și în limbajul comun, indiferent de vârsta acelora care le folosesc.

Un caz aparte îl reprezintă invocarea cu obstinație a diminutivelor, în cazul adulților, când, ca urmare a folosirii în exces, devine obsesie. Avem de-a face, în această situație, cu subiecți fragili, bântuiți de fantasme, lipsiți de încredere în propriile forțe și care simt nevoia să se raporteze la alții ca la un fel de suport ori punct de sprijin, respectiv o adevărată cârjă existențială.

Este vorba de un complex de inferioritate care se manifestă prin sindromul "eu sunt mare, superior", în raport cu diminutivatul. Și reprezintă percepția frustrantă a unui eu despre sine, în situații de criză de personalitate, adică de rupere a echilibrului dintre realitatea statusului și aspirațiile proprii. Această percepție deformată induce în subiect o permanentă necesitate de a se sprijini pe ceva ori cineva, care, în propria-i percepție, să considere a-i demonstra o oarecare superioritate. Iar aceasta generează o goană nebună, asemenea alergării veveriței în cilindrul rotitor, un fel de petitio principii în care se simte prizonier. Un comportament de substituție, părând a fi fost intrat în rezonanță cu sine însuși, îl face să încerce pe toate căile găsirea suportului imaginar, devenit obsesie, respectiv inferiorul. Îl caută cu obstinație și îl imaginează oriunde. Și are senzația că îl și găsește. Mai ales când se crede un fel de magician adică, potrivit proprie-i evaluări, se simte un fel de supraom care, prin simpla invocare a unui diminutiv, subiectul diminutivat se și transformă, în sensul că devine un diminutivat real. Își creează astfel un univers propriu în care se percepe a fi un fel de Gulliver în țara piticilor. Și, în acest univers, se entuziasmează, solipsismul propriu reprezentând necesitatea și suficiența pentru a-și crea o anumită stare de bucurie ca substitut al asimptoticei stări de fericire la care nu are acces. Complicatele mecanisme ale gândirii, afectate de acest sindrom, se adaptează încet, încet acestei paradigme comportamentale, eul devine personaj accentuat în propriul său univers iar realitatea este grav deformată în percepția sa. De la acest punct încolo interrealaționarea unui astfel de eu, în oricare circumstanțe, devine total paralelă cu realitatea.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Am spus "cel puțin"?  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-02-13 17:47:30
         
 
  Stimate domnule profesor
Diminutivitul "prostut" este folosit numai de fetele care urmaresc o casatorie din dragoste si nu una din interes. Nici o fata de douazeci de ani care vrea sa puna labultele ei gingase pe un burlac inrait de cinzeci de ani care mai este si director de bancanu-l va face prostut . Altfel stau lucrurile cu doi indragostiti de douazeci de ani bucata. Tanarul incepe sa cera din partea fetei dovezi de dragoste din ce in ce mai concrete. Ea, dorindu-si-l de sot, refuza sa renunte la dragostea platonica. El se supara. Ea il impaca:
-De ce esti prostut si te superi din nimic?!

 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-02-13 17:43:12
         
 
  Domnule Cioacă,

Acuma dacă tot ați adus vorba, ne spuneți și nouă, cam de câte mii de ori ați fost făcut, mă rog, vi s-a spus "prostuț"? Cel puțin!

Studiul meu a vizat un aspect punctual. Așadar neexhaustiv. Prin urmare, orice contribuție este bine-venită!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-02-13 17:10:35
         
 
  Stimate domnule profesor
Tin sa va fac atent ca in studiul dumneavoastra nu ati mentionat o latura extrem de importanta a diminutivelor si anume importanta lor in istoria unor tari cum ar fi Romania. Daca Ion Iliescu nu-l numea pe Mircea Geoana prostanac acesta ar fi ajuns presedinte si alta ar fi fost soarta patriei noastre mioritice. Fiindca sa stiti ca dintre toate diminutivele cuvantului prost, prostanac este cel mai daunator si lipsit de speranta. Un prostanac nu numai ca nu va ajunge niciodata prost cu adevarat dar nici macar sef de stat. Altfel stau lucrurile cu alt diminutiv al cuvantului prost. Cand o fata isi numeste iubitul prostut, ea o face din simpatie si ca un semn de incurajare si indemn pe drumul lui de crestere care-l va duce la maturitatea unui prost desavarsit care o va cere de nevasta. Deci iata domnule profesor cum un simplu diminutiv atunci cand este folosit cu dusmanie poate schimba in rau soarta unei tari iar cand este folosit din dragoste poate duce la o sclavie de buna voie si nesilita de nimeni, adica fericita si datatoare de copii.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-02-13 17:05:28
         
 
  Să nu picăm în extreme. Utilizrea firească a diminutivelor nu deranjează pe nimeni. Că doar nu vom alunga diminutivele din limba română.

Sindromul patodiminutivic se manifestă când sunt folosite în exces. Adică în fiecare frază "editată" vorba unei celebre eurostarlete. De altfel am scris explicit aceasta : "Un caz aparte îl reprezintă invocarea cu obstinație a diminutivelor, în cazul adulților, când, ca urmare a folosirii în exces, devine obsesie"





 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-02-13 15:11:25
         
 
  Domnule Cristescu, dupa fotbal si politica, toti romanii se pricep la psihologie intr-o masura suficienta cat sa produca teorii perfect valabile pentru nivelul unui site literar. Dar chiar si asa, nu pot sa renunt la o atitudine decenta si sa imi declin competentele.
Raman la ideea ca publicarea detaliilor cu privire la proiectul CINEBRAX derulat de SETKO IMPEX SRL ar fi fost cu atat mai interesant cu cat ar fi venit din partea celei mai competente persoane. Iar daca, poate, nu este momentul sa ne vorbiti acum, poate altadata.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-02-12 13:49:38
         
 
  Ce am relevat eu mai sus ține de psihologie. Și nu-mi este deloc străin domeniul. Am predat cândva și un curs de ergonomie, care presupune serioase cunoștințe de psiho-sociologie și nu numai. Medicina, când nu se ocupă de profilaxie, are ca obiect patologia și tratamentul. Iar acest comportament nu este unul patologic. Ci, unul normal însă disimulant. Așa ca în istorioara cu Bulă care, pe vremuri, dorind să scape de armată, s-a prezentat la vizita medicală cu arătătorul îndoit spunând că a căzut și de atunci degetul i-a rămas așa, astfel încât solicită să fie scutit de armată întrucât nu va putea să tragă cu arma. Fin psiholog, medicul zice că este în regulă, scrie ceva în niște hârtii și-i spune că e scăpat de armată și că poate să plece. Fericit Bulă pleacă însă când să ajungă la ușă, medicul îl întreabă: auzi, dar înainte să cazi, cum aveai degetul? La care, Bulă, îndreptându-și degetul și arătându-l doctorului spune: așa! În cazul diminutivelor disimularea este parțial conștientă și este una de certificare.

Așadar, comportamentul de mai sus este unul normal însă ușor accentuat. Nu intră în sfera pataologicului. Ca atare, semiotic vorbind, pe baza interpretării și semnificării (în sensul atribuirii de semnificații) faptelor și corelării lor diagnosticul comportamental este foarte aproape de realitate. Și, cum v-am spus, domeniul nu-mi este străin. Ba, în cadrul proiectului la care faceți trimitere, împreună cu alți câțiva profesori de la UMF București, am scanat creiere umane "în funcțiune" le-am studiat reacțiile prin metode electrofiziologice și am obținut rezultate interesante. Referitoare inclusiv la disimulare, autocenzurare, încercarea de mascare a ceea ce consideră că este neconvenabil ori le produce disconfort. Printe satisfactorii avuți în vedere, am studiat reacția subiecților umani la prezentarea diverșilor stimuli, ca de exemplu: siglele unor partide, fotografiile unor lideri, diverse produse, alimentare, nealimentare etc.

În concluzie, tentativa domniei voastre de a încerca decridibilizarea și delegitimarea celor scrise de mine, rămâne la stadiul de tentativă. Adică fără succe.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-02-12 13:26:44
         
 
  Nu, dimpotriva, am folosit termenul in mod corect. Altfel, ar fi ca si cum as spune ca m-am amuzat teribil din cauza articolului, ceea ce ar fi incortect.
Pe fond, v-am spus, dar nu ma deranjeaza sa repet ca nu pot sa ma pronunt atat timp cat imi lipsesc cunostintele specifice meseriei de medic. Este, consider eu, un gest elementar de onestitate. Ce credibilitate as avea?
Marturisesc ca a fost o surpriza sa vad cu cata siguranta si maiestrie vehiculati termeni si produceti teorii pe marginea unui domeniu pe care il credeam strain si pentru dumneavoastra. Nu pot sa produc un feedback care sa fie in acelasi timp si onest, dar nu regret votul acordat pentru ca, data fiind conjunctura si mijloacele folosite si scopul publicarii, lectura acestuia m-a amuzat teribil.
In alta ordine de idei, mai interesat as fi fost sa citesc despre rezultatele proiectului privind neuromarketingul si comportamentul subiectilor umani in raport cu branding-ul, advertising-ul si
categoremele de satisfactori
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-02-12 12:45:47
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Aspecte de formă, fără relevanță, distinse coleg. Pe fond, pe fond, dacă aveți fie, vreo observație fie, vreo confirmare. Aș fi interesat de un feedback din partea domniei voastre.

Și fiindcă veni vorba de formă, întrucât doriți să dați o nuanță pejorativă "situației hilare" trebuia folosit "din cauza" în loc de "datorită iar "acordat" trebuia acordat!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-02-12 12:23:18
         
 
  Diminutivele, în marea lor majoritate, sunt un sindrom de a accepta realitatea știrbită;
un izvoraș spus pe plaiuri mioritice, te va salva de urcușul spre șipotul țâșnirii lui, o femeie îngăduitoare, te va numi mereu pe placul auzului tău, chiar dacă sentimentele ei plutesc spre departe.
ca ardelean, consider diminutivele doar o spusă la umbra cuvintelor: micirea, fie ea și sentimentală, nu face mai tandră starea unui sentiment
graba vremii noastre, creearea unei fișe a postului de purtător de vorbe, scapă înspre ridicol sensul colțos al cuvintelor
mulțam fain pentru o lecturare interesată!
 
Postat de catre Petre Mocanu la data de 2012-02-12 12:17:12
         
 
  In privinta documentarii va cred pe cuvant, iar daca am avut vreo retinere in privinta acordarii votului a fost doar datorita aspectului hilar dat de aprecierea si votul acordat de un inginer asupra dizertatiei unui profesor cu lucrari de neuromaketing cu privire la impactul folosirii in exces a diminutivelor.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-02-12 12:12:54
         
 
  Unii se simt superiori nu numai prin folosirea diminutivelor la adresa interlocutorilor, dar și prin nevoia de a-i încadra într-o categorie inferioară lor, folosind etichete inferiorizante.
Mulțumim pentru articol. Demonstrați încă o dată că am judecat corect până acum, considerând că meritați atenția mea. Păcat însă ca partizanatul vă face uneori să judecați predominant emoțional fapte, oameni, situații.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-02-12 12:05:06
         
 
  Mulțumesc pentru vot. Înseamnă că textul, poate chiar îl merită. Și mă bucură, cu atât mai mult, cu cât iată, îmi sugerați ce efort ar fi trebuit să fac pentru a-l scrie. Dacă am o anumită credibilitate pe site, vă asigur, sub cuvânt de onoare, că nu am consultat absolut nimic și că pur și simplu am scris articolul. Sigur acumulările anterioare și-au spus cuvântul. (cu excepția preluării, pentru rigoare, a definiției din dicționar.

Întrebării dumneavoastră îi răspund astfel:

copilot-copiloțel, copilotaș
repetent-repetențel, repetențaș

Însă vă recomand să le utilizați cu parcimonie pentru că altfel, riscați să devină obsesie.

PS. Psihologia, psihologia comportamentală, ba chiar și psihanaliza, și multe altele m-au preocupat și mă preocupă. Ba, îmi amintesc, în studenție, citeam și cărți de criminalistică.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2012-02-12 11:42:15
         
 
  Buna dimineata! V-am acordat votul meu pentru efortul de a cauta publicatii cu caracter medical, adica un domeniu de care stiu ca sunteti complet strain, si pentru efortul de a le adapta literar, as spune chiar poetic, pentru o cauza nobila.
Dar pentru ca tot suntem capitolul diminutive, va rog sa imi spuneti care sunt diminutivele de la "copilot" si de la "repetent". Amandoua cuvintele au o terminatie care ma incurca sa le aplic afixul cu pricina.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-02-12 11:26:00
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE