FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cîteva considerații critice
Text postat de latunski criticul
cu privire la textul „Când îngerii înjură”, de Andrei Florian


Iată un text demn de „critica acțiunii dure”, căruia i se poate aplica metoda lui H. Taine, prin care putem stabili că atît personalitatea autorului cît și opera creată sînt produse ale societății; și că luînd în considerare mediul și momentul, putem explica scriitura în mod științific.
Dacă mă apropii și mai mult de ecranul monitorului, recitind cu atenție (nu ca alții care citesc pe sărite!), constat că pot să aplic și metoda criticii existențialiste, a lui Croce.
Una lîngă alta despre una peste alta, scriitura se dispune gradual și logic într-un mediu domestic, avînd inserții originale de gradé. Ea se compune dintr-o suită de „episodion” (acțiuni secundare) care au, fiecare, o tentă picturală și legătură fermă cu acțiunea principală, la fel ca în tabloul lui De la Croissant „Doamna cu cățelul” (acela în care se vede doar lesa, în diagonală).
Cîrtitorii și jemanfișiștii mă vor contrazice, spunînd că nu este decît o compunere, o înșiruire de întîmplări la care autorul a luat parte, sau a fost doar spectator; ei se vor face că nu observă, ba chiar vor rupe intenționat firul Ariadnei din această vibrație emoțională.
O analiză stricto senso ar impune un spațiu virtual mai larg, implicînd reproducerea întregului plan, viziunea descriptivă integrală a autorului, ceea ce nu este posibil în acest cadru conjunctural. Să remarcăm doar latura peisagistică a introducerii: „Într-o dimineață, pe nemâncate, mi-a bătut un ins la ușă. Era o dimineață liniștită și nimic nu părea să mi-o tulbure. Mă bucuram ca de fiecare zi a vieții mele monotone de familist blazat, cu tabieturi deja prăfuite.”, apoi saltul brusc, alert, către episoadele de viață, limitarea acțiunii, numărul restrîns de personaje, simplitatea intrigii. Elemente specifice schiței de apartament, gen literar cultivat și de alți autori, dar nu cu accente atît de acide: Emil Masonski, Jănel Parter și Silvică Dizainescu. Pentru că, o schiță fiind un summum al puterii de observație auctoriale, compoziția respectînd norme intrate deja în tradiție, orice invenție este binevenită, mai ales atunci cînd este de natură ψυχή λόγος (psycho-logoreică).Observați această descompunere a gesturilor personajului, exemplară disertație: „Ăsta, când vorbea, făcea gesturi ca și cum nu i-ar fi ajuns cuvintele ca să exprime ce dorea, iar mimica feței urmărea cu fidelitate ideea ce tocmai îi ieșea din gură. Era un spectacol să-l urmărești cum se străduiște să se exprime, ca și cum interlocutorul său ar fi fost unul ce nu-i cunoștea limba sau ar fi fost surd.” Sînt superbe aceste „chestii care fac toți banii”.
Cu reală satisfacție remarc facilitatea și fertilitatea dialogului, știind cît este de greu a da fiecărui personaj un caracter personal și viu. Aici, la fel ca într-o piesă de teatru, conflictul se intensifică, crește, culminează, citez:
„- Nu știu!...”
„ - Mai bine ia și bea un gât,...”
„- Lasă-mă, că fac pe mine de durere!”
„- Stai ca tuta și râzi de mine!”
„- Du-te dracului de pervers!”
„- Du-te dracului și tu, javră!”
„- Gata, ajunge! Mai dă-mi o țigare, că nu mai suport să te ascult.”
Pentru cititorii avizați, oare aceste exemple nu vă amintesc de „Dialog pentru începutul limbei română între nepot și unchi”, de Chefa Maior?

Orice creație în proză, fie că e schiță, nuvelă, roman, eseu, etc. are, în funcție de întinderea ei pe n. pagini, un pasaj, subcapitol, capitol care se constituie drept esență, idee călăuzitoare, punct de plecare, embrion, sămînță mirabilă. În text, această condiție (sau acest artificiu) este conversația naratorului cu tatăl său, în jurul gropii și în groapă. Tendința este de deplasare spre sentimentalism, exagerarea vieții afective, legăturile puternice de sînge, fără a diminua intervenția rațiunii. Dacă în astronomie deplasările sînt spre roșu și albastru, aici nu rezultă defel contradicția dintre părinte, care a trăit pe vremea Criminalului Regim Comunist, ba o fi făcut și oarece compromisuri, că, de, „oameni sîntem și barabule mîncăm” (A lui Nechează) și fiu, a cărui deplasare spre portocaliu, vizibilă în spectrul spectral, este atenuată de o iubire nemărturisită.
Aș avea și cîteva obiecțiuni, părerea mea și vorba lui Văcăroiu:
- prezența excesivă a mijloacelor și a tehnicii de informare și comunicare (calculator, televizor, telecomandă, telefon mobil);
- finalul „scenei balconului”, culminînd cu dispariția îngerului-oaspete, ar fi putut fi condimentat cu mai mult dramatism;
- încercarea naratorului de ne dirija spre căi favorabile lui, dar alături de realitatea faptelor;
- faptul că, dintre cei doi îngeri tot îngerul gazdă înjură mai mult, dar acesta, în fond și la urma urmei, nu este un minus, cînd ești în habitaclul tău ești mai sigur pe tine.
Concluzionînd, pot spune că această schiță complexă mărește iluzia autorului vis-a-vis de condiționarea lui, zic: „mi se pare”, pentru că în literatur㠄a părea” este mai important decît „a fi”.
Închei parafrazîndu-l pe autor: mai mult, dragă, ca să ne faci pe toți de rîs.*

* „- Mai încet, dragă, că ma faci de râs!” (Andrei Florian)
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Dle Latunski,
este atat de jenant sa observi ca 30-40 de oameni se straduiesc sa comunice cu scopul de a face un schimb de informatii sau de a primi / da un sfat BUN si apar doi-trei indivizi egocentristi, prea plini de propria nevoie de a domina (cineva imi spunea ieri ca aceasta dorinta este o reactie -in majoritatea cazurilor- la singuratate cronica) indivizi care anuleaza orice dialog si implicit eforturile membrilor sau ale proprietarului saitului.

Personal ignor si lucrarile si comentariile acestor indivizi si de aceea este posibil sa aveti dreptate, poate ca nu sunt la curent cu disputele de pe pajiste, dar asa de frumoase poezii ne-a citit aseara poetul Ion Onofrei, aici la "Lisandru Dogaru", ca nici nu am dorinta de a sti cine pe cine sustine sau cine ii injura pe toti. Ce stiu sigur este ca aversiunea -nejustificata de NIMIC!- fata de conationalii nostri care au ales sa isi duca viata pe alte plaiuri -poate mai bine organizate economic si social- aici, pe Europeea, este in floare. Si asta nu pentru ca ar fi o opinie impartasita de toti cei are acceseaza "pajistea".

Nenea Mitu, eu nu dusmanesc pe nimeni pentru ca vad ce defecte naste ura impotriva tuturor: te face meschin, iti pune ochelari de cal si iti rapeste rabdarea de a duce un lucru la bun sfarsit. Stii ca eu am o vorba: fiecare dintre noi se afla exact acolo unde trebuie sa fie!

In rest, numai de bine sa auzim ca de rele are cine sa se ocupe.
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2012-01-23 12:00:43
         
 
  D-le I. G. Pușcă, ora apariției comentariului domniei-voastre nu reflectă și ora postării reale. În rest, nu știu ce să vă răspund, poate sînt "uzat la uz", că nu pricep...
n-am nici un motiv să intru în conflict cu d.v., dar putem inventa unul...
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-01-22 20:30:30
         
 
  "Daca -printr-un joc perfid al sortii- va pierdeti simtul realitatii si vi se "uzeaza uzul" ratiunii (avem doua exemple vii si nu ma bucur pentru ei) va asigur ca nici atunci nu am motive sa va dusmanesc."
(Ion Gabriel Pusca)

Domnul Pusca, vreti sa spuneti cumva, ca in ciuda eforturilor disperate ale boiarului latunski, inca nu aveti pe cine dusmanii?!
Domnule, eu, desi am citit de nenumarate ori monumentala opera "Istoria prieteniei dintre Poporul Roman si Armata Rusa" nu-mi amintesc ca o Pusca romneasca sa fi jignit atat de grav un tanc sovietic.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-22 20:28:36
         
 
  Si inca ceva, boiar latunski: dupa ce ati terminat de citit tratatele lui H. Taine si Croce pentru a-l putea critica pe Andrei Florian sper sa nu va puna ciorti sa le puneti langa tratatele de filosofie ale lui Alfred Rosenberg ca va iesi o rascoala literara in biblioteca dumneavoastra mai mare chiar decat cea Piata Universitatii. Pe marele dumneavoastra compatriot Lenin puteti sa-l puneti langa la fel de marele Alfred, ca pana la urma fac ei ce fac si se inteleg. Dar nu pe cei doi bautori de vin de vita latina pentru care berea teutonica are un total dispret.  
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-22 20:14:51
         
 
  Domnule Latunski,
daca, din intamplare, comentariul acesta:
"deh, o să-mi mai adaug un dușman pe listă,
nu-i bai,
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-01-22 19:18:27 "
se refera la mine, va asigur ca sunt sanse infime ca eu sa ajung in postura de a fi dusman al criticii latunskiene.
Daca -printr-un joc perfid al sortii- va pierdeti simtul realitatii si vi se "uzeaza uzul" ratiunii (avem doua exemple vii si nu ma bucur pentru ei) va asigur ca nici atunci nu am motive sa va dusmanesc.

Cat despre mimarea seriozitatii sa-i lasam doar pe clovni sa decida.

cu respect,
de la Casa de Creatie "Lisandru Dogaru"
IO,Ion
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2012-01-22 19:57:14
         
 
  Boiar latunski
De ce va pierdeti timpul cu nimicuri in loc sa scrieti un studiu critic despre celebrul poem "***" scris de generalul Ioan Peia? Prin ce este un general mai putin demn de atentia dumneavoastra critica decat un Andrei Florian care nu a ajuns nici locotenent?
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-01-22 19:55:49
         
 
  cred, totuși, că domnul I.G. Pușcă nu este la curent cu micile noastre dispute de pe pajiște,
...sau mimează și el seriozitatea?
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-01-22 19:23:42
         
 
  deh,
o să-mi mai adaug un dușman pe listă,
nu-i bai,
prieteni am destui...
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-01-22 19:18:27
         
 
  Latunski,
Ai reușit să mimezi atît de bine seriozitatea, încît deja unul a căzut în laț!...
Te linkează, dar habar nu are de ce!!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-22 19:05:05
         
 
  Parerea mea -cintandu-va, stimate Kritic, referitor la vorba lui VacaRoiu- este ca tensiunea textului, punctul culminant si finalul tragic sunt lasate in suspans. Cititorul le poate trai sau nu in functie de doua elemente definitorii:
1. temperamentul consoartei/consortului si
2. colectia de facalete a familiei.
Sunt exceptati flacaii verzi, tomnateci si vaduvii.

Finalul ales de scriitor este elocvent: personajul principal supravietuieste cu succes lacrimilor consoartei, scapa ca prin urechile acului de tacerea ucigatoare si se salveaza -aparent- in ultima secunda de taisul intrebarii: "- O iubești ?" dar ... apoi nu mai avem nici un fel de informatii despre prietenul ingerului DORU.

Nu as vrea sa fiu pesimist sau sa creez panica, dar propun sa facem o verificare la Spitalul de urgenta. Cred ca un ceai de sunatoare si o vorba de imbarbatare nu i-ar strica bietului om.
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2012-01-22 17:34:14
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE