PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Ben Corlaciu Text postat de boris mehr Ben Corlaciu – poet necunoscut? Ben ( Benedict) Corlaciu s-a născut la 6 martie 1924, la Galați și a murit la 15 iunie 1981, la Paris. A studiat la București, absolvind Facultatea de Litere și Filozofie, a fost redactor la revistele „Albatros” ( cu Geo Dumitrescu și Dinu Pillat), „ Flacăra”, iar în 1975 s-a stabilit în Franța. Pentru a-și aduce familia a fost nevoit să facă o grevă a foamei, în fața Ambasadei române din Paris și a reușit. Poet, prozator, traducător, menționat și de GF. Călinescu, el este un nume practic necunoscut la noi, deși ar merita să fie citi și cărțile sale reeditate. În 1969 a apărut la Editura pentru Literatură , volumul- antologie „Poezii”, cu o prefață de Laurențiu Ulici. Cunoscutul critic a știut să prezinte, cu elogii meritate, valoarea operei poetului. El a reținut și versuri care încântă – „ Sunt un munte fugit în pământ/m-am întors în fântânile mele de rocă bătrână/prea se cățăraseră mulți pe umerii mei/prea multe tălpi mi-astupaseră stelele cu bătături de țărână”. De asemenea – „ Frunzele vremii întoarce-le/toamnă, când intră în carte mioarcele/toamnă sărută-le, toamnă, deschide-le/pământul când stau și-l ascultă gravidele/ să vezi tu atunci cum mai ard vetrele/ s-auzi cum mai cântă cerbii și pietrele/să simți cum în inimă se desfac drupele/ pentru la anul, când vine copilul cu vinul și cupele”. Original, arghezian sau bacovian, prin stil, dar de o factură existențială proprie ( Corlaciu nu este nici evlavios, nici nu … blestemă), poetul are versuri memorabile – „ În locul ochilor tăi indieni/ a răsărit într-o noapte o cârciumă scundă”…„hei, tatăl meu, bețivul, taciturnul/tavernelor, vierul Cerului”… „Vinul curgea ca un cântec de moarte”… ” Frigurile bălților în noi au crescut/ ca o trestie, ca un păcat”…”Sunetul ciorapilor tăi de mătase/ amintindu-mi de sunetul roșcovelor toamna, poleite de vânt”, ș.a. Este ciudat, cum de asemenea versuri au putut să apară în mare parte după 1945, când mulți confrați, dintre cei nearestați sau care nu s-au refugiat în Vest, se întreceau în osanale, timp de patru decenii și mai bine, aduse conducătorilor PCR, sistemului socialist, etc. Poetul este chiar un revoltat, iată ce scria în 1967 – „ Plini de strigăte bolnavi de strigăte/ne scărpinăm de gardul așteptărilor/cad de pe noi numai strigăte/ se scutură cojile marilor strigăte arse/în noi printre aripi întoarse din drum”. Astăzi, unii poeți chiar foarte buni se afișează ca potențiali dizidenți, caută explicații pentru compromisurile făcute. Ben Corlaciu a scris cum a vrut, iar când nu s-a mai putut a plecat. Iar opera sa este încă necunoscută, nerecunoscută. Păcat, au trecut 30 de ani de la plecarea sa în neființă, va trebui readus în memoria noastră. BORIS MARIAN Opera lui Ben Corlaciu • Tavernale, Bucureşti, 1941; • Pelerinul serilor, Bucureşti, 1942; • Arhipelag, Bucureşti, 1943; • Manifest liric, Bucureşti, 1945; • Moartea lângă cer, Bucureşti, 1946; • La trântă cu munţii, Bucureşti, 1949; • Candidatul, Bucureşti, 1950; • Timpii de aur, Bucureşti, 1951; • Pâinea păcii, Bucureşti, 1951; • Noaptea de la Ipoteşti: două episoade, Bucureşti, 1957; • Cazul doctor Udrea, Bucureşti, 1959; • Baritina, Bucureşti, 1965; ediţia (Când simţi cum moare vântul), Bucureşti, 1972; • Poezii, Bucureşti, 1969; • Poeme florivore, Bucureşti, 1972; • Starea de urgenţă, Bucureşti, 1972; • Strigoaica şi casa nebună, Bucureşti, 1973; • Arcul biologic, Cluj Napoca, 1974; • Tout espoir sera puni, traducere de Maura Barbul, Paris, 1984. Traduceri • Isadora Duncan, Viaţa mea, Bucureşti, 1946 (în colaborare cu Geo Dumitrescu); • Lehel Szeberenyi, Se urnesc munţii, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu Francise Munteanu); • Antoine de Saint-Exupery, Micul Prinţ, prefaţă de Eugen Schileru, Bucureşti, 1962; • Leon Negruzzi, Extraordinarele aventuri ale lui Rodolphe Durant. Gangsterul. Politicianul, Bucureşti, 1974 (în colaborare cu Dana Konya-Negruzzi). Ben Corlaciu - Efigii în ceara În parcul acela imens, într-o seara, oamenii vineți, fără plămâni, scriau lapidar, cu ambele mâini, un cuvânt pe un petec de ceara. Cuvântul acela suna: ftizie. Fiecare însa-l scria diferit, cu același condei de lemn înnegrit si-aceeași nesănatoasă beție. Cei ce-așteptau sa le vina rândul mureau fără cei dinaintea lor. Ca un pumnal, condeiul se îndreptă spre pieptul tuturor, în locul plămânului sec, străpungându-l. Când oamenii vineți piereau, umbrele lor, aiurând, se-ntorceau în sanatoriul din parcul imens și gol. Joc de Hydrargir Pat îmi făcusem din masa aceea, grea, pentru adormire după crugul zilelor. În ultimul pahar dansul bacililor ca un exod lunar se arcuia. Cântecul violei în pieptul osos se înăbușea murind cu plămânii, mai palida, uscata, pielea mâinii, pe ultimul pahar, tremura. Cei din urma prieteni, bacilii, scânceau lugubra melodie a ultimei toamne: acompaniindu-i, gura mea, Doamne, te înjura și ochii, demenți, râdeau. Mercurul termometrului spart se scălda în vinul închegat al ultimei nopți - în sângele altei neîndurate morți. Sfârșitul, îndepărtatul sfârșit, zăbovea prin aluviunile coastelor rărite. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE