FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Trăiri
Text postat de Maria Henrich
simt tristețea liniștii
ca o gură de Coca-Cola rece, când
străbate ce a rămas în trup
după moliile vampir
au luat chiar și uscăciunea golului lăsat de marele ospăț
primăvara mai pierde odată
în cântărirea lăstarilor și a gorunilor bătrâni

memoria acestor gânduri încolăcite în jurul pieptului
nasc un periplu poetic, dureros de real
las aceste trăiri să se târască sub gardul alegerii, și
trec în alta...
băiatul râde...
ochii mari, verzi, oglindesc cerul...
bătăile inimii se ung cu miere
oblojind fiecare rană (nemaiștiind numărul lor)
cu un colț din zâmbetul lui

nu are să știe niciodată
că nu pot fi iarnă, fără cuib în suflet
deși
las ca oameni fără chip
să treacă false atingeri peste mine
doar el reușește să petreacă
fiecare baton de ciocolată, peste
crepaturile de piatră ale inimii
nu mă mișc de pe canapea
de frică să nu sară căldura acestei trăiri
dar
nu-mi amintesc câte clipe sau zile sunt între ele, și
dansează nerușinat la flacăra lumânărilor
într-un singur suflet
într-o singură viață
destul cât să simt
că mai sunt...
am să le tai piscul
atunci voi știi că lumina și întunericul
alb și negrul
au șanse egale la cenușiul lumii, și
în palmă, frunza este mai mare ca ieri
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  mare lucru să ai deschiderea unui suflet poetic și aplicațiunea necesară unei poetizări sensibile!Mie, unu', de pildă liniștea îmi evocă doar țuieli în timpane, dacă e tristă ca o dușcă de coca-cola e peste imaginația-mi cu putință.

ps:ce-s acelea "crepaturi"? un fel de crepe-suzette umplute cu dulceață de fragi?
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-12-08 14:55:29
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE