|
|
|
|
|
|
|
|
|
Liryca newyorkeză |
|
|
Text
postat de
Stelian Platon |
|
|
Apocalipsă
Platon
Între noi și iluzii e sisificul dâmb.
Mi-e toamnă îmbrumată în galbenul gând,
Iar negrele frunze rupte din singurătate
Brodează amurgul stins,cu stele aromate.
Mai bate moara timpului cu aripi ude
Și-n ruga mamei mele încă se aude
Slujba moștenită, care-și părăsește țara,
Iar clopotul din turlă, icnit suspină seara.
Mai caut încă diminețile prin ceață,
Tăceri mă încălzesc sub priviri de gheață.
S-au înstrăinat de noi p- aicea și strigoii,
Surd pietrele alpestre sparg lacrimile ploii.
Ceasornicul rămâne timpul sec să cearnă
Și brațul meu măsoară cea din urmă iarnă.
Am telefonat la morții noștri-n cimitire,
Dar au plecat din criptă spre altă ispășire.
Se scurg din cer clădirile ca reci pâraie,
Din ziduri străvezii, sar moi scântei de ploaie.
Nesigur și febril strig la telefonul morții;
Răzlețiți strămoșii fug umili din calea sorții.
Lumina e demolată sub un cer promis.
Păianjenii se-așază ca-n propriul paradis.
Zburătăcesc secunde cu aripile moarte,
Iară setea de otravă la cei vii se-mparte.
26.04.2010
Veni o toamnă ca o prevestire
Veni o toamnă ca o prevestire,
Jilavi copaci lăcrimează în vânt;
În mine aprinsă-i o irosire
Și-o rană adâncă în orice cuvânt.
Nu pot accepta să plouă repetat
Cu aripi desprinse din ramuri pustii,
Cad păsări cernite din cer și se zbat
Și curg pe noi raze sterpe, ruginii.
În toamnă ascund risipa din mine,
Când o iubire înseamnă un negoț,
Când în piață se vând simțuri creștine,
Iar lumea cumpără iubire și soț.
16/ 10/ 11
Inima în formă de vioară
Mi-e inima în formă de vioară
Și rătăcesc cu soarele la subsuori.
De este frig,
Ori, în grădina mea e vară,
Salcâmii leagănă în crengi
Cuiburile vechi de ciori.
Ce trist, începe clopotul să bată,
Ne-acoperă, încremenit, un val de nori.
Noi doi într-o poveste
De timp fărâmițată -
Eu o-nlăcrimez de-atâtea ori...
Prea mult se vaită vântul uneori
Flagelând o inimă uitată
În blânde cuiburi vechi de ciori...
18/ 11/11
Tot mă pierd și eu
Parcă te văd și azi cum rătăcești;
Peroane, gări și tren luând cu tine.
Cu ochii tăi lumina albăstrești
Și o mireasmă ce îți aparține.
Parcă tot mai rar bântuie zvonul,
De amintirea mea îmi este milă.
Azi nu mai asculți acordeonul
Șoptind iubirea noastră puerilă.
O toamnă-ți flutură în părul nins.
Áripa rănită ești în zborul meu.
Desperecheat pe drum de necuprins
Strigându-te mă pierd, tot mă pierd și eu...
21/ 11/ 11
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|