FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
file din jurnalul lui Hadrilică ( 2 )
Text postat de Dragoș Iovan
**

dics de-avril, tot anu' ăsta

Tocmai înfulecasem o mîncărică care-mi place la nebunie, tocană de fluturi a la ratatouille cînd am fost chemat la o întrunire tovărășească. Felul ăsta,nemaipomenit de sățios, vi-l recomand tuturor, se prepară simplu: se iau două-trei duzini de omizi grăsuțe, se taie mărunt, laolaltă cu o mînă de spînz, omag și un buchet de iarba -ciorii și se călesc în untură de scarabeu.Cînd totu-i pătruns, se adaugă ouă proaspete de muscă să lege ghiveciul, secretul e să nu o lași prea mult pe foc și s-o halești fierbinte că atunci simți cum îți fîlfîie lepidoptere-n mațe.
I-am găsit pe camarazi sub podeaua chiliei starețului. Foșgăiau neliniștiți, nu știu din ce pricină. Erau toți acolo-n păr, cozi și colți: Brambur, cu mutra lui de vechi hîrț cominternist, Alex energumenul catrenelor în doi peri, nenea Val, cu mustățile zburlite fioros, plus unul nou, mister Potter îi ziceau, un chițoran solid, musculos, cu botul ascuțit și blana neagră ca rantia unui protopop.
" Mișăl, îmi spuse, sculptorul, ce bine c-ai venit, doar tu lipseai din echipă!"
" Ce echipă, m-am mirat, jucăm hochei pe iarbă cu capete de scrumbii?"
" Spuneți-i și lui, a mîrîit nervos Brambur, tre' să pactizeze cu noi!"
Nea Dumi și-a frecat lăbuțele din față cu un gest elegant:
" Uite ce este, tînărul meu domn, a zis el, situația e neliniștitoare...se aud zvoneli că sus s-ar pregăti o deratizare! Putem sta cu coada-n sîn? Nu putem, așa că noi, toți ratogramiști de profesie și ronțăitori de rime, ne-am gîndit c-ar trebui să le dăm o lovitură fîrtaților, acolo unde-i doare mai tare...
" Ahaaa, am zis, să le roadem crucifixele și iconițele...crucifixu' ei de treabă, ultima dată cînd am făcut asta, am dat de una din lemn de tek și mi-am rupt un canin în ea, așa era de tare!"
" Nu, dragul meu, a chițăit nea Val, le golim proviziile de rachiu, tulburel și tescovină! Cînd se vor usca de sete, își vor lua singuri catrafusele și vor spăla putina, iar toată lavra va rămîne în stăpînirea noastră!"
" Principalul, a spus noul venit, este să nu ne pierdem cu firea și să acționăm organizat!"
" Firește, părinte, a încuviințat nea Dumi' vom bea, pardon, vom goli fiecare butoiaș, rînd pe rînd!"
Potter și-a făcut cruce, așa cum își fac rozătoarele, o amușinare cu botul în sus, o zvîcnire la stînga, alta în jos și spuse:
" Cu Rata-Pranesha, înainte!"
" Cum ai zis, stimabile, se miră Alex, poți să-mi spui pe silabe?"
" E dumnezeul universal al rozătoarelor, l-am întîlnit în pelerinajul meu de la Karne Macra în India, cînd am avut o revelație.., după ce m-a răspopit am colindat mapamondul în căutarea adevărului etern, dar asta e altă istorie, vă povestesc cînd avem timp...acum, haideți, cu botul și sfînta incisivitate înainte!"
" Stați, a bombănit Brambur, avem nevoie de o lozincă și-un imn, cum să pornim așa, demobilizați, la luptă cu liftele bisericoase ?!"
Dacă ne puneam pe compus chestii d'astea mobilizatoare ne apuca paștele șoarecilor, noroc că musiu Dumi' avea una pregătită pentru orice situație. Și-a înfoiat mustățile cărunte și a recitat rar, cu sfătoșenie:
" Dă-ne fund de șoricică
Caș pe masă , vin în cupe
Și în frunte c-o fetică
În revoltă ne-om irumpe!"

L-am aplaudat politicoși era un maestru al scornelilor în patru rime, îți turna un catren cît ai clipi și dacă-l sculai din morți, însă Alex l-a corectat zelos:
" Erupe, maestre, nu irumpe..."
" Se poate, puiule, da' eu așa am învățat...pe vremea mea se preda gramatica veche, după Hîrțoiade Rătulescu..cu Î din I și  din A!"
Brambur, fioros ca un adevărat revoluționar, a scos o batistă roșie, cam flenduroasă, a fluturat-o deasupra adunării și a izbucnit c-o voce profundă de vechi activist:
" Hai, la lupta cea mare / Hîrț cu hîrț să ne unim / Șo-bo-la-ni-a-daaa prin noooi s-o ron-ță-im..."
" Lăsați prostiile, s-a burzuluit milităros sculptorul, haide adunarea și marș pe burtă înainte, să atacăm odată crama sihaștrilor! E la cinci arșini distanță de noi, o luăm pe-o gură de aerisire la stînga, chiar lîngă sacristie!
Ne-am strecurat rînd pe rînd în bortă, ne-am tîrît printr-un tunel întunecos și după un sfert de ceas, ne-am trezit în formație completă într-o încăpere largă plină de butoaie și recipienți.
" Aicea-și țin monahii udătura? m-am mirat eu. Nu-mi miroase a țuici și vinațuri de soi, simt mai degrabă iz de chimicale!
" În ziua de azi, tinere, a spus ritos nea Dumi', să știi că alcoolul se fabrică din orice...din coji de cartofi, pingele fermentate sau ursuc de oaie...cînd lucram în California am băut tescovină distilată din cactus!"
N-am mai stat pe gînduri și-am atacat o butelcă din plastic. Am găurit-o repede cu dinții pînă țîșnii din ea un lichid gălbui, uleios, cu miros iute și-amețitor. Am tras pe furiș o dușcă, avea gust de gazolină dreasă cu camfor dar o fierbințeală plăcută îmi inundă trupul, de la bot și pîn' la coadă. Ceilalți găureau fiecare flacoanele, trăgeau cu dinții de dopuri, foșgăind veseli ca un stol de grauri beți, care-au aterizat într-o vie pe rod.
" Ia veniți încoa, a zis decanul nostru de vîrstă, ronțăind un butoi mare cu doage din metal, ajutați-mă că nu mai am colții așa ascuțiți ca-n tinerețe!"
Ne-am bulucit toți la bădania aceea să-i dăm o labă de ajutor și în scurt timp din măruntaiele ei izvorî o zeamă roșie, groasă și lipicioasă. Brambur gustă din ea și-și linse mustățile:
" Mmm, parc-ar fi cabernet de Tohan...doamne ce vremuri, ronțăiam pneuri de bicicletă sovietică și beam numai șpriț de butuc!"
Am lipăit toți din chestia aia, apoi ne-am tăvălit voioși în băltoacă, fiindcă e știut, rozătoarele nu iubesc apa, dar alcoolul ucide căpușele din blană.
" Hai, părinte, l-a îndemnat nea Val, lucind ca o nutrie, purpuriu tot, de la coadă pîn' la bot, vino să faci o baie cu noi!"
Potter s-a ridicat pe labele din spate ca un om, a amușinat baia aia improvizată, apoi a chițcăit sarcastic:
" Nătărăilor, inculților, a citit careva dintre voi ce scrie pe butoi? Deruginol, hahalerelor, asta e, de-ru-gi-nol, nu cabernet sau merlot!"
Cred că e de prisos să vă mai spun ce mahmureală m-a înșfăcat a doua zi. Nici pe vremuri, cînd beam carcalete la " Limbricu' roșu" cu popîndăii și toți șoriceii din partid, amestecînd zaibăr, palincă și bere în același pahar, n-am avut așa o durere de cap! Dar, pînă la urmă, tot răul e spre bine, cum spunea stră-stră-bunica mea cînd pisica îi halea vreo odraslă, măcar știm că n-o să ne mai ruginească mațele cîte zile avem de trăit. Mă întreb însă cînd o să se ia farba de pe blană, că arătăm toți ca niște hamsteri bolșevici, doar o șapcă cu stea-n frunte și-un kalașnikov în labe ne lipsește!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mr. Cioaca,,
Corneliu Medrea are locul său bine împlîntat în cultura națională; un alt mare artist pictorul Corneliu Baba( pe care am avut imensul privilegiu să-l văd în viață)spunea despre el:"... a lăsat în urma lui o operă imensă care de-abia dacă încape într-un muzeu". Privind astfel lucrurile, epigrama lui Păstorel e un fir de iarbă,pe lîngă geniul lui Medrea iar opera epigramistului-rebusist a.m. e un fir de praf așezat pe firul ăsta de iarbă, asta ca să păstrăm proporțiile.
Acum privind felul în care răstălmăciți vorbele, eu n-am spus că a.m. este un ins dintr-o rasă inferioară, ci că este un ins inferior ca și comportament, care nu poate privi detașat un text literar și care, atunci cînd cineva îl încondeiază ironic, se comportă ca un golănaș de cartier.

ps. Nu știu cum reușiți, dar gafați gramatical la fiecare frază: "țîfnos" de la țîfnă!
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-11-23 23:44:46
         
 
  Domnul Iovan,
De cand cu teoria rasei superioare e ma feresc ca de foc sa numesc pe cineva "ins inferior". Adrian Mihai nu este un "ins inferior" ci un ins tavnos.
Dar nu chiar atat de tavnos cum sunteti dumneavoastra.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2011-11-23 23:17:58
         
 
  Domnul Adrian,
De data asta ati trosnit una de zile mari care imi aminteste de una si mai si a marelui Pastorel:
(o reproduc dupa ureche, nu dupa Miron Costin)

Medrea, cand imi tine seama,
crede ca un gogoman,
ca-i mai mare decat Hahn.
ce sa zic, mai mare Jalea!

p.s.
Domnul Rechesan, ce credeti ca ar trebuii facut cu nivelul lui Pastorel pentru ca l-a facut pe Medrea gogoman?
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2011-11-23 23:04:11
         
 
  ce destin fără pereche,
cronicare cabotin,
să te crezi MIRON COSTIN
dar să scrii... după URECHE!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-23 19:59:18
         
 
  Mulțumesc,d-le Cioaca,pt mai multe:
-în primul rînd pt aprecierile de bun simț făcute pe aceste file de jurnal, care n-au aproape nimic comun cu realitatea, ba chiar sunt aproape complet imaginare
-pentru faptul că, în ciuda aparentei polemici pe tema "îs io d.cioacă epigramist au ba" aveți o atitudine pozitivă legată de ceea ce scriu eu(exceptînd catrenele încropite în cinci minute); doar un ins inferior, cum e adrian mihai, se poate supăra și reacționa atît de nepotrivit cu clamatu-i statut de scriitor(asta în varianta că un rebusist face adliteram lucruri literare)cînd citește un pamflet fantezist
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-11-23 17:46:02
         
 
  unui martan cu socoteala gresita

de-ti faci iarasi socoteala
unde nu iti fierbe oala
vei deveni un martan
rontait de-un sobolan.

p.s.
Ambele hadrilice sunt super-super, asa ca nu am nici un motiv sa ma supar. Limbajul, bogat si colorat, musteste un umor de calitate. Eu, nefiind dictionar, nu pot sa ma pronunt cu precizie, dar am impresia ca unele cuvinte suculente sunt pentru prima data patentate in aceste hrisoave pline de passiune anti-sobolaneasca. Sincere felicitari mare dregator!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2011-11-23 15:20:22
         
 
  ce te-ai face tu, rozătoare măruntă de careuri împerecheate-n alb-negru, dacă ar năvăli cumpărătorii pe opera-ți rebusistică așa cum sunt eu lecturat? ai intra în criză de subproducție, probabil, la cît de entelectual și literar dovedești că produci aici! de altfel nu știu cine cumpără în general revistele alea de profil, înafară de publicul țintă:portari, paznici de noapte, șomeri, pacienții clincilor de dezalcoolizare, dispecerele din firmele de taximetrie, pensionarii și școlarii de vîrstă mică?  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-11-23 14:47:15
         
 
  "succesul de casă(,) adilică, nu se măsoară în bani(,) ci în numărul cititorilor!"(DI=GR)
bre, rechiovane, e chiar atât de greu cu virgulele astea? îți fac o schiță?

din "miile" de vizitări
ce-apar în pagina matale,
(deși te scot din balamale)
sunt cert... autoaccesări!

 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-23 14:41:35
         
 
  succesul de casă adilică, nu se măsoară în bani ci în numărul cititorilor! poate matale așa ești obișnuit să fii plătit la kil de integrame, la proza literară e altfel...da' nu te oftica, din drepturile de autor îți dau și ție de sete una mare:am înțeles că tragi zdravăn la măsea, din intențiile care mi le atribui! Ce "beai" amice? carcalete de prune cu ciorbă de hamei? Una mare la don' maestru ratatulă, țal!  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-11-23 13:42:26
         
 
  rechiovane, simțesc io, așa, în urină, cum c-ai să faci o telenovelă aducătoare de câștiguri frumușele pt tine din tărășenia asta cu hadrilică.

văd c-ai luat viteză, ziua șu hadrilicul, mi-l închipui pe nea mitică cioacă plângâd de ciudă că slobozești hadrilici la foc automat, chiar mai repede decât genuneanu epigrame. le-am citit, însă nivelul lor este undeva pe la genunchiul broaștei, acela al unor simple flatulații literare...

în ritmul ăsta, e clar că te vei umple de bani, deși nu cred că ar mai fi cazul:

ți-ai luat vilă cu grădină,
reche, ai și limuzină
și depozite-n valute
vânzând sticlele băute...
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2011-11-23 12:07:38
         
 
  domnule buricea, nea profesore dă științe-n monitor, văz că nu te monitorizeză niciun editor, spurci pagina, sudui birjărește, și ai lăsat iar balamalele dășchise larg, de ți se vede cultiura dă păioase pînă-n fundu' șurii! Rușine dom'le, am să-i cer d-lui Corbu să-ți facă circumcizie la organu' poetic că prea ești erect în comentarii!  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-11-23 11:40:27
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Foaie verde lemn baban
ăl mai mare șobolan
din mitocul lu Corbean
este Dragoș Iorgovan
zis și Gheorghe RecheSan!
Dati în el cu DeTeTe
să-l deratizăm Tete!
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2011-11-23 11:25:11
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE