FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Primăvara-anotimp flămând
Text postat de Maria Henrich
Nu mai sunt surprinsă
de venirea celui mai flămând anotimp
în ochi de toamnă
îi aștern în fiecare seară povești dislocate din cutele amintirii
unele le împrumut din glasul tău șoptit
din vremea când se topeau zăpezi
într-un ritual
cantații se roagă firului de iarbă
i-aud chinul încolțirii
în semitransă, unde nu mă vede nimeni
gândul poate zburda în voie
pe toate cărările
ha!
amurgul își ia boarfele și pleacă bombănind
pierde mereu

eu nu mă mai mulțumesc doar să așez masca în care cui vrei
o vreau doar pe umărul drept, cu rânjetul în sus, așa
cum sunt coarnele lunii în vreme de secetă

începe dansul, salsa
frenetic ne agățăm firavele lăstare-n păr
în reluări,
sufletul, visele, moartea și viața
stau la masa rotundă, votând clipa
aceea clipă previzibilă care planează alături de vulturi

în timpul în care trec fericirea clipei
prin lanțul ce acoperă pasărea
cu degetele mâinii drepte
strâng frunzele uscate de pe crengile primăverii, și
o las dezbrăcată în verdele fals
mimând veșnicia.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE