FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Gând de noiembrie
Text postat de Veronica Pavel
Copacii se golesc și luna noiembrie aterizează în sufletele noastre aducând cu ea tristețea lungilor nopți de sfârșit de toamnă. Se spune că pentru a goni gândurile rele e bine să te gândești la copilărie. Bănuiesc că multă lume știe acest lucru și am impresia că în Canada sunt special organizate niște jocuri în care adulții să se simtă iar copii. Dar, să fim drepți: ce copil se simte copil când se joacă? Jocurile sunt una din cele mai serioase activități ale omului, fie el copil sau adult și tocmai în aceasta seriozitate constă frumusețea lor!

Azi n-o să mă joc, dar o să mă-ntorc cu gândul la copilărie, pentru că în Noiembrie era ziua mamei. Și în plus, nu era o zi oarecare, era 7 noiembrie, când, pe vremuri, se sărbătorea și în România, ca și în Uniunea Sovietică de atunci, marea Revoluție din Octombrie.

Sigur ca nu prea înțelegeam eu ce era cu Revoluția, de fapt când eram mică nici nu-mi închipuiam că în acea zi mai putea fi și altceva decât ziua mamei. Iubeam foarte mult, pe atunci (și am ramas cu această iubire până astăzi!) aparatul de radio. Era în camera părinților și mă duceam toată ziua acolo, îmi luam un taburet și ascultam. Eram convinsă că toate orchestrele și toți pianiștii erau undeva în spate, în ciuda faptului că realizam ca nu pot toți încăpea acolo. Nu-mi puneam întrebari în legatură cu potențialul radioului de a transmite, mi se părea că din moment ce tata îl adusese în casă, era normal ca radioul să fie « atotputernic »!

Aveam însă alte întrebari, pe care nu le puneam cu voce tare pentru că cei din jur erau veșnic ocupați și nu vroiam să mi se spună iarăși « fă și tu ceva util, nu mai sta degeaba, lipită de radio ». Nu știu de ce îmi spuneau că stau degeaba, când eu eram atât de ocupată cu ascultatul radioului! Deci, întrebările pe care mi le puneam în gând nu erau legate de radio, ci de mama. Nu înțelegeam cum de toată lumea știa că pe 7 noiembrie era ziua ei. Cine i-a anunțat? Toată defilarea cu steaguri, decorații și fanfară nu făcea decât să-mi întărească părearea că mama mea era foarte importantă! În general nu dădeam atenție crainicilor la buletinele de știri sau radiojurnale, ci numai la emisiunile muzicale. Dar, de 7 Noiembrie, dacă tot era ziua mamei, de ce să nu ascult toată transmisia defilării, cu fanfară, cu pionieri, cu sportivi, când crainicii spuneau cât de bucuroși sunt participantii? Entuziasmul meu era atat de mare, încât îi spuneam mamei : « Sunt fericită » și ea, fără să mă-ntrebe de ce, îmi răspundea « așa să fii toată viața ».

Convingerea mea cu ziua mamei s-a păstrat până mai tarziu, pentru că, la școală fiind, în clasele primare, când învățătoarea ne-a întrebat, în fața unui inspector de la raion, ce sărbătorim noi la 7 noiembrie, eu am ridicat mâna cu insistență și, când mi-a dat cuvantul, am spus cu convingere : « la 7 noiembrie sărbătorim ziua mamei mele ». Învățătoarea a chemat-o pe mama la școală și i-a spus că ar trebui să mă « prelucreze », ca să știu ce se sărbătorește pe 7 noiembrie, nu să compromit munca politică a cadrelor didactice în fața inspectorilor!

Mama mi-a explicat atunci că e și altă sărbătoare pe 7 noiembrie, dar că de fapt cealaltă e ceva din octombrie si că s-a schimbat calendarul. N-am înțeles nimica, dar mi-am spus că altă dată n-o să mai zic la școală că pe 7 noiembrie e ziua mamei, pentru că învățătoarea e probabil geloasă.

Seara aveam musafiri și mă bucuram grozav. De fapt nu oaspeții în sine mă bucurau, că ei veneau fără copii și noi, copiii, nu stăteam cu adulții, dar îmi plăcea faptul că mi se dădea și mie ceva de făcut și deveneam utilă: pregăteam farfurioarele de tortă și lingurițele. Unele lingurițe erau pătrate și plate, ca niște mici lopățele și am aflat că ele erau pentru înghețată. Mie-mi plăceau la nebunie și mi se părea că nu era logic ca pentru înghețată să fie destinată o linguriță plata, cea obișnuită ar fi fost mai potrivita, ca să aibă înghețata unde să se topeasca, gândeam eu! Dar, pentru că le adoram pe cele pătrate, le puneam pe ele pentru tortă și mama nu se opunea. Credeam, în secret, că și ei îi plăceau, dar nu-mi spunea!

Torta, de nuci cu cremă de ciocolată, niciodată prea estetica, era în schimb foarte bună. Fratele și cu mine spărgeam și cojeam nucile, iar mama le dădea pe mașina de tocat nuci. Tare-mi placea mașina aceea, am iubit-o, pentru că din nucile întregi făcea « rumeguș de nuci » care era ușor de mâncat, puneam puțin zahăr tos și mâncam așa, înainte de tortă!

Astăzi mă gândesc la acele momente din copilărie, acuma, în noiembrie, când zilele își pierd lumina în fața nopții, când copacii sunt aproape dezgoliți și când mi se pare că întunericul e binevenit pentru a-mi ascunde o lacrimă târzie prelinsă pe obraz.

Photobucket




Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Multumesc pentru trecere si apreciere, d-le Onicioiu.

Asa adauga, la citatele dv, si vorbele lui Brancusi care spune ca atunci cand incetam a fi copii, murim.

Cat despre torta, desigur, ambele variante se folosesc in limba romana. Italienii spun si ei "torta", englezii spun "cake", care pentru mine inseamna mai curand "chec", dar pe acesta enlezii il numasc "cofee cake". Iar francezii spun tortului "le gateau" (masculin), care inseamna prajitura si e feminin.

Un intreg balamuc cu dulciurile astea, nu? :))) Noroc ca-s bune!

Inca o data multumiri,
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-11-06 14:54:39
         
 
  1.Ceea ce a scris Vero aici nu mi se pare nicicum a fi o compunere a unui elev de clasa a VIII-a, care a trecut într-a VII-a. Ci a unui om care a depășit de mult – bănuiesc, deși sunt sigur – vârsta copilăriei, de care, probabil, toți ne aducem aminte. Unii cu bucurie, alții cu nostalgie ori chiar și cu una, și cu alta. Copilărie pe care scriitorul Valeriu Butulescu o descrie ca fiind „Singurul paradis pierdut“. Iar întorcerea – numai cu gândul – în acesta nu-i proprie generației noastre. Că doar

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung și cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
M. Eminescu

2.Cuvântul tortă nu este o invenție a autoarei, ci e varianta, într-adevăr, feminină a neutrului tort2
GheO
 
Postat de catre Gheorghe Oncioiu la data de 2011-11-05 19:05:59
         
 
  Tea, multumesc de trecere, ma bucur ca ti-a placut!

Nicolae, eu am trecut abea in clasa a 7-a, deci daca am scris ca un elev de a 8-a, complimentul tau ma onoreaza!

Va mai astept!

Veronica
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-11-04 13:15:14
         
 
  am cautat "torta" in dictionar. daca este o alintare (feminizare)a tortului, ar trebui pus in ghilimele. zic si eu.
in ce priveste scrierea, mi se pare o compunere de clasa a VIII.
dar Veronica Pavel poate, si a demonstrat ca poate, mult mai mult.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-11-04 07:19:43
         
 
  O1 si inca ceva, grozava poza!

tea
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2011-11-03 19:28:55
         
 
  Hi Vero!

Ti-am mai spus, parca, nimeni nu se poate intoarce cu atata candoare in lumea copilariei... dar mi-a placut si insertul amar- muscator, ce dumnezeu, e vorba de 7 noiembrie!

Placut!
Tea
si vot (vorba Adrianei!)
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2011-11-03 19:28:11
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  :)

 
Postat de catre . Fiinta la data de 2011-11-03 17:42:59
         
 
  Vai, Adriana, si eu care postasem textul numai ca sa ma aleg si eu cu o stelutza :)))

Ma bucur ca ti-a placut si ca te-a amuzat, dar amuzamentul tau nu se compara cu hohotele de ras pe care mi le-a starnit lectura textelor si comentariilor de aici din ultima vreme :)

Multumesc pentru semn!
Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-11-03 17:37:59
         
 
  Un text finut, plin de candoare, cu un umor discret si cuceritor, scris parca in timp ce vechiul si mult indragitul Radio transmite un cantec care incepe si se termina cu o nota de tristete.



"Se spune că pentru a goni gândurile rele e bine să te gândești la copilărie"


Sau sa o mai citesti pe Veronica. :)

Cum am abuzat de dreptul de a instela, am decis sa nu mai uzez o perioada lunga de acest drept. Dar tu stii ca dincolo de tastatura exista pretuirea mea sincera.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2011-11-03 15:23:12
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE