FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Faptele și gîndurile lui Ambrazură (fragmente)
Text postat de latunski criticul
19. Ciomolunga
1. Azi am intrat în cîrciuma Ciomolunga, dar gestul meu era motivat; sălile de lectură de la Biblioteca Județeană erau închise de vreo treisferturi de ceas, iar la Teatrul Municipal spectacolul începuse. Plasatoarea m-a lăsat să privesc cinci minute printre draperii și l-am văzut pe junele-prim tremurînd pe jos lînga cușca sufleurului. Debita tot felul de chestii, pe cînd una mai tînără decît el și în halat de baie căuta prin șifonier medicamente pentru boala lui de „grand mal”. O băbătie, probabil soacra, stătea
într-un fotoliu și se certa cu amîndoi. Așa că am plecat pe bulevard către Ciomolunga.
2. La Ciomolunga am găsit o masă liberă, lîngă o ușă pe care erau desenate două pictograme; un bărbat și o femeie. Venea de acolo un miros ceva de speriat și mi-am zis că de aceea patronul a îndepărtat de pe ușă celelalte simboluri, adică: discul soarelui,
nava cosmică, semnul șarpelui, crucea asimetrică și zvastica originală.
3. Apoi a venit o tînară zglobie și cîrnă care m-a întrebat ce doresc. I-am spus, ea a plecat zîmbind misterios. Cred că era Șefa Compartimentului de Distribuție, pentru că imediat a venit alta mai trecută și tristă, care mi-a lăsat votca și apa minerală pe un colț de masă, fără să-mi spună măcar să le trag mai aproape.
4. Iar după al treilea pahar de vodcă și unul de apă minerală, (celelalte două rămînînd neatinse și necunoscute, precum fenomenele misterioase din lumea noastră și cea de dincolo), mi-am zis: Trezește-te, trezește-te, Ambrazură! Oare de ce mintea și fața ta sunt așa de șifonate, precum turul si cracii nădragilor tăi? Răbdare! răbdare! Mai este timp să te cultivi și să devii un intelectual de marcă al urbei, bine ancorat la „Trîmbița Călmățuiului” și în mass-media. Oare vrei tu să ții piept tuturor vrăjmasilor, oare vrei tu să stai în picioare, sau pe vine vrei să stai fără să cazi? Ispita este mare, dar nu este ispită care să nu fie pe măsura ambiției omenești.
5. Pe cînd gîndeam eu acestea, intră în local și se îndreptă către masa mea un domn distins, cu gușă și burtă, mergînd puțin cam aplecat și tîrînd discret un membru inferior. Avea un fular alb, imens, așa de lung și de alb încît părea mai distins decît purtătorul lui. După ce se așeză in fața mea, ignorîndu-mă în stil aristocratic, apăru iar Șefa de la Distribuție. Acum era așa de fericită încît puteai crede că azi e o mare sărbătoare națională ori ortodoxă, ba chiar Saint Valentinos și Sfîntul Dragobete în același timp. Deosebirea dintre rîsul ei critstalin și zîmbetul profesional adresat mie mai înainte, era ca dintre Darwin și cimpanzeul lui de studiu. Și drept, direct și fără remușcări vă
spun că, dacă acel domn nu ar fi fost urmat la scurt timp de către prietenii mei, Muci, Chiftinelus, Robacap si Pavel din Tărșești, nici nu m-ar fi băgat în seamă.
6. Dar cum o faptă se deduce din alta și cum o vorbă se duce tot așa, adică, scapi un vînt pe bulevard și se află la Casa Maestro că ai făcut pe tine, acum vă spun că era pertinent ce trebuia să se întîmple. Așa l-am cunoscut eu pe Cicerones Popesco, profesorul, poetul, publicistul, eseistul, criticul, istoricul local și lectorul de la Universitatea de Irelevanță Comparată, forma de „învațămînt la distanță”, cu sediul în „Zona Industrială. „Nimic în viață nu-i întîmplător”, cum ar fi spus și regretatul meu coleg,
Petrică al lui Parmenius, care în acel moment nu mai era în viață, pentru că nu stăteam împreună la aceeași masă de la Ciomolunga.
7. Dar, ce mai înseamnă prezent, trecut și viitor, atunci cînd ești la al treilea pahar de votca? Și cînd muștele cad și mor în paharele de apă minerală neconsumate? Oare nu te încearcă un pic de nebunie, ea nu biruiește înțelepciunea și logica? Și nu te simți ca acela care fărîma pietre în loc de alune, ori ca tăietorul de lemne, care le taie doar ca să înalțe stiva altuia și nu să se încălzească el la arderea lor? Ori ca proletarul care bate fierul cît e cald, o viață întreagă, pentru a nu binemerita el de la Buget atunci cînd este în etate, în loc să fie tare ca fierul și iute ca oțelul, în zilele lui bune?
8. Este un moment de bulversare atunci cînd doi oameni se întîlnesc pentru prima oară și își dau seama că-și pot schimba reciproc destinele lor, ori măcar unilateral, cum s-a întîmplat în cazul meu. Pentru că maestrul Cicerones m-a cucerit la „foc automat”, după ce mi-am prezentat telegrafic curriculum vitae (sivi-ul, pentru secretarele și managerii care citesc aceste rînduri). Și pentru că el mi-a spus: „Ferice de tine, Ambrazură, care n-ai tată, aproape că n-ai nici mamă, pentru că tu ești ca un nor plin de precipitații, care abia așteaptă să-și descarce prinosul în țărînă. Că tu te bucuri de tinerețe în tinerețea ta și umbli doar pe căi alese de portofelul tău, deci te bucuri de cele plăcute organelor tale. Gonește dar orice necaz de la tine, nu uita că mîine este altă zi, încă se mai fac înscrieri la facultatea noastră, deci comandă ceva lichid și pentru mine”.
9. Atunci mi se făcu un gol în minte, avînd corespondent și în stomac. Aceste vorbe m-au marcat pînă în ultimele zile ale senectuții. Pentru că dom’ profesor a rămas pentru mine un model. Iar eu n-am avut multe modele de urmat în viață. În afară de tatăl meu natural, Epaminonda, de taică-meu adoptiv și de maistrul de atelier, Haisus. Acum mi se oferea prilejul să cunosc un maestru, cu „M” mare. El a fost pentru mine precum Platon pentru Aristotel, precum Nașul pentru un caporeggime, precum Eminescu pentru Vlahuță, precum Băsescu pentru Emil Boc. El a mers înaintea mea pe toate drumurile pe care am mers și eu, toate cuvintele pe care vi le spun acum, au fost spuse și de el. Cariera lui am repetat-o cu sfințenie, de la el am preluat toate avatarurile vieții și am trecut prin ele avîndu-l ca stindard.
10. Acesta a fost Cicerones Popesco. Om de omenie, de cultură și de Culte, dascăl cu toate gradele didactice acasă și în profesie, Cavaler al Ordinului Universitar, membru al Uniunii Scriitorilor Locali, avînd el patru volume publicate antum, dintre care două
de versuri, unul despre Mișa al Călmățuiului și altul despre Vulcanii Noroioși. Concluzia: Oamenii de seamă se pot întilni numai la cîrciumă, nu numai întîmplător. Trăiască Ciomolunga! Intelectuali din toate cartierele, uniți-vă!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mulțumesc, Andrei Florian, las și eu gluma la o parte și nu apreciez că mă lauzi. Ci doar că pricepi. Dincolo de dispute, apreciez o floretă, chiar dacă este fluturată pe malul opus. Pace, pace și...tu poți pricepe că "raptorii" nu se pot împăca, indiferent de idee...Dar scot pălăria și-mi prezint chelia.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-09-07 02:56:54
         
 
  Ca tot veni vorba, mi-a placut, din punctul sapte al precesului verbal, luarea de pozitie, as spune filozofica, cu privire la paharul de vodka: "Dar, ce mai înseamnă prezent, trecut și viitor, atunci cînd ești la al treilea pahar de votca? "
Domnule Latunski, lasand gluma deoparte, dumneavoastra reusiti cateodata sa ma impresionati in mod real. Maratonul poetic pe care l-ati facut, nu de mult, a fost ocazia fericita cu care am avut revelatia despre care vorbesc. Plus de asta, va asigur ca unul dintre aspectele pe care le apreciez in mod deosebit la autorii de pe Europeea, indiferent de natura afinitatilor lor, este sinceritatea. Reusiti sa fiti autentic tocmai datorita faptului ca sunteti convins de ceea ce scrieti, si sunteti consecvent cu dumneavoastra, in pemanenta. In ciuda deselor ocazii in care intram in disonanta, faptul ca scrieti cu convingere imi impune un respect care ma face sa evit o confruntare directa, sangeroasa. Este, daca doriti sa acceptati acest termen, respectul sanatos pe care am invatat sa il port adversarilor. In fapt, chiar nu sunt atat de diabolic :)
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-07 01:41:22
         
 
  Românește se pot spune multe, totul este să nu te faulteze frazele.
AMWAY, Andrei Florian!
O fi oiștea de la brișcă?
O fi pulpa calului?
Cine știe?
Nici Doamna Neaga, sora Doamnei Badea, nu a aflat pînă acum...
Acesta fiind un comentariu la comentariu? Singurul gest pe care-l poți comite?
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-09-07 00:56:53
         
 
  Latunski, romaneste se spune "o fi fost Andrei Florian, o fi fost ambigua aia...", "scursurii", etc. Dar chiar si asa, in ciuda tuturor stangaciilor de limba si imporiva evidentelor pe care le tradez in mod involuntar, adica in pofida adversiunii mele organice (si nu numai organice) cu privire la persoana doamnei Alina Mungiu Pippidi, nu mi-am permis niciodata sa aduc astfel de ofense. de-a dreptul ciobanesti, unei doamne.
Btw, Bulgakov este unul dintre reperele culturii universale de necontestat, tot asa precum este si Eminescu sau Marin Preda. Poate si din acest motiv, recunosc, eu am fost cel care a vandalizat "eternul refugiu". Imi cer scuze.
Va rog sa notati ca este al cel de-al doilea serviciu gratuit pe care vi-l fac, ecvhivalentul dublu, din punct de vedere marematic, al unui intreg sir de stelute.
In fond, de ce nu? Doar sunt un bun crestin!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-09-07 00:24:17
         
 
  Aflu, cu tristețe aflu, că un practicant ortodox a vandalizat muzeul "Bulgakov". O fi Andrei Florian, o fi ambigua aia de Amalia, care bîntuie, cînd și cînd, pe aici, o fi unul de-al lor...Mister!
Este trist să fii interzis de comuniști, de Biserca Ortodoxă Rusă și apoi de exponenții mafiei actuale.
La voi nu s-ar putea întîmpla așa ceva. Cu toate încercările scursorii de Pippidi, cu toate pata pe Patapievici și cu intervențiile acide ale criticului Latunski! Unde este, oare, "iertarea și eternul refugiu" (M. Bulgakov)
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-09-06 18:48:51
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE