FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
cristelnița de abur
Text postat de latunski criticul
cristelnița de abur





















la început și mai apoi



la început
lepezi de pe tine zdrențele placentei
urlînd în draci, - pentru că moașa
(neintegrată în UE)
îți trage ritualica palmă.

apoi
deschizi ochii,
îți cresc mîinile
îți cresc picioarele
îți crește extremitatea
cu care te joci în țărînă,
mergi să te școlești - începînd
a-i cunoaște
pe crăcănatu,
pe bîrdănosu,
pe covrigu,
pe ghebosu...
înveți gramatica și logaritmii
(gramatica o înveți precum logaritmii
și logaritmii pe de rost)

apoi
iar crești
și într-o bună zi îți cade fisa:
te trezești talentat și poet.
scrii și scrii și publici și publici,
iar în timp ce unii te laudă
alții rîd de tine; ai de ales:
„să fii unic, exasperant de unic”
ori să fii un fir de nisip într-un fund.

bărbat crezîndu-te,
rămîi copil
doar jucăriile devin mai scumpe
și frustrările mai greu de ascuns,
’ra’ți ai dracu’ Gustave, Sigmunde!


apoi crești
și tot crești
pînă nu mai crești,
ci te-mbolnăvești
de încurcătură de mațe,
de lingoare,
de năduf,
de vătămătură

apoi
mori.















Ecce homo!




Fiul și-a deschis gura și a grăit
către tatăl său,
tatăl nu și-a deschis gura
ca să-i răspundă fiului său.
doar cărturarii și colivarii
ne spun că nu pricepem semnele vremurilor.

Scribul din fiu ar fi ascultat
povața părintelui său, dar care-i
a visului sporadică tălmăcire:
trei în unu ca la detergenți
ori pasta de dinți, așa, doar
ca să aburim nițel principiul(?)

Mamă a mea, singură certitudine,
un vis am visat astă noapte:
se făcea că tatăl meu se spălase pe mîini, apoi
a mai luat un boț de argilă,
s-a aplecat peste roata olarului
și l-a plăsmuit pe Enkidu,
suflînd asupră-i suflare astmatică.

A ieșit o creatură ciudată,
demnă de a gusta din toate fructele
Grădinii, absolvit de rușine, păcat
și frumos de firesc.

A plăsmuit și semne de recunoaștere
- aidoma lui - încît nimeni să nu mai fie condamnat la răstigniri, învieri
și înălțări repetate.

Credința lui, doar cît un bob de orez:
era suficient să spună: CRED!
și ușile supermarket-urilor
se deschideau la porunca lui.


























Ospiciu de martie



Asemenea zăpezii maculate
de miile de pași,
suferă sufertașele sufletului meu.
unde nu-i har, nu-i duh – suflare doar,
(?)dar cui folosește polenul noroiului.

prin timp,
fructul prafului în ochi devenind
(ca sămînța pămîntului sădită în carne),
va evolua relativ în flori carnivore,
- ce dacă, ofilirea lor este predestinată -

mă doare cronic ultima vertebră
de cînd cu alungarea din paradisul tău,
mulțumescu-ți ție Șarpe, pentru îndemn,
și ție Evă, pîntecului tău care
m-a inspirat(!)

am decis să mai trăiesc o vreme,
nu să mă cantonez prin paraclise,
doar să zac în stază și să accept
nebunia comună...





Vă ordon, treceți Stixul !

Motto: „cel mai mult mi-am dorit să trec Prutul”
(Grigore Vieru)


Cel mai mult nu-mi doresc să trec Stixul,
dar nu pot nesocoti
ordinul de zi al mareșalului Abadonna

cu tălpile goale – precum cel născut
în iesle -
pășesc peste valuri negre, petrificate,
(!) ce păgîne, ce neconvertite ape
care nu vor să se despice în două...

fețe luminate de politruci în sutane
- purtători de Baali și Așere -
vînd en-gros mascará trei în unu
băcănind moartea în înviere.
ei îmi tot spun că fac o mișcare greșită
dar absolut necesară;
că încă nu-i pîrguită insurecția oaselor
și nici nu-i momentul întoarcerii armelor.

voi, ce rămîneți pe celălalt mal
nu-mi veți auzi șoptitele jurăminte,
cu palma căuș, ca un Graal,
umezi-mi-oi fruntea și buzele,
apoi mă voi întoarce victorios
pe tancurile apocaliptice,
mărșăluind pînă la – și bînd din -
apele Letei

(!)- fi-mi-ar trecutul uitat...


Epica minora



Pescar de vorbe culese de-aiurea
și-n pripă
rup aripa nopții (precum Adapa) – ceasurile-s trei,
onor Făuritor și oare (?) Făcătoare,
barca mea-i în derivă, acum îmi spăl
veșmîntul de forță în balta dimineții.

cei ce fac răsuflarea și gîndul
mă angajează la vam㠖 orele-s patru
(încă nu mă detest – șpaga e vie în mine -
amintirile-mi sînt arhivate, unde(?)
nici Asmodeus nu știe.

nu-i nimeni pe stradă, doar care parcate,
- cum e mai bine (?) să stau ori să plec...
să-mi iau lumea-n cap, plin de taine
laice ori bisericești – orele-s
cinci și treizeci.

apoi se ține de șase
și Aerul Limpede luptă cu Vîntul Turbat;
(cine-și va marca teritoriul?)
- o, zei ai Inemehașului și ai Eternității
este politically corect să dați ordonanțe?

eu încă n-am scris nimic remarcabil
și nici nu voi scrie pînă la orele șapte
cînd pe strada Pietroasele
nu va apărea un ins în sandale romane
cu peplul pătat de sînge - el va striga:
- vînd cuie bătute în palme și-n tălpi,
- vînd coroane de spini,
- vînd așchii de cruce,
- vînd mir de la Ierusalim,
- vînd locul de veci din cimitirul „Învierea”.
- vînd și laptele maicii mele,
- îmi vînd chiar și prepuțul(!)

eu mai aștept:
se face de opt și vine lăptarul.
apoi nu mai am ce să aștept,
pentru că la nouă se trezește nevastă-mea
și începe circul mediatic cu pâinea diurnă.

regret că nu l-am urmat pe cel cu sandale,
dar mai dorm puțin și visez că sînt treaz.
este zece treizeci și Gorgona
mă cuprinde în brațe
mii de tentacule îmi mișună pe sinapse,
hallal, havas, amin și vade retro...

cred că sînt bîntuit
- cum îmi spunea o fostă iubită -
n-am nici alibi cînd treaz fiind visez
și nici dormind coșmaruri să-mi traduc...








Noul Etana
(mit străin pe plai ovin)


Vulturul își deschise ciocul și spuse:
- pune brațul tău pe aripa mea,
pune mîna ta sub aripa mea,
pune pieptul tău pe spinarea mea,
pentru că m-ai scos din scorbura mea
îți voi arăta – prin timp – țara ta.

Eu am deschis gura și
i-am spus vulturului:
- prietene, eu știu cum crește buruiana
zămislirii de monștri, ridică-mi povara!
cunosc hornurile care scoteau fum,
cunosc mașinile de locuit,
cunosc și munca și ședințele de partid,
cozile la carne și lapte,
mai păstrez și cartela de pâine...

Vulturul își deschise ciocul din nou:
- prietene, încă nu cunoști viitorul,
nimic n-ai aflat,
hai să mai călătorim o leghe dublă
prin timp,
acum spune-mi ce-ai văzut în ăst răstimp?

- Din nici o măgură, din nici un horn
nu mai iese fum
mașinile de locuit sînt la locul lor,
tot nezugrăvite,
dar văd supermarket-uri, văd turle semețe de biserici,
văd firme de bănci, Bingo!
și alte jocuri interactive
- la care te uiți și cîștigi,
- răzuiești și cîștigi,
- trimiți cuponul și tot cîștigi,
- stai poponete acasă și mereu cîștigi.

Vulturul își deschise încă o dată ciocul,
el spuse: să mai călătorim două leghe duble prin timp.
- prietene, prietene, ce zici că mai vezi?
- nu mai văd nimic, prietene,
harta s-a diluat,
răsună prin margini de tîrg a
manele și geamparale,
a sărăcie, a Fanar, a mizerie de
VIP-uri și LIP-uri*,
unde suporterii clamează isteria comună.

- Prietene, prietene, zise vulturul,
vrei să te duc sute de leghe prin spațiu
pînă în țara în care taurii nu vînd meciuri?
- nu vreau prietene, nu vreau prietene,
lasă-mă să culeg fructele din pădure,
așa-i de dulce siropul(!)
și pămîntul natal are aromă de vierme...

- Bine prietene, bine prietene,
sîsîi din cioc vulturul:
rămîi, dracului, acolo unde ești,
alături de oaia ta pîrîcioasă...


Notă:
LIP-uri – the Least Important Persons – persoane neimportante (engleză)

Dialog cu îngerul




l-am întrebat pe îngerul
zugrăvit pe perete:
de ce ai tu numai aripi
și acest chip bucălat, de copil
îndopat cu dulciuri?

și mi-a răspuns îngerul:
- am aripi doar, pentru
că așa a hotărît Moșul
și Fantoma lui
că trebuie să plătesc
pentru păcatele strămoșilor mei,
complotiști, răzvrătiți,
vînzători de taine și
însetați de dragoste,
iar bucălat sînt
precum fiul celui care a plătit
muruiala peretelui.

- dar tu, tu, muritorule,
nu plătești oare,
pentru necugetata dorință-a
strămoșilor tăi
de a discerne binele de rău?
și dacă te-ar fi cioplit
Policlet, Myron, Phidias,
la comanda lui Zeus,
ai mai avea chelie și burtă,
ai mai crede în mîntuirea
iluzorie, promisă de Fiu?

acest dialog își are rostul lui,
cîtă vreme icoana Fecioarei
plînge cu lacrimi de sînge,

dar el nu a avut loc.


























Pomul vieții

Motto:
„Un om curat într-un copac curat” (slogan ecologist)



L-au dus pe Naiv lîngă un copac.
parcă era plop,
parcă era răchită de apă.
- urcă, i-au zis – și așteaptă
pînă cresc poamele, acesta
e Pomul Vieții, mănîncă
și nu vei muri !

- mi-e teamă, s-a codit Naivul,
care nu era chiar așa de naiv;
- aș comite un nou păcat
și oare cît n-am suferit
pentru altă ispită și lăcomie.

cel care îl indemna pe Naiv,
cel care îl ispitea pe Naiv,
parcă era un șarpe,
parcă era un Miel,
parcă era un șarpe cu podoabe de miel.

(?) nu ți se spune mereu că ești
aidoma Lui, atunci, drept e să fii
și nemuritor, ori măcar să trăiești
cît zeița Isthar, cît boul Apis,
cît berbecul Ammon, cît Zeus,
aruncătorul de trăsnete.

Naivul urcă în coroana deasă,
se plimba de pe o cracă pe alta
tot așteptînd să crească poamele,
(care, parcă semănau cu merele,
parcă semănau cu micșunelele),
I se alungiră degetele, urechile,
picioarele îi deveniră agile, puternice,
iar ultima vertebră i se dezvoltă
armonioasă și mlădioasă.


astfel se născu cea mai bună
dintre lumile posibile,
adevărata Epocă de Aur,
veșnicul Ev Mediu și Median,
în care preoții clamau liberul arbitru,
și filosofii erau determinați;
în care dictau ameobe titrate
și dame literare versate.

iar Naivul se reconcilie
cu toți bigoții,
cu toți fanaticii,
cu toți pudibonzii,
cu toți ezotericii...
și trăiră ei fericiți
(?) pînă la adînci bătrînețuri
- nu, fraierilor. Veșnic (!)
psalmodind in cor, versete
din Teoria Involuției
și privind pozele
din Atlasul de Regresie al lui
Harun Yahya.

07-05-2008
Poem dezinvolt



sub Copacul disputei,
zbuciumat se legăna sufletul meu
- ca un elefant în hamacul păianjenului -
pînă-mi căzu în brațe verișoara maimuță.

- așa să ne ajute Darwin, vere,
- mare e Domnul și la vedere
e gravitația lui,
cum primejdioase sînt și
legăturile dintre veri.
- ți s-a rupt craca, vere, ești cam amotric,
tot secretul stă în lungimea brațelor
și în dexteritatea de a scana
buzunarele zeilor.

- scopul meu este să iau lumină
pe nevăzutelea,
(?) oare pot să o țin în buzunarul secret
cît să nu mi se stingă iluzia, pînă cînd....

- ai grijă, vere, fără de veste Judecătorul
va coborî din Copac, dînd fiecăruia
fiece năluciri, ele i se vor descoperi treptat,
pentru că sfînt, sfînt, sfînt este
Arborele comun
și mari sînt tainele nălucirilor,
acoperirea nu este tot una cu descoperirea
- zise vară-mea - apoi adormi
în brațele mele,
- inima ei bătea ca un potir învolt -

gata,
s-a dat drumul la apocalipsa particulară! (!
exclamă răposatul meu profesor
de zoologie;
- pace tuturor și duhului tău - îi ținu isonul
preotul meu de familie.


























Despre cea care a văzut totul*




Îmi priveam umbra și nu reușeam
să o îmbrățișez, atunci
ne-am așezat împreună
și am pălăvrăgit îndelung:

„Spune-mi prietenă, spune-mi prietenă,
povestește-mi cum e în lumea umbrelor”.
„Nu-ți spun prietene, nu-ți spun prietene,
dacă ți-aș spune, toba din pieptul tău
ar bate prea repede, n-ai mai găsi
cărările duhului tău și rău ți s-ar
tulbura substanța aceea vîscoasă
ce o porți pe sub țeastă.”

„Spune-mi prietenă, spune-mi prietenă,
unde te duci tu, cînd temelia cerului
naște norul cel negru, doar ce
simțeam sclipirea dimineții(?)”
„Nu-ți spun prietene, nu-ți spun prietene,
dacă ți-aș spune ai cădea în tine,
neliniștea ți s-ar cuibări în vine.
(?) chiar vrei să semeni cu drumețul
de cale lungă; află singur
cum se dobîndește neliniștea
și cum se cultivă tăcerea”

„Spune-mi prietenă, spune-mi prietenă,
unde sînt umbrele fiilor mei nenăscuți(?)

„Nu-ți spun prietene, nu-ți spun prietene,
că prea cauți năluci prin pustie
și locuri uscate-n santine.
dacă ți-aș spune, ai avea nevoie
de o cruntă beție, ori de o lamă tăioasă;
uite, eu mă alungesc
anticipînd o noapte uterină,
mai bine taci,
astîmpără-ți neliniștea,
merg și eu să mă culc cu tine”


„Nu pot prietenă, nu pot prietenă,
nu vreau să mă culc cu tine(!)
mai lasă-mi bețișorul de tobă,

(?)ai dispărut,
să mai tăifăsuiesc aș vrea,
dar cu cine(?)












* - după o idee a preotului Siulikiunninni, care a trăit în mileniul III înainte de era noastră.




Despre doi naivi între două vîrste



Ziduri groase și reci de beton
trasau linii demarcatoare
între întunericul fără chip și pustiu
și luminătorul cel mic,
cu abajurul demodat, zdrențuit.

Dincolo de ferestrele fragile
nici un zeu nu mai despărțea
apele de deasupra asfaltului
de șiroaiele care curgeau din tărie.

Ceva de mult uitat, ori poate niciodată aflat
plutea în slaba lumină - poate erau stelele
(!) dar cum dracu să fie stelele
vizibile în timpul potopului(?) -
fire de praf umed erau
îți pudrau ridurile și-ți nălțau sînii...


În acest tohu-vabohu al camerei
cu așternuturile umede, cu paharele pe jumătate golite,
o pace senină mă legăna, micile mele beteșuguri
își pierdeau consistența, striveam fericit
țigările și memoria pe termen scurt.

Cuibăriți în brațele amăgirii de-o clipă,
lexicul nostru era sărac, grosier,
dar vorbeam, vorbeam în neștire,
pentru a răzbuna toate visele spulberate, neîmplinite.

Apoi,
tu ai aprins luminătorul cel mare din bolta tavanului
(dușumeaua altor nefericiți-fericiți-amorfi)
și am văzut că lumina nu-i bună,
brusc ne cuprinse frigul și o jenă mascată se instală între noi,



nu mai era loc de nici o geneză
tu nu aveai nici un măr în casă,
eu nu mai puteam să dau nume nici unei vietăți
un șarpe al deznădejdii ne ispitea în zadar
doar neliniștea zorilor și iminența noroiului diurn
calcifiat pe sinapse,
ne mai ținea împreună

Acum,
spuneți voi, corolari ai cuvintelor:
de ce, oare(?), naivitatea vîrstei a doua
își are farmecul ei,
doar că te poate purta în coviltirul sublimului,
ori că te poate trînti instant în ridicol (?)





Videoclip cu roaba




o jumătate de cer,
altă jumătate, altfel.
norul vînăt își arcuiește spinarea,
argintînd zbor de hulubi peste
acoperiș de ardezie.

soarele încă pîrjolește cortegiul cernit,
coroane, prapori și îngeri pe bețe.
dacă mătușa Măriuța ar învia
(e chiar a treia zi !),
ce i-ar mai drăcui pe cei doi popi
și, mai abitir pe al treilea,
cel apărut din mărăcini la a „șaptea stare”
și cinci Evanghelii citite.
cu mînie vie ar înfiera risipa de prosoape
și coliva lipită de fundul ceaunului.

să facem o poză cu roaba, așa,
sicriul puțin înclinat către aparat.
- vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas;
Elli nu vine, ateul ca mine și de lîngă mine
erezește: chiar și în Casa Domnului
păzește-ți piciorul bolnav* - în timp ce
treimea de popi graseiază
despre cei rămași,
despre cum sporesc și perseverează
în bogăție, înțelepciune și funcții.

stăm smirnă-n cimitir, noi toți,
de nu se deosebesc înțelepți de netoți
vii de morți,
psihologi de nebuni,
ochii mei privesc în alți ochi pofticioși
ce rîvnesc la pomana de post…

brusc mă bîntuie o sintagmă pendinte
de truda inutilă și vînarea de vînt,
(?) ce spui tu, daimone,
că asta-i fumată de mult(?)



atunci,
o să urăsc pentru a mia oară viața
și voi primi ploaia ca pe un burete
îmbibat în oțet și înfipt în vîrful suliței.









* - Ecleziastul, 5,1





Pomenirea păcătosului S***



Condac 1

Preaputernice organe de mîntuire
cercetați-l pe robul acesta
cu mijloace specifice și cu tămîia în nas,
el zice c-a venit vremea lui, dar
urdorile nasc moaște și alte fantasme
și – pe mama sfinților -
umbra lor se lungește fără măsură.

Irmos 1

- Nu știu niciodată cînd am nevoie
de o respirație proaspătă
- se alintă moartea
călcîndu-se cu dreptul peste strîmbul,
de unde și expresia:
„cu moartea pre moarte călcînd”

Condac 2

Ca slab cugetător și-n strîmbătatea lui
crede că peria deasă îl scapă de neant,
mereu o hulește pe fiica Genarului
și-n erezia lui răscolește zgura iubirii,
nu unge pietrele cu ulei, uite-l
chiar acum scrie pe zid un irmos:



Irmos 2

Slavă ție, slavă ție,
Sfinte Grigorie – zis și Dialogul
(toți sfinții ar trebui să dialogheze
cu păcătoșii),
uite cum saltă sufletul meu și mi se văd
dedesubturile nelininiștii și incertitudinii...
dar acum am cu cine dezbate tema subtilă
a bețișorului de tobă, n-or să mai
rîdă de mine
vrăjmașii mîntuirii de-o clipă.


Și acum:

tic-tac, tic-tac – apoi
tic-tac, tic-tac
tac!
zice cutiuța din buzunarul stîng
al vestei mele interioare,
pentru că a ignorat transpirația
rece a morții
primește semne că antiperspirantul obișnuit
trebuie înlocuit cu unul „de firmă”





Notă:
Aceste condace le-am scris pe asfalt. Bitumul era moale, fierbinte și neplombat. Irmoasele le-am cîntat „pe uscat”; vinul de împărtășanie era acru și-n el înotau musculițe parșive. Eu la prescură tînjeam, cu lăcomie, ca un popă valah fără parohie.
Din tărîm în tărîm




mama frămînta în copaie
mituri ancestrale cu drojdie de predanie.
zicea să gust, gustam, ziceam:
- mai pune mamă esență de zmei
și boia de balauri, că uite,
timpul se scurge ca apa din țurțuri,
m-oi uita pe mine-n atîta vrăjeală de zîne
(?) ce-o să mă fac cînd m-o prinde dorul de casă.

- copile (o lacrimă îi căzu în copaie),
nici nu va trece bine-o măsură de timp
- doar cît să dospească iluziile –
și-ți vei încheia rătăcirea,
locurile și oamenii fi-vor altfel,
dar tot vei ține minte drumul spre casă.

îți va fi frig și te vei culca lîngă mine,
ca să-ți spun ce-a mai făcut ursul Fram
Casimir rex și-al Machedonului Ducipal.

dreptu-i,
cuptorul se va răci,
și nici pâinea noastră cea spre ființă
nu va mai aburi…




Din tărîm în tărîm (2)




mamă,
pașii mei curg – și-ncet, încet
mi se atrofiază perifericele
- cheamă-l pe tata, să mă înșurubeze-n real
și să facă el, în locul meu, armata –

mamă,
azi am vrut să gîndesc cu umbra mea,
am privit în urmă-mi, nu era.

zac printre ziduri ce-mi maculează
gulerul cămășii, peste tine de ce
se surpă pămîntul?
doar e primăvară, eu ies
la sădit anvelope de vară
în inima-mi alveolară

mi se clepsidrează de irozi, mamă,
de Fram cel polar, de Casimir-crai,
acum ascult povești din alte guri de rai

! chiar trăiesc într-o altă poveste
și ce zici că te mai interesează?

sînt bine, mersi,
e felul meu de-ați mulțumi…

cheamă-mă mai tîrziu
și-n ziua de mîine
Omul lăuntric






Un vis într-un vis
în care capcane-s
ascunse în alte capcane,
faci ce faci și ești prins
prosternîndu-te
mereu la aceleași
și ades la alte icoane,

că pînă la urmă
tot mai bine-i să-nfigi vertical
un par în pămînt
înțepenind peste el un alt par
dar orizontal,
de care să priponești mai apoi
Vițelul de Aur
și de alte cîteva ori
să tot cobori în chingi
chivotul cu cei dragi,
ascultînd o vreme cum scurmă
sufletele lor prin țărînă
pîn’ li se pierde orice urmă

așa, aborigenule,
care întru cele de sus privești:
oglinzile-s gata sfințite
și mărgelelor de sticlă nu le
lipsește de loc strălucirea,

ca om lăuntric
ce decartezi mîntuirea
(?) poate aștepți și vești
de la zeii cei vechi,
anatema...
cu crucea și Biblia-n mînă,
(!) așteaptă,
se ivește o mică schimbare:


cu sfîntul celular de trei megapixeli,
numai și numai în mîna stîngă
și cu patalamaua luată pe arginți
musai și numai în altă stîngă,
nălța-vei rugăciuni fierbinți
către inegalabilul, bunul
și unu-n ființă, Zeu Cîine.

și uite-așa, din rit în rit,
crezut-am
și de aceea-am grăit.













Tată al meu





Tată al meu, care ești unde ești,
pierdut prin parametrii cerești.
ce tot zici că-mi va fi bine,
și tot zici că îmi dai pâine,
- voie, nevoie și ziua de mîine….

nu știu care-i voia ta,
nici nu-ți voi Împărăția,

cum sînt azi, n-oi mai fi mîine,
- m-oi ruga la Zeul Cîine !

precum în ceruri și galaxii
așa-n sinapse și-analogii,
cu Ișthar, Setth și chiar Cel Rău,
pentru numele lui Dumnezeu !

acum și-n vecii vecilor, amin,
că-l știu eu bine pe Armin,
care-i văr primar cu Freeya
- ea mi-a tulburat ideea -





Cine deschide gura spune prostii

Motto:
„Toți erau uimiți, nu știau ce să creadă,
și ziceau unii către alții: "Ce vrea să zică aceasta?” Dar alții își băteau joc, și ziceau: "Sunt plini de must!"
(Faptele apostolilor 2:12-13)



Omul deschise gura
și îl întrebă pe Cel de Departe:
„Cum poți fi, Tu, unul
și în același timp
trei în unul?”

Cel de Departe
deschise gura și îi răspunse Omului:
„Bă, prăpăditule,
parcă ai fi tu primul
care-și pune asemenea întrebare.
eu pot fi doi, trei,
chiar și patru în unul,
pot fi și Delma cu cinci vitamine;

mai treci și tu pe la temple,
slujitorii mei îți vor deschide mintea
și poate unul din mine
se va pogorî peste tine, apoi
vorbi-vei și tu în limbi,
că tot e la modă glosolalia,
dar nu uita(!),
mîine se fac cincizecidezile de cînd
n-ai achitat factura „la lumină”.

(!)băi debitorule,
băi neluminatule,
ești restant...
și la „septuagint㔠îți tai lumina
de la contoarul personal,

pentru că nu te ții de muncă,
nici tu și nici prietenii tăi, literații.

nu degeaba
se spune despre voi
că sînteți plini de must...
















Horoscop








lan de grîu unduind
cu oase de strămoși incluse la subsol,
dacă mai adaugi puțin bălegar
legumele cresc mai vesele...
fîntîna săpată
de din vale de cimitir
concurînd la gust apa plată...

toată această țărînă colcăindă
din care ne-am întrupat
după chipul și asemănarea
unui dumnezeu de țărînă
- dumnezeu adevărat...

nici nu-i de mirare că astrele
ne controlează destinul,
dar ce spun eu! – chiar și gestul
de a ne șterge la nas







Onagrul


Măgarul sălbatic (onagrul),
cel ce-și îndoapă burta cu iarbă,
a luat aminte la cuvintele intermediarilor(?)
nu (!), el nu știa s-aducă sacrificii,
nici să potolească mînia zeilor buni.

Furiosul leu,
cel care se-nfruptă din carnea trecătorilor,
care-i răpesc, fără milă, spațiul vital,
știe el să potolească mînia zeilor(?)
nu (!), el nu cunoaște arderea jertfelor
și nici combustia spontană a dușmanilor.

Bogătașul, în culmea splendorii,
care-și sporește averea de dragul
mitului Iov,
(?)a jertfit pentru zei barele de fier, argintul, aurul,
ori o parte din arama cea mai de preț (?)
nu (!) el nu cunoștea nici o jertfă,
suficientă-i era doar jertfa zeilor săi
.........................................................

Iar eu, eu, care nu mi-am adus prinoasele
de jertfe-ale fiilor, fiicelor
și dobitoacelor mele,
Zeului închinîndu-mă, (?) de ce, de ce,
de ce oare cuvîntul meu n-a fost auzit...
...........................................................


Merg pe calea cea bună
cei ce nu-l caută pe un zeu anume...
ei n-au destulă credință,
dar nici nu se-închină
cu fața la pămînt, în sclavie,
ei au dreptatea
și nu poartă jugul triadei fără de sfîrșit,
în locul spaimei,
zeii zeilor le-au dat libertatea de a alege...


chiar dacă nerodul este înaintea mea,
și cel uns cu miresme înainte de înviere
este mai presus de vreme,
tot pungașii stau înălțați în ranguri,
în timp ce eu sînt înjosit!




Interpretare foarte liberă, după un fragment din „Teodiceea Babiloniană”, tradusă de n-ori, ultima sursă: Constantin Daniel.
Sursa originală: W. C. Lambert – Babylonian Wisdom Literature. (originalul - sec XI înainte de cronologia actuală.)




Predica de pe movilă

Moto:
„dacă ești tu OM ca mine/ te vei mîntui prin tine”
(legea lui OM)


pescarii și vameșii
mi-au confiscat nașterea,
- în vremea aceea, abia de mai erau
nașteri normale în Galileea –

în inconsecvență-mi fuse botezul
- în vremea aceea nu exista Niceea -
că nici Apollo, nici eu, nici Ioan
nu cunoșteam Crezul.

iată că acum nu mai sînt OM,
am ajuns un mit, un biet zeu
al vastului Pantheon,
condamnat la iluzorii
învieri repetabile și responsabil
cu mîntuirea, hei, credincioși
țineți-vă firea (!)
nu mă furați și voi de gînduri
și nu-mi răstălmăciți pildele,
lăsați-mi clipa de mînie, în care
mă răzbun pe nevinovatul smochin.

adevărat zic vouă,
că tot pescarii și vameșii mi-au furat
moartea,
tot ei mi-au spulberat și enigma vieții,
de aceea zac și acum
într-un univers perpendicular.

în timp ce unii se spălau pe mîini
alții așteptau cîntatul cocoșilor,
doar boaitele permanente scuipau,
- din adîncul bojocilor -
cum scuipă și acum
toate aparențele de adevăr,
și pe mama o prezintă plată, fără sîni,
iar pe mine un prunc handicapat, supradimensionat.




în aceste condiții
nu mai e cazul să mă întorc printre voi,
de fapt nici n-am plecat,

doar că voi aveți albeața lui Tobit(!)
vrăbiile și-au lăsat găinațul
peste ochii voștri bovini
iar dinozaurii actuali
va compactează
ca pe niște baloturi de paie









Paștele blajinilor

Motto:
„Și auzind ai Săi, au ieșit să-l prindă, că ziceau:
„Și-a ieșit din fire” (Marcu,3, 21)






iată, stau în mulțime și mulțimea
stă, vrînd-nevrînd, în jurul meu;
dacă smulg bălării de pe mormintele
părinților mei, bălăriile strigă:
- sînt mama ta, sînt tatăl tău,
ieșim afară să te căutăm!

eu le răspund: Nu mă ispitiți, orice
lemură vie (spre deosebire de lemuri)
este tatăl meu și mama mea
cum spune și Frehel în scripturistica sa:
„tra-la-la și tra-lu-lii, cei morți
au pică pe cei vii”*

mai lăsați-mă să adun scoici prin pustie,
Fata Aia** să le zică diamante, rubine,
și să le zornăie cînd vine spre mine.

nu vă este îndeajuns că sînt deja
un aparat biologic defect, expirat,
că locurile cu verdeață mă lasă rece,
că încă-mi place întristarea
și mă desfată suspinul,
iar fișa mea cu informații penibile
este din broșura produsului vostru?

și că nu regret nici
lungul șir de condiționări,
laptele matern și botezul impus,
spaimele inoculate de sfinții
muruiți pe recii pereți ai eglissei,
trauma sexualității reprimate
și pîntecul care mă dărui morții


sună frumos?
- sună, da-i sec -
Blajinilor!











* - Gerrard Klein – Seniorii războiului
**- Fata Morgana





„…Fraților, ce să facem?”
(Faptele 2,37)





despre memoria pietrei
nimic nu amintesc profeții,
ei mărturisesc doar aruncarea ei
de către cei făr’ de păcat

în viața pietrei, existența profeților
cît și persistența pildelor vii
sînt doar o scurtă străfulgerare

simt un gust amar
de piatră storcită sub țeastă,
pentru o terapie a vidului propriu
mi-ar face bine o lapidare

cum vîntul turbat încă mai suflă
ucidere și amenințare,
privind la piatra din balta insalubră
gînditu-m-am să pun la cale
un program pe termen lung:
o asanare a tuturor profeților.

dar la picioarele cui să-mi las hainele?






Înfiletare





să începem prin
a șterge urmele de pe tipsia memoriei;
- vai, ce mîzgă (!)
și doar folosesc detergent „trei în unu”.

deci:
mîndră-i argila, falnic olarul
ce plăsmuiește omul făr-de buric,
dîndu-i ca soață coasta concurenței.

nu e bine (!),
iluziile – ca și sictirul –
tot se răzbună, odată și-odată,
tarabele cu zei sunt numerotate
și nesigură este moștenirea afacerii.

altfel:
experți ai ceții, care ne dați curcubee,
legăminte, legi și alte ploi de meteoriți
- ce mai rămîne ca bază-n asociere(?)

- fărîma-mi de spirit (! fărîme-se-n patru),
cum capul șurubului (metric nefericit !)
persistența și
multa - și multa - lui înfiletare
între spirit și hoit, ah…

Contravenție fatală





agentul principal Abadonna
i-a așteptat pe prietenii mei
înainte de intersecție: zîmbitor, degajat,
le-a întocmit, instant, procesele-verbale

cei mai mulți au trecut cu fruntea sus
pe culoarea roșie a semaforului,
alții, scăldați în sudori reci,
priveau neîncrezători
amenda care sfida procedura

contestatarii apelau în van
la instanțe fizico-chimice, la sfinții
fără de arginți,
cum dădeau colțul, cum le suna
clopotul lui Gauss

unii tratau situația în manieră balcanică,
apelînd (fără rost) la legea lui Om, adică:
- îngere Abadonna, fii om cu mine
c-o să fiu și eu cu tine om

- alo?

- șase! vorbim mai tîrziu.
acum mă apropii de intersecție…


Ziua a șaptea






stîncă tarpeiană, procrearea,
progeniturile noastre plonjînd
în prăpastia vieții...

acolo
deschid ochii,
ce greu este să-ți păstrezi echilibrul
cînd ești dăruit morții...

DEODAT, DEODAT,
se bucură părinții
în inconștiența lor cretienă,
privind cu drag
cum deodat’ progeniturile lor
își descoperă tarele, acceptă
păcatul primordial
își injectează drogul învierii
și al vieții fără de sfîrșit

piscul stîncii tarpeiene -
prăpastie,
deasupra lor o altă stîncă,
o altă prăpastie,
et caetera et caetera.

totul e poruncă
totul e lege
șamanii s-au mutat în temple,
există Fisc
și la trecerea peste Stix.
ipoteza prezumtivului suflet
a fost demonstrată,
secretul lui – ca hrană a divinității -
e bine păstrat.
un troc rezonabil
în contrapartidă
cu darul a toate viețuitoarele
și a toate ierburile pămîntului.



!așa am zis!
și așa am scris, teleghidat,
aseară s-a făcut seară
și acum s-a făcut dimineață,

mă simt obosit
după chinurile creației,
vreau să mă odihnesc,
pentru mine, ziua a șaptea
cade într-o marți...










Făcătură







mi-ai alungat strămoșii din Eden
cu greu blestem și crudă-afurisenie,
(!) facă-se voia ta, iar ai făcut ce-ai făcut
și singur ai văzut că este bine.
(?) dar, de ce, de ce nu păstrez în vis
amintirea grădinii, a fluviului,
cele patru tentacule ale lui, fericirea
de a umbla lipsit de întrebări
și gol de gînduri…

odihnește-te!
ai săvîrșit toată lucrarea
și tot eu am dat nume tuturor vietăților
(de-mi pîrîie limba-n latina de baltă),
uite, s-a umplut pămîntul de cei ca mine
și de alți paraziți și viermi, cărora
le-ai spus:
„aceasta să fie hrana voastră”

bine, bine, atunci de ce mă surprind
ieșind din coșmar ca din peșteră,
pipăind prin prejmă-mi ghioaga
și urlînd înainte de a mă deștepta
- nu țipăt de buhă, nu urlet de cîine -
doar pendulare între pretinsul păcat
și permanenta lepădare de blană.

acum,
(?) te miri că mă închin șarpelui
- schimbă-mi, deci, frunza de brusture
din spate în față, din față în spate –
după cum bate vîntul
o, tu, Entitate!

Închinare:

făcut fiind în chip și-asemănare
bărbat – și-ntrucîtva din coastă,
primește-n dar această lamentare, cînd
caut către chipu-ți lamentabil.



















Perpetuare

Motto:
„eu sînt anticomunist din născare” – I.P.




Eu m-am născut capitalist
- persoană fizică, recte cod unic -
universul meu era aproape sferic,


Ginta îmi spunea: nazat, nazat (!)
uită această asociație familială,
- urme de săpun cu urme de apă se spală-
Ioan pe Iisus, Irod pe Ioan,
Petru pe Ștefan,
Pillat pe Iisus, ce mai contează
cine pe cine ucide, botează...

Să demolăm cît mai curînd,
să înfierăm, să-nfontuim pe rînd,
cu sîrg,
societatea cu răspundere limitată,
corespondentul ei în nume colectiv,
care, în debarale insalubre,
memoriei îi dă sînge din sînge,
uitării - uitare...

altfel, (?) cum să definim șancrul dialectic,
apa chioară și comandita pe acțiuni,
precum și sintagma: „Eu sînt Domnul!”

acum, toți mă întreabă:
- plătești cu Visa, cu Amex,
cu Master Card(?)

nu,
de două mii de ani
plătesc din greu
cu Holy Card.

























trei



1.

ce-i ăla „scrap”? – mă întrebă
unchiul Pamfilie
la oarece vreme după ce iminenta trecere
l-a traforat în altă stare de agregare
(cu mare frică de moarte
pe teamă călcînd,
și altora-n morminte odihnă
dă-ru-in-du-le)

cine rîde, ăla e – a zis tot el
pe cînd își prezenta demisia
din funcția de gropar.

2.

Vasile
al mătușii Veronia
(Verona, Vanovra, Vanover)
însurat cu a Licerii,
s-a pensionat din armată

după aceea
a umblat pe la mulți doctori,
a mîncat ce-a vrut,
a băut așa și-așa,
a vorbit toate celea

și a trăit mai mult decît mine.



3.

sora mea a avut o „combustie” intensă,
n-a avut și mașină cu volanul pe dreapta,
doar o confuzie fatală între frînă
și accelerație.
acum mă vizitează în somnul paradoxal,
îmi recită prețul barilului în dolari,
încît mă trezesc năuc, scăldat în spaime
și-mi număr leii-tramvai,
pentru pâine și circ.




















Poem nesemnificativ





Dubla rotație a Pămîntului
mă îndepărtează de calea cea dreaptă
- linie imaginară care unește
iluziile cu ancora,
în loc de lanț o funie strepezită -

(?)dar cine, cine
(cin-orcin, calende, ide),
poate curăța carena, poate Iosua
care a oprit Soarele, poate
omologul lui crucificat pentru
blestemul aruncat smochinului...

toate acestea ție ți le scriu,
cu certitudinea că nu le vei citi
și cu speranța că m-ai uitat,
așa cum piatra uită trecerea apei,

acum
nu te mai pot visa,
am coșmaruri urgente de rezolvat.

dar sînt fericit, mi se oferă un job
în industria de artefacte proprii,
unde o să-mi măsor căderea în funcție
de amintirea ta, amîndoi fiind ecuații
cu duble necunoscute.

rezolvarea lor ne va intercepta dioptriile
chiar pe linia orizontului.


Nesemnificativ!

























Poem vindicativ*






De vreme ce vînzolirea voastră
este prea mare, cum grele vi-s și păcatele
făcute cu voie, atît cu vorba cît și cu pana,
astăzi veți da un extemporal fulger
la materia „Atelier Biblic”.

luați o coală de hîrtie
pe care desenați o cruce cu brațe egale
- crux immissa, cum îi spuneau romanii -
decupați apoi crucea, ignorînd
schița de pe peretele estic.

bravo, acum luați o altă coală
pe care schițați conturul unui
Crist răstignit,
decupați conturul și lipiți-l pe cruce
- cum, cu ce(?), cu pioneze -
voi ateii din ultima bancă
mereu aveți cîte ceva de comentat,
chiar și Raj, indianul care se
inchină la vacă
a înțeles mai repede decît voi.

apoi pliați cele două figuri pe
înălțimea Cristului
și cu vîrful creionului
înțepați brațul vertical al crucii,
- foarte bine(!), ați realizat o curbură
a spațiului
în care natura timpului real
este o expresie logoreică a timpului ireal.

Să se demonstreze, unu:
- în universul vostru, bidimensional,
? este adevărat (sau fals)
că vă puteți mîntui prin tăcere,
și doi:
- de ce Fiul Omului nu a scris nici un rînd?











* - se dedică unor confrați bigoți












Poem scris în grabă,
lîngă ceașca de cacao






El o iubea atît de mult, încît credea
că poate obliga stelele căzătoare
să oprească la intersecții celeste,
Ea îl iubea atît de mult, mult mai mult
decît pe multele-i rochii, poșete
și perechi de pantofi

El visa că ține libertatea în palme,
deși jobul lui de la „multinațională”
îl ținea tot mai departe de unica, adorata,
Ea făcea terapie prin shopping și fitness
dar sînii îi deveneau tot mai grei
și luau formă de picătură-n cădere

El devenea tot mai obosit, mai stresat,
Ea se îndrăgosti iremediabil, instant,
de un poet talentat dar sărac,
care trasa pe cer, numai pentru Ea
urmele păsării Wu și care știa
unde a dispărut, unde se-ascunde
înțeleptul și miticul pește, Oannnes…
.................................................

ajungînd aici cu lectura, editorul meu
se ridică din fotoliu și răcni, precum
masculul alpha al familiei de gorile:

„chiar crezi c-o să public
asemenea inepție?”
rupse manuscrisul în două, apoi în patru,
apoi în opt, resturile de hîrtie
zburară pe geamul de la etaj,
pluteau la fel ca fulgii păsării Wu,
săreau ca solzii amfibiei gînditoare.

și părea atît de simplu...
materia primă era le discreție,
uneltele muncii – trei la leu,
n-aveam nevoie
nici de marmoră,
nici de șevalet,
nici de pian...

















Sfîrșit de octombrie






e sfîrșit de octombrie – și iată,
pielea pămîntului suferă de prurit,
pe dealuri golașe petice de verde,
țesătură reiată, într-o doară,
buruienele au înflorit pentru a doua oară

e sfîrșit de octombrie – jivinele
tulburate-n esența instinctului brut,
nu se ascund pe sub glie, în scorburi
- pornire fireasc㠖 (?) ce morburi
le-ndeamnă să caute, cu dispensă,
intrarea în rut.

e sfîrșit de octombrie – vara
s-a dus, dusă-i aproape și toamna,
nici în ăst an n-am ajuns
la Ibitza, pe Coastă, în Dubai...
doar ce m-am plimbat în jurul Soarelui,
îndeajuns (!) – și mai ales gratuit,
fără euro, fără parai, fără lei noi,
botezați roni tramvai

e sfîrșit de octombrie – încă nimic
n-am scris despre timpuri și anotimpuri,
n-am fost poetul spațiilor ample
nici nu mi-am sondat sufletu-mi mic
dar m-a erodat intens, zile și ore,
o întrebare puerilă, demnă de abecedar:
(?) merită să trăiești, așadar,
șapte ori chiar și zece vieți,
doar pentru a cînta natura bolnavă
și omul parșiv – merită pe dracu!
și-o singură viață-i prea lungă,
suficientă cît să-ți graveze pe creier
sechele minore,
împrejmuiri majore...


















Poem cu nevastă- mea




Doar ce se crapă de ziuă
și un cîine cu vestă iese pe stradă
trăgînd după el o parașută în
capot galben,
apoi iese și strungarul Marin Carcalete
și deodată se stinge iluminatul public.

eu, care abia am intrat în
decorul blochausului,
stau cu draperia trasă - drapel în vînt -
toată noaptea am prășit la stația cosmică,
am dat plecarea stelelor căzătoare
și n-am primit nici un semnal suspect.

cred că sînt singur în univers, dar mizez
pe mîntuirea promisă de sutanele negre
și mă bucur că Iuda a fost un șperaclu
și nu o ocară.

acum iese și Piculeț Mirandola
de la Curtea de Conturi,
omul cu tomberonul îi aruncă tot
praful în ochi...
face ochi nerimeleți și nevastă-mea, cum(?)
de ce ai stat toată noaptea, nefericitule (!)
și-ai tocat urzici la rațe, ciorbă de limbă
o să primești, nimic n-ai produs
în plan literar.

scumpa mea scorpie, azi e abia marți,
duminicile cu prozatori încep
de vineri încolo
și sînt prea autocritic cu vorbele mele,
ardere de tot mă vreau,
nu jertfă de nimic!




















Poem cu Varvara (poem parazitar)






Tatăl meu, bărbat între două vîrste,
se trezea și strunea caii, precum Hellios.
hai, să nu exagerăm, precum un erou
din filmele alea americane, bonus
la zece filme cu eroi sovietici.

dar ce importanță avea (?)
acesta este un poem cu Varvara,
vecina noastră,
tata nu era în dragoste cu ea,
doar că-i purta ghinion, nu-l ducea mintea
să scrie un poem cu Varvara, și dacă
(prin reducere la absurd) l-ar fi dus,
mama l-ar fi lăsat pentru primul ei
iubit din tinerețe,
- sau poate nu, sigur nu,
tradițiile erau prea puternice în areal.

cum o vedea pe Varvara, tata
nu o compara
cu o șină de cale ferată, cu obada roții,
cu un înger sau cu o zeiță, mesteca
în măsele ceva
despre precistă, fiu și catapeteasmă;
- ultima o fi fost broboada Varvarei - (?) nu știu,
că eu mă împiedicam printre
picioarele cailor,
ei mă acceptau blînzi și pasivi
doar tata îmi mai trăgea cîte-un șut.

pe atunci avea propria lui firmă:
- Travel end Căruțing serele se numea -
făcea cărăușie, dar cînd o zărea
pe Varvara
deshăma caii,
intra în casă,
deschidea ușița la plită,
sufla fumul țigării în sus și în jos
apoi în cele patru puncte cardinale.
dacă era vară,
toată ziua ședea pe un țol în grădină,
dacă era iarnă,
toată ziua ședea cocoțat în polog,
între perne.


către finele nopții se chiora pe geam
și dacă vedea că lumina e stinsă–n
casa Varvarei,
înhăma și pleca, eu dormeam,
nu știam nici cînd pleacă,
nu știam nici cînd vine...

dar, acum știu să scriu un poem
cu Varvara
și asta este altă poveste,
pe care o poate defini din condei
un alt confrate,
cu citate din Eliade, Blaga și alți consăteni
care-și rîdeau în barbă de tata.

Poem cu Expertiza







Pe vremea cînd sticlele erau din sticlă
și se dădeau la schimb; și eu eram tînăr,
singur acasă și predispus la schimbări;
era pe la prînzișor cînd a sunat
Expertiza la ușă;
avea rînduri, rînduri de fuste, cît foile de la o ceapă
și un pieptar înflorat, cu două
umflături suspecte;
întîi am crezut că este bolnavă și că
are două tumori,
nici măcar nu știam că o cheamă Expertiza:
- boiarule, n-ai niște stecle goale pentru piranda?

ea căuta prin debarale (știți, debaralele alea incomode de bloc, lua-i-ar dracu de comuniști, că rezistă și-acum !)
- am și în baie „stecle goale”- i-am zis eu
în timp ce îi pipăiam umflăturile
din pieptar
(dobîndind ceva cunoștințe de anatomie,
de parcă picasem la medicină,
adică nu picasem, reușisem fără loc,
cum se spunea pe atunci).

- haoleau, boiarule, mă omoară
țiganul meu (!)
- ai milă, mor și eu odată cu tine,
dacă nu...

nu pot să vă spun nimic despre coapsele ei prelungi,
gleznele ei, măslinele sfîrcurilor, cu atît mai puțin despre
gropița săpată la terminația vertebrelor…
metaforele și alte figuri scălîmbe de stil erau inutile,
reală era doar jungla venusiană în care
mă lăsam devorat de milioane
plante carnivore.

o zi și o noapte am expertizat și explorat împreună,
de atunci s-a dus dracului slăbiciunea mea pentru blonde eterice,
(?) oare era dăruire, era implicare,
tăcerea ei semăna a indiferență:
- boiarule, acum trebuie să plec, dacă află țiganii mei
te omoară, nici n-o să simți,
- ce mai contează, contesă…

a plecat, n-a vrut decît un șal înflorat
de-al nevestei,
palmele mele păstrează și acum măsura sînilor ei,
de atunci nu mai pot suporta prin preajmă-mi țiganii,
dar n-am nici un sentiment ostil
vis-à-vis de țigănci.
Poem cu Lumînărica







Pe Lumînărica o cheamă de fapt -
dar cine mai știe,
nici popa Blasfémie nu i-a văzut buletinul.
și e greu să-i ghicești vîrsta – e slabă
și îmbrăcată în negru, poartă broboadă
(neagră) trasă pe ochi și chiar peste nas.

Ea deschide ușa bisericii și
tot ea o închide,
iar îndemînarea ei nativă în a
stinge lumînările
abia aprinse de către credincioasele oițe
și de cucernicii berbecuți putreziți
în păcate,
o întrece chiar și pe a clopotarului Talangă,
care a cîștigat olimpiada de tragere
în dungă
faza pe episcopie - calificat în
finala patriarhală.

Ce demon, ce Azrail, ce Rafail o păli
de o vreme(?)
pe Lumînărica – nu că s-ar bulguzi
la coliva și la colacii popii Blasfemie,
doar că întreabă chestii ciudate despre Sfînta Treime
și crede că turlele bisericii stau cu
vîrful în jos,
se îndoiește de neîndoielnica și
veșnica mîntuire,
nu mai aduce calculatorul nepotului
la sfințit
și în loc să privească pe Trinitas,
e pasionată
de enigmele biblice de pe alte
posturi păgîne.























Asmodeus ex machina





Iar acum, dragi telespectatori,
o istorie incredibilă petrecută
în provincia istorică mass-Media:
primul spirit rău, primul demon
pomenit în manualul de religie,
s-a îndrăgostit lulea de Sara
și șapte bărbați a ucis pentru ea.
„Gabael, ai legătura...” „mulțumesc Madonna,
mă aflu în apropiere de locul faptelor,
stau de vorbă cu paramedicul Rafail”
„Gabael, care a fost mobilul crimelor?”
„Madonna, așteptăm rezultatul necropsiilor,
dar prima concluzie se axează pe gelozie și
pe prostul obicei al îngerilor căzuți, care
în mod repetat se îndrăgostesc de fiicele oamenilor”.
„Mulțumesc Gabael, dăm legătura
lui Gabri,
fratele tău: - Gabri ai legătura!”
„mulțumesc Madonna,
stau de vorbă cu Ramuel, comisar șef”:
„Asmodeu a fost încătușat
și dus de către îngerii mascați
la duba în flăcări, duhnind a pucioasă”.
„Uriel, Uriel, mă auzi?” – „Madonna?”
„Poți să ne spui cum se simte Sara?”
„Sara e în stare de șoc, dragi telespectatori,
toată comunitatea e îngrozită”.

„Sînt Madonna și am invitat în studiou
pe o țesătoare din atelierul Anei,
soția luiTobit”:
„Eu nu știu nimic”- spune ea
și ne roagă să-i mascăm fața îngrozită
cu niște pixeli umbroși.
„Azrail, ești pe recepție? Azrail, Azrail?
am pierdut legătura, cu el se mai întîmplă,
că doar este chiar fratele șefului...
„Încercăm acum să discutăm cu Asklepios:
- cum, ce spui tu, Mihail?
a, tu ești chiar chipul șefului
și spui că ăsta nu-i din scriptură
ci chiar dinainte de Făcătură?”


„Vă mulțumesc,
sînt Madonna și vă anunț că Tobie
(fiul lui Tobit) s-a căsătorit cu Sara,
a recuperat și cei zece talanți,
totul e bine cînd se termină cu bine
iar viața se rezumă la simbrie și sex”.





Pentru informații suplimentare accesați: Biblia/Vechiul Testament/Cartea lui Tobit; posturile private ProTV , Antena 1, Realitatea, OTV etc.





Sîrma !

Moto: „Cît despre fecioare n-am poruncă din partea Domnului” (1. Corinteni 7.25)








Fraților și surorilor întru comunicare,
nu vă îndoiți, de victorie, vom birui!
doar prin faptul c㠖 încă - mai există
telefoane – așa zise – fixe;
despre ele și despre alte
fenomene imobile
pot mărturisi singur - și nu firul acela
subțire, ciudat, izolat,
ce leagă bărbat cu femeie
fără a fi tributar undelor hertziene.

Fraților și surorilor întru neîmpliniri(!)
eram azi, mai pe seară, acasă
și a sunat
cea mai bună prietenă
a nevestei mele,
avea o voce atît de tristă.
parcă era în mijlocul haosului -

(?) Ea este acasă, i-am răspuns
că sînt singur și că prima femeie
iubită de mine este o moartă vie,
cum și eu sînt pentru ea, un mort viu.

am mai schimbat cîteva fraze de-a gata:
„e un noiembrie blînd” – „vine iar
sfîrșitul lumii peste doi ani”
„înainte de asta se declanșează al treilea război mondial”,
„cum, unde(?)”, „la oarece posturi teve”, apoi, am mai vorbit despre termopane, copii, izolații cu polistiren, jaluzele și alți pereți despărțitori…

aveam un nod în gît
și o circumvoluțiune de sudoare pe frunte, uitasem toate rînduielile rutului, dar,
firul acela subțire, izolat și ciudat
agățat de diverse obstacole verticale
vibra ca un diapazon reglat
pe „do, do”…

trăind pe sol, ești dator
cu toate convențiile:
- o, la, la, spune-i că am sunat-o!
- si, si – contează pe mine,
deja am uitat...

așa a decurs convorbirea, cu teamă,
dar, ce spun eu (?)
cu frică demențială
de neîmplinirea mărturisirii.



dragi constipați, asemenea mie,
tributari, convenționali, bîlbîiți,
nu luați în seamă spusele mele (!)
poți păcătui gîndind și
vorbind chiar prin sîrmă
nu doar privind și rîvnind.

și să credeți voi că veți fi mîntuiți
doar de telefonia mobilă...




















Eva concretă



de cearcăne atîrnă-mi cireșe necoapte
nu-mi privi fruntea, sărut-o cu ochii închiși
fă o plimbare printre formele de
relief ale gîtului
pentru că nimic nu trădează mai
mult o femeie
- poate doar mîinile și regretele -

iubitule,
primăvara asta-i ca un sîn lăsat
și se sparge-n zeci de vase periferice
zadarnice-s zbaterile celor de la
Valentino, Vivienne, House-of-Art
hai, nu te mai da în bărci cu
sufletu-mi bun
că ăla-i bonus pe card de cumpărături
și te știu poftind la carne pietroasă
și piele întinsă

! molîule,
nefericitule,
? spui că scrii un poem despre mine
atunci privește-mă din perspectiva genezei
că doară șarpele ți-a spus atunci
să fii vrednic și iute de mînă,



și repede să te îndrepți către pomul
tinereții veșnice și vieții fără de moarte…






























Givraj


ce tare, ce mult aș vrea să scriu
cu noduri pe o sfoară,
un SMS, un MMS către iubita mea
plecată la muncă-n Iakuția

să-i spun:
iubito (!) sunt mnemonic,
nu-mi ajung hieroglifele
cuneiformele și runele din inima mea
să-i mărturisesc cît…

vino, iubito,
ne vom întîlni acolo unde filistenii
au cucerit Arca și-au inventat vocabule,
vom petrece o vacanță de vis, la Tir,
eu voi trage, o, bojî moi, cu Kalașnikovul
și tu vei cîștiga ursulețul de pluș
ori din Creta

ne-om săruta, om face toate celea,
apoi tu vei lua avionul givrat,
eu voi pleca în Insula Morfologică,
pendinte de Atolul Sintaxei actuale,

de mi-o fi frig
și vîntul mă va oprima,
voi schimba frunza de stil
de din față în spate….





Remember







interzisă era trecerea
peste însemnul pictografic
plasat între coapsele Ei.

eu de o parte a căii ferate,
Ea dincolo de funinginea
lăsată de locomotiva cu abur.

navetist din fire, o priveam
de la geamul vagonului,
păstorea turma de oi
- proprietatea privată -
a viitorului meu socru.

eram gelos pe iarbă,
pe berbecul viril,
pe cîinele lățos și vigilent
(avansat în grad de bodyguard,
meserie onorabilă acum
pentru mulți, mulți semeni).

Ea citea din Paul Verlaine,
răsfoia mereu cărțulia,
paginile erau puțin îndoite
la colțuri și pătate
de diverse insecte.

îi trimeteam misive siropoase,
vara ei, Rodica, avea normă întreagă
de poștăriță, o mai duceam și la film
(pe vară-sa, ca să am trecere și „cîrlig”)

pentru Ea și numai pentru Ea
m-am certat și cu Radu
- singurul meu prieten -
cred că o iubea mai mult decît mine,
am aflat, peste ani, că i-a scris poezii,
poate le-o fi și publicat,
poate o fi și membru USR,
cine știe (?)

dar noi,
eu și Ea,
ne-am întîlnit pe malul Pozenului,
un pîrîu acum secat, drenat,
dirijat subteran, ce mai contează...
acolo ne-am făcut jurămintele
și tot acolo am ejaculat precoce.

apoi am plecat în armată,
- bază soldat cutare,
în formație adunarea (!)

că nu paginile viitoare contează,
doar cele ale vieții repetabile,
auzi, (?) crocodilule
care citești și nimic nu pricepi
din ideea de pradă.






Poem plus

Motto:
„E bine la fiecare schimbare de zei să se știe
Cine-i cu înjuratul și cine-i cu tămîiatul”
( Stanislaw Jerzy Lec)





Cînd ești vierme
ai numai avantaje,
stai în măr și-l rozi
pe dinăuntru
- putrefacție în putrefacție -

Cînd ești om
ai doar avantaje,
stai pe scoarța Pămîntului
și o transformi, pasămite
- simbioză în anabioză -

Cînd ești Entitate
ai – și nu ai – avantaje,
stai pe coaja Universului
și te joci
„de-a viermii și de-a oamenii”,

odată și odată,
tot „o iei pe coajă”
de la o Entitate mai mare...






Întrebare





Moncher François,
să moară mama ta
în țara lui Tzara,
cînd eu îngrijesc ediția proprie
a testamentului mijlociu,
scris pe cîmp de mohor
și crestat pe toiag,
numai (și numai) în spatele stînei,
unde-nfloresc în urne (aproape diurne)
patrușnouă petale, și șase-s
doar bingo, iar cei ca mine
adaugă produsul în coș.
diferența e oferită de băloșenie
pe bonul printat și-n saliva pe sticlă.

(?)de unde, oare, atîta mirare, cînd
măicuța bătrînă își leapădă brîul de lînă
și streașină-așteaptă violul în poartă(?)



Poem sec


la ei, Istoria are gust:
cînd de gulaș sleit, reîncălzit,
cînd de pită mucedă cu slană rîncedă.

nici pînă astăzi
Școala Ardeleană
nu a primit aviz sanitar,
de nu mai poți merge la budă
fără să te umpli de pestă.

Attila și Gerula învață în piață,
fiecare în piața lui,
fiecare în banca lui,
fiecare bancă are culorile ei,

iar în pauza mare,
beau lapte de mamă
din uriașe marmite de piatră,
nu se ating de corn
- din respect pentru tații lor
înșelați de istorie.

așa-i la ei...

parcă tot mai bine-i la noi...
în Transnistria




Muză beteagă





astăzi
mi-am injectat ultima doză
de metaforină,
în grabă și în gangul care
desparte Strada Lirică de
Forul Epic interior.

apoi am adormit
sprijinit de tomberonul
plin cu cuvinte de-a gata
(păsări exotice zburau prin mine,
în juru-mi, animale marine),
în timp ce o doamnă distinsă
- binevoitoare și nu prea -
îmi tot palpa o coastă:
„lasă-mă, îi ziceam eu,
- prezența ta ca un țînțar anofel -
cunosc de mult alegoria
și parcă era mai altfel”.

imperturbabilă, ea nu contenea:
„uite, aceasta este hiperbolă
din hiperbola ta, aliterație
din aliterația ta,
pentru ea să te lepezi de iluminism,
pentru ea să uiți tragedia
și să te lipești de himera ta,
de acum, vei avea pentru cine fura
din poșeta Pandorei,
vei avea motive să spargi
toate mașinile timpului”.

(!)„doamnă, fecioară, zeiță,
oare ce inspirație
poate ieși dintr-o coastă,
chiar crezi că mă pot trezi
cu proverbială căiță?”


„o întrebare bună, drogatule,
aici nu mai semeni cu mine,
nu mai ești după chipul meu
și nici după asemănarea mea,

ai avut un crîmpei de luciditate,
eu stricat-am cu tine o clipă de tihnă;
verosimilul,
ridicolul
și sublimul
au apărut în ziua mea de odihnă.

dac-ai fi priceput ce-i aia
Poezie
ai fi înțeles întreaga lucrare a mea.

vai mie...
vai ție...
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  De ce să chemi tu rădulescule ambulanța?
Nu se face, tată!
Dacă ți-e rău - o fi de la prună? - pot să-ți fac și eu serviciul ăsta.
Doar să nu-mi mulțumești, după aia, cum i-ai mulțumit lui Latunski! Nu de alta, dar eu nu prea sunt prea dus pe la biserică și cine știe cu ce te pomenești retur!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 21:02:16
         
 
  Aaa, iote ce chestie, taman cine era!
De data asta chiar dovediți o naivitate mai mult decît infantilă, mr. Corbu!
Habar n-aveți ce știu eu și dv. cunoașteți doar versiuni de lux! Nu vă spun decît că madama este păpușereasa care a mînuit și stîrnit fraiericiul, și care are mansarda deranjată serios.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 20:59:31
         
 
  Doamna pe care ați jignit-o se numeste IBG.

Nu-mi stați în gât deloc. M-aș bucura să știu că am încredere să vă ridic nivelul și să nu mă trezesc a doua zi că încălcați regulamentul. De ce mi-ați sta în gât? Îmi periclitați cumva ideile, forța, capacitatea, etc?

Insa v-as ruga sa nu mai deturnati subiectul acestui topic.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 17:50:19
         
 
  @Peia, dacă vrei, pot să chem o ambulanță.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-27 17:22:58
         
 
  Cîîîtă ipocrizie și cîtă orbire voluntară!!...

"PS. Mai știu că în nenumărate rânduri ecsintescu a propus să vă împăcați ba și-a prezentat și scuze. "

Minciună absolută! Cred că trăiți cu capul pe sub pământ, mr. Corbu.
Insul nu întîrzie, de fiecare dată, să amintească de "noaptea aia", ori de cîte ori are prilejul. Este, cu alte cuvinte, un jegos de joasă speță. (Asta considerați a fi insultă? Nu. Asta-i realitate, exprimată frust. Vocabularul are nevoie de astfel de definiri neechivoce.)

Cît privește "scuzele" și "împăcarea", nu fac decît să constat cît de NAIV sunteți - sau vreți să fiți!
Și ce chestie superinteresantă!!!
Deci, după domnia-voaastră, UN OM BEAT E MAI SCUZABIL PT ABJECȚIILE CE LE SCOATE PE GURĂ, DECÎT OMUL LUCID ȘI LA LOCUL LUI, CARE I SE NIMEREȘTE-N DRUM!
ALTĂ SOCOTEALĂ SUPERBISSIMĂ de-a domniei-voastre!
E beat, săracu, lasă-l să te scuipe și să-ți dea-n cap. Are scuză. Nu-i sunt mințile acasă! Păi eu l-am îmbătat? Eu l-am făcut alcoolic?
Potrivit logicii domniei-voastre, hai să devenim alcoolici, ca să ni se scuze orice!

Nu știu despre ce madamă vorbiți, dar eu nu aleg, în virtual, între nume, dat fiind că e foarte posibil ca să fie un pseudo-bărbățel pudic, aracan di el! Eu am curajul de a-mi purta numele după mine și de a cataloga dur pe cine nu-și vede de treabă. Dacă madama era doamnă, treaba ei, dar dacă insultă limba română, pentru mine nu bate departe de ecsintescu!
Bănuiesc că este vorba de chiorpeacă. Ori individa (sau individul) aia/ăla este o eternă infracțiune la graiul românesc.

Cît privește pe slăbiciunea dv., Lorica-poezica!... Oh, ați vrea s-o mângîi pe creștet, cînd a procedat LA FEL CA ȘI ECSINTESCU, dovedind un caracter de șatră, odată ce a intrat la mine pe mail, fără să-i dau acceptul prealabil, și făcîndu-mă albie de porci numai pt că am luat la mișto un text de-al ei? Da' ce, eram obligat să-mi placă pastișele-i păunesciene?
Apoi, ca să se disculpe pt gestul ordinar, a trecut la ofensivă, mințind cu nerușinare că, odată intrată, i-am cerut să se dezbrace!! Eu, atunci, neavînd habar de camerele video și de folosirea lor. În plus, dăduse buzna peste mine, intrase în casa mea, cu alte cuvinte, și mă acuza de viol! Sau așa era obișnuită să-i ceară bărbații care o vedeau?!

Ei, pt astfel de inși eu nu am avut, nu am și nu voi avea în veci, nici un fel de considerație, îi voi lovi, cu mijloacele mele, oriunde mă voi împiedica de ei.

Cît privește situația actuală, vă faceți că nu observați cîte jivine lăsate slobode din nivel mă insultă și, of course, în secret vă produce o mare plăcere.
Așa că... mai domol cu considerațiunile, vizavi de mine, mr. Corbu, chiar dacă vă stau în gît!

Cît privește pe rădulescu-escu, ehe!... ce poartă insul în gușă!...

 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 16:54:13
         
 
  Greșiți fundamental, domnule Peia. Pentru ce a făcut eu l-am sancționat. Dar nu am putut să nu constat planul diabolic cu care ați atras în cursă un om care în plus era și sub influențe bahice. Chiar și cu pistolul în față voi dezavua o asemenea atitudine.

Nu pot măsura amlitudinea bălăcărelilor reciproce Peia Ecsintescu. Cred că niciunul nu ați rămas dator și mai sper să se fi încheiat. Însă dacă vă amintiți ce drăgălășenii și cuvinte frumoase i-ați atribuit unei doamne mi se face pielea găină.

Renunțați. Răul reciproc a fost făcut. Îngropați securea războiului și scrieți și comentați texte.

PS. Mai știu că în nenumărate rânduri ecsintescu a propus să vă împăcați ba și-a prezentat și scuze.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 16:24:42
         
 
  Stimate dle Cristescu,
Chiar nu vedeți enormitatea afirmației pe care o faceți?
Chiar nu?
Deci puneți în balanță vocabularul meu cu cel al lui ecisntescu?
PĂI, HAI SĂ PUNEM, DEOPARTE, SCÎRBOȘENIILE LUI ȘI, DE ALTA, PE-ALE MELE, SĂ COMPARĂM. Ce ziceți? Suportați un astfel de exercițiu?
Mi se pare mie sau jucați leapșa pe ouate?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 16:14:42
         
 
  revin... mi-a zburat comul de sub dește...!

...AM FOST INSULTAT ÎN PLIN SAIT, ÎNTR-UN MOD CUM NUMAI ÎN CELE MAI ABJECTE CARTIEERE ȚIGĂNEȘTI, DAR PARCĂ NICI ACOLO, NU AUZI.
Și ce făcurăți, domnia voastră, părințelul iubitor: aruncară-ți vina pe mine - adică tot pe cel ce a "beneficiat" de tratamentul abject al fiului iubit - cum că L-AM TRAS ÎN CURSĂ!!!!! . Cam ca la poliție, unde este ridicat cel ce rămâne pe jos și dus la secție, să dea socoteală!! Brava, bre! Mișto judecată! Deci nu hoțul, ticălosul sau criminalul sunt vinovați pentru ceea ce comit, ci victima, că a stat în drumul lor!! Sunteți adorabilamente dulcic, - sau dulcicalmente adorabil - domnu Corbu-Cristescu! Unde v-ați însușit genul ăsta de morală?

Vă imaginați poate că individul s-a potolit!
Aș! A continuat, în jegul lui comportamental, să mă inoportuneze și insulte pe mail, trecând peste toate interdicțiile mele de acces.
Ori, în acest caz, cît și în cel de față, mă întreb: dacă domnia voastră v-ați simțit extrem de ofensat că vă iau în bîză, fac adică un miștocuț simpatic de stilul domniei voastre - nu vă insult, nu vă scuip, nu vă zic nimic de mamă - fac doar mișto, pt că nu vă înghit stilul, mă întreb ce s-ar întîmpla dacă v-aș face eu ce mi-a făcut mie ecsintescu și cam cum ați reacționa? Mîngîindu-mă părintește pe creștet și clasificîndu-mă drept victimă, că m-ați "tras în cursă"?!!

După cum declarați mai sus - mai jos - parcă nu!
Deci, aveți două unități de măsură...! Anume, atunci cînd e vorba de sacrosanncta-vă persoană, lucrurile devin, brusc, extrem de grave, într-o atare situație. Cînd e vorba de altcineva, deh, Europeea e o sfîntă, cum spuneam: nu se vîră!

În paranteză fie spus, sunt absolut convins că, dacă nu e o glumă, rădulescu, trosnit, e capabil de astfel de gesturi!
Deci?...


 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 16:09:59
         
 
  Da, domnule Peia. Este adevărat. Însă și domnia voastră a insultat și bălăcărit pe site. Și, din păcate continuați să o faceți. Însă, pentru aceasta, ecsinescu și domnia voastră ați fost sancționați conform regulamentului cu reducerea nivelului. Ecsintescu, se pare, a înțeles și s-a corectat, domnia voastră încă nu. Promiteți-mi public că veți respecta regulamentul și țineți-vă de cuvânt și vă voi reda nivelul.

Însă distinse coleg, aici este vorba de o altă speță. Ofensa ori ce o fi fost nu a avut loc în spațiul europeic. Este o problemă privată, o problemă personală a celor doi. Ce legătură găsiți între relațiile dintre ei și Prefecteea? Aud?

PS. M-ați făcut să-mi aduc aminte și de modul "elegant" în care ați alungat de pe Europeea o mare poetă: Loredana Cristea!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 16:05:38
         
 
  Dle Cristescu,
Cred că ați depățit de mult și cu mult limita porverbialității. Așa ce o răsuciți și învîrtiți și o dați de-a dura după arbuști, ce nu s-a mai pomenit!
Ziceți:
"Dacă m-ați inoportuna așa cum spuneți,
1. aș spune că aveți serioase carențe educaționale.
2. aș face plângere și ați suporta consecințele. "

și:

"Sunt multe persoane care s-au cunoscut pe Europeea."

În cazul ecsintescu, copilul de suflet al lui Alah-Corbu, - eu nu l-am cunoscut în vecii vecilor, nu i-am scris un rînduleț altundeva decît pe sait. Pînă la incidentul cu care se tot fălește ca un nemernic - îmi dați voie să spun asta, pt că cine defilează cu propria-i ticăloșie în frunte, nu este mai pușin decît un nemernic - pînă laa cel incident, zic, eu nu am avut nici în clin, nici în mînecă cu mîrlanul alcoolic.
Ei bine, am fost insultat și bălăcărit



 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 15:52:10
         
 
  Totuși, eu aștept, ca să zic așa, un punct de vedere oficial al domnului Radu Ștefănescu, față de situația sesizată de domnul latunski.

Iar de la domnul latunski aștept dovada ori dovezile care să demonstreze că "în calitate de editor Europeea" domnul Radu Ștefănescu, a încălcat regulamentul și l-a ofensat. Ori își retrage plângerea. Pentru că, dacă am lăsa ca această "paradigmă" să funcționeze, mâine-poimâne aș putea fi tras la răspundere pentru faptul că, să zicem, distinsa Nina Lapșenninikovaa încurcat paharele și a servit Stalinskaia în loc de Dom Pérignon Rosé! Ori invers.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 15:51:10
         
 
  "Păi dacă nu are astfel de atribuții sfînta Europeea, - cum am mai văzut de-altfel, - ce-ar fi mr. Corbu-Cristescu să vă inoportunez și eu cu un "fix-mobil" personal și să repet urarea de bine a lu rădulescu-escu, către latunski!!..."

Pe acest site evoluează oameni inteligenți. Deși telefonul meu este public, niciodată, nimeni nu m-a inoportunat în modul invocat. Mai mult și studenții și masteranzii îmi știu telefonul. Niciodată nu s-a întâmplat să mă sune vreunul în mod nepoliticos.

Dacă m-ați inoportuna așa cum spuneți,
1. aș spune că aveți serioase carențe educaționale.
2. aș face plângere și ați suporta consecințele. (Unei colege de-ale mele i-au furat (sau a pierdut) i-fonul. Am fost cu ea la Poliție și în cca 2 luni i l-au recuperat.)

Însă ați lăsat să se înțeleagă faptul că Europeea ar avea ceva implicații în acest gen de relații. Pentru a spulbera orice urmă de îndoială, să analizăm următoarea ipoteză: să zicem, adică să presupunem, nu că ar fi adevărat ci doar să presupunem: Ioan Peia poate să intre în contact direct cu Radu Ștefănescu? Sau invers? În sensul că își lasă e-mailul, telefonul, ID-ul de messenger, etc. Pot apoi să stabilească un gen de relații, oricare ar fi acela? Pot. Care ar fi responsabilitatea ori implicarea Europeii în această situație? Să mai presupunem că, încă o dată accentuez, IPOTETIC, așadar să mai presupunem că acești doi distinși useri se întâlnesc, vorbesc de una de alta, ba poate își oferă reciproc sau nu cărțile cu autograf, etc. După un timp, unuia dintre ei, cu sau fără motiv, eventual ca urmare a escaladării vreunei dispute să-i zicem, filosofice, literare ori de alt fel, îi vine ideea să-l înjure pe celălalt. Nu că ar fi adevărat dar, vorba unui personaj celebru "punem cazul"! Care ar fi responsabilitatea Europeii ori a mea?

Sunt multe persoane care s-au cunoscut pe Europeea. Ba, un cuplu, pe care eu l-am denumit JPS-SB se pare că, de o vreme, face o frumoasă carieră împreună. Europeea nu-și arogă niciun merit și își declină orice responsabilitate.

Așadar mi se pare indecent să i se reproșeze Europeii ori mie consecințele unor fapte pe care userii și le asumă.

Pentru cine nu a înțeles încă să spună ce nu a înțeles ori ce este incorect și detaliem.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 15:39:41
         
 
  daca nu este prea tarziu, va semnalez 2 greseli sigure, din cele cateva poezii citite. pot continua, daca vreti observatii de virgule.

1. "doar neliniștea zorilor și iminența noroiului diurn
calcifiat pe sinapse,
ne mai ținea împreună"
curect: "tineau"

2. "băi neluminatule,
ești restant...
și la „septuagint㔠îți tai lumina
de la contoarul personal"

corect "contorul" sau "contuorul", contoarul este o mobila.

 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-08-27 14:57:43
         
 
  daca nu este prea tarziu, va semnalez 2 greseli sigure, din cele cateva poezii citite. pot continua, daca vreti observatii de virgule.

1. "doar neliniștea zorilor și iminența noroiului diurn
calcifiat pe sinapse,
ne mai ținea împreună"
curect: "tineau"

2. "băi neluminatule,
ești restant...
și la „septuagint㔠îți tai lumina
de la contoarul personal"

corect "contorul" sau "contuorul", contoarul este o mobila.

 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-08-27 14:57:40
         
 
  "EUROPEEA NU ESTE PREOCUPATĂ, NU ARE ATRIBUȚII ȘI NU GESTIONEAZĂ ÎN NICIUN FEL PROBLEMATICA RELAȚIILOR INTERPERSONALE ALE MEMBRILOR SITE-ULUI:" (Cristescu)

Păi dacă nu are astfel de atribuții sfînta Europeea, - cum am mai văzut de-altfel, - ce-ar fi mr. Corbu-Cristescu să vă inoportunez și eu cu un "fix-mobil" personal și să repet urarea de bine a lu rădulescu-escu, către latunski!!...
A?
Lipsa de atribuții pe domeniu, a sfintei mai sus pomenite, ar rămîne în continuare la fel de flască? Ar durea-o, cu alte cuvinte, în bască?!


 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 13:32:38
         
 
  "zis că eu la fel ca Peia, Jorz, Recheșan, stop, mă iau de opera și de viața lui literară"(latunski)

Dacă e o doar o glumă, atunci e una subțirică.
Dacă nu e o glumă ci o realitate sinistră, atunci întreb:
1. De unde operă la rădulescu-ștefănescu-escu, dacă el nici nume nu are? (Pseudonimul este o împreunare oareșcare de litere!).
2. De unde viață personală, dacă el este doar un roboțel telecomandat care execută ce i se cere?
3. De unde atîta tupeu?

Avînd în vedere că întrebările sunt fără răspuns sau, în orice caz, vor fi avînd unul evaziv, puteți să le luați drept un exercițiul pur retoric.



 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-27 13:09:37
         
 
  "Onor. prim-ministru

București.

Directoru prefecturi locale Raul Grigorașcu insultat grav dumnezeu mami și palme cafine central. Amenințat moarte. Viața onorul nesigure. Rugăm anchetat urgent faptu.

Costăchel Gudurău

avocat, aleg. coleg. I, fost deputat"

...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-27 11:15:44
         
 
  ca urmare au unui comentariu anterior, stop, editorul Radu Șfănescu sunat telefon fix-mobil personal, stop, spus ceva de sex oral în cavitatea bucală,

O acuză extrem de gravă. Aștept dovada faptului că în calitate de editor a încălcat vreo prevedere regulamentară.

EUROPEEA NU ESTE PREOCUPATĂ, NU ARE ATRIBUȚII ȘI NU GESTIONEAZĂ ÎN NICIUN FEL PROBLEMATICA RELAȚIILOR INTERPERSONALE ALE MEMBRILOR SITE-ULUI:

Fac apel la înțelegerea corectă a situației și la decență.

Aștept un punct de vedere al EDITORULUI, Radu Ștefănescu, pe fond, față de acuzațiile care i-au fost aduse. Sarcina de a dovedi o acuză revine ACUZATORULUI.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 10:57:06
         
 
  @ Emanuel, distins proprietar, inegalabil kritik latunski,

întrucît nu găsesc cuvinte suficient de decente pentru a comenta năzbîtia nota informativă de mai sus (sau, mă rog, de mai jos, depinde de unde o privești), mă abțin, pentru moment, de la orice comentariu pe fondul cestiunii, considerînd că aceasta nu are nicio legătură cu Libia, cu site-ul europeea, cu recolta de orz 2011, iar cu literatura, nici atît.
dar sigur, maestre latunski, dacă dorești o consultație orientată, să zicem, tehnic, și mai ales dacă-mi trimiți și mie, spre studiu, dvd-urile cu pricina, te pot ajuta cu mare plăcere, în timpul liber.

pînă atunci, cît se poate de sincer și colegial, urgentă însănătoșire...

cu nesmintită reciprocitate,

al dvs.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-27 10:02:13
         
 
  ii
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 09:50:34
         
 
  "îți dau io zapis către o lavră cu brazi deși, că vorba moldovanului refugiat în propria sa patrie, nu se știe din ce tufă sare zaiețu'."

Vedeți distinse coleg? Teoria nodului în papură ori geometria petelor solare pot fi pretexte excelente. Encomiastica internautică reprezintă, în opinia mea maxima probabilitate și minima rezistență. Mutatis mutandis, nouă ne place spunerea maioresciană: aici intră cine vrea și rămâne cine poate! Și asta nu în sens darwinist ci axiologic! Umba deasă îndeamnă la somn. Iar somnul, spun unii, îngrașă!

Să înțeleg că faceți un fel de impresariat? Puteți pune direct link-ul! Europeea nu are astfel de idiosincrasi!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 09:36:52
         
 
  Telegramă fulger,
onor domnule Emanuel Cristescu, stop, ca urmare au unui comentariu anterior, stop, editorul Radu Șfănescu sunat telefon fix-mobil personal, stop, spus ceva de sex oral în cavitatea bucală,


E real ori este o farsă? De unde avea telefonul fix, mobil?


stop, unde eu am fost operat de curînd, stop, zis că eu la fel ca Peia, Jorz, Recheșan, stop, mă iau de opera și de viața lui literară, stop,înregistrare pe opțiuni permanente tetefon fix-mobil, stop, trimit înregistrarea pe adresa vibcorbuarondyahoo.com.

Aștept proba!


stop, luați măsuri urgente, stop, onoarea critic latunski în pericol, stop,

Mobilizat resurse. Salvăm onoarea.

gratuități obscene și la adresa Ninei, stop, nedemne de statutul de editor,stop, interziceți statut editor, stop, avansați Cioacă la statut editor, stop, considerațiuni inutile, stop, Latunski, stop, și tu Nina nu te mai da-n stambă, (nota mea), stop!

Audiatur et altera pars! Stop!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-27 09:27:41
         
 
  spasiva, gaspadin Recheșan, dar visul meu este să postez articole filosofice, precum Cristina Ștefan și domnul Anton (sau Albu). Mă preocupă viitorul omenirii, șfîrșitul lumii din 2012, locurile de parcare de după și vreau să aflu dacă Isus a fost postmodern(ist), iar Măicuța Domnului este unșpemiizecistă. Așa să mă ajute frații Max (sau Marx și fratele lui?)!  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-27 03:06:31
         
 
  gaspadin,
dacă onorabilul stareț al mitocului bleu (în care unii mitocani e mai jmecheri ca alții, minus afeu ce e invidios că-n microcipu din dosu' dulăului naramziu nu pîrîie decît onomatopee desperecheate)și nu se-ndură să reteze barem niște jnepeni din ogradă ca să puie de-un top de velină îți dau io zapis către o lavră cu brazi deși, că vorba moldovanului refugiat în propria sa patrie, nu se știe din ce tufă sare zaiețu'.
Udrașie , zdarovia și tăte cele să te îndemne către tiparniță!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2011-08-27 02:01:13
         
 
  AMWAY Andrei Florian, mulțumesc. Și nu uita, n-am inventat eu introducerea, dar o s-o folosesc de fiecare dată cînd ne întîlnim în virtual.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 23:36:28
         
 
  Vai mie, tie, dar cat talent si inspiratie irosite intr-o singura postare! Nici nu mai stiu ce sa comentez mai intai. Eu as acorda steaua si votul numai si numai pentru efortul depus de dumneavoastra, domnule latunski. Atat de mult talent si atat de bine ascuns??!!  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-08-26 23:11:34
         
 
  Telegramă fulger,
onor domnule Emanuel Cristescu, stop, ca urmare au unui comentariu anterior, stop, editorul Radu Șfănescu sunat telefon fix-mobil personal, stop, spus ceva de sex oral în cavitatea bucală, stop, unde eu am fost operat de curînd, stop, zis că eu la fel ca Peia, Jorz, Recheșan, stop, mă iau de opera și de viața lui literară, stop,înregistrare pe opțiuni permanente tetefon fix-mobil, stop, trimit înregistrarea pe adresa vibcorbuarondyahoo.com. stop, luați măsuri urgente, stop, onoarea critic latunski în pericol, stop, gratuități obscene și la adresa Ninei, stop, nedemne de statutul de editor,stop, interziceți statut editor, stop, avansați Cioacă la statut editor, stop, considerațiuni inutile, stop, Latunski, stop, și tu Nina nu te mai da-n stambă, (nota mea), stop!
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 22:08:12
         
 
  și aia, polemica se poartă aici!  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 21:15:18
         
 
  și?  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-26 21:03:34
         
 
  Pentru că te știu rău din fire, cîrcotaș, spetit spre răstălmăcire, răzbunare și contradicție, plin de propria-ți persoană (cum, de altfel, mai sînt și alți creatori de timbre de pe acest sait), mă umilesc a-ți spune: azi am tras la rindea niște parchet natur. Mirosea a carte tipărită și n-am plătit un preț exorbitant, ce să nu justifice manopera meseriașului.
Rașchetarea rămîne pe seama celor care care vor intra în încăpere, fără a se descălța de bocanci.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 20:43:22
         
 
  stai liniștit, frățioare, formațiunea aia tumorală (cică neidentificată) din gît (care, se știe, prelungește, sau, mă rog se străduiește să prelungească șira spinării în aspirația ei spre divin) tre să fie primul muguraș al hipo (mă rog, hiper) talamusului. gaudeamus, etc  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-26 20:25:41
         
 
  "așa că apelează la cineva mai experimentat, de ex, știi mata." (Radu Ștefănescu)
bine, bine, mă conformez, dar Vasilica Ilie nu mai postează aici, nici Cristina Ștefan; iar tu știi ce-i aia o glumă, sper! Că eu n-am în gîtlej decît apă plată și o formațiune tumorală neidentificată...
fără respect: cînd nu-l primesc, nu-l dau; do ut des, vorba etruscului...
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 20:15:33
         
 
  citeam. nu mă mai întrerupe, că nu mai știu unde-am rămas...  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-26 20:00:55
         
 
  tockșău, simpatic cialavek, ne vedem în... alt vitual(!?)  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 19:57:34
         
 
  bre latunski, onorat de solicitare, dar eu am spart o singură coajă de muză la viața mea (regret și-acuma). așa că apelează la cineva mai experimentat, de ex, știi mata.

în ce privește placheta (glo)balistică, încearcă cu biborțeni, carbogazoasă, turbojet. cu același nesmintit respect.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-26 19:46:45
         
 
  iar dacă nu sîntem în stare să ne citim reciproc o plachetă, cum să ne cunoaștem și să ne respectăm tot așa, ai?  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 19:36:23
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  nu pot să fac ce-mi ceri, la tine apelam pentru paginație, în volum (cu plusul de "exerciții pentru spart coaja muzei") arată bine, aici de ce nu? am nevoie de o părere globalistică(sic)  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 19:34:20
         
 
  băi nea latunski, am citit vreo 3 și mi-au plăcut tare. dar mă dor degetele mele de pianist tot apăsînd page down, așa că rogu-te (pentru peia "rogut-e"), postează-le una cîte una, că merită comentate. stima. stea. să-i cază mîinile cui o scoate-o.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-08-26 19:24:49
         
 
  nu se-ncadră! e pe aici un editor talentat, care pute rău a poezie și peste poate e și priceput în domeniu. Rogu-l să mă ajute, că-i dau parola și un bax din cea mai scumpă bere, parol...  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 19:20:38
         
 
  nu știu cum s-a încadrat în pagină. am încredere în doi-trei-patru postaci (precum și eu sînt), pentru a-mi da sfaturi și a mă înjura. accept și opiniile altora. Howght!  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-08-26 19:06:41
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE