FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Din jurnalul unei zile ( existență și neant…)
Text postat de valentina becart bisog
Pe fâșia îngustă dintre existență și neant
sunt salbe de lumini ce-și joacă fericirea
pe-o lance ascuțită
adesea, îndrăgostiți visători și-au întins
mâinile
tremurânde
spre nepermisul joc
cu laurii pe frunte sfârșeau frumoșii
nebuni
cine n-a jinduit tărâmul
îngemănat cu poezia și muzica sferelor?
orbiți de fulgere străine îngenuncheau
cu fruntea în țărână
și blestemau pământul
se legănau salcâmii și florile își răspândeau
parfumul
și frumusețea lor păgână
sunt salbe de lumini în jur
și lănci cu urme de sânge
nu-ți fie teamă!
apropie-te măcar un pas și-mbrățișează
jocul
cu nefireasca-i
liniște de înger
și ce fugară moarte se ascunde
în umbrele promise nemuririi
pe crinii albi striviți în palmele
nevindecate
de vise înflorite
sunt pete de-ntuneric
ce-aduc cu rănile lăsate
de-o lance ascuțită....

jumătate - amăgire...
jumătate - hohot de râs

24 martie 2011
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23949
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE