FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Telegramă din Novosibirsk
Text postat de latunski criticul
Nu că nu ar fi și alte fenomene de semnalat, dar comentariul de mai jos face cît zece poeme "clasice" ale lui domn prof. Buricea și cît o sută de comentarii ale lui Andrei Florian:
"...în plus, trebuie să recunoaștem că offtopicele, mai ales cele din subsolurile poemelor elegiace, sunt sarea și piperul literaturii online, un fel foarte special de gimnastică a minții, pe care alte saituri, somnolente și obeze, nu numai că o ignoră, dar o și interzic."(Radu Ștefănescu).
Dincolo de disputele formale, mă simt obligat a recunoaște faptul că, acest "cialavek" nu este numai talentat și ranchiunos, dar e și atins de harul sintetizării. Și cînd te gîndești că este doar inginer (nici măcar "diplomat"; și că scrie doar de cîțiva ani, hai să fim serioși!)
Mi-am pictat o balanță pe un perete gol, ea atîrnă în defavoarea gaspadinului Peia. Motive ca respectul meu de vis-a-vis să scadă n-am, dar nu știu de ce am roșit așa, instant. O fi de la samahoancă? Nu știu, dar zic și eu: Așa ceva nu se face!
Domnia ta, jupan V.V. (alias Jupp), sper că ai rezerve și pentru (și față de) alfabetul slavon. Că eu nu pot să te ajut, Metodie n-am și vecinul meu Chirilă s-a mutat la țară. S-auzim vorbe de duh!
Despre gaspadin Recheșan nu zic nici, nici. Că mi-e teamă de gura lui, așa sînt eu, temos.
În rest, prin suma diferențelor, totul rămîne cum a fost stabilit la început. Mă gîndeam să trimit la concursul cu premii versurile lui Latunski-junior, dar i-a dat maică-sa bani ca să-și publice un volum la editura Litera. Scrie niște mizerii (ceva de speriat), dar important e faptul că a făcut rost de hîrtie, bani de tuș i-am dat eu.
Gata m-am hotărît! Cînd mă întorc de la Novosibirsk, "bag" divorț și-mi "pun pirostiile" cu Nina. Nu-i frumoasă, da-i productivă. Vă invit la lansare, ăăă, la nuntă.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "Neogenul nu are nevoie de resuscitare. Și nu e sait concurent al Europeei, parol!" (gsp. Latunschi)


corect, doar că nu era vorba de neogen, ci de popularul http://ebunăcăideprună.org

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-05-14 10:04:42
         
 
 
cat despre balantza pictata pe peretele gol e altceva, Nina e nascuta in zodia balantei si Latunski a pictat odata, inconstient, ca are talent la desen chiar si in transa fiind, o balantza tare misto pe peretele oficiului unde ii face cafea secretara, ca numai din mana ei bea. singurul adevar din toata chestia e ca avem doi vecini, cam trecuti, unul Chirila Tasel si altul Metoda Vsile, amandoi zetari la tipografia ziarului local, disponibilizati dupa revolutie si ajunsi la dracu-n praznic pe la munte, n-ai de unde sa-i mai iei. Cu respect pentru adevar, Kostanie
 
Postat de catre sters sters la data de 2011-05-13 14:48:43
         
 
  Oi, boje moi, i Mati Gospoje!
cum pot unii cioloveci sa minta, fereasca Precista!
de unde si pana unde Novosibirsk, cand pre Latunski il vazui nu mai departe de alaltaieri in catunul Nercinsk, otdelul Cotoroaia in Transnistria noastra, calare pe un T45 band samahoanca cu un nacialnik rus din armata a-14-a si uscandu-si obielele pe carcasa motorului! De ce s-o fi dand absent din republica, e treaba lui, o fi vreo kestie cu Nina, da sa minti asa, s-aprinzi benzina, asta nu se face, pe cinste va spun! Aud c-ar fi acolo, in randul trupetilor ramas de la un festival cultural itinerant al fundatiei Massovaia Literatura. Colegii lui au plecat inca de saptamana trecuta in alta cazarma, hat, prin creierii Ingusetiei, da pe el nu l-au putut lua de beat ce era, cazuse pe jos de era sa-l calce tancul. Cum? De unde stiu? Ce cautsam io acolo? Treaba mea, cine intreaba face o mare imprudentza, s-ar putea sa-i raspund.
Un impatimit al adevarului.
 
Postat de catre sters sters la data de 2011-05-13 14:34:43
         
 
  gaspadin latunski,
nici limbajul dumitale nu e taman explicit...dar s-o lăsăm în voia sfîntului Pantaleon și a pantha rheii...nici eu n-am chef să mă încaier cu dumneata, chiar dacă dacă neogenul, pleistocenul și precambrianul s-ar întoarce cu toată fauna lor de dobitoace.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2011-05-13 13:21:21
         
 
  Maestre Recheșan, nașpa de încifrat mai comentezi, n-ai putirință să fii mmai concret?  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-05-12 21:37:51
         
 
  Pentru că au uitat cocoșii să cînte, s-au bulguzit evadații să ceară azil în Moldova și Valahia. De, ce să-i faci, regii și hatnmanii din vecinătate nu vor decît trecute vieți de doamne și domnițe, ăstora domnitori fanarioți "le pute"! Hai, că mîine se deschide la "șapte" și avem și la ofertă: ulei de măsline, margarină, "țîcă vino să bei țai, țău că-i cu țahar"  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-05-12 20:50:52
         
 
  "P.S. ca modestă răsplată, îți ofer o informație aflată de colegii mei de breaslă, de pe surse, mîine la al doilea cîntat al cocoșului, învie saitul concurent.(Radu Ștefănescu)
Neogenul nu are nevoie de resuscitare. Și nu e sait concurent al Europeei, parol!
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-05-12 17:25:39
         
 
  Poate că e cazul să mă opresc, nu? gaspadin Recheșan, balon de oxigen, pedale(padele) pe inimă, pe ficații celor ofiliți, pe ei, pe ei, pe mama saiturilor...  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-05-12 16:49:46
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Gspadin, oare sînteți activ doar pentru că: "This Account Has Been Suspended"? Și flegma literară nu mai are unde să se dejecteze?  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-05-12 15:42:33
         
 
  Observația mea de psiholog neomologat( că mă însurai în anul de "preparandă" și am făcut f-o tre copchii(a la Agheorghesei). Apoi n-am mai " nae urmaticu".
Încă nu sînt pregătit să încrucișez armele și să mă apăr cu scutul de domnia-ta. Că ești rău de talentat în a pierde timpul. Nu al meu, madredeldios!
Porți între porți intrarea a mii de țugulani în literatura virtuală, cu scîrbă pentru cuvîntul scris (care rămîne, oricum). De unde atîta înverșunare? Geaba te raportezi la ce ești, la ce crezi că vei fi...Aștept un nume pe o carte, nu contre pentru lavră (larvă).
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-05-12 15:22:51
         
 
  latunski_vitea.rubla în siaj.stop.vinde acțiuni fabrică congelat voroave.stop. (șlefuim oglinji telescop...asta-i mesaj publicitar)

1.ăsta-i exemplu de "abscons"

întrebare de 100 copeici:cine ce și unde expectorează (dacă-i din filmu' Ză greit especteișăn las-o cum a picat)

2.n-am proprietăți literare

3. urson nu port îmi repugnă mirosu'
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2011-05-12 14:38:56
         
 
  Jupan Recheșan, eu îți respect talentul și eventul; dar... dar, dar din dar se face dar... oi fi avînd eu oarece rețineri, literaturnaia nu se face doar din expectorate, de ce te înverșunezi asupra larvei (lavrei?), că doar și alții au proprietatea cuvîntului (cel puțin ca și matale).
Acum, nu pun la îndoială faptul că, onor propretarul mi-a trimis oarece carboabe la Novosibirsk, dar repede i le-am înapoiat cu poșta Vladivostok - Maskva- Maskva- Sofia. Hai, nu mai fi așa dwe abscons, că rimează. Îți mai spusei, e groaznic să-ți transmiți talentul în literatură și geniul în Orson Welleș. Așa de "temă pentru acasă" mi-ai dat, că repede m-am împăcat cu fosta mea nevastă, profă de francaise.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-05-12 14:18:13
         
 
  cum ziceam farmecul discret al offtopicelor...domnule Cristescu, greșiți: nu telescopul sau scopul meu e colbăit ci ceea ce se vede și cu ochiul liber:praful gros așternut peste altar, icoane, turle și surle...dovediți-mi contrariul, statistic, epistemiologic, cum doriți și eu în replică vă voi demonstra că n-am revenit atras de nurii ofiliți ai clăcii literare, nici după un os de ros ci să văd dacă are rost să aducem butelia de oxigen, padelele pt impulsuri cardiace, etc. sau să-i dăm lavrei ultimul mir!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2011-05-12 10:33:21
         
 
  Rău vă va fi supărat inefabila Ninocica de vreți să-i aplicați așa cruntă pedeapsă! Poate vă răzgândiți!

Cu referire la telegramă: excelentă. Sper că nu economia de carboave a făcut textul așa atletic!

PS. "Ștefănel, credeam că învie și lavra dar e evident că mișcă dar nu se mai scoală!Mare păcat..."

Domnule Recheșan cred că vi s-a prăfuit telescopul ori altceva. Denu mai puteți vedea galaxia din cauza găurilor negre!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-05-12 08:59:10
         
 
  gaspadin Latunski,
N-am prea priceput de ce temi de gura mea; chasnok n-am halit, donc nu miroase. Dacă te păli liubovul , melanholyia sau transiberianu'(doamne păzește vorba marxistului)iar nu știu. Că șarmul discret al micii burghezii de pahar (ți-am spus lasă naibii samahoanca de sfeclă și treci pe pălincă de Zalău...les amis savont pourqui)cînd se lansează în ofuri(topice) prelungi în ceas de noapte, hărțuind literar și nu numai literatele XXX trecute de prima tinerețe e inimitabil, irefutabil și ce mai vrei tu cu iota, e secretu' lu' Polișenilă, tanchistu' chior din Samara ce ciurui zece panzere doar cu călimara.
vkrattse, dacă Nina te iube, fii fericit; dacă te-mpinge să treci pe la starea civilă nu te opune, pogonul de pădure (cetină, cedri, răchițele convertibile-n celuloză și papir) te așteaptă; toarnă-i doi trei plozi și înșeală cu alta mai tînără.
Să fii iubit vorba lu' neica Cercel, scluptor de epigrame și poet de strane.

PIES
Ștefănel, credeam că învie și lavra dar e evident că mișcă dar nu se mai scoală!Mare păcat...
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2011-05-11 23:40:56
         
 
  păi, gaspadin Latunski, afurisită pielea nimic de zis, spăimos sau nu, dulce glăsuiși în ce mă privește.
și (chit că nu cred o iotă din telegrama lu' matale) trebuie să recunosc cu mîna pe inimă că-n ziua de azi, cînd orice ciolovec mai rău de pix e-n stare să-și lanseze bărcuțele de hîrtie pe apele oglinzilor din sala știm noi care (și asta cu cîteva carboave, nu mai mult) autointitulîndu-se abuziv pohet, sau după caz, prozatohr; cînd noi ăilalți, mai mititei, mai fără licențe și competențe, sau mai cu frică de Dumnezeu, de impozite și de ocolul silvic, ne mulțumim a ne fecunda samavolnic aproapele în scurte dar vîrtoase partide nocturne de sex oral vocal, clamînd dreptul universal la iubire în ciuda odioaselor represalii ale cenzurii, cum spuneam, taman acum reușiși matale, cu doar cîteva vorbe critice meșteșugit alese, dracu' știe cum, să cobori pacea și concordia peste nemernice sufletele noastre de cîrpaci în meandrele concretului.
așa că zic, aferim și halal să-ți fie.

P.S. ca modestă răsplată, îți ofer o informație aflată de colegii mei de breaslă, de pe surse, mîine la al doilea cîntat al cocoșului, învie saitul concurent. transmite-i asta și onorabilului Recheșan, fie-i numele și rangul binecuvîntat.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-05-11 19:13:51
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE