|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Silviu Encica |
|
|
Colaj. Mortal si atipic. Living. Dans. Grebla dintre pirat si ploaie. Zburd, zburdati, zburdam - sturlubatice poeme pe treapta a treia, dupa eufemism.
Grav. Incerci sa fii. Stanga-dreapta, rapaitul scurt al ploii, aci barbie, aci frunte, spune limpede ca un copil ce-acum invata sa vorbeasca: nu pot. Ziduri de piatra in pustiu. Nimic crocant... Ce, ai uitat ceva? E grandios pustiul, tocmai prin darnicia lui fara diguri.
O noua inghititura, poate ultima oara cand sorbi. Ti-au mai ramas, la brau, opt samburi de lamaie, periplul de martie - catre vocea alunecoasa de care radeai altadata, invazia fantomei Bruneta pe pasii uscati de trufie, legitima infrangere. Gheata febrila, arsuri ingandurate de cicatrice?
Iti imaginezi o lume lipsita de flori. Crezi, pentru un moment, in Orizontala Unita a cui vrei tu. Doar o data. Daca nu mai vrea sa se-ntinda a doua oara? Incepi sa-i cari detalii. Un camp uscat, la care-adaugi tarana, peste care pui ambalaje, fiare ponosite, haine strimte pentru reveriile batranetii, o cana goala, nuci stricate, randunele chircite de Cronos, mizantropia... Mii si mii! Iar furnicile, cioplind malt printre suplicii, un fel de doni ai flerului de papusar. Firul de iarba de-acasa. Cauti sa-ti amintesti cum arata un pardesiu, sa-l arunci peste toate daca nu mai merge.
Desertul nu sta verde ori albastru. El straluceste in prima linie de jos, negru ca omul-frate, peste care pica infrigurate fanteziile Discobolului amator. Faci colaj. Esti mortal. Tipicul zambeste pe harta. Te uitai invers. Uite cum trebuie facut: astepti... Titanic astepti. Infrigurat. Vine? Cine? Ce-ai uitat? Mersul in cerc, da, inseamna ca te repeti. Nu-i nimic, un cerc imperfect e unirea mainilor intinse, de care n-ai aflat din frageda copilarie, desi aveai toate premisele. Destinul ridica din umeri. Sincer. Ce-ai putea cere altceva? Raza cercului desfacut ca o poama creste prin inductie. Imperfect, el se lungeste dincolo de fierberea ascunsa dupa pleoapele fumegande.
Se canta. Linie. Spiritele nu-ti dau pace. E atributul lor de capetenie, sa binecuvanteze straini in ceasul de pe urma. Cine stie? Poate fi halucinatia renuntarii gurmandului din tine, a fost prea grea crucea, prea mare ambitia, prea calda ziua. Desfa canadiana, ca pe-asta o ai pregatita acum in minte, peste demontajul din campia insangerata, barbie sau frunte. Ce te mai repeti... Sensul! Nu e. Te-ai uitat invers si l-ai vazut, trisor comun! Inchide ochii... Asa. Acum mori. Mori de tot. Ce vezi? Pe inima ta infipta-n toti parii motati cu stalpi de electricitate de-a latul Saharei cresc roiurile de lacuste, delicioase... Umbra si hrana. Zumzet. Companie. Cai de rasa. Ce-vrei-tu. Oaza e doar pretextul, bucura-te de infinitul incertitudinii, iubeste nisipul si nu vei vedea nicicand scorpionii tarandu-si veninul pe tine.
De ce-ai ales Sahara?...
N-ai fost niciodata la Sahara...
E localitate Sahara...
E locul unde vei naste, vei plange si te vei transforma intr-un barbat continental-temperat. E locul tuturor nelinistilor. E jelea ochilor nici verzi, nici albastri, ci numai cum e mai rau de negri, peste care sa-ti asterni tu framantarea intreprinzatoare, peste care-ti construiesti TU orasele, sub care nu mai e nimic. Ce cauti? |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23932 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|