|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cartea cu imagini |
|
|
Text
postat de
Adrian A. Agheorghesei |
|
|
.....Aruncă distrat ziarul pe scaunul din dreapta. Nici măcar nu-și amintea de câte ori citise același titlu Criminalul cu cablu, încă în libertate. Nu-l deranja deloc titulatura, ba chiar o găsea mulată pe el, simplă și oarecum elegantă. Însă îl enervau până la istericale minciunile scrise cu bold, tipice gazetarilor ieftini Criminalul cu cablu este impotent!.
Ptiu, ca să vezi, dacă victimele nu-s violate, făptașul e automat impotent. Împuțiții dracului!, își spuse, apăsând butonul responsabil cu ștergătoarele.
Vremea se burzuluia din ce în ce mai rău. Nu trebuia să fie meteorolog sau neam cu Nostradamus ca să-și dea seama că, peste noapte, viscolul va face prăpăd. Drumul, cu marginile-i albe, apretate, se furișa ca o anaconda gălbuie, cu solzi albaștri. Bucegii stăteau să strănute. De aproape o oră, nicio mașină să-l depășească, nici una în față. Vântul pocnea în brazi.
Conducea mai atent ca niciodată, cu sub șaizeci pe oră. Încă îl bântuia articolul ăla. Auzi, impotent!. Nu-și putea explica de ce simt oamenii nevoia să pună-n cârca unui ucigaș toate mizeriile. De ce ar trebui ca un criminal să și violeze? Pentru el, violul era ceva total inacceptabil. Ca să i-o tragi uneia cu japca, tre să fii animal!. Când își încrucișa mâinile pe cablu, mirosind respirația viitorului mort, ascultând-o cum se împuținează, își simțea sufletul gâdilat cald. Iar clipa de răscruce, clipa când viața ieșea din trup, însemna totul. Era foarte, foarte aproape să învețe momentul exact; momentul când viața foșnea negru, împrăștiind acea aromă de liliac, stingându-se. Tremurul mâinilor sale pe cablul care se adâncea după ultimul punct de aer, plasa cenușie din ochii viitorului mort, zvâcnirile reci din torace... Da, crima era altceva. O nevoie fiziologică. Deci un drept.
.....Avea douăzeci și șapte de victime. Ținea minte chipul tuturor, dar mai ales, le reținea ultima parte a corpului care s-a mișcat. Polița complet cretină, în viziunea sa căuta motivul, profile, traume preadolescentine, martori, amprente și alte bla bla-uri cinematografice. Era atât de simplu de evitat orice conexiune... Pentru el, era mult mai dificil să facă rost de cablu, decât să scoată aerul din gâtul unuia.
Impotent? Lua-v-aș familiile-n cablu, de literați ce sunteți!
Gândurile i se potoliră. Sub acoperișul unui chioșc puternic luminat, o siluetă înfofolită în fâș își agita brațele. Minute bune, nu-și putu da seama ce luase în dreapta. Abia când tânăra scoase din rucsac un termos, dând pe spate lichidul, se lămuri.
- Nașpa vreme! Mulțumesc de oprire. Încă nițel, și credeam că nu mai există mașini. Mi-au înghețat și ideile în mine, nu alta!
- Da, crunt timp. Dar cum de-ai ajuns în situația asta?
- Eh, amici care se țin de șotii. Sau de beții. Nu-ș cum s-a făcut, dar am ajuns să vorbesc la telefon cu singurul tip care mai putea să articuleze cuvinte. Și în loc de Sinaia, mi-a spus Bușteni. Tren, peste patru ore, așa c-am luat-o la autostop. Mulțam înc-o dată. Ah, eu-s Corina.
- Eugen.
Primele lucruri pe care le observă la ea, fuseră un neg mare pe pleoapa stângă și unu, ceva mai mic, pe cealaltă. Din cauza asta, părea că ochiul ei stâng era mereu închis, iar când tipa îl privea, își lăsa capul pe spate destul de mult. Nasul mare, strâmb, buze subțiri, fără forme... Era o tipă urâtă.
- Păi, în ritmul ăsta, în vreo juma' de ceas ajungem în Sinaia.
Corina zâmbi, scoase din rucsac o carte groasă cât Biblia, cu coperte din piele și începu s-o răsfoiască.
- Examene?
- O, nu, slavă cerului. O carte cu imagini. O mai veche pasiune de-a mea.
Timp de cincisprezece minute, vorbiră despre ei. Corina terminase ingineria, deși ar fi dorit medicina. Iubea fotografia și munții, avusese parte de două relații lungi, terminate brusc, din cauza aspectului ei fizic, iar de atunci nu mai căuta nimic. După douăzeci de minute, Eugen o găsea o tipă dezghețată, cu simțul umorului, nu așa urâtă cum i s-a părut inițial. Ba chiar, exceptând negii, drăguță. Aproape că-i părea rău ca va trebui s-o golească de aer.
- Și cum îți câștigi existența? Sau ai moștenit ceva milioane de euroi?
- Da, da, aș vrea. Scriu articole pentru un ziar. Nu se plătește extraordinar, dar mi-e de-ajuns pentru evadările mele.
Printre sprâncenele lui Eugen trecu o brazdă mov.
- Ziaristă, deci.
- Oarecum.
În tot timpul ăsta, Eugen terminase planul.
- Și? Știe cineva că te-ai împotmolit prin Bușteni, să nu-și facă griji...
- Nu, nu e prima dată când ocolesc. Chiar dacă de data asta a fost ceva forțat.
- Dacă vrei să dai un telefon...
-Nu, și așa, în zece minute, sunt acolo. Merci oricum!
Eugen viră stânga. Poteca tăia pădurea.
- Pe aici, în două, trei minute, suntem direct în inima Sinăii.
Corina zâmbi oarecum neliniștită, privindu-l ceva mai atent pe Eugen. Chipul acestuia nu trăda nimic. Același zâmbet liniștit și încrezător, aceleași gesturi leneșe, complete. Și pentru prima dată, pe spatele tinerei, trecură spasme de gheață.
Când mașina se opri brusc sub o boltă de brazi argintii, știu cu siguranță...
Pentru el era simplu vechea scuză cu motorul, datul jos din mașină, ajutorul cerut victimei, apoi cablul...
- La dracu, iar s-a înfundat. Scuză-mă, te rog!
Eugen se întoarse spre portieră. Sângele începu să-i alerge fluturii din stomac, simțea deja mirosul de liliac, și...
Și deodată, auzi un foșnet metalic, scurt, și simți o usturime udă la gât. Își duse mâna acolo. Printre degete, își făcea loc cu forța sângele aproape negru, clocotind. Vederea i se îngustă, apoi o pâclă înțepătoare îi trăgea de pleoape. Ultimele imagini pe care le decodă fuseră lamele groase, ca de sabie, în formă de evantai, retrăgându-se între filele cărții tinerei. Apoi, plutire, miros de tifon, și atât.
Corina îsi scoase mănușile. Din copertă, un bisturiu. Cu mișcări sigure, protocolare, reteză din două drumuri pleoapele lui Eugen. Le spălă în zăpadă și le introduse într-o cutiuță de aluminiu, pentru inel. Își luă rucsacul, își înghesui gluga în cap, și se pierdu în pădure.
.....-Biletul sau legitimația dumenavoastră, vă rog!
Corina îi întinse bucata de carton, nașul o găuri, și plecă uitându-și privirea în negii tinerei.
Aceasta deschise cartea și scoase pleoapele din cutiuță. Se uscaseră, erau ceva mai subțiri și mai vinete. Le unse cu o substanță dintr-un flacon galben și le lipi în dreptul numărului 48. Cu un marker portocaliu, peste bucățile de piele, scrise, de tipar, "Eugen". Închise cartea și privi pe geam.
Începea să se lumineze. Cerul își dezmorțea oasele, peticindu-și găurile gri cu crestele munților.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Adi,
M-ai surprins; nici nu stiu daca placut. Oricum, m-am emotionat.
Bun crochiul psihologic negativ, surprinzatoare inversarea de victima. Iar "cartea cu poze" dă un adevarat impuls imaginativ lectorului.
Vorba-ti sfichiuieste, zideste tabloul, si-alearga spre un altul. Cred ca ar fi bine să-ți exploatezi talentul si spre proza/proză, în teme diverse. Indiferent de savantslâcurile de obor ce le vei auzi să știi că ai vână! Noi, aștia simpli (...și mulți!!!), dorim o așa scriitură. Vei avea succes. Eu ți-o doresc. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Maftei la data de
2011-01-23 17:27:30 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Fariseism! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2011-01-22 21:24:56 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Sincer, și eu consider că te-ai întrecut pe tine. E drept că nu sunt atât de exigent precum este Ștefănescu, dar nici tu nu te superi dintr-atât, nu? |
|
|
|
Postat
de catre
Andrei Florian la data de
2011-01-22 21:24:19 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Vânătorul vânat. Construcție excelentă.
Întrebarea care se pune: sunt mulți dintre noi capabili să înțeleagă detașat, exclusiv literar-filosofic textul de mai sus? Mă cutremură gândul unei posibile percepții imitative.
Strict textual: te-ai întrecut pe tne! |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2011-01-22 21:19:06 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Adrian, tu zici ca te eliberezi (de poezie) cand scrii proza, iar eu zic: te afunzi, te cobori in "adancuri" pe care limbajul direct, fara "cautari poetice" n-o poate ascunde.
E o poezie "grea" in cuvintele tale pe care am simtit-o imediat in final...
E drept, eu prefer tonalitatea versului tau, subtila, arogant de fina...poezie, ce mai!
Calvar
vot |
|
|
|
Postat
de catre
Tea Nicolescu la data de
2011-01-21 23:15:58 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Explicit?! N-are cum. Ea face fotografii, și spune "e o carte cu imagini". Doar astfel înțeles poate fi explicit (și e ok dacă e așă). Dar nicidecum explicit în sensul cel mai propriu, deconspirat la final. Nu cred că dă de gol nimic.
Nu dau cnp. Sau, mă rog, nu pe-al meu... |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2011-01-21 22:27:13 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
pentru că e prea explicit, școlăresc și pentru că devoalează cumva finalul unei minți cu IQ > 50.
eu zic să le dai și cnp-ul... |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2011-01-21 22:22:19 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
off temă: am încercat să-mi fac cont pe roliteratura. M-am lăsat păgubaș, când am văzut că mai aveau nițel și-mi cereau cnp-ul... |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2011-01-21 22:08:25 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
De ce "titlu catastrofal"? Da, participiul e "gâdilat", l-am trântit.
"își înclina capul mult în sus"? - a înclina = a apleca" - depinde de unde privești :D. Probabil voi reformula și acolo. Mulțam! |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2011-01-21 21:57:53 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Veronica, atunci când scriu proză (destul de rar), o fac într-un stil net diferit de poezie. Fără proză poetică, mistică, religioasă, abstractă, echivocă, introspectivă etc. Scriu proză tocmai pentru a mă îndepărta de poezie, și atunci o fac având mereu o idee concretă (practică/"pământească"/pragmatică). Aproape întotdeauna, am un twist", un final neașteptat.
Merci de trecere! |
|
|
|
Postat
de catre
Adrian A. Agheorghesei la data de
2011-01-21 21:54:30 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
super idee, super construcție, suspense bine temperat, titlu catastrofal. da' de ce pleoapele? mai sunt și alte organe pereche 
P.S. "gâdilit"? "își înclina capul mult în sus"? - a înclina = a apleca |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2011-01-21 21:52:15 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Brrrr, ce text! Bine scris, n-am ce zice, da' eu te prefer ca poet, mai ales ca-i cam lipsa de poezie pe aici in ultima vreme :)))
Vot,
Vero |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2011-01-21 20:44:50 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|