PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Multilingvismul in spatiul comunitar Text postat de Sebastian Chirimbu Limbajul Uniunii Europene şi implicit terminologia acestuia impun o creştere a inventarului la nivelul împrumuturilor şi a calcurilor, în sectorul cuvintelor internaţionale, prin acestea vehiculându-se concepte, principii, proceduri şi practici europene. Diversitatea limbilor, multilingvism şi încercarea de uniformizare la nivelul conceptelor, sau ideilor au facut ca acest limbaj să devină o veritabilă provocare nu numai pentru funcţionarii europeni sau din administraţiile naţionale dar şi pentru terminologi, terminografi şi traducătorii în contextul globalizării lingvistice (din spaţiul european). Acest limbaj trebuie să reflecte şi diversitatea culturală şi lingvistică din cadrul Uniunii Europene, făcând ca instituţiile europene să fie mai accesibile şi mai transparente pentru cetăţenii europeni. În acest fel se asigură garanţia modului democratic de funcţionare dar şi accesul la legislaţia care îi priveşte în mod direct, în limba lor maternă. În cele ce urmează o remarcă terminologică este necesară: cei doi termeni (pentru a ilustra diversitartea culturală) “multilingv” şi “plurilingv” vor fi folosiţi ca sinonimi. Totuşi, dorim să amintim faptul că Gazolla (2003:7) numeşte multilingv un context în care se folosesc mai mult de trei limbi în timp ce literatura de specialitate numeşte plurilingv un context în care se folosesc trei limbi. In contextul Uniunii Europene termenul de “multilingvism” depăşeşte semnificaţia pe care o are în dicţionare şi care se referă în principal la abilitatea de a vorbi sau de a utiliza mai multe limbi şi capată un sens suplimentar acela de “fundamental principle the additional meaning of equal rights for all official languages”– o exprimare care face o descriere a regimului lingvistic al Uniunii în sens larg, incluzând şi ansamblul de norme existente în regulamentul nr 1 / 1958, în regulamentele interne ale instituţiilor şi în deciziile privind limbile în care sunt concepute tratatele. Tratatul instituind CECA (Paris, 18 aprilie 1951) nu conţinea nici o dispoziţie cu privire la regimul lingvistic şi deşi fusese stabilit/conceput în cele patru limbi ale ţărilor participante (Franţa, Republica Federală Germană, Italia, Belgia, Tările de Jos şi Luxemburg), totuşi numai versiunea în limba franceza a fost considerată oficială. CECA nu era deci o instituţie plurilingvă. Multilingvismul îşi face apariţia abia o dată cu Tratatele de la Roma din 25 martie 1957 care pun bazele CEE şi CEEA sau Euratom. Aceste tratate sunt redactate într-adevar în mai multe limbi şi articolele lor nr. 248 respectiv 255 subliniază că toate cele patru texte în cele patru limbi sunt oficiale. Adevărata noutate este adusă însă de articolul nr. 190 al Tratatului Euratom care afirmă că: “ Le regime linguistique des institutions de la Communautèé est fixe, sans prejudice des dispositions prevues par le statut de la Cour de justice, par le Conseil statuant a l’unanimité”. Tratatul se referea deci în mod explicit la regimul lingvistic al Comunităţii; subliniem de asemenea faptul că în acest domeniu competenţa aparţine în totalitate uneia din instituţiile Uniunii şi nu statelor membre. Caracterul interguvernamental al problemei lingvistice duce la obligativitatea deliberării în unanimitate de către Consiliu şi în consecinţă toate statele trebuie să ajungă la un acord perfect, deşi ele au şi dreptul de veto. În sensul articolelor mai sus menţionate, la 15 aprilie 1958 Consiliul votează primul său regulament, Regulamentul nr. 1, constituit dintr-un preambul care face referire la fundamentul juridic (articolul 217), urmat de 8 scurte articole. Articolul 1 afirmă că : „les langues officielles et les langues de travail des institutions de la Communauté sont l’allemand, le français, l’italien et le neerlandais” (deci erau instituite 4 limbi oficiale). Acest regulament a fost modificat după fiecare extindere astfel încât să includă limbile noilor state membre : daneza, engleza, greaca, spaniola, portugheza, finlandeza, suedeza, ceha, estoniana, letona, lituaniana, maghiara, malteza, poloneza, slovaca, slovena, româna, bulgara şi irlandeza. Remarcăm faptul că termenii „limbi oficiale” şi „limbi de lucru” nu sunt definiţi. Este imposibil să stabilim o distincţie între cele două concepte pe plan juridic şi trebuie să luăm în considerare situaţia de facto, anume modul în care instituţiile europene folosesc aceste limbi în mod practic. Limbile oficiale pot fi definite ca limbile folosite în comunicare dintre instituţiile oficiale ale Uniunii şi cetăţenii acesteia în timp ce limbile de lucru sunt acelea utilizate în interiorul instituţiilor, în comunicarea interinstituţională şi în cadrul reuniunilor la care participă reprezentanţi ai statelor membre şi specialişti. Această definiţie empirică nu acoperă toate faţetele problemei pentru că practicile de utilizare a limbilor în instituţii rămân adesea mult prea oficiale. In plus, Uniunea încearcă în permanenţă să protejeze şi să sublinieze egalitatea între limbile oficiale şi limbile de lucru, aşa cum o arată Rezoluţia Parlamentului European din 1995 privind utilizarea limbilor oficiale în Uniunea europeană. « Parlamentul european îşi reafirmă ataşamentul faţă de egalitatea limbilor oficiale şi a limbilor de lucru din toate ţările care alcatuiesc împreuna Uniunea europeană, filozofia acesteia astfel ca multilingvismul reprezintă una din trăsăturile caracteristice ale culturii şi civilizaţiei europene şi un element important al pluralităţii şi bogăţiei culturale ale Europei ” (– Rezoluţia privind utilizarea limbilor oficiale în instituţiile Uniunii europene, Jurnalul Oficial C 43/20. 2.1995, p. 91). Şi mai emblematic este articolul 2 în care Parlamentul îşi declară hotarârea de a combate orice tentativă de discriminare între limbile oficiale şi limbile de lucru ale Uniunii Europene . Respectul faţă de egalitatea între limbi şi în consecinţă creşterea numărului acestora după fiecare extindere se confirmă şi în răspunsul la întrebarea scrisă pusă de parlamentara Antoinette Spaak cu privire la poziţia instituţiilor europene pe plan lingvistic din perspectiva extinderii. In numele Comisiei d-l Liikanen trimite un răspuns în care subliniază că regimul lingvistic se bazează pe regulamentul nr 1/ 58 şi că va include utilizarea limbilor ţărilor candidate. Adaugă de asemenea că a fost stabilit un cadru de formare de către Comisie pentru a putea raspunde noilor cerinţe în domeniul traducerilor. Regulamentul nr. 1 / 58 afirmă printre altele că « fiecare stat membru şi fiecare persoana din jurisdicţia unui stat membru pot scrie instituţiilor în oricare dintre limbile oficiale iar răspunsul îi va fi dat în aceeaşi limbă » (art. 2) iar instituţiile « se adreseaza unui stat membru sau unei persoane din jurisdicţia unui stat membru în limba acelui stat’ (art. 3). De asemenea regulamentul prevede ca regulamentele şi textele oficiale precum şi Jurnalul Oficial al Uniunii Europene să fie redactate în toate limbile oficiale (art. 4 şi 5) Articolul cel mai interesant şi care a generat cele mai numeroase dezbateri este articolul 6 care prevede că: institutiile « pot hotărî modalităţile de aplicare a acestui regim lingvistic în regulamentele lor interioare » . Este însă dificil de definit din punct de vedere juridic termenul „modalităţi de aplicare”. De aceea Consiliul a precizat că intră în responsabilitatea fiecărei instituţii să aprecieze tipul de măsuri pe care le poate lua pe plan intern pentru a respecta acest regulament. Instituţiile sunt deci în mode vident obligate să respecte regulamentul ; ele nu pot lua decât decizii care sunt conforme cu acesta ; orice interpretare diferită ar goli de sens regimul lingvistic al Comunităţii. Fiecare instituţie aplică acest regim într-o manieră mai mult sau mai puţin flexibilă. Se remarcă în administraţiile comunitare o utilizare preponderentă a francezei şi englezei ca limbi de lucru în timp ce celelalte limbi oficiale sunt folosite mai ales în comunicarea verbală între funcţionarii care au aceeaşi limbă maternă sau de către angajaţii bilingvi al căror sef vorbeste limba respectivă.. In situaţia în care într-un grup de lucru exista persoane cu limbi materne diferite, se face recurs la o limbă comună. De altfel, articolul 28 din Statutul funcţionarilor Comunităţilor europene indică la litera f) printre criteriile de recrutare cunoaşterea aprofundată a unei limbi a Comunităţilor şi cunoasterea satisfăcătoare a unei alte limbi a Comunităţilor în măsură să permită funcţionarului respectiv îndeplinirea sarcinilor. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE