FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Multiculturalism
Text postat de Veronica Pavel

În Canada, multiculturalismul este prezent în toate domeniile vieții. Chiar și în spitale. Dar, deși neplăcut, uneori spitalul poate oferi un divertisment chiar și în momentele tragice petrecute fie în sectia de terapie intensivă, fie în salon, prin felul diferit în care asistenții medicali de origini diferite își exercită meseria.

Asistenții medicali lucrează în ture de câte 12 ore, cei de zi vin la 7h30, cei de noapte la 19h30. Prezentarea în fața bolnavului e invariabilă: „Mă numesc....și voi fi cu dv. toată ziua/noaptea”. Practic, desi activitățile personalului de îngrijire medicală sunt standardizate, în relațiile lui cu bolnavul intervine specificul cultural al ambilor.

Pacientul din sectia de terapie intensivă e țintuit într-un pat ultramodern pe care îngrijitorul îl ridică sau coboară cu butoane, pat în care se întâmplă totul: dormitul (dacă nu ești trezit la fiecare oră din diverse motive), spălatul, întorsul de pe o parte pe alta, hrănitul prin tuburi, tratamentul prin perfuzii și multe altele.

În mod invariabil, zi și noapte, dormi sau ești treaz, se constată că ești prost poziționat pe saltea și că trebuie să fii mutat „mai sus”, manipulare care necesită două persoane. Și, dacă tot ești mișcat, de obicei noaptea pe la ora 2, ți se face și toaleta personală, ceea ce te trezește definitiv și, treaz fiind, le auzi, de exemplu, pe italience: „Ai văzut, tu, ce piele bună are asta?” „Da, nu-i rău.” „Și miroase bine!” „Da, e mai fină ca alții”.

Odată, o soră proaspăt coafată și cu un puternic accent „british”, în timp ce mă spăla cu gesturi elegante și calculate, îmi făcea filosofia vietii: „Cine zice că bolnavul are timp liber? Nu are: vine tot timpul cineva și ba îl spală, ba îl întoarce, ba îl întreabă cum se simte, ba îi ia temperatura, abia apucă să doarmă!” Aceste remarci erau pe la 4 dimineatza. Eu nu puteam răspunde, aveam tuburi și în nas și în gură. M-a întrebat: „Vreți să vă spăl pe cap?” Întrebarea era ademenitoare, dar aș fi vrut să dorm. Cum o puteam refuza? Am zâmbit vag și a ghicit: „A, înțeleg, vreți să mai dormiți, vin mai târziu”. A reapărut peste o jumătate de oră, trezindu-mă iar, și incredibilul s-a produs: am fost spălată pe cap în pat! Cred că, dacă aș fi vrut, mi-ar fi pus și bigudiuri! „Nimic nu e mai important în viață decât un păr scurt!” a exclamat satisfăcută, în final.

Technicienii în respirație, numiti RT (Respiratory Therapist) sunt și ei foarte diverși: un japonez mi-a dat detaliile tehnice ale aparatelor (parca am înțeles ceva?), o canadiană anglofonă mi-a recomandat eliminarea secrețiilor din laringe prin „sucțiune” (un procedeu neplăcut), o filipienză, dimpotrivă, mi-a sugerat să tușesc natural și, înfine, o asistentă miloasă, originară din Quebec, m-a sfătuit să las totul în laringe, că ajută la vorbit!

În seara din ajunul celei de a doua operații a venit un asistent canadian englez care, cu o voce joasă și foarte serioasă, mi-a spus: „Mă numesc John și sunt cu dv. la noapte. Vă rog să mă chemați la nevoie, aveți aici soneria”. S-a retras și a revenit după o oră: „ Mă numesc John, uitați, aici e butonul, mă puteți chema oricând. Vă pun în perfuzie un somnifer. Noapte bună”. După altă oră, cineva mă trezește: „Mă numesc John, am venit să văd dacă dormiți. Să știți că vă urmăresc de afară, aparatele au monitoare peste tot, nu vă faceți probleme. Sunați-mă dacă aveți nevoie, vă mai pun un somnifer”. Iar a plecat, iar a venit, de fiecare dată mă trezea și se prezenta din nou. Până la urmă l-am întrebat (pe un bilețel, că nu puteam vorbi): „de ce îmi repetați numele de fiecare dată?” Mi-a răspuns: „Cum de ce? Ca să-l știți!”

Însfârsit, de o mare eficacitate a fost un indian. Spunând hotărât: „Patul omoară, omul e făcut să se miște, nu să stea”, m-a dezlegat de aparatele fixe, m-a atașat la unele mobile, m-a zmuls din pat si m-a obligat să merg, chit că aveam pe mine uniforma tuturor internaților, o cămașă descheiată la spate. Mi-a ținut cămașa, ca să nu fiu indecentă, mi-a cărat anxele și m-a condus pe coridoare. Recunosc, a fost o spectaculoasă revenire la verticală!

Transferată, după zece zile, de la terapia intensivă într-un salon normal, am constatat aceeași diferență culturală la surori: filipinezele te ajută intuitiv, indiencele te stimulează cu umor (pe mine m-au poreclit „Mrs Bean”) să te îngrijești singur, vietnamezele sunt metodice și lucrează în ritm constant, nemțoaicele sunt organizate și punctuale.

Nu pot încheia fără să amintesc de o îngrijitoare care spăla pe jos, dar care mi-a atras atenția prin priceperea ei la toate. Venită în Canada în 1996 după ce lucrase ca soră medicală 20 de ani la Belgrad și neavând bani pentru examenele de echivalare, s-a angajat pentru a-și întreține copiii. Azi copiii sunt studenti la medicină și e fericită pentru ei, dar suferă când, deși calificată, nu are voie să-i ajute pe bolnavi.

La despărțire mi-a spus emotionată: „Povestea mea e tristă, dar dv. aveti acuma o poveste frumoasă, despre minunea vindecării!”

Lui John, Michelle, Lucia, Shawn, Ivanka, Hellen, Tuoi, Odette, Gerthrude, Selena și tuturor celorlalți, adâncile mele mulțumiri!


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Nene Genule,

Ce bucurie sa te regasesc! La Multi Ani si sanatate pentru 26, cu scuze pentru intarzierea exprimarii lr in scris (ca in gand au fost in toata ziua respectiva!)

Da, e mult mai bine cu cate o dushca de ceva, eu zic mersi ca, in mod miraculos, nu numai ca sunt pe picioare, dar chiar am putut face premiera de a inghiti o dushca de vin chiar pe 26, Doamne ce bun a fost!

Cu bucuria, bineintzeles, a revenirii si la viatza si printre voi si cu multumiri pentru calda primire,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-10-30 17:40:53
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Vero,
Desi dupa ce am citit cele scrise de tine mi-am dat seama de cat de cizelat era personalul lacasului ma bucur enorm ca ai scapat teafara de el spre a te reintoarce printre noi bastinasii. Si eu am avut parte de tratamente similare dar parca tot mai bine este printre paharele cu tuica si bortoseniile oalelor cu sarmale.
Deci bine ai revenit si numai sanatate.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-10-30 17:15:22
         
 
  Gheorghe,

Ai dreptate, cand totul merge bine si straluceste de curatenie e mai greu sa satirizezi altceva decat elementul uman.

Mica ta descriere a spitalelor din Romania m-a distrat copios, esti bun, crede-ma!!!

Multumesc pentru comentariu, interesant ce-mi spui.

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-10-30 16:37:04
         
 
  Umor temperat, atmosfera unei narațiunii ce-mi amintește pe-alocuri de Jerome K Jerome. Ceea ce m-a dezamăgit a fost expedierea finalului și suspansul aflat cumva conectat la traumatizanta experiență personal(izat)ă.
Eheiii, Vero, culoarea aseptică din hopitalurile canadiene e departe de cea de la noi, unde ți se spune că dacă ai insomnii trebuie să-ți suni rudele să-ți aducă un somnifer, unde dacă sîngerezi, asistenta îți recomandă să cumperi un pansament la cea mai apropiată farmacie, unde te duci la ortopedie cu cîrjele și gipsul de acasă și unde...culmea confortului ești trezit în fiecare dimineață de o femme de chambre în halat bleu care tîrîie foarte nemuzical o găleată de tablă cu apă soioasă pe dușumeaua de ciment...asta da, asistență medicală!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2010-10-30 01:06:55
         
 
  Tea,

Mi-era, ca de obicei, teama de "lectura" ta, bine ca ai fost ingaduitoare cu mine. Initial se vroia mult mai bascalioasa, dar amanuntele picante erau prea personale ca sa le fi putut scrie, asa ca...a iesit un "milo-melo".

Da, atunci eram curajoasa si observam partea umoristica, tocmai ca sa rezist, acum parca mi s-au dus si curajul si umorul...

Iar poezia, stii tu, am pus-o dupa articol, ca sa se intzeleaga de ce cantecul meu e fara voce, fara sunet, abia incep din nou sa vorbesc...

Multzam mult de tot!

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-10-29 20:29:59
         
 
  AAA,

Ai perfecta dreptate, alternativele propuse de tine sunt atat de valabile ca sunt nevoita nu numai sa recunosc ca ai dreptate, dar si sa ma supun criticii si autocriticii de rigoare! :)))

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-10-29 20:25:53
         
 
  Cum ce nationalitate avea femeia aceea? Daca a lucrat 20 de ani la Belgrad ca sora medicala calificata si a plecat in 1996, nu era clar ca era din fosta Iugoslavie? :)))

Nu prea. Poate că 'nainte de Belgrad, o fi lucrat v'o alți 10 anișori p'in Tungujeii dă Deal, Romania, după ce-a emigrat din țara ei natală - Pakistan.
Dar să știi că te cred pe cuvânt. :)
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-10-29 19:11:51
         
 
  Vero, numai tu poti relata...."detasat?" ceea ce ai trait, pur si simplu. Si sa mai ai si "controlul" evaluarii multiculturalismului canadian via health sistem...

Simt o eliberare, stiu, de fapt, ca asta e!

Calvar,
vot
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2010-10-29 19:08:15
         
 
  AAA,

Placuta surpriza sa te intalnesc pe pagina mea!

Cum ce nationalitate avea femeia aceea? Daca a lucrat 20 de ani la Belgrad ca sora medicala calificata si a plecat in 1996, nu era clar ca era din fosta Iugoslavie? :)))

Multzam pentru lectura si apreciere!

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-10-29 19:07:54
         
 
  Un articol personal interesant. Cultură manifestată în felul îndeplinirii sarcinilor. Mă bucur (cam mult spus, totuși) că ai evitat să ne dai originea femeii de servici. :).

Vot.
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2010-10-29 18:42:09
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE