PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Cartea Irinei - pagina 1 Text postat de nastia muresan 4 aprilie 2010 Priveam la un monitor cum se mişcă săgeata pe o hartă, indicând locul peste care zburam. Eram undeva deasupra deşertului Gobi la ora 12, noaptea Invierii. Cu o zi înainte, în Otopeni vorbisem cu Ioana despre lumina de la mormântul sfânt, nici eu nici ea nu mai aveam nevoie de un alt semn de la Dumnezeu că există, dacă era adevărat ce spunea preotul ei din Pantelimon. M-am comportat exemplar în timpul călătoriei, am adormit de câteva ori, invelită în pătură, cu genunchii la gură, cu tălpile ridicate pe mânerul banchetei din faţa mea. Dorm in avion, la 12 km deasupra Pământului, mi-am domolit frica. Dorm. Nehotărâtă între curaj si disperare, între speranţă şi osteneală, a trecut un an de zile de când Irina mi-a spus cu o linişte suspectă, la telefon, „am o veste rea, glioma gr. III”. Şi nimic n-a mai fost la fel. Din avion China se vede ca o planetă de piatră, peste care s-a aşternut praful. O culoare de blană de şobolan, o lume postcataclism, abandonată şi ponosită. Vecinii mei din avion, doi tineri care invăţau undeva in Europa, aduceau acasă cozonaci italieneşti. În aeroport m-am întâlnit cu Juan,el pleca...eu veneam. Am facut o oră şi jumătate din Beijing în Yanhua, cu maşina. Un microbuz trimis de clinica doctorului Li, şoferul mi-a luat din mână cele două valize, geanta cu ouă şi cozonaci şi-a aruncat-o pe umăr, tăcut şi hotărât. Le-a aşezat cu grijă între banchetele din spatele maşinii. I-am privit curioasă mersul, parcă purta o povară nevazută în spate. Puţin aplecat spre faţă, cu mâinile pe lângă corp şi palmele îndreptate înapoi. Îmi amintea de o ilustraţie cu mersul biped la hominide, dintr-un manual de liceu. A deschis cu efort o portieră glisantă, am străns din dinţi la zgomotul rulmenţilor neunşi, şi m-a invitat să urc in maşina lui…cam veche. Înăuntru un miros puternic de benzină, a închis portiera la loc, am plecat. N-a scos nici un cuvânt sau măcar o interjecţie tot drumul, în limba lui sau în orice limbă, aşteptam să aibă un radio sau casteofon, dar nu avea. Am tăcut şi eu. Claxonul e foarte folosit, se claxonează unii pe alţii lung şi asurzitor, işi fac şicane şi se tamponează. Мiliţia peste tot pe autostradă. Mă întrebam ce vărstă o fi având şoferul acesta tăcut. Putea avea oricât între 30 şi 60. În curtea clinicii foială, chinezii se mişcă în mare viteză. Zâmbareti, zgomotoşi, băgăcioşi, prea băgăciosi şi identici. Irina a ţopăit cu mine în braţe câteva minute, trăgea după ea stativul cu perfuzii, mă temeam s-o ating, într-o mână aveam geanta cu cozonaci şi ouă roşii. Am simţit vitalitatea din îmbrăţişarea ei. Irina avea forţă! Aşa am primit prima veste despre starea ei, dintr-o dată am simţit gustul speranţei. Speranţa are gustul sângelui cald. În jurul nostru au început să mişune asistentele, vorbeau toate deodată, gesticulau si dădeau din cap că au inteles…eram Irina’s mother. Nu simţeam niciun fel de oboseală. Undeva pe la mijlocul coridorului lung, un băieţel cu o tigaie mare într-o mână şi un capac în cealaltă se oprise din cauza gălăgiei şi privea curios la noi. Era Matias. Nu m-a recunoscut când l-am strigat. Am vrut să-l iau în braţe, m-a dat deoparte şi s-a lipit de piciorul Irinei. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Dumnezeule!   Postat de catre iulia ralia la data de 2010-10-25 23:07:54	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE