FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
eu, tu și Navigatorul
Text postat de Rudolph Kuttesch
mult
în stânga umărului meu stâng,
dincolo de dealul cu miros de piersici,
aproape de țărmul cu scoici,
ochii firelor zemoase
lăcrimau verde-muzical,
sub foșnetul pantofilor tăi,
albi,
în timp ce
eu recitam
oftând,
spre dreapta umărului meu
drept.

încoronate
cu ace de păpădie,
clipele,
și ele cărunte,
păreau atunci
(într-o absurdă verticalitate,)
pe ploi de toamnă,
crucificate.

dar cine să mai întindă
negura din vârful trufașelor degete,
tremurul aproape imperceptibil
al sânilor primăvărateci
și
alți asemenea receptori organici
peste brațele noastre,
pendulând
între gheară și vis,
între ploaie și moarte,
între pantofi albi
și buze de piatră?!
cine, Navigatorule,
cine?
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Vero dragă,

- bănuiam cine s-a oprit asupra textului meu
- mi-am făcut timp și am citit multe dintre textele postate, dar și câteva comentarii;
- repet că nu s-a prea schimbat nimic aici...
- nu "am revenit"
- a fost doar o încercare nereușită

- numai bine,
k.r.
 
Postat de catre Rudolph Kuttesch la data de 2010-07-17 20:00:19
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Rudy,

Se vede ca n-ai mai fost de mult pe aici. mai nou, daca vrei sa stii cine ti-a instelat textul, intri in administratie si te uiti la textul tau, in dreapta e afisat numele ultimului care ti-a instelat textul.

E drept, comentarii nu prea se mai fac pe texte, ci sunt de tip "Chat" si atunci lumea care nu vrea sa intre in aceste discutii de acest tip, se multumeste sa exprime prin stea sau vot faptul ca le-a placut lectura.

Acum, daca tot sunt aici, iti spun ca m-a bucurat revenirea ta cu aceasta superba poezie, pe care, cum bine vei vedea daca intri in administratie, am instelat-o, preferand, din motivele mai sus expuse, sa nu comentez.

Cu drag,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-07-17 19:44:20
         
 
  - nimic nou sub soare...
- o steluță ptr. mine, un vot ptr. tine,
- dar ptr. Navigator?
- mulțumiri cvasi-necunoscuților!

- numai de bine,

k.r.
 
Postat de catre Rudolph Kuttesch la data de 2010-07-17 16:50:51
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE