FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Numai restituiri (II)
Text postat de latunski criticul



Georg Trakl (în românește de Petre Stoica)

Risipit este aurul zilelor,
A serii albastră și brună culoare:
Suavul flaut al păstorului moare,
A serii albastră și brună culoare,
Risipit este aurul zilelor.

*

E grîul secerat și strugurii-s culeși,
Cătunul trăiește în pace și-n toamnă.
Ciocanul și nicovala răsună mereu,
Rîsete izbucnite-n frunziș purpuriu.

De pe gardul întunecat
Adu mărgăritare copilului alb.
Spune cît timp e de cînd am murit;
Soarele vrea negru să apară pe cer.

Peștișorul roșu în apele iazului,
Frunte ce se ascunde speriată;
Vuiește domol sub fereastră vîntul de seară,
Monotonă flașnetă albastră.

Steaua și tainica sclipire
Îngăduie încă o dată în sus să privești.
Arătarea mamei în durere și groază;
Rezedele negre în noapte.

• Florile soarelui

Voi aurite flori ale soarelui
Lăuntric înclinate spre moarte,
Voi, surori de umilință pline
În asemenea liniște
Se încheie anul lui Helian
De răcoare montană.

Îi pălește atunci de săruturi
Fruntea beată
În mijlocul acelor aurite
Flori ale melancoliei,
Determină spiritul
Întunecimea tăcută.



*

O, sălășuirea în tăcerea grădinii în amurg,
Cănd în frate ochii surorii s-au deschis întunecați și rotunzi.
Purpura gurilor fărîmate
S-a topit în răcoare de seară.
Ore ce sfîșie inima.

Septembrie pîrguie perele aurii. Dulceață de tămîie
Și daliile ard pe gardul vechi.
Spune ! noi unde am fost atunci cînd în barca neagră
Seara trecuserăm dincolo.

Deasupra zbura un cocor. Brațele înghețînd
Cuprindeau ceva negru, și înlăuntru curgea sînge.
Ce albastru jilav în jurul tîmplelor noastre. Biet copilaș,
Adînc meditează din ochi știutori o stirpe întunecată.

Ultimul poem i l-am recitat Deliei, la „țigara de după”. Cu mici schimbări. Nu pot fi acuzat de plagiat, pentru că ea mă privea indiferentă prin fumul aspru de „Diplomat”. Modificările erau, în ordine: „Și Delia arde sub gardul cel vechi”; ...și dinlăuntru curgea sînge (era „pe roșu”); „Biată copilă”..... Nu a avut nici o reacție antilitera!(nota mea).



Sonete către Orfeu (Rainer Maria Rilke)
Partea a doua. 1. (în românește de Ștefan Augustin Doinaș)

Respirație, invizibil poem !
veșnic schimb al ființei în sine
în purul spațiu cosmic. Cumpăt suprem
prin care ritmic mă întîmpin pe mine.

Val fără seamăn, cărui
succesivă mare-i sînt în nesațiu;
strîngătoare cum nici o mare posibilă nu-i, -
dobîndă de spațiu.

Dintre-aceste locuri din spații, cîte de-atunci
n-au fost în mine ! unele vănturi de vrajă
parcă-mi sînt prunci.

Mă recunoașteți voi, vămi de șederea mea încă grea?
Tu, odinioară netedă coajă,
Rotunjime și frunză cuvintelor mele.

p.s. nu garantez că grafia este cea originală. Citez din memorie și din însemnările de acum n...ani.


citat:
Mi-a fost imposibil să accept vreodată că poți face din poezie un rebus sau, și mai rău, un delir incontrolabil, complet lipsit de generozitate comunicativă. Motiv pentru care nu mi-au plăcut niciodată supra/realiștii, ori zona avangardistă. Or, ecourile fake-urilor lor nu s-au stins nici pînă azi. Rebusul de mai sus, după părerea mea, ascunde o hibă esențială: imposibilitatea de sensbiliza limbajul poetic și a-l face credibil.
încheiere citat
Postat de catre ioan peia la data de 2010-03-09 16:34:15

Acesta este comentariul lui Ioan Peia la poemul meu:” Ospiciu de martie”.(rebusul de mai jos).
N-am alăturat nimic, n-am cerut rezolvări de rebusuri. Acestea (și altele), dacă vor mai urma) sînt doar restituiri. Și provocări decente.

Ospiciu de martie (pentru sedimente comparate)
Text postat de latunski criticul

Asemenea zăpezii maculate de miile de pași,
suferă sufertașele sufletului meu.
unde nu-i har, nu-i duh – suflare doar,
(?)dar cui folosește polenul noroiului.

prin timp,
fructul prafului în ochi devenind
(ca sămînța pămîntului sădită în carne),
va evolua relativ în flori carnivore,
-ce dacă, ofilirea lor este predestinată-

mă doare cronic ultima vertebră
de cînd cu alungarea din paradisul tău,
mulțumețcu-ți Șarpe, pentru îndemn,
și ție Evă, pîntecului tău care m-a inspirat(!)

am decis să mai trăiesc o vreme,
nu să mă internez prin paraclise,
doar să zac în stază și să accept nebunia comună...







Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Poemul înfierat, înfontuit și bronzat de frigul acestei primăveri capricioase îmi aparține în întregime. Influențele le puteți contesta!  
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-04-16 22:26:52
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE