PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Fără pricină Text postat de Corneliu Traian Atanasiu Un poem al lui Nichita Stănescu, intitulat Al meu suflet Psyhée , figurează o întîlnire a sufletului cu îngerul. Întîlnirea e scurtă, neprotocolară (“A venit îngerul şi mi-a zis”) şi decepţionantă. Cu un dispreţ suveran şi neiertător, în cuvinte jignitoare, îngerul incriminează destinul de făptură muritoare a omului: “Eşti un porc de cîine, o jigodie şi un rît. Pute iarba sub umbra ta care-o apasă; Mocirlă se numeşte respiraţia ta! […] Mai străvezie este sticla decît cel mai statornic gînd opac al tău! În curînd ai să mori şi viermi îţi vor forfoti în nări, în bot, în rît, în trompă!” La întrebările disperate, cu care sufletul îşi strigă candoarea contrariată, repetînd isistent naivul „De ce?”, îngerul răspune invariabil şi irevocabil: „Fără pricină.” Apoi se îndepărtează imperturbabil de sufletul rămas fără veghere, lăsat pradă disperării, insensibil la zbuciumul acestuia. Vestea îngerului, revelaţie apocaliptică, pare a nu avea alte urmări posibile dincolo de absoluta şi profunda deprimare a omului. Şi totuşi, atenţi la o anume gradare a replicii stereotipe a îngerului, e posibil să întrezărim un înţeles mai generos al mesajului angelic. Sosită din transcendent, punînd sufletul în contact cu sacrul, vestea iniţială este cum nu se poate mai fericit comentată tocmai prin insistenţa nuanţată a ripostei îngerului – „Fără pricină”. Deşi noi simţim apocalipticul mai curînd în sensul său catastrofafal, în înţelesul lui originar – la vechii greci – el desemna pur şi simplu revelaţia. Îngerul ne vesteşte de fapt un miracol, acela al destinului uman. Orice revelaţie şi orice minune iese însă de sub imperialismul determinismului real şi este, prin urmare, fără cauză şi motiv, neexplicabilă şi nejustificabilă - fără pricină. În schimb, ea se poate dovedi început, temei, piatră de temelie pentru condiţia umană. Fără pricină este deci, mai întîi, semnul iscării miraculoase sub care îngerul vrea să ne convingă că stă destinul omului. Într-un înţeles psihologic însă pricina e prilej de reproş şi gîlceavă, pretext de dezacord şi conflict, motiv de învrăjbire. A căuta să înţelegi în şabloane psihologice revelaţia destinului nu înseamnă – ne sugerează îngerul – decît a căuta pricină. Or, îngerul are grijă să avertizeze, prin aceeaşi obsedantă replică, faptul că, stînd sub semnul minunii, soarta omului nu trebuie să devină o pricină. Ar fi deci o pierdere inutilă de vreme şi energie şi o vinovată inadecvare să insişti cu întrebări şi atitudini copilăreşti în lamentări gîlcevitoare, cînd revelaţia îţi cere să te împărtăşeşti din taina ei, iar destinul pur şi simplu să ţi-l asumi cutezător. Iată deci că, în al doilea rînd, fără pricină este încredinţarea pe care îngerul o împărtăşeşte sufletului că nimeni şi nimic nu-i caută pricină şi îndemnul de a părăsi iritabilul model psihologic, prea strîns placat pe reacţii emoţionale pricinaşe, prea aproape de tresăririle biologicului înspăimîntat, cu care sufletul se învredniceşte să abordeze tema destinului. Aflat în faţa tainei, eliberat de ispitele înţelegerii gîlcevitoare, parcă ţintuit sub semnul mirării, consimţind deci la tîlcul spiritual al minunii, sufletul se pierde – fără pricină – în contemplare nostalgică „către o depărtare de aur, în care apune soarele de aur”. Într-acolo unde se îndepărtează – fără pricină – ocrotitorul său, îngerul. Dealtfel, cum spuneam, îngerul însuşi mlădiază pe parcurs umoarea răspunsurilor sale. Însoţite, la început, de semnul arţăgos al exclamării ele par să zădărască doar bietul suflet contrariat. Spre sfîrşit însă ele se schimbă, îmblînzite de punctele finale de suspensie, într-un comentariu melancolic, poate mîngîietor la ciudata soartă a omului. Fără pricină... , îngînă îngerul blînda mirare a omului, regretul său veşnic murmurat, neconsolata sa dorinţă de a se vedea înţeles, confirmat şi consfinţit de toate ale firii. Şi chiar aceste cuvinte par să se preschimbe într-un fel de alinare, într-o magică incantaţie de înfrăţire cu cele ale firii pieritoare. Într-o mare şi necuprinsă mirare. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE