FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
i.
Text postat de Ecaterina Bargan
știi cum e să fii talpa robului când toată lumea îți aruncă spini înainte
te scuipă în față îți umplu buzunarele cu făgăduințe stricate
știi cum e să fii mâinile călăului când în fața ta șade un copil nevinovat
sunt o fiară domesticită am spart zidul eternității ca să mușc
din mărul otrăvit
și iată-mă ți-l duc și ție la gură
am decis mai demult să nu dorm
am decis să-mi amputez aripile când am aflat că le am
am vrut să trec dincolo, am făcut imposibilul, când ei mi-au arătat cu degetul limita
nu există magie pentru aici și acum
m-am convins că nu am puteri, altfel s-ar fi întâmplat ceva
s-ar fi întâmplat orice
vroiam să-ți spun că sunt om, poate că și poet, pentru că mă hrănesc de trei ori pe zi cu mâncare și tot de atâtea ori cu ceea ce scriu
sunt scheletică, nu am nimic special, îmi place rutina
îmi pierd timpul prin restaurantele în care se dă mâncare puțină în farfurii mari
colecționez perle, îmi plac mărunțișurile aristocratice,
port numai argint, sunt lucruri pe care, poate, cândva, o să le distrug
dar acum îmi asum materialismul acestui infern, chiar dacă pe tine luxul te duce
cu gândul la cuvântul meu preferat
singura realitate este necesitatea de cald când e frig, pe care tot eu o să o descompun, cine știe
poate cândva o să las totul baltă
o să-mi ard buletinul, diplomele, permisul, orice m-ar putea identifica
și o să-mi arunc tot argintul în lacul acela, pe lângă care ne-am plimbat împreună
și o să fac schimb de haine cu un aurolac
evadând încetul cu încetul în lumea lui
poate o să mă întâlnești întâmplător pe stradă și o să te gândești - ce proastă ai fost - mergând mai departe
ca și cum nu m-ai cunoaște
ți-au spălat și ție mințile, știu, nu ai nici tu somn la ora asta
poate te gândești că ai fost un pic arogant
poate te gândești și tu la lacul acela, te gândești
la orișicare prăpastie în care să te arunci
am stat azi deasupra pervazului, cântărindu-mi curajul cu palmele goale
dar am decis să scriu asta, apocalipsa va avea timp să vină
aș vrea să pot scrie vulgar
să iau o foarfecă și să tai în șapte milioane de bucățele textul acesta
să nu citească nimeni decât frânturi de litere
să ajungă la tine în mâini toate firimiturile astea de gânduri și să înțelegi, să știi
tot ce am scris, fără să citești
nu știu în toată povestea asta unde începem noi
nu mai știu ce replici am eu, de ce mă depășesc mereu tăcerile tale
dinaintea plecărilor
viața mă strivește cu refuzurile ei
am tot ce vreau
și nimic din ceea ce îmi doresc
nu mai știu de când existăm ca un noi, poate de atunci de când m-ai sărutat în văzul găinilor
pline de jenă
rânjetelor sparte nu le-am înțeles destinația

mi-aș cicatriza liniile palmei cu ascuțișul unei lame
nu regret nimic din ce am trăit până acum
nu știu cu ce să finalizez, așa cum nu am știut niciodată
cu ce să încep
vreau doar să visez, măcar să visez momentul în care eu sunt cea care pleacă prima
să nu mai port în mine numai plecările tale
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  o poetă nu poate iubi decât un poet. te citesc ecaterina cu plăcere.  
Postat de catre vasile iftime la data de 2010-03-30 22:23:38
         
 
  m-ai lasat fara cuvinte. ca sa numai zic ca si celalalt despre care povestesc tot poet este. de unde ai stiut?  
Postat de catre Ecaterina Bargan la data de 2010-03-30 07:54:27
         
 
  Poem cu ecaterina

despre cum iubește un om de unul singur s-a mai scris
dar despre cum iubește un poet de unul singur
oricât s-ar mai scrie tot nu ar fi îndeajuns
pentru că un poet nu iubește sângele (fie el și fierbinte)
chiar dacă acesta-i învârte după bunul plac roata norocului
și lasă urme pe tocuri de ușă ca o biblică trecere
pentru că un poet nu iubește carnea în care și-a semănat cuvintele
cuvintele dorm precum doarme focul într-un trup cărămidă
carnea în care moartea nu încape pe de-a-ntregu
pentru că un poet nu iubește umbra lăsată de suflet pe aleile toamnei
toamna este o înșiruire perfectă de păsări și morminte
zbor de cruci fără rădăcini în văzduh și țărână
un poet nu-ți iubește crucea fie ea și din oase dragă ecaterina
cum iubește poetul de unul singur
greu de răspuns pentru că iubirea poetului
nu lasă urme-n oglindă

 
Postat de catre vasile iftime la data de 2010-03-29 20:28:32
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE