FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Când două fulgere s-ating 1 (recunoaște-ți personajele?)
Text postat de Ernesto Che Guevara


Tatonări...

-Amintiri din locul în care am dobândit cunoașterea și în care ne-am lăsat inocența...Tăcerea și singurătatea acelui loc pe care nu îl vom mai privi niciodată cu ochii de atunci...În care căutăm cu ochii minții silueta subțire, poate uneori temătoare, mereu curioasă, a copilului de altădată... În care ne temem parcă să realizăm ceea ce am devenit.
O nostalgie câteodată sfâșietoare...
Un gest superb, emoționant, neobișnuit și neașteptat această dedicație. Gest pe care nu cred că-l merit...
(L.B)
Suprapunerea nu e nevoie să fie contur peste contur. La mine era un loc al renașterii tîrzii și îndelungi, al unui început nesperat. E adevărat că mă copilăream din nou. Spațiul comun este acela spre care converg trăiri divers motivate: acela al nostalgiei suverane care se revarsă ca spirit.
Mă bucur că ne-am întîlnit acolo.
(CA)
...nostalgia mării,... unde pană și țipătul pescărușilor înseamnă liniște...
Mulțumesc pentru reamintire.
(LB)

După o vreme intervine în viața omului ceva. Nu știu ce, doar că omul a prins grai... prin catrene.

Duelul!

C..., găsesc în verbul tău acea șfichiuire de bici care nu poate aparține decat unui epigramist talentat.
Sunt curios cum ai continua la următorul posibil răspuns:

Mi-am zis că orice vorbă-i de prisos
Cînd mîngîiai otreapa într-o doară
Și-am lăcrimat la cel tablou duios:
Un frate mare lîngă surioară...
(LB)
Cu dragoste și abjecție

Mai priceput, mai indignat,
Știe oricine din adagii,
E cel ce mult a exersat:
Viciosul cu vechi stagii.

Titlul e al unei povestiri citite pe vremuri, nu mai știu autorul. Sper să nu-ți fi înșelat așteptările tale. Face poc?
(CA)
Un al doilea posibil răspuns:
Mă așteptam la mai mult. Chiar dacă nu e rău deloc/Mai are până face poc...
Cu-n vicios plecat hai-hui,
Nu știu la cap de ce mă leg.
Priceperea uite-o - nu-i,
Iar indignarea-ți n-o-nțeleg...

C..., scoate șfichiul, ca să te recunosc.
Continuăm?...
(LB)
cînd versul ți-e așa anost / și epigrama e de post

Epigrama fără șfichi
E ca para mălăiață
În gura lui Nătăfleață.
Leule mănînci ridichi?

Sper că nu mă iei în serios!?
(CA)
Al treilea posibil răspuns:

Te orbiră cei fiori:
Ce răspuns de mare bard!
Și dăduși de două ori
Cu talentul drept în gard.

Cum să te iau în serios dacă tu însuți nu o faci
(LB)
Rectificare la al treilea răspuns

Văd că ești cu capu-n nori
Și rectific dacă vrei:
o dăduși de două ori
Și o nimeriși de trei...
(LB)
Deși rima-i ca la carte / epigrama e departe

Groaznic ești de insistent,
Te avînți ca un bondar,
Bîzîi mult și cu talent,
Dar versifici în zadar.
(CA)

C..., îți mulțumesc pentru această plăcută întâlnire.
Din păcate, cred că ceea ce îmi lipsește este spontaneitatea pe care o întâlnesc la epigramiștii care fac într-adevăr deliciul unor pagini pe acest site. Dacă te-am supărat cu ceva pe parcursul acestei zile, te rog, mă iartă.
Cu același drag ca la început.
(LB)
Se pare că duelul nostru a fost steril și n-am prea fost luați în seamă. Epigramiștii de soi se înfruntă ori pe alte planșe, ori cu alte arme. Eu știu că sînt doar un epigramist pîrît. Sper să nu fi ieșit tu cu brand-ul șifonat. Nu pot fi supărat în măsura în care respecți eticheta și confruntarea se desfășoară conform tipicului. Îți mulțumesc pentru că m-ai "întins" dincolo de competențele mele.
(CA)

Voci după duel!

V-ați bătut în chip și fel,
Când cu drag și când cu fiere,
Dar decât așa duel...
Mai bine sorbeați o bere! :)))))
(A.B)
M..o, ne vărsam și noi amarul și hop și tu să bagi fitile?

Uite-acuma, bând o dușcă,
Am văzut care e șpilul.
Noi aveam praful de pușcă,
Însă ne lipsea fitilul.
(LB)
Mie însă clar îmi pare
Cum că multe mai lipsesc:
Nu-i nici praful în dotare,
În zadar, deci..fitilesc!
(AB)

Nici tu dușcă,
Nici tu bere,
Nici tu pușcă
Iar tu...fiere...
Că nu mai poate omul nici sufla...ochiu' soacrei!
(LB)
L..., iacă de ce azi n-au venit epigramiștii pe site...că doar tu și io nu suntem epigramiști, norocul nostru:

Astăzi Covrig avertizează
Epigramiști cum i-e felul
Și toți acum se duelează
Pe-alee-n cimitir, la Belu…
(AB)
Berea crezi că stinge fierea?

V-ați bătut în chip și fel,
Când cu drag și când cu fiere,
Dar decât așa duel...
Mai bine sorbeați o bere! :)))))
(ab)
C-am cinstit doar epi-grame
Ți se pare-un handicap?
Berea ta la kilograme
Nu ni s-o urca la cap?
(CA)
Constat, berea nu iți place,
Se rezolvă, fii pe pace!
Te-nteleg și uite-o scap:
Vrei deci una tare-ncap!
(AB)
Stați, să zic și eu doar una
Am băut bere cu-n domn,
Dar veni și Mătrăguna
Și mă cam luă cu somn.
(LB)
Slabă e mișcarea, iată,
Cum duelu-a și trecut:
Doar am respirat o dată
Și băieți-au și tăcut!
(AB)
Berea crezi că stinge fierea?

V-ati bătut în chip și fel,
Când cu drag și când cu fiere,
Dar decât așa duel...
Mai bine sorbeați o bere! :)))))
(ab))
C-am cinstit doar epi-grame
Ți se pare-un handicap?
Berea ta la kilograme
Nu ni s-o urca la cap?
(CA)
Melc, melc, codobelc/ Scoate coarne bourești...

L..., a-nviat deodată
Parcă-i zmeul din povești:
Țuști și el! Acum ne-arată
Cele coarne...bourești!
(AB)

Cum zicea și (..), fie iertat:

Tu muiere, fă patul ăla, că musafirii s-ar duce și ei acasă...
(LB)
Ce-i, C..., te cam doare?!
Mâna-ți tremură cam tare
Doar prea multe nici n-am zis
Și deja postezi cu bis!
(AB)
Apai, L..., la tine nu somnul e problema, ci trezirea... :))))))
Hai, bre, c-am glumit! :))))
(AB)
Doar am respirat o dată
Și băieți-au și tăcut!
(ab)

Păi cu izu-ți de rachie
Doar dintr-o suflare
Ne-amețiși. Ții oare
Să o dăm și pe tărie
(CA)

Și la final, dueliștii s-au dus acasă fericiți, lăsând curat, și zâmbet în urma lor...

Au tot dat ei doi din gură,
L..., domn și cu-n alt domn,
Dar le-am dat o lovitură,
De-au luat program...de somn!

Nopate bună, copii! :)
(AB)
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE