FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
(8) Duminici cu Nicolae
Text postat de nicolae tudor
DISTANȚE

Ce poate fi mai banal decât un om care bea țuică? Dacă vă spun, însă, că are un sac cu ciment pe umeri și-l ține acolo de azi dimineață? Dar dacă omul acesta s-a născut cu un sac cu ciment în spate și-l cară de când se știe?!
Îmi vine să-i strig: “Omule, aruncă blestemul de pe umeri!” Dar mi-e teamă că-i fac rău fiindcă ar trebui să ridice privirea din pământ și…-ar vedea! Iar când se va uita în sus…!
Am făcut pariu cu el că Miagrasa va naște o fată. Mi-am zis că Dumnezeu nu poate să trimită pe lume încă un exploatator. Și… iar am pierdut! Cum am pierdut toate iubirile, răscumpărările, visele, speranțele... Mai am doar aceste litere ce-atârnă libere de buze, se mai țin gemândele, spânzuratele, de pielița unui semnu-ntrebării, dar știu c-or să se piardă și ele.
De la colț vin înjugate două ființe. Femeia șolticăie. "Sunt creațiile Tale, Doamne, doar n-ai făcut 100 de oameni"!
Și m-aplec lor.
- Măi, ce semeni cu Decebal! observă Omul cu sacul. Ăla a fost un om deștept! Da’ ce-ți văd în ochi: tu n-ai muncit în viața ta! Ai avut mâna pe carte, de ce n-ai ținut de ea? Tragi de-un cărucior la unu și la altu pentr-o juma de pahar?
- Sînt unii care stau toată viața!
- Țin-te agățat de-un servici, să-ți meargă pensia.
- Ascultă, că știe ce spune! intră în vorbă femeia.
- Nu-mi spune mie ca la tribunal. De-o iei pe o cale bună sau prostească, tot razna e. Razna e tot! Să mă–nhămuiesc la un servici?
- Ai avut învățătură destul de bună, mă-ta-i ’telectuală!
- Singur m-am învățat! Cu tată de-al… patrulea.
- Și-ai ajuns un terchea-berchea…
- Ești cea mai cumsecade javră! răbufnește femeia.
- Nu m-a ajutat nimenea. Pe timpu-ăla când nu beam.
- Ai ajuns de dormi în șanț cu maidanezii-n brațe!
- Crezi că-n sicriu e mai bine?
- …Paranghilești cu ei! Dacă te prind hingherii? Vezi că nu scapi de hingheri! Astă iarnă tot în papucii ăștia erai, îi flencăneai de colo-colo... Tu, din punct de vedere normal-normal ești un ratat.
- Asta-i viața. Azi dai înapoi, mâine și mai înapoi… Nu m-o vedea Dumnezeu?!
- Muncești și tot n-ai, da’ dacă stai? Trece viața pe lângă tine! îi spune omul cu sacul tot în spate.
- Zi-mi și mie: pe lângă mine cu ce trece și pe lângă tine cu ce?
- Când tu miroși floarea de tei, la umbră, io împrăștii bălegar pe câmp...
- Așa… mai departe… Și?..
- E păcat de tine. E nevoie de brațe de muncă!
- E nevoie să se bată joc de mine!
- Muncești la lume la ureche: ”Dă-mi și mie! Dă-mi și mie!!” îl acuză fata.
- Du-te draculi de gură mincinoasă. Fă, tu minți mai mult decât mine. Știți cât poat’ să mintă fata asta, știți ce melodii are-n cap? Dacă mai vezi v’o țigară!
- Ai să vezi că da! Că io sînt cea mai fat-a pieții! Știi unde m-ai lovit cu picioru-ăla? Nu te-o pune dracu să mai dai?! De ce ești vulpașin cu mine? Mă doare… josu! Ai văzut că nu te mai cheamă nimenea s-ajuți? Că ești jegos, mă, te-au băgat la ochi… Este jar și foc între mine și el…
- Mă tot f-tizează la cap… Dă-i, bre, ciocu' mic! Dacă nu taci din gură, să vezi ce bătaie-ți trag! Dispari din fața mea! I-oti, tot acoalea stă! Făi… muiangerie! Meriți bătaie din două-n două minute.
Răutatea începe de sus și, pe măsură ce pătrunde în straturile sociale, devine mai dură. Oamenii au o formă de supunere prin frică. Cel mare își revarsă nervii supra celui mai prost, batjocorindu-l. Și tot așa. Ultimul este dur cu soția și copiii, cu animalele și, cel mai ades, cu Dumnezeu. Poate fiindcă Acesta nu răspunde.
- Să mă vezi nebună pe stradă dacă nu te-aș lua la mine, să facem la un capăt, da’... faci numa’ strâmbe…
- Ți-e milă de mine?
- Toate femeile de la piață, la care le zic io “Mamă”, te-au învățat numa' de bine…
- Făi, gălăgioaso!
- Am pile, măi, fraiere! Unde mai dormi în seara asta, a? Și… ce bagi sub nas?
- Dorm la capu' tău…
-… A zis cineva că-ți toarnă două găleți cu lături în șanț! Ești și pavoazat la ochi. De prostu’ de cap pe care-l ai pe umeri.
- Să-mi sară ceva și-n ochiu-ăsta, dacă tu judeci ceva!
- Poate este… fericit? intervin.
- Nu este! N-are cum! Ești, fericit, mă?
- Da!
- Ptiu! I-ote-l, cică-i… fericit!
- Nu, nu sînt!
- Ahaa… Acuma te dai sucită.
- De ce?
- Că n-am și io …tată!
- Nenea, îmi dai și mie o pungă cu chipsuri, că mi-e… foame?
- Vrei și tu?
- Nu-i dați nimica!
El nu știe să desfacă punga, nu știe ce-s alea, crede că-i sandwich, și... mușcă. Îi desface ea, după ce, hap-hap, le-a terminat repede, și-i zice:
- Dă-mi și mie, că mai mi-e foame, dă-mi, mă, că m-am dezbracăt pentru tine!
Dar el dă din cap, că nu vrea, și ferește punga la spate. Bagă în gură cu pumnul. Nu se aude decât fâșâitul țiplei.
Ea se supără și pleacă.
- E placută,-a draculi, are școală la cap! O știți pe Matilda, aia care-i tăvălită de toți pentr-o țigară? Femeie faină, o dai de-a dura, ca pe mingie... Noaptea neagră… și ea neagră… dracu' să le... înțeleagă!
(Omul cu sacul):- Care-i a ta, a ta este. În ziua aia chioară când te-nsori. Nu ți-o ia nimenea…
Îi caut privirea tulbure și gura lacomă ce se bate cu cineva imaginar să înghită doar el acele așchii uscate ce pârâie și se fărâmițează, și-i scap de la gură, printre degete. Azi poartă o bluză lămâiie și are pătat umărul drept de la câte a cărat. Pleacă brusc și nu trage ușa după el. Privesc cum se-apropie pas cu pas de Fata Pieții și cum îi înghite întunericul.
Această lume se-ncăpățânează, mă caută să-mi amintească de unde am început să urc treapte numai de mine știute.

GURĂ-FĂRĂ-DINȚI

Două babe vorbesc la geam:
- Da' mai poate, fă? Ce-ți face ăla, mai tare te mozolește?
- Dacă nu-i băț, băț să mă facă Dumnezeu! M-am râzgâiat tare de tot!
Mă aud râzând:
- Ce-mi place când aud bărbații râzând! E... altfel!
Pe stradă cineva-l strigă pe Fănel: “Fănelee? Făneleeee??” Urlă ca Domozină. Desculțu e-n drum spre bancomat, să-și ia pensia. A luat-o încetișor, să-i facă bine plimbarea. Să vedem pe cine-o găsi să-i... butoneze!
O fetiță de 5 anișori vine și-mi cere „Cappuccino”. Vrea și pentru mama ei. “Mulțumesc, donșoară - o drăgălesc -, sunteți cea mai fidelă clientă!” Mă privește familiar și răspunde cu tâlc: “Și... veche! Acuma cine mă dă jos de-aici?” Că ea se cațără pe aripa de înger ( un pietroi sculptat de un prieten și dăruit străzii) și mă trezesc cu ea sus, pe tejghea. O iau în brațe, pe dinăuntru, și-o-ntârzii, legănând-o. Îi… place!
Intră Gură-fără-dinți, slab ca un țâr, cu o pălărie cât toate zilele pe cap și mustăți ca ale lui Ștefan cel Mare. Privește înapoi după una cu buricu’ gol și-și face cruce.
- Când eram tânăr, ce, vedeam buric? Până-l vedeam, ăhăă! Acu... numa' burice! A venit bălana și nu se mai îmbracă! (...) Pe la trei m-am așezat în genunchi în mijlocul casei și m-am închinat la icoană. De ce să mă-nchin la popă, mă-nchin mai frumos acasă!? Nevasta era pe pat cu gâtu' ăla bălanu’ și frumosu’. “Fă, mi se-arată, fă!” “Cine, omule?” “Mântuitoru'!” Eram treaz picătură de apă. Mie mi se-arată! Și călăuzeala Lui m-ajută! Mă rog seara să nu mai mă scol, da' mă trezesc dimineața: “Eti că mai mă îngăduie!”-mi zic. Știu, câteodată merit două palme. Și mi le dau singur, da' lasă-mă să m-odi’nesc puțin după aceea... Azi dimineață n-a mai fost nevoie. Unu, la piață, i-a dat lu' altu o palmă, și vine și la mine: “Hai să-ți dau și ție o palmă!” Și... poc! “Mulțumesc frumos!”
(Castrafobete - i se zice așa deoarece mănâncă numa’ castraveți):- Vezi că te-a scris!
- A?
- Te-a scris! N-auzi că și pe mine m-a scris?!! Cuvântu’ meu e scris acolu,-n carte...
- Ce mai faceți, sunteți bine? îl întreb.
- Bine, da' nu ca Băsescu. Sînt în pioneze. N-am voie foc, n-am voie pară, n-am voie roșie, n-am voie ni-mic! “Atunci... vino, și... ia-mă! Și du-mă!” Mi-a luat sânge. “Ia dom'le, poți să-l iei tot!” I-am cerut și certificatu’ de deces, să fiu sigur că am toate actele în buzunar. Doctoru' atâta știe : “Mă, ți se scoală? Înseamnă că n-ai nimica”! Azi noapte iar au oprit nenorociții apa. Și pe urmă curentu'! Măi, și n-am văzut... ruginirea! Oh, viață-viață, drum cotit! Acu trebuie să spăl un mort. Să-l spăl de la A la Zî. Și-mi trebuie curaj, că n-am mai spălat. Dacă se scoală și-mi trage-o palmă?
- Să-l așezi drept! - îl sfătuiește Castrafobete. Neapărat trebuie să fie cu fața-n sus!
- Și dacă nu vrea? Mie mi-e drag de viața mea. De-aia și beau câte-o țuică. Două! Trei! Mai discut cu Nicolae, că e poet...
- Sunt pe dracu să mă ia!
- Ești, dom'le, ești! Mă știi, sînt om de curte la “Croitorie”. A fixat șefu un hamac între măr și corcoduș. Și-al draculi, nu stă drept, că-i distanța mică. Nu stau decât muierile-n el, că alea se-ncovoaieee! Au venit toate, de-afară, întortocheate precum cacaoa din cozonac. Stau și io cât fumez o țigare: să bată vântu' pomii și să mă legene. Știi că e bine? Sunt mic și-ncap! Am trei vieți: una la servici, una acasă și una pe care mi-o fac. Azi nu lucrează nimini și-o să stau pe săturatelea. C-am mai stat odată. Mă simt ca și cum m-aș iubi! Am întrebat doctoru': “Femie, am voie?” “Cât de multă!” Îmi place femia, ca lu’ Ștefan cel Mare. Îmi place tare de tot... Lumea-mi zice mie Ștefan cel Mare, da’ io-i zic lu' Vlad Țepeș - Ștefan cel Mare! E una la croitorie care-mi bate la ochi. M-a luat cu dublu și-ntors, s-a agățat cu vorbe frumoase de gâtu' meu... Măi, și mi-a mâncat toată mămăliga. Goa-lă!! Că bărbac-su-i dă numa bătaie. I-am zis: “Pleacă, fă, cu fructu’ oprit de lângă mine, am acasă… tăietură! Pleacă, pleacă! Îmi clocotește pulsu', ca apa-n ibricu lu' Nicolae când face cafea!” Adevăru' e că femiili sînt... femei! Seamănă cu sălciile, oriunde le pui se prind. Ah, ce melodie frumoasă, mi-ar place să mă culc cu ea! Am pus de la mine!? Eram bun de scriitor. Eram la unu, odată și cândva, și avea-n pod numa cărți. N-avea două vorbe la un loc: mi-a zis s-aprind focul cu ele. Da'-ntâi le citeam, să nu rămân de prost... Pe măsură ce citeam, rupeam foile și le băgam pe foc! Alea care erau bune le puneam deoparte. Scrisul e o manie. Am cumpărat un porumbel și l-am băgat în cușcă. Mă uitam la el și mă bucuram. “Uite ce frumos e!” îmi ziceam. Aveam, adică o... manie! Când i-am dat drumu' să zboare, s-a... dus!


GUGULOIUL

Și-au întrebat:
- Und’ ne ducem noi, Nicolae?"
Am luat hârtie și-am început să desenez.
- Ce-i acolo, o pâine?
- Dacă era, n-avea rost să ne mai ridicăm. E… țara! E aproape rotundă pentru că a fost atacată din toate partile și s-a tocit, săraca...
- Zi-i minge, că la fotbal se pricepe toată lumea.
- E-un ... guguloi!
- Bine că nu-i matematică, mie nu-mi intră-n cap. Acolo-s calcule grele, cică: a plus bî nu știu ce fac. E… spune și tu!?
- Când m-oi ridica io…
- Tu? N-ai văzut? Parc-ai fi mama, de-abia te ridici. Și bâțâi, ești treisferturi mort, ce cauți aici?
- Am descoperit un simț frumos... Să nu aveți așa încredere în mine, c-am început să uit.
- Io, dimineață de tot (n-am somn fără oase, nu pot să sufăr capul pe pernă, că-i de la soacră-mea!) întâi înjur toți nenorociții și pe urmă plec la treabă! Să vedem ce-o mai bomba: dările casei? Un leu cincizeci un iaurțel, eti-atâtica! Am avut o sută cu mine: fă o cerere, fă aia, mai trebuie nu știu ce, pune de la tine că n-am io, du-te-n stânga, du-te-n dreapta… Grijeu' mă-sii de viață! Mai înjur azi, de mâine vreau să tac.
- Poat’ te pune dracu' ! De-aia-i bine să mai și vorbești! Eti ca Nicolae-a și scris!
- Termina-i-s-ar pixu'!
(Nebunu):- "Și totuși… se-nvârte!"
- Taci, mă, oleacă, vorbește-omu-ăsta! Furați-s-ar bicicleta!
- Io zic să chemăm întâi popa să ne sfințească. Oricum merg după el. Cred c-a intrat necuratu-n becuri, mi se ard toate!
- Cine l-a dat în primire când l-au pus pe cruce, pe-ăsta… pe… cum îi zice, mă? Iisus!? Popa! Îl chemi digeaba. Că se culcă cu femia.
- De vină e sectoru' feminin!
- Io nu mai pot, că nu mai vrea. I-am zis clar: "Nu-mi dai, nu vezi pensia. Măcar s-o mângâi, fă!" Știți că te-ncălzește dacă te bagi lângă ea?
- Nici măcar nu mai aruncă picioru’ peste tine noaptea?
- Ni-mic! I-am dat și trei flori de-un leu bucata! Nu mai are voie la om pâână la adânca bătrânețe. Plus c-a răcit de când a intrat cu ea-n apă, după pește, în lacu' lu' Marghiloman!
- Nu chemăm popa, că nu sîntem obligați. Îți spune de la obraz să-i pui și-n traistă. Și-i pui ce-i mai bun, de! Ce, io nu știu să pun nițică tămâie și s-afum cu ea? E primită, că-l dă la o parte pe ghiavol.
- Este iar Foamete! Mi-aduc aminte că pe Foametea-ailaltă furam de la taica o sacoșă cu mălai și fugeam la femei. Mă țineau cu ele o zi-ntreagă! Luam și-un prieten când nu mai puteam face față. Atunci, pe lângă Zid, erau pom lângă pom și miliarde de ciori. Acuma-s numa ciorile.
- Lasă, mă, dragustea, vorbim despre razboi. Nicolae, cum ar trebui s-arate... “guguloiu’” pe care ne târâm?
- În unele locuri există oameni care n-au muncit niciodată, dar primesc bani pentru existență. Aceasta ar fi limita de sus. La noi muncești pân te ia boala fără să fi simțit o clipă c-ai trăit. Oricât va fi bugetul de mare, nu vom avea nicicând nivel de trai. Cei care conduc lumea sunt trecători și-și fac pentru ei. Cu rezultatul muncii celor buni de muncă ar trebui să se asigure confortul minim existențial pentru toată suflarea. Nu te-apuci să faci șosele cu prețul înfometarii. Oprești totul: cercetatea, investițiile, limitezi salariile celor care trăiesc din sacul comun...
- Să se dea și… țiganilor?
- Să nu mai zici țigan că mă faci să te măscăresc.
- De ce este condamnat mai aspru cel care a furat un ou decât cel care a furat un bou?
- Probabil că boul a fost confiscat și fript la fața locului. Dacă fura doi boi, era condamnat mai blând!
- Nu-i dărâmăm, tocim cuvintele digeaba. Ție-ți vorbesc așa și mai încolo se dau peste cap. Vor pune clapa-n față și-or să ne bată. Tare! De ce nu schimbă Dumnezeu lumea, de ce fuge?

ROSTOGOL

Dimineața oamenii simpli vorbesc altfel, mai grav. Doar după amiaza se iau la mișto, pentru distracție. Când n-au subiecte, îmi cer să-i pun la-ntrebare. Dar am scris câte o sacoșă de hârtii despre Tili, Marghiloman, despre neveste, foamete, sărăcie, disperare, Dumnezeu… Cel mai bine se pricep la străzi. Care unde e sau unde era. Și ce era pe-acolo acum 10 sau 100 de ani. Să scriu despre străzi încă n-am o idee!
Acum vorbesc despre unu Șaguna. Cică a trecut cu avionu' pe sub podu’ de la Vadu-Pașii. Era așa de bun că–i punea mă-sa izmenele-ntr-o beldie într-un salcâm, iar el trecea-n zbor și le lua. Și se contrazic. Nu că n-ar fi putut să oprească ăla avionu', da’ nu-și pot închipui cum putea o babă să urce până–n vârfu' salcâmului?
Îi las să se contrazică și colind cu gândul prin lumea absurdă a utopiei numita „Schimbarea lumii”. Îmi închipui că e o stâncă și-i tot dau roată cu dalta căutând fisura. Atâta o sa-i dau: una! Fulgerător, cum intră cuțitul în moalele vitei, și-o s-o dau în două. Până atunci dezbăr de amar făcând cafeaua mai dulce cu un sfert de linguriță plus un cuvințel de îngăduință.
Îl privesc peste ochelari pe Gicu - un lacom de trup. I-au plăcut velura și femeia fără chiloți.
- M-am enervat pe fete, cică : "Numa voi dormiți cu mă-ta? Da' io?" "Lasă-ne, noi nu putem fără ea!"
De-atunci se iubește clandestin. Îl cunosc după cum vine cu banii să-și achite datoriile. E-n stare să povestească tuturor cum face: "Făi, femio, ce mă fac, am datorie la Nicolae?" Iar ea, în numele fericirii de-o clipă, îi dă. Cică are țâțele cât o strachină și se iubesc la ultimu’ etaj al unui bloc turn. Oamenii privesc spre cer, li se pare că de acolo vin gemetele: "Gicu! Gicu-al meu!! Gicu meeeuuu!!!" Un hâtru a-ntrebat dacă așa i se mai spune lu'... Dumnezeu?
Lui Petrea… nu-i mai merge, i-a făcut nod. În ultimul timp a mâncat numai uscături. Povestește:
- Când pune din tingire, o urmăresc: "Mai pune, că nu-mi ajunge!" De la un timp îmi pun singur, da' tot nu mă satur. Mi-am făcut o ciorbă de lobodă. Mă, dacă-mi place!? Și-am lăsat-o să se răcească.
A venit cu Sâc-Sâc – șefu' lui din tinerețe, un țâr de om, îmbrăcat cu hainele de când era rotund ca o butelie. "Dă-mi o țigară - îi cere. (Mie): Mai mă stric cu câte una! (Lui): Dă-mi și bricheta!" (Șefu’ se caută și n-o găsește. ) "Caută-te și tu!" "Nici la mine nu e!” „Înseamnă c-ai pus-o-n ciorbă!"
Râsete.
Șefului i-au spart de curând casa. "Bine c-a spart-o, zice. Ducă-se! Dacă trăia ăla bătrânu', mai ținea el de șase!" Dar mai are bani la… Fără să Știe Nimeni! Sacoșa c-o lăptucă ofilită și trei fire de ceapă verde i s-a răsturnat printre picioare. Și o calcă fără să-și dea seama. Privesc un timp balta de sânge verde.
S-au redescoperit de curând. "Mai ții minte când te căutam? Șefu, nu mai avem etichete de "Dealu Mare"! "Baagă de care-aveți!" "Ah, ce vremuri! Atunci făceam de toate cu unu ca el! Acu? Mai faci pe dracu'!
- Dă-ne câte un pahar, da' să nu ne dai ce i-ai dat lu' Radu, că numa cicălește, te face spârc și faci oamenilor capu' bumbac.
Petrea și-a luat costumașu' trimis de cel mic să se-ngroape cu el. Și e-nfrunțit că cel mare a venit din Spania de-a luat loc de mormânt, da' n-a trecut și pe acasă. De ce să nu știe, de ce să afle de la alții, nu este un semnu-ntrebării? (și face cu degetul o jumătate de rotund.) Avea o brăzdișoară cu mărar mirositor, voia să-i dea–ntr-o sacoșă, că-n Spania a auzit că nu se găsește. Și voia să-l vadă copiii că nu plânge decât pentru mama lor…
- Mai bei unu, Petreo?
- Nu-mi da, că io nu primesc de pomană. Până când nu beau din banu' meu, nu mă simt bine. Eh, paharu' mă ține de mână, io vă țin pe voi de vorbă… Ne ținem unii de alții… Pân-om muri mai e!
Nea Săndel a venit cu inima-n pioneze să-mi spele "taoleta". Îi dau un pepsi și-un pai, dar paiul mi-l dă înapoi. Ce, el e simandicos? Îl văd palid tare, nu mai are mult. "Nu muri, zilele-astea ne iese… Forța Morală!" Tăvălesc puțină vată prin niște vopsea de ouă și-i tamponez obrajii. Stă ca un copil să i se șteargă nasu’. Am un roșu frumos, seamănă cu vișinata. Opa, să știi că nenorociții colorează băuturile cu vopsea de ouă, prea seamănă!
Intră omul cu ochii galbeni. Azi nu-i mai are așa de galbeni.
- Ce mai face fericirea lu' matale de bucuros? mă întreabă.
- Fericimea dumneavoastră, am sădit un trandafir alb și nu dă semne deloc.
- Ohoo, nu mai scapi de el, ai să vezi!"
Îmi spune că "omul nu poate moșteni împărăția lu’ Dumnezeu fi’ndcă e om". Apoi se miră cum de pot gândi în vacarmul ăsta, c-aicea-i iadu'!?
- Vom face un ziar - reușesc cu greu să-l fac să mă audă -, "Schimbarea lumii"!
- Secretul este să faci ca fiecare să se simtă important, rege chiar. Iar tu să te mulțumești doar cu firimiturile din iubirea sau respectul acestora. Dacă sunt sincere.
- Totul e s-apuc s-aprind scânteia-n oameni. Restul e floare la ureche: facem un rostogol și-i dăm drumu' la vale…

STĂRI TRECÂNDE


Desăvârșirea nu atrage măcar c-o promisiune. S-o ai, trebuie mai întâi să înfrângi.
Singurătatea mă gonește, vrea să-i aduc emoții dintr-o suferință mai mare.
Pentru că există noapte și iasăși zi, primăvară și iarnă, sunt nevoit să aprind viața cu repedele sfârșit. Când ai ne/fiire ești nesupus, nici nu depinde de cât visezi ori rotești.
Și fug, și caut să-nnod un fir rupt, și-l înfrunt pe cel atotîntuneric.
Așa cum piatra, cum focul, cum apa, și Dumnezeu o stare
e.
Atâtea stări trecânde… Nici una eliberând!

IO ȘI TU

A venit în somn și-a șoptit:”Pregătește-te să conduci o... țară.” “Cum? am strigat - e prea mult, nu am putere.” “Ai grijă de țara ta, repeta vocea, ai-de-grijă-ă!…”
Io, un biet condamnat la umilința trăirii.
Și mi-am amintit că nici militar n-am putut să fiu. Și nici altceva nu sunt în stare să sunt.
*
Fusesem selectat la 20 de ani să fiu jalonier. Și am fost aliniat pe un platou în poziția “’Rrrepți! Pentru onor, arrrm!” unde trebuia să stau ore și ore în șir, nemișcat, când soarele se topea și se scurgea pe pământ.
Mi s-a promis că mi se va da în pază un metru pătrat de țară, dar... « să nu treacă p-acolo nici pasărea ». Pentru aceasta arma trebuia să devină parte din mine (draga!) așa cum erau ochii-mi, picioarele, sufletu’. Și o țineam exact, cât puteam de strâns, da’ ea mă trăgea, mereu mă trăgea în jos.
Comandantu’, un om de toată isprava, trecea cu mănușile sale albe, ca ale mele, cu degetele sale all-be… și atâta făcea: se uita luung să vadă dacă nasu-mi și cătarea dragei formau un singur tot.
Poziția de ’repți este o poziție de legănare, de echilibru fragil. Dacă se așează o muscă pe armă, cazi. Atunci mă rugam să nu, dar unii… cădeam. A executa un ordin înseamnă să crezi în el și să te supui cu dorința de a face chiar asta. Astăzi observ că e mai ușor să pui la îndoială totul (vei găsi argumentele să te susții) și poți avea foloase făcând lucrul de mântuială.
“Soldat Tudor, ’rrrepți!” Și… stai. Pentru că trebuie să te supui. Dar drepți-ul merită să fie… perfect? Când comandantul duhnește a băutură, cât de drepți poți sta în fața lui? După ce te trimite să culegi grâul unității și două remorci le deșerți în grânarul din curtea sa ?
În timpul liber trebuia să îngrijim arma, comandantul era întotdeauna acolo, nu trebuia să vină de undeva cu degetul său allb, să-l strecoare (dacă?) printre măruntaiele din fier. Și te întrebi: “De ce să muncești s-o cureți când știi că nu va trage cu adevărat?” Dar… o ungeam, o mângâiam, îi cântam, o legănam. Știam că numai astfel puteam lua în stăpânire metrul acela de țară, conștientizam că prezența acolo însemna un firesc, iar pasărea ar fi simțit că n-are rost să tulbure, așa cum nu se tulbură altarul din spațiile sfinte.
N-am putut deveni militar, adică să arat eu cum se stă în poziția de drepți. Și să vin cu degetu’. Pe soarele ăla care, între timp, se topise și era scurs tot pe pământ.
Iar acum,Voce, ( alo, unde ești?) vii și-mi spui că trebuie să conduc o… țară?

2

Și s-a făcut ziuă.
- Ridică-te Cezare, cu sufletul lui Hristos, ridică-te și vezi!
Și-am văzut mașini, mai multe decât oamenii. Și am văzut câini, la fel de mulți.
Unul căuta o babă să-i descânte picioru’ pe pragu’ ușii. Uși erau, babe câteva, da’ nu mai știau descântecele. Altul căuta martori mincinoși. La vârful puterii era loc de încă un profitor.
Am mers la Piața cea săracă. Până-n “Brânză”, era ăla cu wc-ul, vindea mere aduse direct de la sursă.
- Cine ești tu? l-am întrebat.
- Un… ordinar. Și sunt nevoit să trăiesc. Pe lângă domni. Când nu voi mai fi ordinar o să mă-mbrac în alt caracter și-o să ies pe stradă… Știi, când mă trezesc din ordinărie, mi-e tare rușine!
Înaintam, înaintam către oameni și oamenii către mine. Am întins brațele, înmărmurit, să-i cuprind, dar au trecut mai departe, ca prin fum. I-auzeam:
- Dă-mi o revoluție și voi fi un erou! Dă-mi o revoluție și voi fi un erou!
Ah, bieți nevinovați fără țară!
Îi văd cum mor prea repede și n-ajung să simtă libertatea inimii.
- Hei, tu… Vrei să faci parte din țara mea? Pentru orice eventualitate, io sînt… Președintele! Sunt bun, pot sta mult timp în picioare, pot vorbi la televizor…
- Taci draculi din gură, trebuie un șef de țară capabil să oprească bolile, sărăcia, ura, violența… Poți tu acestea, poți?
- Tu nu vezi? Pentru a fi fericit trebuie să ai doi proști care să-ți muncească: unul la munca de jos și celălalt… sus! Nu vezi? Fericirea este să... stai. Putem sta cu toții și să fim la infinit fericiți…
- Nu vrei o tâțoasă să faci cu ea un țigan?
- Dacă eram Iisus, îmi mai spuneai aceasta?
- Omule, mergi mai departe. Dar ține minte: când cineva are dreptate, lasă-l să aibă dreptate…

3
Și… am plecat… mai departe.
Trebuia să ajung printre duminicali.
Pe drum aflu că Popa nu mai intră-n casele-n care nu există calendar “de la el” (de la biserică, adică) în loc să sfințească ce-i nesfințit.
Într-un colț nea Radu e răcit și poartă o plapomă pe cap. A venit să se vaite la cârciumă. “Acasă am liniște, zice, și chiar pot s-o dau mai încet, da’…”
În colțul opus câțiva inși (jumătate înger, jumătate om) sunt disperați fiindcă n-au fost luați în seamă, oricăt au răcnit.
- Nu se poate schimba nimic, ce ne facem?
- Fiindcă mergem spre miază/noapte, știați? le răspund.
- De la miazăzi am fost izgoniți!!
- Cu jumătate de gură, vă amintiți?
- Acolo e Perfecțiunea și ne sperie!
- Trebuia doar să nu vă murdăriți, să nu întindeți gându’ spre ce nu era al vostru. Purificați-vă și umblați printre oameni - cei care nu vă vor semăna se vor rușina…
- Să umblăm așa, fără aripi?
- Fără aripi, da.
- Lumea nu mai poate fi întoarsă spre începuturi. Omul a ales și alege confortu’ imediat și mărirea. Nu vezi? Ochii tuturor arată, după sticlire, că tânjesc să tot aibă...
- Să formăm un cerc nou cu aer nerăufăcător. Știu, atâta timp cât omului îi va fi foame, de tulburare, nu va putea.
- Va intra cineva în cerc numai dacă va fi sigur că va primi!
- Perfecțiunea este un izvor, oamenii nu vor întârzia să se-adape…


4
Primul discurs al lui Niculaie cel Todor în calitate de Președinte:


Onorrată asistență,
Am fost invitat insistent în fața înaltprreadomniilor voastrre să-mi spun părrerea desprre cum să nu se ducă țarra de rrâpă. Am fost invitat în calitate de rrom, dar eu știu că, în fapt, dorriți să aflați gândirrea mea prrofundă de… Prreședinte!
De altfel, când rrepetam acest discurrs în piața publică, văzându-mi-se gesturrile sacadate ale mâinii rreflectate în vitrrina Băncii Naționale, și auzindu-mă, anumite voci m-au rrecunoscut. E drrept, unii șușoteau că sunt diliu, s-au rrepezit chiarr să-mi muște degetu’ cel mic, darr m-a scăpat un baftalios carre mi-a cerrut să-i fiu, prin forrță morrală Prreședinte de onoarre al filialei rrome de pe întrreg ținutu’ rromânesc. Am spus că mă gândesc și-i voi rrăspunde în această searră, cât de târrziu, după ce voi prrimi, cu sigurranță, un ajutorr. Mai exact, am nevoie de un consilierr (sau trraducător, nu știu cum i se zice, mai nou), un om carre să-mi zică ce zic rromii. Eventual încă unu’ care să le trraducă ce zic io. Am obserrvat că pe cerrul albastrru al liberrtății limba acestorr neferriciți este cunoscută, așa că îl rog pe vorrbitorul rrespectiv să mi se supună, sunt foarrte dispus să sui în cârrcă și povarra grrea a acestei rresponsabilități.
Prroblema grravă cu carre se confrruntă actualmente omenirrea este escaladarrea violenței din parrtea rromilor. Trratativele care se duc prrin subterrane sunt : dacă să se emită sau nu un pogrrom? Un pog-rrom întrreg: să se ucidă rromii în masă? Un pog-rrom parrțial: să fie incrriminați doar rromii de la țarră, știindu-se bine că aceștia, trrăind în sălbăticie, au ajuns foarrte aprroape de bestialitatea animalică? Sau un pogrrom simbolic, de forrmă, prrin care să fie ucise doar anumite perrsoane, incomode, nu neapărrat colorrate?
Rrăspunsul meu este să-i omorrâm orri să nu-i omorrâm!
(Tovarrășu’ pozarr, vă rrog să-mi imorrtalizați pentru eterrnitate posterriorul, vrreau să mă arrătați lumii pe toate canalele interrnazionalle, ca toate popoarrele să afle înțeleapta-mi glăsuirre! Scuzați, am făcut o pauză publicitară!)
Cum spuneam, nu sunt de acord cu acest pog-rrom. Și nu neapărrat pentru că pogrromul ar trebui să înceapă, cum ar fi normal, ba chiarr frumos, cu decapitarrea prrețioase-mi căpățâni. Declarr că nu mi-e teamă, pentru că, dacă m-am declarrat rrom, știu că astfel sunt și cei care nu s-au declarat ( înțeleg, de rrușine!) și–o să rrâd în barrbă când tot așa vor păți.
Da, sunt rrom fi’ndcă și Adam și Eva au fost! După cum știți și din Biblie… Cum, nu știți, nu scrrie încă? Prrieteni, sunt rrom, așa cum suntem toți pe această planetă! Și nu neapărrat de la începutul începutului (nu înțeleg cum de huliganul Adam n-a fost!) - ci pentru că nici nu puteam iși altceva. Să mă explic: io stau întrr-o căscioarră, pe jumate din birou’ oval. Acolo țin o piticanie de câine, rrăspunde dacă-l strrigi: “Țumpi?” Are doarr un ochi, hierrnie, coada rruptă, dinți crăcănați, e vai mama lui. Ei, bine, această jigodie, în 14 ani de când mănâncă, fărră să scoată un ham, a umplut carrtierul cu... piticanii! Închipuiți-vă: dacă aveam 10 javrre, sau măcarr atîtea câți copii toarrnă or’ce familie de rromi, în 14 ani ce ișa?! Și vă întrreb: Rreealizați ce s-a întâmplat în carrtierrele dumneavoastrră de 150 de ani încoace? Mai currând a trrecut o cămilă prin urrechile acului decăt să fi scăpat vrro muierre!
Așadarr, drragi rromi! V-aș putea spune “drragi rruși”, sau “drragi frranceji”, “turrci” și ce mai sunteți, e suficient să adaug un simplu și unic r. Cum vă simtiți cu acest mărrțișor la rreverr?
Perrmiteți-mi să–mi expun acum pun(!)tu’ de vederre cu privirre la actele rreprobabile comise de rromi pe strrăzile Rromei. Am văzut cu toții la tilivizorr, parrcă erra un film de comedie, urrma să vină Louis de Funes cu mașina și să strrige: “Dați-vă că trrec io!” Sunt, oare, de acorrd cu așa ceva? Rrăspunsul este fărră prreget: Da! Pentrru că io iubesc Libertatea, iar Liberrtatea este singurra valoarre univerrsală pe care o rrecunosc, doarr pentrru ea sunt dispus să-mi dau viața. Nu mă ucideți în clipa asta, vă rrog, veți prroduce soției mele o marre durrerre, fi’ndcă, rrecunosc, la plecarre n-am îmbrrațișat-o, intenționat am omis, am vrrut s-o las flămândă, să mă aștepte nerrăbdătoare, că-mi place tarre mult să fiu așteptat pe un prag... Gândesc în fața dumneavoastră, acum, cu simplitate: “A băga mâna în buzunarre sau chiarr a ucide, nu este, oare, un act pe care liberrtatea îl prresupune? (În rrândul celorrlalte animale nici nu există astfel de discuții!”) Ce-aveți cu bieții copii, n-ați obserrvat ce frrumos se jucau? Nu știți că cel mai frrumos lucrru din viață rrămâne, totuși, jmecherria? Vinovat, dacă vrreți neapărrat un vinovat, nu poate fi decât Prreședintele Rromei. Alo, să trrăiți don prreședinte! În acest moment sunt un pic jenat că stau exact pe buza… rrâpei dumneavoastrră, Rroma, în care se-ntâmplă toate acestea.
Liberrtatea a perrmis și perrmite să se facă rreguli. Numai să fie… morrale! Acum aud, de aceea m-ați și invitat să aflați părrerrea mea, aud că se vrrea o lege ca când n-am avea nici una? Io crred că avem, și nu una, ci prrea multe legi. Sistemul lumii prresupune să aduni bani cu sacu’ de la poporr și să plătești câțiva... hai să le zic “domni”... să asigurre orrdinea și toate cele. Iar colegul meu, prreședintele Rromei, ca un nemerrnic, ce-a făcut? Și-a îmbrrăcat în uniforrme scumpe neamurr’le, prretenii, prrotejații și netrrebnicii, și le-a zis: “ Faceți-vă și voi că munciți! Banii sînt la mini-n biro. Trrai neneacă!” Cu alte cuvinte, a emis, așa cum sunt emise, din păcate, și prrin părrțile nostrre: legi forrmale, iar cei carre iau banii din sac se-mbrracă și se-arrată mulțimii grrași de frrumoși, că le merrge gurra, în special când e vorba de vot! În rrest… stau, “sărrăcuții de ei”, ca și noi, poporrul, și se uită la tilivizorr cum fac drrăcușorii… prrostioare.
Spuneam că sunt și de acorrd ca rromii să fie omorrâți. În masă, pe scaune sau prin copaci. Moarrtea, desigurr, știți, înseamnă mai nimic. Dacă, în lipsa acestei măsurri, se duce țarra de rrâpă, să se omoarre! Îmi vine grreu să afirrm asta - io, ca Prreședinte - darr încerrc să mă detașez de atașamente. Că mi-a murrit de currând un prrieten drrag, Desculțu, și… ce-am mai plâns! Mi-am rrupt cămașa și părru’ din cap… Darr mi-am rrevenit brrusc, așa, ca din beție, după ce m-am gândit o clipă (Io cam... gândesc, în special de când sunt Prreședinte!): “Omule, ce faci? Se moarre în fiecarre clipă, fii tarre! Uite, vezi nucul acela, știi câte frrunze arre? Află că au murrit astă toamnă, toaa-te. Dacă le pui pe “toaate” la suflet înseamnă să plângi încontinuu, și te autodistrrugi, bunule. Că nu e numa’ frrunza, mai e și iarrba. Și gâzele! (Stii numa’ câți țînțarri sunt?) Murrim toți: regi și cerșetori, flori, fluturri, câte și mai câte. Prrivește un pumn cu apă: după un timp se sferrtuiește, știi că în fiecarre moleculă sunt ființe vii infinite? Află că morr… cu toatele!"
Înaltprreadistinși auditorri, aflați însă că io, ca rrom, nu voi murri, chiarr dacă mă veți căsăpi laolaltă cu cine decid sfințiile voastrre. Iar dacă da, adunați la un loc, suntem, prrobabil, cât frrunzele unui copac mai... baban!
Nuumai să nu se duucă țărrișoarra noastrră de rââpă, asta-i imporrtant!
Însă... dacă e vorrba să se încalce Sfânta Liberrtate, atunci să se ducă drraculi de rrâpă și Țarra, și Oamenii. Și Dumnezeu.
Am zis!


5.

Și s-a făcut iarăși vis.
- Frumusețea vieții înseamnă muzica ei. Dacă e ce se-aude este pentru că cei care o cântă au ales și aleg astfel…
- Dar oamenii n-au încotro…
- Au ales la timpul potrivit și pot oricând să se opună. Dacă o fac sau nu este tot muzică. Nu contează binele sau răul, trebuie doar să te miști... liber...Înțelege, important ești doar tu și muzica proprie.
- De ce m-ai trimis să conduc o țară?
- Să te vindeci. Altfel erai și mai trist. Acum… plângi, plângi cât poți de tare. Muzica ta va încânta. Haide, cântă!
- Nu știu, încă nu știu, înnebunesc că nu știu ce e viața și de ce sunt aici?
- Ești o lume cât un cerculeț și te miști printre alte cerculețe care formează rotița unui labirint din rotițe. La rândul lui, labirintul este un un cerculeț oarecare dintr-un alt labirint. Și tot așa. Nu trebuie decât să te miști dintr-un loc în altul. Cu o singură condiție: liber.
- Dumnezeu e?
- E
- Și ce face?
- Cântă!


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Asta este tot? M-ati facut sa rad, zau asa...
Am spus ca ma expun si, stiind ca am devenit copilul vitreg al europeei prin nesocializare si sublinieri cu rosu, asteptam palme, nu gluma. Ii multumesc Ninei daca v-a dictat interventia facuta fiindca mi-ati transmis numai laude. Apropo de Nina: vin intr-o zi la mine-n bar niste spoitori cu sabiile sub fustele pirandelor. Si una cam ochioasa imi surprinde privirea si-si umfla obrazul stang, ca si cum ar fi fost impinsa pielita pe dedesubt cu limba. M-a facut atent, astfel, semnul acela inseamna "taci!". M-a iubit tiganca aia si am inteles sa-i raspund iubindu-i copilul. Este vorba de Maria din "duminicalii", careea ii daruiesc totdeauna cate ceva, in special in perioada colindelor.
Deci: nu asteptam vreo lauda. Dumneavoastra ma laudati indirect (sar'mana, Nina!)
Sa punctez cateva aspecte:
1."Dar pot să caut doi trei "duminicali" pe care să-i învăț cum să nu se lase folosiți."

Din acest fragment rezulta ca duminicalii sunt valorosi si eu nu. Aflati ca scrierile mele sunt imaginate, real este doar cadrul de manifestare si forfota.

2."Eu nu voi da 1,5 plus 1,5 lei pe maxi-taxi doar ca să te văd". Prin acest fragment spuneti ca cei care dau 3 lei la maxi-taxi vin sa ma vada. Asta inseamna ca mirajul cenaclului din bar sunt eu. Bineinteles ca, potrivit dv &co, prosti sunt cei care vin acolo, nu 1 sau 2, ci... 9.

3. "Ce mă uimește (crucial) este faptul că te pui rău cu un estet de talia lui Kosta Vianu." Cred ca faceti confuzie, va socheaza pseudonumele "Vianu". Nu va sfatuiesc sa-l precedati cu "Tudor" ca vine Adrian cu epigrama si ne impunge. Estetul dv nu a facut inca nici o lucrare care sa-l ridice aici. Faptul ca ridica iubirea la rang de singur sens al trairii, ca iubirea poate fi inspirata de Mitofolina sau de Geta care duce galeata la gunoi, ma trimite mai curand cu gandul la o mana care scrie sub cearceaf, deci inestetic.
4."Chiar nu pot să cred că nu l-ai citit pe Zola. Uite unde duce lipsa de lectură? La reinventarea roții!" Nu numai ca l-am citit, dar l-am subliniat cu rosu si l-am postat pe internet.
5. "Nicolae, realitatea imediată și verbalismul crud te caracterizează în continuare." Da, aici va apropiati: roata trebuie reinventata, scrisul trebuie luat de la capat. De fapt raspunsul era si in scrierile mele. Am simplificat scrisul pana la elementar si am facut spectacol - daca literatura inseamna spectacol. Pentru a-l intelege este nevoie de cunoastrea realitatii imediate combinata subtil cu metafora, a desenului - in special a graficii-, este nevoie sa vezi.
Voiam sa intrerup publicarea cartii, dar m-ati convins de contrariu.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2010-03-23 12:34:52
         
 
  Nicolae,
realitatea imediată și verbalismul crud te caracterizează în continuare. Arar ai idei care par a-ți aparține. Puține. Totul pare o înregistrare pe suport magnetic. Mi-ai răpit aproape o zi pînă să mă conving că te repeți. Nu cred că editorii te citesc atfel- decît în diagonală.
Aceleași naturaliste vorbe și fapte, -Duminicaliile redivivus. Chiar nu pot să cred că nu l-ai citit pe Zola. Uite unde duce lipsa de lectură? La reinventarea roții! Și asta n-ar fi nimic. Grav este că nu vrei să ajungi la jantă. Cale lungă este de la cercul de tablă forjat pe obadă (cu barosul) și pînă la turnura elegantă a unei carcase rotunde din aliaje moderne.
Dacă duminicalii tăi ar ști cîte ceva despre drepturile de autor ai beșteli-o rău.
În plus, te pui rău cu toți esteții acestui spațiu literar (prin aroganță și infatuare), corectîndu-i "cu roșu" pe caietele lor "de curat".
Eu nu voi da 1,5 plus 1,5 lei pe maxi-taxi doar ca să te văd și nici nu voi da 15 lei pe viitoarea ta carte. Dar pot să caut doi trei "duminicali" pe care să-i învăț cum să nu se lase folosiți.
Ce mă uimește (crucial) este faptul că te pui rău cu un estet de talia lui Kosta Vianu. Este ca și cum ai zgrepțăna un stîlp de iluminat public cu unghiile de la picioare. La multă lecturare (sau, mult pa, cum spune un sîmbătaș.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-03-22 23:47:06
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE