PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
(6) Duminici cu Nicolae Text postat de nicolae tudor NENIŞORU Frumuseţea umană am întâlnit-o constant la cei simpli printre care mă bucur, visez şi sper. Trec clipele peste mine ca stropii de ploaie. Şi mă bucur de aceea care se suprapune lacrimii. Nenisoru', un om de bună ziua, dărâmat la faţă, aprinde un băţ de chibrit şi-l închide un timp în căuşul palmelor să se-ncălzească un pic înainte de a-şi aprinde ţigara. Are o floacă nebărbierită sub nas – „decât să se taie cu lama şi să umble cu sângele târâş…!” - Dă-mi oleacă de-mpărtăşală, să n-ajung să mă ţin de gard - îmi cere. Mă irită dispreţu’ care seamănă–nvrăjbire, da’ am decis să beau şi să-i bag în mă-sa pe toţi! Când sînt lucid văd toate mişcările şi mă enervez. Are o căruţă şi-un cal - garanţia traiului zilnic. Săracul cal, numai piele şi os, de-abia mai urcă panta. Se uită mereu înapoi: “Mi-o mai pune ăsta mult în căruţă?” Prundul gârlei a dat dintotdeauna pâine mahalalei atâta timp cât aceasta l-a scobit după nisip curat pentru tencuieli. E şi-o vorbă: "Apa curge, nisip aduce” Dar ce se va face el că... nu mai are voie? - Stai, că de la-ntâi ne subţiem toţi! zice. Ca băţu’ de chibrit! Ne ducem la vale… Să vezi câţi or să plângă! - Nu-i dracu-atât de mare pe cât îl face omu’! intervine Pricopsitu, care, picior peste picior, bea liniştit dintr-un pahar cu scurgătura de la o lămâie. De ce te scarpini pân căciulă? - Tu, când te scarpini în fund, ce, te dezbraci? Dac-am fi toţi buni n-ar mai răsări soarili. Că pentru ăia prăpădiţii răsare, îi ajută şi pe ei Dumnezeu… Ce-oi fi avut că, de la trei, nu mai m-a luat somnu'? Am visat că mă omora unu'. Aveam ocazie s-o mierlesc, noroc că stau bine cu inima. A muncit, săraca! M-am trezit în puterea nopţii şi m-am închinat. Am luat apă nevinovată de trei ori, am dat pe faţă şi-am rupt-o-afară! Nu ştia nevastă-mea de ce! Nu m-am mai suit pe femeie de… doi ani, că-i vai mama ei… Hait! M-am dat de gol! (Pricopsitu):- Înseamnă că degeaba mai trăieşti! Io, fără femeie nu mă culc. Dacă n-am, cu mine nu te mai înţelegi! -… Da…’ tot o călăresc! În fiecare seară. Pe la unu noaptea. Dorm la perete şi sar peste ea să ajung la bucătărie, să beau apă! Aşa, Nicolae, hai, că ţi-a mai venit râsu'! Poate te duci acasă vesel şi-o tragi pe doamna de ţâţe! Au venit unii şi-au vrăjit-o, să mă lase cu ei. Nu fusesem niciodată la peşte. „Hai!” (Pricopsitu):- Mie, peştele mi-a mâncat viaţa. Mă vede şi mă recunoaşte. Sare-n sus de bucurie. “Tu eşti, Lică?” mă-ntreabă. Şi-l… prind! Io prind numa peşti diştepţi! (Nenişoru):- Acolo nici măcar n-ai voie să faci gălăgie, nu te lasă ăialalţii! Toţi prindeau doar mari, numa' io… flintice! Îmi înghiţeau cârligu'! “Scoate-ţi-mi-l! Dă-mi, mă, cârligu’!” Şi-n loc s-o iau pe cărare, merg ca prostu’ pe mal şi mă ţin de nuielele de la o salcie. S-a rupt şi malu', s-a rupt şi craca… bâltâbâc pân la brâu! Mă vede Mitică: “Ce-i, mă?” “Am venit să-mi mai pui un ac la undiţă, că nu mai am… Te rog frumos, fă-mi-l, că vreau să prind unu… mare!” Ce,-am prins?! Ducă-se draculi cu balta lor! De Crăciun o să mănânc varză la cuptor cu mămăligă multă. O măzgălesc cu untură, pun sare şi-i... prăjitură! Făcea mama o prăjitură… cum îi spunea, Doamne? Muream după ea… Crăciunu-i o farfurie cu mâncare. Mare scofală! I-auzi, huhuie Nehoiaşu! Viaţa e totuşi frumoasă, da’ să ştii s-o trăieşti! Acu avem mâncătorie de câini, nenişorule, e junglă când unu are putere şi tu n-ai! Da’ nu suntem toţi tarzani, fiecare pom are umbra lui. A ieşit soarele, hai că-i bine! Mă chinuiesc cu banii, îi ţiu strâns, ştii ce strâns îi ţiu? Pân toate gândur’le nu mi-e decât de mama. Că-i singurică şi bolnavă, şi nu pot s-o ajut cu nimica. A trecut popa cu botezu’? A intrat şi la Ţicnitu - o belea de om. Stătea şi bea de pe scăunel. Şi-l lasă pe popă, îl lasă să stropească p-acolo şi-i zice: “Acu, părinte, fă-mi şi mie o... cântare. Să moară viaţa mea, dacă nu mi-o faci p-aia: „Dă, mamă, cu biciu-n mine, că n-am ascultat de tine!” Stai oleacă pe pat, ia de bea un păhărel…” Popa dă să iasă, da’ Ţicnitu-i blochează uşa cu cuţitu’. Şi... i-a cântat popa, să scape de nebun! Dacă mint, să-mi zici “Hu!” ca la câini! Aşa-i omu-n ziua de azi. Şi-n (h)UE ce crezi că e? Omu' mort şi zdranga sculată. La reve…pa! Şi pleacă. La o masă, unu care a lucrat în Franţa vorbeşte cu Bâlbâitu într-o franceză corcită cu româna. E poreclit Şarlî. - Egzistă… se siur că vuze mon ami je sui siur de tuoa. Je sui romano di catifea. Vii tu să-mi iei? Păi, de-aia-i lupta, mă, ce interes are americanu'? Legea compensării-i aşa: dacă uită bărbatu’-n seara asta, compensează... mâine seară! După ce s-au întrecut în pupături şi-n pumni, s-a trecut la dans. A fost un învins şi un bătăuş. Cel învins e Nicu Fiorosu care s-a-mbătat ca porcu, iar piticania i-a dat prin surprindere o directă cu toată forţa şi l-a pus jos. De mâine nu el va mai fi idolul femeilor sterpe şi chioare. Face nişte paşi mari, se chinuie să dea energic din buric. Zice: “Mă, tu eşti ne/bun în felu’ tău, io-n al meu!” Îi cade jos geaca noului “şef”, iar Fiorosu, fără să i se ceară, o aşează pe spătarul scaunului. Cu grijă să nu deranjeze cu vreo atingere. Pe îmbrăcăminte scrie “Mafia”, cuvânt menit să te înfioare. De mâine învingătorul îşi va provoca sângerări pe corp, ca cicatricile să înfioare şi mai mult. Iată două lumi, îmi zic, învinşi şi-nvingători. Iubirea ta, cititorule/privitorule/mă! obligatoriu va fi dăruită celui puternic. Iubirea nu poţi s-o-mparţi şi de aceea se despart şi apele. Acesta este momentul vinovăţiei mondiale. Cel puternic va face mâine legea, iar tu va trebui să i te supui, nu mai contează daru’ tău, gata, s-a dus, s-a băut, s-a mâncat. "Ducă-se draculi toţi!" zice Nenişoru, da’ viaţa lui depinde de un învingător. Dacă acela a fost mângâiat de femela lui, dacă vinul nu a fost oţeţit ori fasolea afumată. Fiindcă va ridica mâna şi va face un gest fulgerător. Şi fulgerător se vor schimba toate: calitatea apei, a gazului, adânciturile din asfalt, taxele anuale, toate, toate, toate… Se putea altfel? Se poate... altfel? CU INIMA LA GÂT E o ploaie de ţi-e drag să intri în ea. Aş pleca, nebun, spre înainte, aş fugi chiar. Da’ trebuie s-aştept. Aşa că stau, staau şi gândesc. Mulţi vor să evolueze spiritual şi se ajută împrumutându-şi cărţi şi idei. Anamea vrea să ajungă să se desprindă de trup şi să meargă seara la fete, în ţară străină. Să o liniştească p-a mică de treacătul maşinilor care o sperie ca de cutremur. Întrucât îi e teamă să meargă cu avionu’, şi nici n-avem atâţia bani, vrea să meargă cu... astralu’! Mulţi doresc spiritualitatea ca pe un obiect de preţ, nu vor să evolueze supunându-şi propriul trup să refuze plăcerile, vor să aibă tot mai multe înconjurând trupul cu sfori şi sforicele, cu noduri şi noduleţe... “spirituale.” Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o boală frumoasă de nu mă doare. Îmi cere doar să refuz încă şi încă “bunătăţile” lumii. Îi privesc pe duminicali cum nu pot să-şi poruncească: „N-ai voie!” Dacă vreunul reuşeşte un timp, se-mbolnăveşte şi calcă repede pe cuvânt. O nebună vine fuga şi-anunţă, speriată, c-a murit Cel-mai-sărac-dintre-noi! I-a stat inima când îl tăiau nişte doctori. Acu, dac-aş avea pistol, aş trage două focuri în aer! Mi-l închipui cum trecea cu sarcina de cartoane. Într-o sacoşă transparentă ducea-ntotdeauna pâinea. C-aşa lua: o pâine - două pachete cu ţigări, o pâine - două pachete cu ţigări… Pe frigul ăsta mare al iernii umbla cu gumari. Ţinea ţigara-ntre dinţi, în ăia care-i mai avea, şi mergea bâţ. Îmi puneam ochelarii să-l văd mai bine. Se oprea să bea o ţuică, să poată duce cartoanele la bârlog. (Stă „La tăiat trenu’”) * „N-o da Dumnezeu să vină zilelele astea un pic de zăpezică?” avea prima vorbă. Dorea tare mult o… zăpezică. Scotea o sticluţă turtită pe care i-o umpleam cu... „Honore de Balzac”, aşa-şi alinta băuturica, şi o ascundea pe dedesubt cât timp aprindeam becul, să ni se pară mai cald. Paharul mi-l cerea „cu sfârc”, adică să las niţel gol deasupra şi să pun acolo ceva dulce. Turtita, îngălbenită sub filetul dopului, o avea de la bunică-su. Am încercat s-o spăl, dar nu s-a curăţat; trebuia s-o ţin în acid... tanjă grea, cine să aibă timp? Am aruncat-o la gunoi, dar m-a trimis, supărat foc, după ea. Îşi pusese CNP-ul la vânzare. N-am auzit să-l fi cumpărat careva. - L-am visat pe Iisus, zicea. Era maare. Casa asta-i mică! Şi m-am agăţat de straiele lui albe: ”Eşti în stare să mă consideri şi pe mine om, eşti?” S-a dus spre o lumină,-n partea dreaptă, nu mi-a răspuns. Dacă s-o-ntâmpla ceva cu mine?! C-am început să am... - E bine că ai, mai rău e să n-ai! l-am întrerupt, în glumă. - Am... durere. Când colu, când colu... Am fost la doctor, alege-s-ar prafu’ de el: “Ce-ai vinit acia?” “Mă doare!” “Da’ bani ai?” E nebun, cred că de la nevastă i se trage. Cică: “Mă, du-te-n aia mea, n-ai nimic!” I-am dat un “More” şi l-a aruncat pe geam. Ce, “…de-astea fumează… boschetarii!” - Io am fost la Anastasiu să operez nevasta – a intrat în vorbă Zbârlitu, un om care nu ţine nimic în el - spune adevaru’. Că… “mai trebuie nişte medicamente… de la… Bucureşti, nişte… locale!” Treaba lui acolo. I le-am plătit şi la urmă i-am zis: “N-am şi să vă dau!” “Da’ nu ştiţi cum merge… treaba?” Am rămas blocat. Trecuseră trei zile şi n-o mai băga în seamă! După ce i-am dat, ce atent a fost cu noi. I-am dat la camera lui, aparte… - Mi-e să nu fie v-un început de sfârşit! Dacă voi ajunge la Dumnezeu, o să-mi fac o casă în Cartieru’ Dumnezenţial. „La... făcut omu’”! O s-aduc apă cu găleata şi-o să-I frământ pământu’ cu picioarele. Că e singur, Săracu, şi nu-L ajută nimerea să iasă cu lucrarea la liman... Să vină timpur’le după inima ta, Nicolae! - N-apucăm, suntem şi fi-vom întotdeauna de sacrificiu. Politica, bat-o vina! - Politica-i: „Ia-ţi-o ţie” - „ Dă-mi-o mie”! C...m-aş în poarta lor! La 12, când se-aşează să mănânce. (Zbârlitu):- Sînt neamuri de sus pâână jos. Ahăă... şi-o să le mai crească palma pe obrazu’ nost’... Şi-au făcut lefuri... - Îi blestem p-ăia care gonesc ahtiaţi după foloase necuvenite, p-ăia care ne-au împins să-ntindem mâna, să trăim viaţa-ntreagă cu inima la găt! Să moară de blestem! Kakaia sancţiunea pe pământu-ăsta? Ah, ne dăm singuri la gunoi... Cu o... speranţă prostească! - Atunci când ştii că ai o mămăligă, o aştepţi. - Domnu’ nu-i ca omu’. Se crede greşit că ne-a creat fiindcă avea un interes. Ne-a creat de dragul de a se-nconjura cu splendoare. N-aşteaptă de la sărman să-i dea haina de pe el sau bucata de la gură. Domnu’ Dumnezeu... oferă... Ai noştri, nu zic nu, sînt diştepţi, doar n-au pus castraveţi cu mine, dar îs mai ceva ca femeia. Care stă la pândă să-ţi afle slăbiciunea şi este imposibil să nu afle punctu’ slab. Şi-acolo-l atacă pe om. Ţara noastră are numa drumuri nesfârşite. Am fost dimineaţă pân Obor (în Obor plăteşti chiar dacă te duci numai să vezi!) M-am respectat c-un mic, acasă poţi să-l faci cum l-ai face, nu-i ca ăla... Duminica trecută am dat un pumn de bani p-un pumn de grăunţe solate şi le-am pus să scap de-un şoarece. Măi, le-a mâncat pe toate şi-mi făcea-n ciudă: dansa vals în faţa mea! Nenorociţii, nu mai pun otravă, pun vopsea de ouă. Şi mi-au luat un pumn de bani pe-un pumn de boabe. Haideţi la mine, am pus un ciolan în fasole (din fasole nu ies, am de-aia 3 la lingură!) Uite-aşa face farfuria pe oală, nu stă deloc, o loveşte. Mi-e că sare! Mi-a venit să dau de pomană azi, să fie–naintea la toţi morţii. Să vezi ce ciorbă fac, mai ales după ce beau sticluţa! Pun câte-un pumn de cimbru! Nu-mi place mazărea, fasolea parcă are alt Dumnezeu. Haideţi, măi, am şi o sticlă-primită cu un vin numa din boabă macră... - Ai pe dracu să te ia! l-a repezit Câhâitu. (Câhâitu e Paznic de noapte: unde vede că-i noapte, acolo se duce. Şi-o păzeşte. Azi a făcut pe-acasă de toate, mai are să bea.) - Să mă ia! Da’ di ce, pentru tine, să mă ţină dracul cu picioarele-n zmoală, eventual să mă bage şi cu capu’ la fund?! (Zbârlitu):- Nu-l ia, ăsta-l ajunge pe tataia! (Câhâitu):- S-ajungă, ce,-mi mănâncă din mâncare? (Zbârlitu):- Mai beau una şi-mi bag în viaţă. Şi-n papucii lu moşu-ăsta. Dacă te-ncap şoşonii mei, ţi-i dau şi mă duc acasă desculţ: hai-hai, hai-hai… - Nu pot să-ţi iau din suflet, îi am trecuţi pe buletin. Vă-nvăţ ce m-a-nvăţat şi pe mine un prost: băgaţi seara sub plapână o sticlă cu apă fierbinte şi ţineţi picioarele pe ea. Ţine căldura până spre dimineaţă. Seara, se ştie: sticla! Când îi place ceva, se umflă inima-n mine ca broasca. S-a dat săptămâna trecută zvonu’ că farmacia cumpără broaşte. Nu m-am prins că-i băşcălie şi m-am dus pân nămoale, departe tare, to’ma’ pe unde nu există case. Greu le-am mai găsit. Dimineaţa, am alergat c-un băţ după ele prin curte, că se dăduse sacu-ntr-o parte. Şi... fug la farmacie: „Doamnă, am broaşte de vânzare.” „Ce ai?” „Broaşte!” „Fugi omule de-acia cu ele!” Le-am dat drumu pe şanţ. În ţara noastră nici broaşte nu mai sînt! Nicolae, vino măcar tu, am o floare ca un fel de puf, o pozezi şi-o pui pe aspectomat! N-am fost. O să merg deseară cu o lumânare. Şi o să iau şi nişte lacrimi, da’ o să le ţin ascunse, n-o să le-arat. ------------------ * Cartierul “Trei paduchi” iniţial s-a denumit “ Cartierul Patru păduchi”, dar, se spune, a trecut unul peste calea ferată şi l-a tăiat trenul. De atunci locul acela se cheamă: “La tăiat trenu’” PÂNDARUL E vârful verii, de astăzi intrăm în toamnă. Vinul e-n draci, duminicalii vin tot mai vineţi pe buze de la el. Am un client cu faţa plină cu riduri. Mustaţa, cât i-a crescut, atâta e. Îi dau târcoale. Paradoxal, mă simt jefuit fiindcă îmi lipsesc acele firimituri din felul său de a fi. Priveşte fix spre înainte, fără să vadă, şi nu îndrăzneşte să soarbă din pahar. Aş vrea să ştiu dacă-l doare c-a rămas porumbul pitic! - S-au înmulţit proştii, ca gărgăriţele la siloz! zice. Ştiu din văzutelea! - Observ şi eu că tot mai mulţi oameni se-mbată pân-ajung să cadă pe drum. “Şi ce dacă?” - dau din umeri. Spre această limită se-ndreaptă multe suflete şi mă doare să-i întâlnesc acolo. Încerc să-i ridic şi, să se ridice, nu mai vor... - Cinstesc pe câte unu’ şi se uită la mine ca raţa la agude: n-o mai cădea vr'una? Mi-e teamă să nu m-aştepte la plecare şi să mă omoare! Muncesc până mă ia boala... Am vechimea-n palme! Din cauza sudorii, mă ustură ochii - îmi curg brobonele din tâmplă. Trebuie să lucrez cu focul... pe vremea asta de foc! Mă comandă unii care caută răcorica şi n-o găsesc; căutând-o, se sperie unii de alţii... “Mai puteţi, mai puteţi?” îi întreb. Io...io trebuie să pot... Căldurile-astea m-au sălbăticit, mi-e teamă că, dacă mă întrebi ceva, nici nu mai ştiu să rostesc... Sînt sătul de durere... Mă răscolesc în pat şi pe partea aia, şi pe parte-ailaltă, cu nervii pe moaţe! Şi nu sînt un 66, sînt om. Şi ţin cu Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu nu ţine cu mine… Mi s-a umplut buletinu' cu ştampile şi nu se mai schimbă nimic. Mâncăm numa' substanţe cu cap de mort! Mai am patru găinuşe cu creasta-ntr-o parte, le ţiu acolu, dacă mor, să se aibă cu ce. Îţi spui matale, da' nu scrie, nu mai scrie... lasă-le-aşa... moarte: cum să nu ţi se facă păr alb în cap? - Scriu câte o vorbă bălană... ca păru’ dumneavoastră... - Sînt supărat c-am îmbătrânit devreme... - Suntem mici - intră şi Pândarul în discuţie -, şi furnica-i mai mare ca noi... I-auzi: câinii latră! Da'... degeaba latră! N-o să se-nsenineze curând... Să stau şi io jos, că viu de departe. Noi sîntem Adunătura lu' Nimănui, n-are cin' să ne apere! Anchetatorii-s numai pe slobozie. Ar mai trebui locuri de muncă! Ăştia ce ne-au dat? Ne-au dat drumu’... să plecăm! Adică ne-au gonit! Am ajuns timpur'le alea, ce mai...! Chiar dacă se găsesc de toate pe toate drumur’le, numa' suflet curat nu se găseşte... - Ţara e un stârv, care-apucă, apucă! (Pândarul):- Pe timpu' lu’ Vlad-cu-ţeapa stăteau banii pe stradă, n-avea unu curaj să se-aplece! Oamenii lu' Dumnezeu ar trebui să–i tăvălească pe oamenii lu' dracu, numa’ că... Dumnezeu nu se complică... - Nu poate! intervin. Fiindcă jumate dintr-un sat e neam cu jumatea-ailaltă... - N-avem cum işi din balacină! Haideţi cu mine la margine şi să… urlăm! Fă-mi repede o cafea! - Tare? - Nu mă omorî! Sau... cum vrei, doar ştii ce-nseamnă un prost... Porumbu-a rămas cât tufica. Roşia se coace pân' la jumate şi stă aşa. Degeaba o uzi jos, dacă planta nu-i udată de sus! Ia să vină şi peste parlamentari potopu' şi seceta? Nu te uiţi la tilivizor? Îţi vine să plângi! (...) La noi pe stradă nu mai e nici un pândar. Au murit şi urmaşii şi... înaintaşii... Nu m-am însurat, că nu mi-am găsit vizaviu'. Plus de asta, dacă n-apuci să te însori cât eşti prost...! Am ajuns la concluzia că cea mai frumoasă-i singurătatea. Dacă te-mpaci cu ea. Ah, mai am de trap. Nu mai mă vait, că nu mă crede nimeni; nici când mori nu mai eşti crezut, cică: “Laasă-l, că se face!” (Scoate o ţigară din buzunar, uşor, să n-o rupă.) Albinele m-au învăţat la fumat. Aprindeam ţigara şi puf, puf, toată ziua, să le sperii. Am avut: bucurie, bucurie, bucurie. Acum aştept necazu’, să vedem ce-oi păţi, că vine rău’ ăla care te-apasă! Da', poate, trec şi peste asta! (Omul cu ridurile):- Pe mine m-a-nvăţat tata, n-ar mai putrezi! Mă trimitea la sobă s-aprind ţigara şi striga: “Trage din ea, să nu se stingă! Traage, mă, tare!” E târziu, vă las, mai am oleacă de opinteală. Vă mulţumesc pentru treabă-socoteală, o seară plăcută! Ziua, să fie cât ar fi, dacă seara e plăcută... (Pândarul):- Dacă mă întrebi ce mai fac, atârn în aţa aia de... speranţă. Sînt fericit că sînt pe pământ şi mă-nvârt odată cu el. Ferească Dumnezeu de mai rău. În '47 mă legam cu lanţu’ şi luam cu căniţa apă din fântână. Turbau atunci şi animalele de foame. Dacă aveai, intrau peste tine şi te dădeau în patru. Mâncam cu pumnul seminţe de floarea-soare şi se făceau ghem în burtă, iar unii mureau... Ne-au salvat atunci strugurii, s-au copt din august şi mâncam boabele cu păsat... - Ce faceţi toată noaptea pe câmp? - Ap'i... mă duc din faţă până-n spate, şi din spate până-n faţă. Am un nenorocit de nuc şi, de câte ori trec pe lângă el, mă loveşte cu o cracă! Am zis s-o brişcui, da' mie milă... Dimineaţa m-apuc să citesc iarba să desluşesc urmele hoţilor. Numa' paznicu' ştie dacă a trecut cineva p-acolu... Dacă roua e scuturată, mă ţiu după rouă! Alta-i... nenorocirea! (priveşte speriat spre uşă şi continuă, şoptit): Aseară am auzit nişte... şopa-şopa. 'Ceau că nu mai avem nici o şansă, că ne-am înrăit tare de tot. “Noi facem loc să crească şi bălăriile lu' Dumnezeu pe lângă noi, da’ oaminii, nu...!” Din câte am înţeles vor s-o ia-nspre-o realitate... tainică... Ascultam şi se scutura carnea pe mine! Cine crezi că erau? Un pepene care se umflase cât un butoi. Vorbea cu lubenii şi dovlecii, şi-aveau nişte draci pe lângă ei...! Ceapa, căpăţânoasa, dac-o vedeai, era de speriat. Ardeii s-au hotărât ca, de mâine, să nu mai usture nici unu', varza nu mai vrea să se acrească... Am cules repede un buzunar că, de mâine... adică, stai, de azi...! Ia şi matale câţiva! S-a agitat natura, bre, pepenii sînt hotărâţi tare... “Mergem cu tine - m-au obligat - mergem să ne dai... cuţitu'!” Am trecut pe lângă fabrici... alea-s furate toate. I-am dus to’ma’-n Simileaska, în Poştă, la malul Buzăului. Ei... de-a dura după mine! I-am lăsat în parcu' Marghiloman, de-abia i-am convins sa mă lase să beau o cafea! Cad pe drum de somn... Nu mai am pe unde să-i pliimb. Şi nici nu pot să-i scot din mintea lor! Alţii au rămas pe câmp să facă o listă cu „sfătuieli”. Vor să năvălească peste oraş! Şi, de la zis la făcut, e-o diferenţă cam cât un ştiulete de porumb... DUPĂ MELCI Pământu' se-nvârte cu mine uşor, pe nesimţite, a cinzecea oară. Şi azi, când este o zi importantă pentru mărginaşi: scoaterea gunoiului din curte. A plouat ieri oleacă (e… Iulie - uscătura lu' Dumnezeu!) dar n-a făcut o băltoacă pe asfalt. Doar ce-a răcorit tabla de pe case. Acu-i dă mai bine. Hai, că-i dă! E bine că apa se scurge, nu intră-n piele… Pâş-pâş o simte primul deoarece are chelie. Azi nu-şi aminteşte cum îi cheamă pe oameni. I-a strigat întotdeauna:" Prietene! Prietene?" Ieri mi-a lăsat nişte şuncă afumată s-o dau la oameni. Da' să nu spun că-i de la el să nu-l caute la poartă să mai dea. Si să fiu atent cu Apo: să nu cumva să-i arat farfuria ori să-i dau cu bucăţica - ăla, dac-o vede, nu se lasă până n-o mănâncă pe toată! "Oare, cum îl cheamă pe-ăsta cu şapcă?" se frământă. Azi are şi-o lehamite - l-a-nnebunit popa: "Hai s-ajuţi la treabă, hai s-ajuţi!" "Domle, da-i numa pentru mine biserica? N-am ce să fac şi… tac. Banu-i ochiu' dracului; şi–i place-n primu' rând popii! Doamne, iartă-mă - am zis că tac…" (Chiele-lungă, zis şi Înalţimea):- Ce-mi place când taci! Taci aşa de frumos! - Prietene, io nu mă cert cu nimeni. E bine-aşa? - Nu ştiu unde să reclam croitorii: fac buzunarele din hârtie creponată, prea se rup! - Mie mi se rup fermoarele de la pravac. Am pus nevasta să-mi pună câte… două! Chiele-lungă e supărat că şi-a internat fetiţa şi doctorii sunt toţi în vichend. E la perfuzie -"o… menţine"… Mâine mai e la mijloc. Mai încolo o să alerge să-i ducă nişte apă… - Dacă te dai pe mână la doctor, îţi dă rasol, ca să mori – zice. - Atunci tratează-te singur. Cu… indiferenţă! Măi, du-te, dă dreptu', şi-i dă bulinele. Eu am intrat pe fir c-o asistentă mai cumsecade… - După ce-o cunoşti? - E mai simpluţă, mai… nevopsită. Primeşte cât îi dai. Alelalte-s cu ochii numa după şpagă,- ţi cer de la obraz. Mi-a dat bulinele pe şestache. Oricum mi-a zis: "Nu mai avem potol, dă-i drumu-acasă!" - Dar dacă e şi se bagă banii-n buzunar? N-am în casă decat zece lei. Ii dau doctorului, dă-l în p-da mă-si! Intră Şhakes. Duce-ntr-o sacoşă un pisoi să-l abandoneze-ntre blocuri. E fără chiloţi, dar nu spune că n-are! - Să trăiţi, Feţe distinse… (Pâş-pâş):- Să trăim, măi, faţă palidă! Cât mai mergi cu troaşele astea? - Poate mă ţin până-n toamnă. Am cât am avut şi io putere. Nu pot să m-ajung decât dacă vând pământu'. Fraţilor, am mâncat adineaori un ardei…! Am sărit în sus ca mingea! Şi-am vărsat şi ciorba! Astă toamnă am primit trei crăci cu ardei rosii să-i pun de frumuseţe într-o vază. Şi i-am numărat: 32. Pe cei verzi nu i-am socotit că-mi lua prea mult timp să-i ghicesc printre frunze. Cu timpul simţeam eu o nemulţumire la privit, dar nu ştiam cauza. Până mi-am dat seama. Mai erau doar câţiva. Mari şi laţi. Pardon: mari şi lungi. Numa Şecspir ăsta mi i-a luat, că e mort după usturime. Câte unu pentru fiecare strachină cu ciorbă. Şi-acu se plânge ca l-a usturat? Bine i-a făcut! - Tu bei ori tu nu bei? îl întreb. - Numa o bere, să nu mă schimb la idei. (Povesteşte): Am fost la o-nmormântare undeva… sus! E-un pământ acolo... e… galben aşa, speli încălţămintea de două ori şi tot nu se ia. Pustietate multă - dacă ieşi la poartă, n-are cin să vină să stai de vorbă. Acolo se duc 11 steaguri, nu ca la noi – unu! Si ăla adoarme-n parc! Am mâncat pastramă dintr-o oaie care nu mai avea dinţi. Acolo-s numa femei-ha! Roşii la obraz… Femeia bagă degetele-n gură şi fluieră. Ţi-e şi frică să te-apuci de ea. Dacă iei una-n braţe faci clăbuci la gură precum calu' de zăbală… Femeia, câteodată, este tot ce-ţi trebuie. Că i-am şi zis uneia să-mi dea şi mie… până… ajung acasă! N-am lăsat-o pân' n-a dat cămaşa de pe ea. M-am băgat la subsuoara ei, m-am… linguşit! Am vrut să-i fur un măr din sân, da' avea numa… clătite! (Pâş-pâş):- M-ati înnebunit cu femeia. Ce ştie să facă ea? - E bună la pat. - Maare lucru! Cunosc una care nu ştie să numere decât pân' la doi. Am întrebat-o: "Câţi pui ţi-au ieşit de la cloşcă?" "Doi pui… şi-un pui!" (Chiele-lungă):- Nu femeia-i problema, ci… viaţa. Dac-am avea-o îndulcită…!? - Îndulceşte-o. Cum!? - Dacă stai la umbră, ca acuma, ştii că se-ndulceşte-un pic? (Şhakes):- Neică Tudore? Te lupţi seara cu câte-un virus pe reţea? Nu mă pasionează internetu', doar ascult aşa la voi. Brava ţie, culegi de la fiecare şi treci în cărticica ta! Vezi, să fie rânduri scurte, uşor de înţeles, că nu-mi place să gândesc prea mult, să nu mă lovesc la creier. Deja m-ai dat peste cap cu pietrele! Au adus la servici o maşină cu balastru. Mergeam, da' cu ochii după ele. Colegii: "Mă, lasă-le draculi!" Gata să mă şi-mpiedic. Am văzut unele şi-am stat la ele şi m-am uitat. Ţi le-am adus! Dintr-o punguliţă scot pe rând unele alb-porumbii, altele cafenii. Le ating şi simt un alint la degete. E curios, senzaţia acesta mi-o ofereau doar pietricelele de pe-aici, cele de la marginea oraşului! Le voi admira mai târziu mărite sub lumină. Ştiu că voi descoperi semne ale unor universuri paralele, spuse despre istoria omului şi nu numai. Nişte ochi încremeniţi în rănire, nişte ochi îngroziti de câte au putut să vadă în nişte milioane de ani, ochii mă strigă: "Nicolae, scrie! Acuma!" "Să scriu un gând să nu se piardă!?" "Gândul tău contează. Scrie-l!" Privesc stropii ploii şi mă gândesc la melci. Ştiu că vor ieşi din lumea gardurilor vii după ce ploaia va sta. Te trezeşti cu ei pe trotuare şi pe treptele casei. Ies ca nemulţumiţii la revoluţie. "Biine, scriu! Dar nu de scris duce lumea lipsă, ci de Iisuşi! De incapabili să gândească răul, de oameni care să se mulţumească doar cu puţin. Pe care să-l dăruiască şi pe acela… Biine, bine, scriu! Dacă nu a fost bun cândva capitalismul, de ce-ar fi el o soluţie? Iată-l, s-a băgat în faţă cu lăcomie, ia tot şi nu oferă nimic. După ce se va termina fierul vechi, va tăbărî şi mai abitir asupra oamenilor. Cât timp mai trebuie să treacă? Nu vezi? Oamenii se nasc şi se tot nasc… şi depind încontinuu unii de alţii! Aşteaptă să fie chemaţi şi puşi la o treabă oarecare. Lăsaţi singuri, nu sunt în stare să întreprindă nimic pentru ei… Se vor aduna nori negri şi albi deasupra noastră. Cei albi înseamnă bătaie cu pietre…" - Mergeţi cu bine - le zic, închizând uşa pentru pauză. - Mergem! Că ştim să mergem! îmi răspunde Pâş-pâş. Şi se risipesc care-ncotro. Îi privesc de la distanţă: văd nişte fiinţe cu două picioare. Care merg prin viaţă pâş, pâş… Înspre casă sunt cu ochii numai după melci. Şi-i… văd. GARGARIN ŞI FARFURICĂ Privesc chipul unei trecătoare care trăieşte cu un armăsar, că altfel nu ştiu să-i zic. Şi-i cercetez trăsăturile căutând curbe şi limpeziri specifice fericirii. Şi nu găsesc. Apoi caut o frumuseţe unică în metrul meu pătrat de supravieţuire. Şi iar nu găsesc. Ştiu că e, trebuie să fie! Astăzi e duminică, dar nu e duminica lu’ Gargarin, care a dat o fugă să-ncerce bancomatu’ - noroc că nu se supără - şi o să-i zică iar că n-are. E duminica celui cu nunţile. Îl văd oprit cum bea dintr-o sticlă roşie. Ca de obicei mă aştept să lase o parte din sac fiindcă o să i se lase roata de la bicicletă, ca un făcut, exact în dreptul meu. Sucul este o „bunăciune”, l-a luat pe degeaba, c-a ajutat pe-acolo şi a turnat resturile din una-n-alta. Înainte de a pleca mai bea o gură, iar după câţiva metri se-opreşte iar să bea. Gândeşte: :„Doamne-Doamnee? am băut şi iar mi-e sete!” După ce toată noaptea şi-a zis:„Doamne-Doamnee, am mâncat şi iar mi-e foame!” Lui Gargarin i-a intrat aseară o furnică în ureche. Întâi s-a apăsat, apoi s-a scărpinat cu ceva. Şi s-a liniştit un timp. Când s-adoarmă a-nceput iar. S-a aşezat cu urechea-n sus şi a turnat nişte apă. Şi a stat cu apa-n ureche pe pernă. De azi dimineaţă merge cu gâtul „strâmbat”. Farfurică a ieşit ieri de la nebuni. Cu inima stă bine: n-are! Povesteşte: - Măi, acolu, dacă nu-i dai de la-nceput la asistentă, nu-ţi găseste vena, ţi-o bagă pe dilături. „Cum dracu n-o găseşti, am întrebat, i-ote-o colea, o văz de-acia!” Mi-au dat o bluză de-un fel şi-un papuc de alt fel, c-aveau numa desperecheate. Ce buline or fi fost că nici nu mai ajungeam la closet! Unu cu cereblegu se dezbrăca aşa cum l-a făcut mă-sa şi...-aşa mânca! Acolu, cum eşti văzut c-aprinzi ţigara, toţi pe tine, să tragă toţi câte-un fum. Altfel şpagau mâna şi rupeau de pe tine! Da’... nu mai scăpai de femei. Bărbaţii le ziceau: „Îţi dau să tragi numa dacă stai!”. Era o memeacă de v’o opşpe ani şi era tăvălită–ntr-un foişor câât-îi ziulica de mare. O lăsa unu şi-aprindea altu ţigara. Iar ea se ducea şi la el! Şi ăla tot aşa-i zicea... Când se urca pe ei li se făceau ochii cât cepele! Io nu pun gura pe de-astea găsitele că nu vreau sa mă-mbolnăvesc de alte treburi. Am telerecomandat-o la alţii. Dacă femeia n-ar avea petecu-ăla, ar fi cel mai aruncat animal. Gargarin vrea să spună ceva: - Taci, mă, că vorbesc io. Nu ştii s-asculţi. - Eşti nebun? - Normal! - Vorbesc pân n-oi mai vorbi. - Iar nu taci! Ia, deschide gura. Ori ţi-ai pus limba pe bigudiu să vorbeşti ondulat? Bagă-ţi deştu’ şi ţine-l aşa până termin de vorbit. Şi cu spuneam... - Ştiu, tot p-aia o s-o spui, că te-ai întâlnit cu Oinela şi ţi-a arătat-o. Şi ţi-a zis: „Vezi ce p...dă am? O dau, că am destulă!” - Treaba ei, marfa ei… - Minţi cum mint ăia-n parlament. Aseară mi-ai spus că te-ai iubit cu trei negrese şi, când te-am întrebat dacă erau negre, ai sărit în sus că… nu, erau albe! Ce gust are femeia, ştii? Răspund eu cu gândul: „Albastru!” - Femeile care umblă cu buricele goale trebuie sau nu încălicate? - Asta chema bărbaţii:“Hai cu mine, dacă vrei să iei foc!” - Şi ce i-ai făcut măi... natură moartă? Zi-i! Da’ nu mai zi, că-mi faci poftă. - I-am făcut””Chhhî!!” şi ceao-pao. Că Oinela... -ntoarce chiloţii pe dos şi zice că-s curaţi şi dansează după buletinu’ de ştiri! Am întrebat-o: „Cât câştigi, fă,-n parc?” „Dă-i draculi,-mi dau câte 70 de bani. Cică n-au...” Farfuridi vrea să mai spuna ceva, dar Gargarin îi îndeasă la rândul lui degetu-n gură: - Taci, vreau să vorbesc şi io. Mâine-l dăm afară pe Oleacă. Ne-a băgat azi şefu-n cap: „Haideţi să-l dăm afară că are gura mare. M-a prins c-am făcut o jmecherie şi-a–nceput să ţipe!” Mă, da’ ăla-i şef de secţie, în faţa lui nu trebuie să sufle nici acu' de jos! Şi-l dăm, dă-l în mă-sa. Ca om i-o cârtiţă. Stă-n mlaştină, da’ se laudă că stă-n...euro-mlaştină! Al draculi, e hotărât să-şi ia maşină... „Trabant”! Să vedem ce-o băga pe foc la iarnă, că nu mai e nici goază la fabrica de cânepă! Ştii cum e să te contrazică unu ca ăla? Face rău c-“a avut drept de casă şi i-a luat-o altu”. Şi ce dacă? Aşteaptă, o să–ţi vină şi ţie rându’... L-am luat cu frumosu’: „Mă, n-ai, te-nţeleg, da’-nţelege şi tu că-i mai bine să n-ai...! Stai cuminte, lasă omu-n pace. Sor-ta unde stă? Cumnac-ta unde stă? Eşti nebun la cap de te pui cu treburi de-astea? Io ştiu mai bine decât tine, că sînt de asfalt, şi şefu mă trimite toată ziua cu acte!” E-aşa de prost: are televizor şi-i merge ca radiu’, n-are imagine! - Te las, dau o fugă să-l fac p-ăla cu laptele. Îi zic că-i plătesc mâine, da-i văcar şi uită. Face numa ture! Vine la piaţă cu câte 5 sticle de 3 ori pe zi! - Azi dimineaţă eram în preajmă şi-am văzut maşina lu’ şefu. Deschisă! Şi–n torpedou erau bani legaţi cu elastic! De-ăia movii. Nu i-am luat, că... şefu are încredere în mine şi... ştii cât face o încredere în tine? - Dacă-mi moare băiatu,’ pui lăutarii să cânte! Tu nu-l ştii! Din timp în timp i-e silă de mine. Mă, da’ de ce, sînt o uscătură, băţ de floarea soare? Nicolae, dă-ne câte-un un ardei, că i-am văzut! - Îi ţin de frumuseţe. Dar... îţi dau, dacă-mi spui c-ai dăruit vreodată ceva. Uite, scriu pe hârtie. Minte-mă, hai, minte-mă... DOMINANTA E-un frig…! Şi s-a oprit şi curentu’, că se taie undeva un copac. Numai să nu plouă, că o să crape boabele de struguri. Leana-mi cere la geam: “O bere pentru moşu, c-a muncit, săracu!” Şi râde. Este caraghioasă numa’c-un dinte. Cică, dacă moare moşu’, vrea să mă ia pe mine. Da’ m-a cerut deja una care-i spune boşorogului său de trei ori pe zi: “Du-te şi bea un pahar şi vino repede să mâncăm.” Eee!? Iată-l că vine. Bietul, a făcut astm de când stă în aerul ăla uscat de la vârfu’ plopului în sus. Târăşte o căţeluşă de-aia boierească şi e-n călduri mari. Da’ mai are patru zile şi scapă. “Iubeşte-mă c-o bere”, -mi cere. “Ştiţi, s-a făcut pe caiet un cârnaat …!?” ”Ia uite, mi-arăţi cârnatu-acuma?” Şi iese afară cu sticla, s-o vadă soarele. I-a-ngheţat chelia, da’ tot n-a luat căciula. “Mă,-i prea devreme…!” Plus că trebuia să facă săpături prin casă s-o găsească. Georgenumaivine îl întreabă dacă nu ştie v’un loc de muncă în care să nu faci nimica. Iar Mămău a lăsat paharu’ şi-a dat fuga la mă-sa să-l şteargă la gură. Chiorică-maidanezu’ e-ntâmplător prin preajmă. De unde până unde îi miroase şi, brusc, parcă i-a luat foc casa. Din trei mişcări o ajunge pe Micky, aşa o cheamă pe căţeluşă, şi-i şi călare pe ea. Nu-l lasă pe moşu să bea–n tihnă ultimele înghiţituri, trebuie să le dea repede peste cap. I-e că i-o-nfige şi nu mai poat’ să-i despartă. Şi să vezi circ pe urmă, râde lumea că n-a fost în stare s-o apere. Îi strig hăndrălăului: “Ieşi afară!!” Nu de alta, da’-mi spurcă localu’. Clienţii dau şi ei spre el cu picioarele, da’… Chiorică… (ete,-al naibii, vede!) se strecoară printre şi peste toţi pantofii. Şi se-aruncă disperat peste ea cu limba atârnând într-o parte. Micky nu-nţelege prea bine ce au oamenii cu amorezul acesta picat din cer. Şi,-n definitiv, ce se bagă peste sufletu’ lor? Se smuceşte-n lanţ să scape, dar mâna stăpânului e călită-n antrenamente grele de poligon, dacă te prinde, nu mai scapi cu una cu două. În sfârşit, au reuşit să iasă pe poartă, da’ mi-au lăsat beleaua-năuntru. Îi las să se-ndepărteze un pic şi deschid poarta, că asta, poarta, vrea să stea numa’ deschisă! Şi-o ia la goană, ca apucatu’, în direcţia în care i-a dispărut mândra. Îmi zic: - Uite, mă, cum se luptă în viaţă! Chiar dacă primeşti picioare în burtă. Numa’ omul, (raţionalul, deh!) se face mititel cum vede sau aude călcătură de bocanc. Azi am o dominantă pe scoarţă, poate nu mă voi implica aşa tare, să-mi stea şi mie bine. Trebuie să mă liniştesc urgent. Inspir câteva clipiri, adânc, scot gândurile pe fereastră şi-mi zic: “Nu e nimic, nu mai e nimeni…” Apoi respir fără cuvinte, altfel cad. Dar n-am starea necesară. Dacă m-ar lua cineva de mână, ori m-ar închina mama… Înţeleg că sunt nimic şi-n acelaşi timp Totul. Iar Totul ăsta mi se pare ceva extrem de simplu de care mă desparte o nuanţă. Nu ştiu dacă-i îndumnezeire, sigur e tăcerea unui alt-fel de-a fi, ceva care scapă printre degete când vrei să-l prinzi, dar se aşează-n palmă când îl goneşti. Azi am o dominantă. Mi se trage de când vorbesc cu nişte oameni şi mă simt prost după cât de pur afirmă că este fiecare. Aruncă în mine cu nişte cuvinte fistichii de nici nu ştiu ce m-a lovit. Iar io, pardon: Dominanta vrea pe demonstratelea, chiar acu mă trimite în stradă să fac o provocare: să strig, să sap o groapă-n mijlocu’ drumului ori să mă dezbrac în pielea goală. Este sigură ca… “perfecţiunea” se va ascunde după o perdea şi va privi speriată, ori indiferentă, cum viaţa se scurge mizerabilă în jurul său, cum o pătează şi o face complice prin neimplicare. Ştiu/ştie precis că voi fi înconjurat doar de obiecte neînsufleţite. În camera alăturată Jalemare se ceartă cu Gălăgiosu: - Măi, Guralumii, te-au dat afară că n-ai fost în stare nici măcar să stai şi să te uiţi. Ce mare greutate să fii paznic: te bagi în baracă şi te-ai culcat? Ai acasă numa’ şobolani, dacă vine o iarnă mai grea, cade casa pe tine. - Nu cade, că e-mbrobodită... - Nu eşti în stare nu să-ndrepţi un fier, măcar să-l strâmbi! - Da’ tu? “Ha-ha,ha!” Minţi ca o gazetă. Pentru râsu’ lumii eşti o binefacere. Uzi toată ziua buruienile şi-i critici p-ăia cărora li s-au uscat. Şi te lauzi c–ai turnat în curte milioane de metri cubi de ciment. Da’ ce, eşti baraju’ de la Siriu? Îl oropseşti pe fi-tu, îl tragi înapoi. Tu eşti un dintotdeauna-părăsit. Nicolae, adu popa să-l liniştească! - Nu mai vorbi aşa, c–am fost la biserică! - Te-ai stricat de tot, pune nişte gheaţă la cap! - Când un om merită, întârzie şi trenu' pentru el. Staai toată ziua-n local. Pe caiet! Dacă nu-ţi dă omu-ăsta, bâţâi pe lângă gard. Nicolae, înţarcă-l! Mă, ţi-a dat pensia pe 25? trebuie să ai grijă de ea până pe 25! (Jalemare, mie):- Ai văzut ce ’cea? Ete-al draculi, când ies din casă, cică, să ies în haine de lux… A uitat că nevastă-sa fugea desculţă nopţile de-acasă… El a… sinucis-o! Gălăgiosu aude: - I-oti, mă, io nu-mi mai revin din durere şi ăsta… Când vorbeşte, te-nţeapă la inimă, zău... Mai zice omu’, da’ nici aşa… Ai zis o dată, ai zis de două, de nouă… Gata! Dacă nu-i minte! Prostia-i un blestem: prost te naşti, aşa rămâi pâân la adânci bătrâneţi. Noi avem proşti… altoiţi! Jalemare pleacă: - Las c-o să auzi tu de mine. Mâine! Merg acasă şi să vezi ce bat corcoduşu’! Că n-a ţinut şi el toate corcoduşele! (Gălăgiosu):- Niculaie, am făcut mâncare, miros frumos a mâncare? Am pus nişte roşii în c-ru’ unor ardei şi… i-am mâncat! Ştii, atunci când mănânci singur, nici nu intră-n tine. Dac-apuci să bei, dormi nemâncat, că nu mai are cin’ să-ţi facă... La şcoală-i suflam, prindea vorbele din zbor şi le gonfla, le făcea mari. De-abia a trecut clasa! Ştii ce făcea ăsta? Veneau vrăbiile la un lac cu păcură. Ele credeau că-i apă şi… nu mai puteau să iasă. Punea uşurel mâna pe ele şi le-nvelea cu pământ galben, îl lipea bine şi le băga în camera pe unde işa fumu’ de la locomotivă. Când le trântea se spărgeau în bucăţi… - Nu erau vrăbii, mă, erau porumbei! - Ete-al draculi, n-a plecat, ascultă la uşă! - Gălăgiosule, a-nceput Experimentu’, Prutu’ s-a unit cu Siretu’ şi fac ravagii…Te iubesc, mă! - Lasă-mă-n pace că mă iubeşti, că mă suceşti… - Primeşte-mă şi pe mine în faiv-ăsta cloc. - Nu, stai acolo cuminte, ca că...atu'-n iarbă… - Nicolae, pune-mi şi mie din sucu’ tău… Zic bodaproste, să-i fie lu’ tac-tu… Ups, Dominanta! “Îţi cere omu’ şi, de ruşine,-i dai, nu? Mă, da’ io-i dau lu’ tata de câte ori vrei tu? Îi dau şi io când se dă. Te-am rugat să-mi cumperi un bec de la colţ, tot te duceai. Şi te-am omenit. Da’ ai mai vrut o juma de pahar, că mai aveai apă. Şi pe urmă mi-ai cerut apă că mai aveai vodcă. Şi pe urma vodcă pentru că mai aveai apă... Să te văd că faci băşici la gură şi nu-ţi mai dau un strop. Poţi să zici “bodaproste” pân ţi s-o usca gura. Mai degrabă îi dau unui câine… Ce uşor au ajuns să trăiască unii, zic “bodaproste” şi gata. Trântori în grădina bisericii, Excrocii sufletelor ce sunteţi! Mă-ncolăciţi cu vorba şi v-aţi abonat la trăistioara mea… Îi dau trupului trei linguri de suc, chiar dacă ştiu că-mi face rău, şi-l lungesc apoi cu apă, aşa cum fac cu toatele. Trebuie să rezist în nenorocita asta de viaţă, să rezist până deseară amărăciunilor care lovesc omul, ca un val ţărmul. Mai am un bob zăbavă şi-o să mă tot duuc… Ce mai contează că va fi prânz, seară, ori atunci când mă va lăsa o clipă din mâini să–şi tragă sufletu’ şi bietu’… Tata. Omu’ nu trebuie stors de tot, nu trebuie împins spre vlăguire… Jalemare trăieşte fără Dumnezeu, dar în numele Lui. Traieşte de-o veşnicie în pătraţica nimicului absolut devenind tot mai irecuperabil. Ce mă enervează jigodiile care seamăna cu omul! Dacă n-ar semăna, le-aş da numa’ picioare-n burtă. Că nevastă-mea a cumpărat doar două buline şi-i mai trebuia încă unu’, da’ nu şi-a permis, şi nu-i stă-n caracter să-i ceară farmacistului o juma de bulin, să-i fie lu’…tac-su! Şi geme noapte de noapte. Ştie el de câte ori geme ea?” Respir… ah, în sfârşit, respir… - Vă rog să mă scuzaţi, sunteţi amabil să-mi repetaţi ce-aţi spus? ÎNTUNERIC A dat Dumnezeu o ploicică măruntă şi i-a mulţumit pe toţi! Câţiva au venit direct de la stadion şi sunt uzi fleaşcă. - Măăi, işiţi afară să vă ude şi pe voi! S-avem loc înăuntru! Duminicalii nu sunt pretenţioşi, beau unde apucă, le trebuie doar un locşor unde să aşeze paharu’. Cineva dansează: ţine cu mâna, în dreptul buricului, un ritm legănat imitând tăiatu’ unui buştean cu joagăru’. E dansu’ foamei. Ceilalţi visează paradisu’. Să ajungă acolu şi să se-ntoarcă printre cunoscuţi cu o... poză. Cum stau sub un măr sau cum pun mâna ori gura pe el. În lipsa paradisului... ceresc merg prin ţări străine. Şi fac poze, altceva ce să facă? Apoi le arată unul-altuia: "Crezi c-am fost în stare să ajung io pân-acolu?" Unde...- “acolu”? Vreau să văd şi io! Şi... desluşesc (încă mai văd!) un palmier, o piramidă, ţărmul unei ape căreia i se zice mare, ori nişte contrucţii somptuoase. A ajunge cât mai departe de sine a devenit un ideal. Mulţi nici nu se mai întorc, se ataşează de oameni, lucruri sau locuri. S-au dăruit credinţei şi-aşteaptă drepţi dreapta judecată. Se-ngrămădesc care să rămână ultimu’, tot sperând că cel din urmă va fi cel dintâi. În ultimul timp m-am apropiat de cei care mai au un pic şi vor muri. Acest segmenţel de interferenţă l-am perceput ca pe o iubire ce oferă şansa unor zvâcniri ale trăirii cu sens. - Fii atent, zic unui apropiat, o să scriu despre moarte. - Îhi, bagă-mă şi pe mine. Că mă duuc! - Ce crezi că va fi dincolo? - Numa' fericire. O să stau pe o... stea de-aia... Picior peste picior... înţolit calumea... (doar mortul se-mbracă ştoc pentru lumea ailaltă!) Sub un pom... - Muzică nu vrei? - Ohoo...(râde) Da' ce,-acolo-i muzică!? Moartea mă-nţeapă în tâmple cu doua gânduri: Întunericul şi Suferinţa. Prin suferinţă omul are şansa să se-nstrăineze de-aproape, de cel de care s-a ataşat vremelnic, pentru a-şi căuta adevărata şi singura iubire: Dumnezeul. Adam nu trebuie să se sperie de singurătate, doar astfel va fi capabil să facă drumul întors. Singur prin întuneric. Să-şi îmbrăţişeze Tatăl în locul unde a fost creat. Nu e adevărat că Dumnezeu a izgonit, Adam şi Eva au fugit pe furiş, noaptea, cum au facut-o copiii lui Moromete! Câtă singurătate îndură Dumnezeu de la începutul începutului! Nebunul vorbeşte cu pereţii. Ştiu că ce vede este real. Cel mai greu este să treci de halucinaţie. Şi-l văd cum trece, ca printr-o tarla cu lucernă şi cum se întoarce înapoi. Trebuie, oare, să fii nebun pentru a ajunge sus? Adică să ai puterea de a nu rămâne alături de iubită, mamă, cunoscuţi, cei dragi, să laşi în urmă toatele de care te-ai ataşat? Prin câte vise va trebui să treci? Şi-n câte va trebui să mori? Într-alt colţ Jane îl văicăreşte pe Săndel: ce se face el dacă moare mă-sa? (are 82 de ani) Cine-l spală, cine-i face de mâncare, cine? cine?? cine??? Dar Săndel stă liniştit, vrea să stea liniştit. "Mă, lasă-mă să tac!" Ştie c-o să moară înaintea ei. Dar are un dubiu: a apucat-o curăţenia, „dacă se aşteaptă la ceva?” Vine la bar şi-ntinde obrajii spre mâinile mele: "Mângâie-mă, mângâie-mă şi pe mine!" îmi cere copilăros. Şi-l ating uşor, în treacăt, cum ar trece printre nişte frunze. Ce i s-a făcut bărbatului? - Ăsta-i prost! îmi şuşoteste Moga, după ce a pârât alţi doi. Mai dă o roată şi-mi arată altu': "Şi ăla-i prost, îndeplineşte toate... calităţile! Cică-i sănătos! I-am zis: Minţi! Du-te, măi, şi te tratează!" Răspund: - Mare-i grădina lu' Dumnezeu, are şi de-ăia, şi de-ăia... - Vine-acu Paştele. Păcate s-avem, ni le iartă popa pe toate! - Să omorâm, îndeamnă un glas, să omorâm degrabă! Niciodată nu ştii de unde sare iepurele. Trebuie să fii pregătit să omori... - Io am omorât o singură dată un miel... - Şi-ai văzut, mă, cum ţipă? Ai auzit? Dumneiertu' ei de viaţă! Au mai rămas doi. Moga îi studiază. Unul a lucrat la "'Un'te duci cu balastru'? 'Un' te duci cu nisipu’, cu cimentu’?" Iar celălalt la "'Un' te duci cu brânza, cu ouli'?" Cel cu nisipu' duce paharu’ la gură, îl înclină, dă şi capul pe spate, lichidul se-ntoarce la loc. E clar, nu mai intră. Se ridică, dar colegul sau îl prinde de braţ. Trage de el să mai bea, îi repetă într-una: - Mă, te desparţi de mine, mă? - Dacă am zis "Nu", e nu! Gata, s-a-nmuiat asfaltu', am ajuns la cap de linie! Mă, pierd trenu'. Mă, pleacă la şi douăşunu de minute! Când a auzit de tren, i-a scânteiat mintea şi l-a lăsat. Îi spune lui de linia 20 - de la gară oleacă mai încolu? Lui, care se trage din neam de locomotivişti? Omul acela va pleca şi va ajunge cu trenu’. Io mai stau puţin în lumină. Cu ce voi călători prin întuneric? Gândul nu mă ridică nici măcar o unghie deasupra pământului. Aud, încă aud oamenii. BUCURĂ-TE! S-a anunţat, în sfârşit, ploaie. A burat ieri oleacă - mană curată, gata, se duc şi grădinile. Poate s-o fi săturat prin alti părţi, să dea cu bolovani. Desculţu nu se lasă doborât de ani, priveşte norii şi şopteşte: « Spală, Doamne, toţi jegoşii! » După care bagă degetu-n candelă şi miruieşte măru’ din grădină - anul trecut nu putea să le ţină şi anu-ăsta... n-a avut o floare! - Grădina-i un adevărat război, îmi zice, nu poţi să-i spui, precum inamicului: «Mă culc şi ne batem mai târziu»! E mai rea ca nevasta, nu poţi s-o amâni, ca pe ea, o zi, două… Bucură-te, Omule! În aceste timpuri oricine caută să te înşele cu ceva. Paradoxal, unu-i poreclit “Hoţu’” tocmai fiindcă nimeni n-a putut să-l înşele vreodată. Am ajuns să-nchid geamu’ prin care vând atunci când mă-ntorc cu spatele, fiindcă orice mână se-ntinde şi ia. Nu contează că nu-i aparţine, că alea-s blesteme curate. Am, însă, şi câţiva care se autoservesc, trec pe la bani, îşi iau singuri restul, ţin ei minte… Privesc strada şi-l văd pe Costandin cu pantalonii de apă-adâncă şi şapca aia “roşa”. Stă de-o juma de oră cu ţigara-n mână pe bordură şi-i din ce în ce mai nervos că nu trece nimeni să-i dea un foc. Mă mir că nu s-a interzis şi statul pe bordură! Ne-au închis în propriile case - dacă stai în poartă şi ţii sticla cu vin în mâna dinspre drum, vine gardianu’ şi te amendează, cică… bei pe stradă! Bucuraţi-vă, oameni, mâine va fi şi mai rău! Costandin se hotărăşte să intre după un băţ de chibrit. Se cunoaşte cu Desculţu din salut. Scoate de la ciorap două bancnote verzi şi le fâşcâie-ntre degete. Le-a mai găsit p-acolu, pe unde ştie el… O clipă-şi aminteşte cu plăcere de vremurile când era un leu burta de vin! - S-a-nrăit lumea de tot! îmi spune. Am fost ieri la Zmeeni şi-am văzut la... sapă! Duminica!! Să mai te-ntrebi de ce nu plouă!? Cine-i rău, să ştii că n-o să moară bine. (Desculţu):- Orice naţiune are oameni, mai puţin oameni şi ne-oameni! Am trăit s-o văd şi p-asta: locur’le de veci se vând pe…7 ani! După care te cheamă: « Vino şi ia-ţi mortu’ de-acia! » - Sînt mai răi ca pe „Foamete”. În timp ce Marghiloman punea cercel de aur la un peşte – şi... „peştele de aur”, râzgâiat de el, se ţinea după barcă, atunci când se plimba cu barosanii - pe “Trenu’ foamei” (aşa-i zicea: “Foamea”!), oamenii stăteau cocoţaţi pe acoperiş cu tăgârţe, că nu mai era loc în vagoane, şi numa’ ce-auzeai: “Funia!” Şi toţi se aruncau pe burtă. Nişte nenorociţi legau de stâlpii căii ferate funii cu gheare din fier la capăt, le aruncau şi era imposibil să nu se agaţe de ceva. (Desculţu):- La Referendum ai votat “Da” sau “Nu”? - M-am abţinut! - Pune degetu’ pe punct, trebuie să ai şi tu o ambiţie! - Am zis “Da” când m-am însurat, şi n-am vrut să cad iar în greşeală. Plus de asta, ăl mare-şi pune fesu’ pe cap şi se duce p-acolu. C-un ochi-jumate a mai făcut câte ceva! - Ce-a făcut?! De 18 ani, când ne e lumea mai dragă, bem apă ruginită de la robinet! Ce-a făcut? Sîntem păgubiţi de hoţi, da’ niciodată despăgubiţi! Ce-a făcut? M-am săturat până-n gât să m-aplec şi la ăla şi la ăla... Adevăru’ are prea multe… mijloace! Iar pe mine mjlocu’ mă-ngenunchează! - Nu vezi că vorbim digeaba, ca tilivizoru’? - Cică e-n discuţie să se încă pună trei taxe: pe caldură, pe închinăciune şi pe… căcăţei! - Chiar? Am observat că ce zice aparatu’ de radio, tilivizoru’ nu zice. - După ce ne-au pus taxa pe apa de ploaie, urmează taxa pe caldura de la soare, că anu’-ăsta o să fie toropeală mare de tot. Oamenii se roagă tot timpu’ la Dumnezeu să-i ajute şi… se pare că primesc foloase necuvenite din cer, un fel de şpagă. Iar cei de sus se gândesc deja s-o… impoziteze! Şi-au venit şi ecologiştii ( c-aşa-i când sînt mulţi, vine fiecare!): au observat că multe case, fie n-au closet, fie nu se mai vidanjează din lipsă de bani, iar săracii-şi fac nevoile în spatele casei. O să trimită 322 de parlamentari să facă... numărătorile! - Matale m-ai curmat pe mine! I-o am auzit că Teoctixt a hotărât să se facă popă numa’ ăia dezvoltaţii, namilele. Ca enoriaşii să mărturisească de… frică! Râsu’ nu-i ca plânsu’! Notează, bre! - M-a-ntrebat popa: “Ai făcut ceva strâmb?” „Adicătelea?” „ Cu altă... femeie?” „Da’ matale?” „Io, da!” „Atuncea, de ce dracu’ mă-ntrebi?” Nevastă-mea a recunoscut, proasta! Şi scoate un oftat mare. - Adevăru’ e că omenirea e-ntr-un impas. Faci rău şi nu ţi se-întâmplă nimic! Eşti indiferent şi nu ţi se întâmplă ni-mic! Înseamnă că s-a lăsat mână liberă tuturor răilor. Se crede, probabil, că e suficient să avem reguli. Da’ legea să-nvârte ca şurubu’… Justiţiarii sînt tari ca… untu’ la soare, nu să mai reglează şi ei deloc! « Da’ mai băgaţi şi la cazanu’ cu zmoală, băi!? » - Poate greşesc cu... mila! - Am încredere-n ei, ca-ntr-un cui de tei! - Stăm toţi încremeniţi şi-aşteaptăm să se facă dreptate! Mai dă-mi un băţ de chibrit, că noaptea-i lungă… Îl folosesc şi ca scobitoare… Invinşilor, jungherul gândului vostru e gata să-şi arate tăişu’. Cel ce intri doar c-un băţ de chibrit în noaptea cea lungă, de unde n-a fugit întristarea şi nici suspinu’, Îngenuncheatule-tu, bucură-te! Cel ce-ai mers cu picioarele desculţe prin adâncu’ brazdei, cât să-nconjori pământu’, Înjugatule, bucur’-te şi tu! După închidere m-aşez la pândă - nu pot pleca liniştit după ce am lăsat în poartă un sălbatic şi o fată cu fustele lungi. Stătuseră în întunericu’ terasei şi se ciocniseră şoptit într-o limbă pe care n-o-nţelegeam. Observ cum e scos de pe dedesubt un jungher cu lamă foarte lungă şi cum este agitat pe deasupra capului. Dar femeia nu se fereşte, ci… râde! Ba chiar i-l smulge şi-l trece, jucăuş, dintr-o mână într-alta. A naibii, îi stă frumos cu jungheru’-n mână! Scânteieri palide desenează curbe şi alunecări dintr-o parte într-alta, curcubee monocrome pe arcul de boltă al braţelor înainte de-a se smeri învinse pe lângă trup. Deasupra noastră fulgere vijelioase ţâşnesc pe deasupra unui ţol negru, uriaş, ce înaintează dinspre jumătate de cer, să acopere. La un moment dat flăcăul dă să plece, iar fata rămâne nehotărâtă, pe muchie de cuţit. Apoi îl strigă, face chiar un pas, ca-ntr-un dans, şi-l văd întorcându-se pentru a o amăgi iar, şi iar, şi iar cu lama înfricoşătoare. Ea simte, probabil, după gravitatea rostirii, cât e moarte, fel de-a fi sau joacă. Şi învinge fiindcă nu este împinsă lama în moalele trupului. O va face ea după ce-l va fi obosit până la sfârşeală? Şi va lua, oare, cuţitul şi va merge, singură, înainte?! « Aici e iubire! » îmi zic. Îi mai privesc peste umăr, odată şi încă odată cum o iau încet înspre mlaştini, unde se vor ascunde şi se vor înmulţi. Ştiu, de acolo, de pe Corabia întunericului, vor năpusti într-o zi cu cuţitele în mâini. Mă-ndrept abătut spre jumatea porumbie a bucăţii de cer rămasă limpede - Lumina zilei dintâi? - pentru a mă ghemui şi scrie aceste rânduri. Să mă bucur şi io. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE