FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
locul întâlnirii nu poate fi schimbat
Text postat de Ecaterina Bargan
ne-am întors la renet pentru bjork
de data asta l-am luat și pe sandu macrinici cu noi
am venit pentru bjork dar tonomatul s-a defectat
erau numai trei scaune libere în barul acela scârbos
dar care a prins o semnificație pentru noi din clipa în care
tot aerul de acolo era umplut cu acea melodie
am comandat trei esspreso
am băut doar un gât apoi s-a întâmplat o răsturnare de situație
iar odată cu situația s-a răsturnat și paharul meu
macrinici a salvat o înghițitură de cafea pe care
a sorbit-o buzu după ce a cuvântat frumos:
"pentru bjork, pentru ca să fie auzită prin astfel de localuri jegoase"
- uite că ți-am întors picătura - ion mi-a zâmbit
s-a uitat la mine lung
iar apoi a încercat să facă o scamatorie cu bricheta mea
i-am văzut mâna arzând
- te bat dacă mai faci așa - chiar m-a speriat, îi ardea pielea - să nu îndrăznești să mai faci așa -
îi repetam fiind încă în stare de șoc
am ieșit triști
cu multe cărți ascuse sub haine
era frig
ion a citat din memorie un poem de-al lui scris
într-un moment de disperare:

poate că ar fi ieșit bine
poate că trebuia chiar să mă aplec asupra unei foi
și să scriu în loc s-o apuc pe la 3.a.m. pe un frig spre lacul
în care să mă arunc și să-l găsesc înghețat
să sar cu picioarele să lovesc pietre să sparg gheața și nimic
"nenorociții, mi-au tras-o și de data asta!"
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  elena, generoase aprecieri, iti multumesc din suflet si te ami astept.  
Postat de catre Ecaterina Bargan la data de 2010-03-21 18:50:55
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Biografia eului, biografia eurilor, biografia poemului. Acestea par a fi esența poemului. Sunt surprinse secvențe din aceste biografii ale devenirii cu falii existențiale, cu banalități necesare viețuirii, cu întâmplări mărunte și crâmpeie de conversații care, aparent, par divergente. Însă tot acest background reprezintă un fel de „platformă existențial㔠pentru un privilegiu, chiar dacă, de cele mai multe ori damant, acela de a fi „cu multe cărți ascunse sub haine” ori de a cita „ din memorie un poem de-al lui scris/ într-un moment de disperare”
Un poem al atenției acordate lucrurilor, situațiilor, împejurărilor. Poate subsecvente lecției rimbaldiene „écrire implique tout d'abord de se rendre attentif et présent à tout ce qui existe.”

O prezență valoroasă pe site-ul Europeea.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2010-03-14 18:07:19
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE