FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Atenție cîine rău
Text postat de . solitaire


piscina cu pereții vopsiți în bleo
cu apa atît de limpede de parcă nu ar fi
e totdeauna în fața casei spre stradă
acolo îți etalezi costumul de baie paharul de cocktail
și nepăsarea

însă orice dezamăgire are drept consecință
o mlaștină ținută la secret
în spatele casei printre meri
printre pînze de păianjen ciuruite de lumină
unde cazi și nu prea
te înneci și nu prea
te tăvălești cu imaginea celui ce te va salva și nu prea
prin nămolul lăsat să se îndrăgostească de piele
tot mai uscat tot mai crăpat
ca niște șerpi năpîrlindu-ți tristețea
cu respirația tăiată din care ciugulesc mirate păsări
cu mucii curgînd în voie fără să trebuiască să-i ștergi

nespălat plîns nemîncat ducînd un dor de mamă în privire
legănîndu-te în față și în spate
cu sentimentul că lumea și-a ucis sensul
cu acel scîncet de animal al nimănui
îți iubești victima din fundul curții

doar piscina cu pereții vopsiți în bleo
cu apa atît de limpede de parcă nu ar fi
e totdeauna cu fața la stradă
iar pe poartă scrie atenție cîine rău



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Și eu îți mulțumesc. Site-ul ăsta e atît de neserios încît trebuie tratat cu solemnitate. Doar asta-l mai scoate din sărite pe apropitar.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2010-03-12 22:14:46
         
 
  CTA, in sfarsit vad un punct de vedere mai serios!
Multumesc.
 
Postat de catre . solitaire la data de 2010-03-12 20:51:07
         
 
  Sublimarea se pare că dă roade. Tematica fiind, fără doar și poate, incitantă și inepuizabilă. Bine prinse cele două planuri sau fețe cu care sîntem răsfățați.

Cît privește victima, pe site-ul ăsta s-a cam exagerat cu iubirea.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2010-03-12 12:18:11
         
 
  Deh, Ioane, nu toti sunt de aceeasi parere. Te asteptasem eu `la colt` in alte imprejurari sa intervii dar se pare ca nu dai lectii/ sfaturi/solutii/variante decat celor sub 20 de ani. Oricum iti multumesc pentru marturisire.

Asa cum multumesc si lui Exi care prefera sa scrie pe poarta- musc, nu latru.
 
Postat de catre . solitaire la data de 2010-03-12 11:29:41
         
 
  gerunzii si supine la greu

catarsisul baltii unde ganganii fac... versus
piscina snoaba este intr-un paienjenis.

 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2010-03-10 03:17:46
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  .solitaire-ule,
deși mă enervează foarte tare pseudonimele, fapt pt care am evitat pînă acum să te comentez, ei bine, trebuie să fiu fair și să-ți spun că ești unul din cei mai buni autori de pe acest sait, dacă nu cel mai bun.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-03-09 22:55:10
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE