|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vesnic |
|
|
Text
postat de
Label Black |
|
|
Intalnirile cu Clara erau din ce in ce mai lungi si mai pasionante. Ne intalneam in aceeasi gara, in aceeasi zi a saptamanii, la aceeasi ora. Stateam impreuna cate 30 de ore intr-o camera de hotel – aceeasi si ea, pe care o asaltam cu dulcegariile noastre amoroase. Ne iubeam in toate microfilamentele camerei, cu ferestrele larg deschise, ascultand printre randuri, baladele soselelor, cantecul murmurator al orasului. Ne tolaneam pe patul albastru si ne priveam in ochi, razand parca de firavitatea clipelor, de naivitatea dintre doi oameni literalmente diferiti si interzisi unul pentru celalalt. Cateodata ma intreba: “ De ce nu razi?” si-si lasa capul pe spate zambind din toate puterile, ca o fecioara speriata de emotia primului sarut. Eu reflectam in liniste si-mi cladeam pasiuni cutremuratoare, ii studiam fiecare cuta a pielii, fiecare alunita si gropita de pe obraji – carora le dadeam nume, le desenam pe bucati mici de ziare gasite in noptiera pe care era asezat televizorul, in diferite culori si marimi si ma gandeam ca acele semne boeme trebuie privite dintr-un unghi in care umbrele turquoise bat lent si dulce. Apoi cautam imprejur locul secret, locul in care as fi putut sa-i spun, sa-i prezint ceea ce simt pentru ea. Insa niciodata nu ma puteam mobiliza complet. Imi era teama ca nu va intelege, ca nu va raspunde cu aceeasi intensitate, desi de multe ori imi spusese ca nu vrea sa plec niciodata, nicaieri. Eram niste copii, eu si ea.
Camera ramanea pustie in urma noastra. O priveam cu detasarea pe care o are o persoana care se va intoarce, dar de fiecare data cand coboram treptele hotelului ma intrebam daca am sa revin. Uneori mi se facea atat de dor incat lasam balta totul si ma pierdeam pe strazile orasului, mergand pe aceleasi urme pe care intalnirile cu Clara le insemnasera adanc in ciment. Priveam fereastra inchisa a hotelului si calculam cate secunde mai sunt pana cand voi privi trotuarul de dincolo de perdeaua alba ca un sacou al zapezii.
Clara era o femeie activa, stralucitoare, cu mult mai deosebita decat epavele cu care obisnuiam sa ma intalnesc pana atunci. Era o femeie construita estetic, in care toate partile trupului se imbibau perfect… ca un mecanism. Ratacita, in schimb, ca un Rolls Royce purpuriu pe sosele gri, intunecate.
Au trecut pe langa noi, anotimpuri intregi. Am privit impreuna prin fereastra camerei de hotel cum copacii inverzesc, cum asflatul dogoreste si cum norii se aduna si spala tot. Fura tot. Niciodata in tot acest timp nu am avut curajul sa ii spun. Chiar daca devenea sub ochii mei din ce in ce mai frumoasa si mai meticuloasa in ceea ce isi propunea sa faca. Clara voia sa schimbe lumea, sa dezvolte ceva fara de pret, sa fie cineva. Nu i-am marturisit, dar am simtit adanc, in spatele plamanilor… un gand, o realitate. Clara schimbase deja o lume. Pe-a mea. Era atat de limpede de citit acest lucru si m-am intrebat de sute de ori de ce nu intelege, de ce ar fi nevoie sa-i spun. De ce aveam nevoie de atatea cuvinte pentru un sentiment? Mie n-ar fi trebuit sa-mi spuna nimeni ca Clara e distrata, neatenta, caci observam aceste lucruri cu ochiul meu, pentru ca erau clare, indubitabile. Un singur lucru era sigur. Clara nu putea dezvolta aceleasi trairi… ea era o altfel de visatoare. Nu putea privi fenomenele din acelasi punct de vedere datorita faptului ca avea tot ce isi dorise. Pentru ea era totul atat de usor….
Ca si atunci cand a implinit 18 ani si m-a plimbat cu masina primita cadou de majorat, prin oras. Eu nici nu-mi permisesem sa visez ca voi urca vreodata intr-o astfel de masina, un Ford Focus alb, un alb ingeresc in care ochii iti ramaneau intepeniti ca doua sulite, darmite sa am una a mea, cu care sa ma pot pierde in neant.
Nu mai era nevoie acum sa ne intalnim in gara. Ma urcam direct din scara blocului sub privirile invidioase ale vecinilor, ale baietilor cu care copilarisem. Camera ni se deschidea larg, si ferestrele ei deschise imi aminteau si imi daruiau sentimente de demult, ramase aceleasi de-a lungul timpului. Era un loc secret, de care stiam numai doi, eu si cu Clara. Un loc al nostru, in care visele deveneau realitate. Acum nu mai radea… nu ma mai intreba de ce nu rad ci imi spunea despre colegii ei de facultate, despre Miguel si despre motocicleta lui. Imi povestea cum isi petrece clipele prin noile Mall-uri ridicate in cartierele vecine si despre cat de multe lucruri gasesti acolo. De la bijuterii, haine de firma… pana la salile de cinema, KFC si Casino-uri. Era secunda in care realizasem ca lucrurile devenisera bolnavicioase. De rahat. Dar chiar si atunci eram foarte sigur ca nimeni si nimic nu poate destrama legatura dintre noi. Erau sentimente arzatoare, chiar daca nu fusesera spuse niciodata. Erau atatea priviri care nu puteau fi sterse, atatea clipe care nu puteau fi aruncate pentru nimic in lume…
Apoi am sesizat ca intalnirile noastre devenisera din ce in ce mai rare. Clara crescuse. Era studenta. Schimase masina. Conducea acum un Jeep negru – metalizat, care se aseza pe strada cu o precizie si o acuratete remarcabile. In el nu m-am urcat niciodata… dar am privit cum diferite persoane coboara din el ca dintr-un accesoriu sublim al viitorului. Clara avea acelasi zambet, aceleasi gropite in obraji, aceeasi neatentie. Curand aveam sa nu ne mai intalnim niciodata si sa privesc singur din camera de hotel cum anotimpurile imi schimba trasaturile pielii, culoarea parului, dimensiunile ochilor si ale buzelor. Dar chiar si atunci am simtit ca legatura dintre mine si ea nu putea fi destramata de nimeni si nimic. Erau atatea cuvinte nespuse. Atatea zambete…
Nici cand am vazut-o sarutandu-se cu Miguel nu am simtit ca ceea ce era strans inchegat intre noi, poate fi destramat. Nici cand o vedeam jucandu-se cu fetita ei prin locurile special amenajate in parcuri, nu m-am indoit. Erau atatea lacrimi nescurse. Atat praf asezat peste ele, dar sufletul era acelasi, numai ca prea multa viata il despartea acum..
Nici cand a plecat din tara nu am simtit ca uniunea atat de profunda dintre noi poate ceda. Nici cand ochii nostri nu s-au mai intalnit. Erau atatea cuvinte nespuse. Atatea ganduri de clarificat. Atatea intrebari fara raspuns. Atatea lacrimi nescurse..
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|