FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Aztèque.
Text postat de Octavian Sergiu Ciurtin
Aztèque.

un vis pătrat
această ciorbă de frisoane
un orizont “azbestic” de coșmar
un pas mărunt, curmat
prin telemarc,
de-o tragedie veșnic vie peste munții lumii, până...
când,
vestul le mănâncă unduirea lină, prin saltul sec…
financiar.
suflând formol să nu le doară, în paradis, e totuși vie
o pajiște măreață din câmpie
cu flori aztece, flori de dus și de întors
spre… păpădie
(floarea celor care iubesc și taxează official),
amarul omului truditor, urcușul ufologic spre dotare,
o nălucă,
... în marginea de cosm,
și-a lui speluncă,
... un singur el, atinge-mbrățișarea…

dar noi?
(le roi
ne meurt pas!)
un roi?
...doamne, ai spațiu, ai timp, dar… când ai vreme?
să faci din noi, un nu te teme...
Boy!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  câtă muncă...în zadar,
pune omul... conștiincios.
are el, sau nu... habar?
când își spune... kriticos?

...t.


 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2010-01-27 16:53:57
         
 
  Cum să punem punctele de suspensie
de Umberto Eco
În “Cum să recunoaștem un film porno” spuneam că, pentru a deosebi un film pornografic de un film care pur și simplu înfățișează evenimente erotice, e suficient să stabilim dacă, spre a merge dintr-un loc în altul cu mașina, personajele au nevoie de mai mult timp decât dorește spectatorul și necesită evenimentul. Un criteriu științific similar poate servi ca să deosebim scriitorul profesionist de scriitorul de duminică (faimos putând deveni și acesta). E vorba de utilizarea punctelor de suspensie în mijlocul frazei.
Scriitorii utilizează punctele de suspensie doar la sfârșitul frazei ca indicație că discursul ar putea continua (“și despre această chestiune ar mai fi multe de spus dar...”), și în mijlocul frazei sau între fraze când se urmărește să se semnaleze caracterul fragmentar al textului („Acel braț al lacului Como... ajunge, aproape dintr-o dată, să se strâmteze”). Non-scriitorii utilizează punctele de suspensie pentru a-și face iertată o figură retorică pe care o socotesc prea hazardată: „Era furios ca... un taur”.
Scriitorul este cineva care a decis sa duca limbajul dincolo de granițele lui, drept care își asumă răspunderea unei metafore chiar îndrăznețe: „Minune-atare n-a văzut natura: la sori udat, să te zbicești în râuri”. Suntem cu toții de acord că în acest distih Artale exagerează, ca un baroc ce este, dar cel puțin nu-și ascunde mâna după ce dă cu piatra. Dimpotrivă, non-scriitorul ar scrie: „La sori... udat, să te zbicești... în râuri”, ca și cum ar spune „glumesc, firește”.
Scriitorul scrie pentru scriitori, non-scriitorul scrie pentru vecinul de pe palier sau pentru dirigintele poștei locale și se teme (deseori nemotivat) că aceștia nu i-ar înțelege sau că, oricum, nu i-ar ierta îndrăzneala. Utilizează punctele de suspensie ca pe un bilet de liberă trecere: vrea să facă revoluție, dar cu voie de la poliție. Cât de nefericite sunt punctele de suspensie o arată această modestă serie de variațiuni care sugerează ce s-ar fi ales de literatura noastră dacă scriitorii ar fi fost timizi.
„Sao ko kelle terre, per kelle fini que ki contene, trenta anni le possette... parti sancti Benedicti” [“Știu că acele pământuri, între hotarele aici descries, treizeci de ani le-a posedat… mânăstirea sfântului Benedict” –n.t.].
“Lăudat fii, Doamne al meu, pentru… sora lună și pentru stele.”
“Precum pădurii… filomela-n frunze”
“Dac-aș fi… foc, aș arde-ntreaga lume”
“Pe când e omu-n… miezul vieții lui”
“Preasfinte și preaiubite și… preadulce părinte întru Cristos dulce… Iisuse”
“Ca-n plete blonde de… aur pur și… perle, erau în ziua-aceea lung private”
“Și era fratele Cipolla mic de stat, cu părul roșcat și vesel la chip și cel mai destoinic… bandit din lume.”
Și așa mai departe până la “Anul… trăgea să moară, bland și-n tihn㔠și “Eram, în iarna aceea, pradă unor… furori abstracte.”
Să lăsăm figura acră pe care ar fi făcut-o acei Uriași. Să observăm însă că inserarea punctelor de suspensie, exprimând frica de îndrăzneala vorbirii figurate, poate fi utilizată și pentru a strecura bănuiala că figura retorică nu e decât o expresie ce pare pe de-a-ntregul literală. Să dăm un exemplu. Manifestul comuniștilor din 1848 începe, după cum e bine știut cu “O stafie bântuie prin Europa”, și trebuie să admiteți că e un incipit frumos. Dacă Marx și Engels ar fi scris cumva “O… stafie bântuie prin Europa”, ei ar fi pus pur și simplu la îndoială caracterul teribil și inexpugnabil al comunismului și revoluția rusă ar fi fost pesemne anticipată cu cincizeci de ani, poate chiar cu consimțământul țarului, și la ea ar fi luat parte și Mazzini.
Dar dacă ar fi scris “O stafie… bântuie prin Europa”? Păi atunci nu bântuie? Stă locului? Și unde stă? Sau poate că stafiile, ca stafii ce sunt, apar și dispar brusc, într-o clipită, și nu-și mai pierd timpul să bântuie? Lucrurile nu se isprăvesc însă aici. Ce-ar fi fost dacă ar fi scris “O stafie bântuie prin… Europa”? Ar fi vrut să spună că exagerează, că stafia bântuia cel mult pe la Trier, iar ceilalți mai puteau sta liniștiți? Sau ar fi făcut aluzie la faptul ca stafia comunismului devenise o obsesie pentru cele două Americi și, cine știe, chiar pentru Australia?
“A fi sau… a nu fi e întrebarea”, “A fi sau a nu fi e… întrebarea”, “A fi sau a nu… fi e întrebarea…”. Vedeți cât de mult ar fi trebuit să trudească critica shakespeariană asupra intențiilor ascunse ale Bardului.
“Italia e o republică întemeiată… pe muncă (eh!)”
“Italia e, să zicem, o… republică întemeiată pe muncă”
“Italia este o republică… întemeiată (???) pe muncă”
“…Italia (dacă o fi) ar fi o republică întemeiată pe muncă”
Italia este o republică întemeiată pe puncte de suspensie”

 
Postat de catre latunski criticul la data de 2010-01-27 15:57:48
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23889
Comentarii: 120201
Useri: 1420
 
 
  ADMINISTRARE