FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Betty Boop*)
Text postat de Veronica Pavel


Anul 2009 a fost anul în care l-am pierdut pe prietenul meu scriitor si profesor la Universitatea Indiana din Statele Unite, Matei Călinescu. A fost un om de o delicatețe rară, la care m-am gândit adesea, mai ales dupa lectura cărții „A citi, a reciti”, care subliniaza ideea importanței revenirii, periodic, la lecturi anterioare.

Părăsind 2009 și pășind în 2010, mi-am dat seama că anul acesta se vor împlini zece ani de când colaborez la „Observatorul”. Zece ani în care, lună de lună m-am dedicat cititorilor mărturisindu-le gânduri, pareri, idei. Nu întotdeauna mi-a fost ușor să găsesc subiecte simultan atrăgătoare, dar și de actualitate, pentru articole. Aș spune că scrierea unui articol, în cazul meu, nu s-a facut niciodat㠄la comandă”, cum se întâmplă, poate, la profesioniști, ci întotdeauna mi-a trebuit o anumită stare specială, hai să-i spunem, de „inspirație”. De aceea, predarea articolelor, în cazul meu, nu s-a facut niciodat㠄la dată fixa”...

Și, gândindu-mă la Matei Călinescu și la ideea lui de bucurie de „a reciti”, pe de o parte, iar pe de alta la importanta aniversare pe care o are colaborarea mea la „Observatorul”, m-am înapoiat la primul meu articol publicat în acest ziar în anul 2000 și am hotarât să-l ofer, spre „recitire”, cititorilor de atunci și, pentru o primă lectură, celor de acuma....

„Betty Boop”

“Când aveam doisprezece ani, mama mi-a făcut cadou de Craciun un abajur de carton pentru veilleuza de la pat. Era cusut de mână în jurul a doua cercuri metalice care îi dădeau forma. Pe cartonul bej era pictat corpuletul grăsuț și fața rotundă a unei dame necunoscute mie. La început nu mi-a placut și am întrebat-o pe mama cine era figura de pe desen. “Cum, nu știi? s-a mirat ea, e celebra Betty Boop, o eroina cunoscută a desenelor animate”. Ca sa fiu sinceră, culorile vii ale desenului îmi plăceau, dar nu eram atrasă de personaj, deși iubeam cu pasiune filmele de desene animate.

Am îndrăgit abajurul decorativ care filtra undele becului prin corpulețul bondoc al celei despre care mama spunea ca o chema Betty Boop, personaj ultracunoscut de toți în afară de mine. Am asociat figura ei cu lumina caldă a serilor de sărbători de iarnă care dadea cadourilor o culoare unică pe lume și care îmi aparținea numai mie.

Cu anii însă, abajurul a început să se deșire și m-am trezit că nu-l mai pot folosi tocmai când începusem să-l îndrăgesc! Am fost nevoită să renunț la el. Mi-am cumpărat o veilleuză nouă, diferită de prima și fără abajur de carton. Această nouă achizitie servea drept lampă de noptieră și de birou în același timp, cu un potrivit și practic model de floare metalica din care becul dădea lumină. Cu toate că nu mai foloseam veilleuza veche, o vreme nu am aruncat abajurul. Cum cartonul era șubred, am decupat-o pe Betty Boop, dar cu timpul și acest rest s-a rupt și așa m-am despărțit de personajul bondoc adus de mama în viața mea.

Când am venit în Canada, fiul meu avea aproape cinci ani și privea cu regularitate desenele animate la televizor. Caracterele erau altele decât cele pe care le văzusem eu cu ani în urmă, asa că nu prea le-am dat atenție. Din când în când îl acompaniam pe puști la cinema, gustând și noi, părinții, filmele lui Disney. La unul din aceste spectacole a fost prezentat în completare un film cu Betty Boop. Era pentru prima oara ca o vedeam si o auzeam în lumea si la locul ei. Nu m-a entuziasmat, dar m-a amuzat revederea vechiului prieten care îmi luminase în copilarie cartile si jocurile primite în dar de Crăciun sau de ziua mea. Mi-am menținut totuși părerea că prezența lui Betty Boop se potrivea mai bine pe abajurul meu decât în film.

Au mai trecut câțiva ani și, fiul crescând, desenele animate au fost abandonate. Viața și-a urmat apoi cursul ei, cu momente bune sau rele, cu evenimente triste sau vesele, cu zile de muncă sau de vacanță. Așa se face că pașii ne-au dus pe toți trei prin diverse țări, vizitând teritorii necunoscute și minunându-ne de frumusețea și diversitatea planetei. Într-una din aceste călătorii am zărit într-un magazin un mic magnet de pus pe frigider cu imaginea lui Betty Boop. Nu i-am dat prea multa atenție, dar m-a amuzat gândul că acest personaj există și azi. Mi l-am cumparat așa, într-o doară, fiind un obiect ale cărui dimensiuni nu incomodau bagajele. Când am venit acasa am examinat atent desenul. I-am recunoscut coafura, jartiera și rujul de buze, devenite familiare mie datorita abajurului din copilarie. Mi-am spus că magnetul poate servi ca suport pentru liste sau fotografii, așa că l-am lipit pe ușa frigiderului.

A trecut mai mult de un an de când imaginea lui Betty Boop zâmbește de pe albul frigiderului. Portretul ei a intrat deja în decorul obișnuit al casei, făcând parte din acele amanunte cărora nu le dăm atentie când sunt prezente, dar cărora le ducem dorul îndată ce ele dispar.

Astăzi însă am observat ceva cu totul special: portretul lui Betty Boop degaja un fel de luminiță, asemănătoare celei din copilărie. M-am oprit din ce făceam și am privit lung luminița aceea. Am vazut cărarea întregii mele vieți, bucățică cu bucățică, ghidată prin labirintul timpului de strălucirea obiectelor și ideilor semănate de părinți pentru a mă acompania în viață și am înțeles că Betty Boop îmi va lumina probabil calea și îndruma pașii multă vreme de aici încolo, de pe locul ei alb și modest. Iar eu o voi privi din când în când cu tandrețea unui vechi și credincios prieten”.

Acum, în 2010, imaginea lui Betty Boop este plasată în același loc, luminându-mi calea cu aceeași forța ca atunci când am scris articolul, în anul 2000.


*) Articol aparut în ziarul de limbă română din Toronto „Observatorul” din 14 ianuarie 2010.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Iulia,

Credeai ca aici, in Canada, e "zapada cu scartz" (ce frumos le spui!) si ger. Ei bine, nu am raspuns imediat, pentru ca nu vroiam sa te dezamagesc, dar avem o iarna blanda, cu temperaturi calde (in jur de minus 2, ceea ce pentru canadieni e vreme de mers la strand!) si fara zapada...Si acolo e invers....S-a intors pamantul pe dos!

Da, ziarul "Observatorul" implineste anul acesta 20 de ani de existentza si il scoatem cu mari sacrificii benevole, iar marea lauda i se cuvine directorului acestui ziar, craioveanul Dumitru Puiu Popescu, pasionat tipograf si om de cultura. Se pot citi articolele si pe varianta online...

O corectare la ce spuneai tu: vezi ca lumea "americana" e diferita de lumea "canadiana", e tot nord-America, dar canadienii se cred mai "elevati". Si chiar sunt, frigul le prieste!

Cu drag,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-01-26 14:41:48
         
 
  Recitind, observ ca Vero a fost in lumea americana inca de pe-atunci, de mica...

glumesc, ca sa mai treaca geru'

pentru tine, cuvinte de lauda activitatii la Observator, le meriti din plin
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2010-01-25 23:45:27
         
 
  Multzam, Tavi, am corectat. Din cauza semnelor diacritice pe care le-am codat si am incurcat codurile.

Multzam si de vot :)))

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-01-19 22:08:41
         
 
  in ochi,
sori
;))
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2010-01-19 21:59:52
         
 
  vot pentru un subiect-amintie atat de important, uneori in viata...
Vero ai cateva typo care mi-au sarit in oci la lecturare.

cu drag,
tavy

-2000 și am hotarât să-l ofer, spre „recitire”, cititorilor de atunci și, pentru o primș lectură, celor de acuma....
-Mi l-am cumparat aăa, într-o doară
-cumpărat o veilleuza nouă,
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2010-01-19 21:59:10
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23887
Comentarii: 120201
Useri: 1420
 
 
  ADMINISTRARE