|
|
|
|
|
|
|
|
|
Omul-oglindă |
|
|
Text
postat de
popescu marina |
|
|
Omul-oglindă își plimbă prin oraș trupul reflectând imagini, gânduri, sentimente, alte trupuri. Hăituit, urât, ocolit și temut, străbate străzi înguste, dosnice, înecate în întuneric.
Să-l alungăm din oraș! Să-l omorâm cu pietre! strigă mulțimea. O masă diformă ca o gelatină închegată în care omul-oglindă nu poate fi încorporat.
Cu pași singuratici, ușori ca de pisică, temându-se să nu facă vreun zgomot, să nu fie recunoscut și pedepsit, omul-oglindă bântuie orașul. Poartă cu sine blestemul pe care nu se știe cine, când și de ce l-a aruncat asupra sa. Toate defectele, toate păcatele și toată urâțenia celor pe care îi întâlnește în cale, se oglindesc în el. Omul-oglindă nu are identitate; el ia, pe rând, identitatea celor care-l privesc. Se spune că un om, întâlnindu-se pe sine pe stradă, nu ar fi capabil să se recunoască. Dar omul-oglindă ne demonstrează contrariul în el oricine se recunoaște, gol-goluț, din cap până în picioare și până-n suflet, așa cum este el. Nimănui nu-i place ceea ce vede și atunci se aruncă vina asupra omului-oglindă. Să-l alungăm! Sau să-l aruncăm într-o închisoare! Acolo să-i putrezească oasele! vociferează mulțimea.
Dar omul-oglindă își poartă cu demnitate blestemul, noaptea, pe străduțe ascunse sub beznă. Pe el câinii nu-l latră niciodată, așa că n-are de ce se teme.
Într-o seară, la marginea orașului, întâlni un om care se chinuia să-și vadă chipul în unda tremurată a râului. Palida lună nu-l ajuta însă prea mult. Simțind prezența cuiva în spatele său, frumosul tânăr se întoarse și-l văzu pe omul-oglindă.
-Adonis! Strigă cu uimire omul-oglindă.
Și Adonis îl urmă, pentru totdeauna.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator |
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|