FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Mugur
Text postat de Ana Sofian
Creionasem cu dinți de noapte
fiecare plecare din mine
crezând că propria existență
e un izvor
care ar curge mai apoi
prin albia unei întâmplări


lovisem c-un foc slobozit
felinare aninate


nu văzusem nici fumul
nici cenușa
poate doar o brumă
ce răsărea
în fiecare toamnă împănată cu așteptare


harfe de lumină vibrau
într-un început
pe care înserarea
stinsese ultimul mugur


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Bietul mugur!

Am vrut să-l ucid și văd că nu se poate; asta pentru că noaptea n-are dinți, dar ne "mănâncă";
fără nicio legătură cu ceea ce presupune ideea gastronomică; cu toată modestia spun că am utilizat împănată cu un alt sens prevăzut de DEX( ÎMPĂNÁ vb. v. împânzi, înțesa, umple.)
-promit să revin asupra construcțiilor genitivale, precum și a verbului a miji;

Oricum ar fi, construcția asta v-a determinat să vorbiți, lucru care pe mine mă mulțumește!

Ceea ce mă deranjează este când comentariile nu se realizează cu referire la text!

Și chiar dacă poezeaua a fost luată cu boldul de distinșii domni,consider un privilegiu de a face același lucru la rândul meu!
 
Postat de catre Ana Sofian la data de 2009-10-17 23:38:45
         
 
  Sau mai mult euforic;)
Dacă vrem să despicăm poezia, o putem face aproape la fel și la Stănescu și la Baudelaire și oriunde vrei. Nu spun că nu este corect ce-ai semnalat mai jos, Radu, însă vom delimita de-acum încolo constructorii și poeții. Dacă vrei putem discuta privat despre asta. Niciodată nu întrețin o polemică pe site, decât în anumite limite.
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-10-17 19:04:43
         
 
  vocabularul e o parte a ceea ce numim stil, iar stilul tau e pestrit.
nu poti alatura de ex "existenta" de "slobozit", "creionasem" de "impanata", etc
ca veni vorba, "impanata de asteptare" imi suna caraghios, aproape culinar.
"dintii noptii" e o metafora ratata, pentru ca noaptea e un element static, pasiv. in plus, "dintii noptii" e o constructie genitivala.
"lovisem c-un foc slobozit" e o exprimare improprie, pt ca "un foc" dupa "lovisem" evoca in mod aproape reflex "un foc de arma" si atunci sensul ar fi "am slobozit un foc in felinarele stelelor", "lovisem" pierzandu-si rostul.
"felinarele stelelor" e o metafora la genitiv, de care se poetii se leapada aproape in unanimitate
in plus, e o exprimare diluata, pt. ca "felinar" nu adauga nimic inedit atributului stelar, lumina mica si palpaitoare.
anagramele "umbra-bruma" si "amurg-mugur" par intentionate, si dau o nota de ludic intr-un context ce se doreste grav, solemn.
"timid" dupa "rasarea" e complet inutil. toate rasariturile sunt "timide", adica lente, ezitante. restul aparitiilor sunt explozii.
de altfel, "mijeau" e un alt mod de a spune "rasareau".
in plus, "mijeau" sugereaza nasterea, inceputul. "mijeau intr-un inceput" devine astfel pleonastic.
in concluzie, textul nu e salvat, asa cum afirma, probabil usor euforic, Cristi.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-10-17 08:27:56
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Ai ținut cont de sfaturi și ai salvat textul.
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-10-17 02:31:06
         
 
  Lipsit sau nu de sugestie, există!

mulțumesc, domnule Agheorghesei!
 
Postat de catre Ana Sofian la data de 2009-10-17 00:19:10
         
 
  brumăm umbră, fum la feometria iubirii - brumă, umbră, fum la geometria iubirii  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-10-16 22:30:02
         
 
  * "Creionasem cu dinții de cărbune ai nopții" - aglomerat, prețios, abundență de tropi. Și creionai, și dinți ai nopții, și de cărbuni...
În ceea ce privește sugestia culorii, mă gândesc dacă dinții nopții pot fi și altfel decât negri, de unde trag concluzia că acel "cărbune" e redundant.

* "izvor de iubire" ...

*în unghiul uitării
doar o bisectoare
împarte iubirile la doi" - 1. tautologie. Bisectoarea împarte în două. 2. Saltul de la brumăm umbră, fum la feometria iubirii e cel puțin praa brusc. Ceea ce mă face să spun că unitatea stilistică suferă îngrozitor.

* "căutând răsăritul
îmi vei pleca în fiecare apus" - desuet, impact antitetic eșuat

*"căutând răsăritul
îmi vei muri în fiecare amurg" - ca mai sus + patetism

*albia întâmplăii/ unghiul uitării/ cărbuni ai nopții - metafore în genitiv. De evitat, pe viitor.

*titlul (mugur de răsărit), privit separat, poate fi atacat sub aspect tautologic.

...Privit în ansamblu, un text fără originalitate/personalitate/, lipsit de sugestie și mișcare, fără o miză în afara autorului.







 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-10-16 22:27:58
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE