FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Bunica
Text postat de Valeriu Cercel
Noi, care barza ne-a adus
În ciocul ei atât de mici,
Am fost extaz, am fost un vis
În primul rând pentru bunici,

C-am fost fetiță ori băiat,
Depinde cum am stat suciți,
Când ne-am ivit n-a mai contat,
Ei au fost cei mai fericiți,

Și-ntâiași dat’ ce a vestit
Bunica tuturor în sat
Că pe bunic nu l-a găsit
Pe unde oare s-a-mbătat (?!)

Dar după aia, când mergea
De mână cu-a’ lui nepoțel
Prin sat ce mare se dădea
Că semăna leit cu el!

Cu ea, la gălăgie doar,
Știind bunicu’ ce pățea
De-atâtea zile-n calendar
Și muzica ce-o auzea :

Ba să se lase de pahar,
Că simt și-acum fiorii reci (!)
Sau cel puțin la masă doar
Că nu mai e de patruzeci,

Ori, să se lase de fumat,
Amenințându-l că în veci
Nu va dormi cu ea în pat,
Că nu mai este de cin’zeci,

Să lase cărțile de joc,
Să nu mai meargă la vreun meci,
Nici pomeneală samba, rock…
Că îi ajunge la șaizeci,

Și-apoi bunicul, cu mult dor,
Gândind ca filozofii greci,
Ofta privind al ei picior :
De-aș mai avea eu șaptezeci!

Noi, care barza ne-a adus,
În ciocul ei atât de mici,
Prin viață trecem ca prin vis,
Copii, nepoți și-apoi bunici,

Însă…mă ierte Dumnezeu,
Bunica, cât ar fi de rea,
Și nu vă spun prin ce trec eu...
Nimic n-ar fi fără de ea !

Valeriu Cercel
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  OK. Bine, Adriana! Nimic din ceea ce ti-as spune nu te poate face sa intelegi altceva decat vrei sa intelegi! Ma bucur acum ca ai lamurit prin acest comentariu toate nelamuririle mele!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-14 13:01:50
         
 
  Label Black. Intr-o zi am stat o ora sau doua sa iti rescriu un text. Si ai fost destul de multumit de cum a iesit. Asta inseamna ca ma preocupa literatura! Si ca ma aliez cu oricine cand consider ca are un punct de vedere corect. Atunci m-am aliat cu tine impotriva opiniilor lui Liviu. ASA E?
Cat despre Mihail Buricea, il citesc la fel ca pe fiecare autor. Uneori ii iese. Mai ales cand reposteaza texte pe care le corecteaza dupa indicatiile lui Liviu pe care apoi il jigneste. Totusi, un CV e o hartie fara nicio valoare literara. Nu e de ajuns ca sa ma impresioneze. Dar sa stii ca parerea mea despre autor, Fiind el si Mihail Buricea se poate imbunatati. N-am idei fixe.
Daca tu nu mai scrii o vreme nu inseamna ca ce ai scris pana atunci devine brusc fara valoare. Asa e? Si tu ai facut pauze. Si?
insusi nu are".
Alianta voastra nu face decat sa-mi dea dreptate. E un principiu de drept care spune "Nimeni nu poate da altuia ceea ce el insusi nu are''. Per a contrario, daca alianta noastra iti da dreptate, insemna ca are de unde.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-09-14 12:49:52
         
 
  Cine se ocupa intr-adevar cu literatura, Adriana, tu? Ceva ma impiedica sa cred ca ai cautat in subsolul lui Liviu doar pentru ca iti place literatura! Spune-mi, ai cautat si scrierile lui Mihail Buricea, de exemplu!?
Sa fim seriosi, sunt cateva luni bune de cand Liviu n-a postat mai nimic! Iar alianta voastra nu face decat sa-mi dea dreptate!
 
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-14 12:34:19
         
 
  Label Black, logica ta este una sanatoasa: nu am citit, deci nu exista.

Vei trai fericit foarte multi ani. Tu nu ai indoieli. Nici curiozitati. Ceea ce e in avantajul tau.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-09-14 11:29:22
         
 
  Razvan, nu e vina nimanui ca tu nu citesti un autor de la cap la coada. Si daca nu-l citesti, cum poti sa faci afirmatii despre valoarea textelor lui? Lasa, nu iti mai bate capsorul. au facut-o altii care se ocupa intr-adevar cu literatura. Watch this!

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/POEZIE/Suflet%20liniar%20de%20Liviu%20Bordas.htm
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-09-14 11:10:09
         
 
  Iar despre haita, putin imi pasa! Eu, cel putin, n-am citit un text de-al lui Liviu! Cateva epigrame, unele reusite - altele - nu, care laolalta nu dureaza mai mult de 5 minute! E normal ca un om care n-are cu nimic de-a face cu literatura sa aiba o opinie demna de luat in seama? Va las sa decideti!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-14 10:14:24
         
 
  Eu iti zic, MARE SCRIITOR DIN COCENI - cu tine vorbesc - abtine-te in a mai da lectii de ortografie! Ai postat niste comentarii varza in acea noapte dupa care ti-ai sters textul! TI-AI STERS TEXTUL!!! Iti dai seama si tu, Valeriu, cata perfiditate exista in aceasta minte! Iar fatada asta cu nivelul informational este jalnica! La un nivel informational minim trebuie sa stii sa faci diferenta dintre poezie si proza, iar tu un poezie - MARE MAESTRU DIN COCECI, esti praf! NUL!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-14 10:09:53
         
 
  Gheorghe draga,
Esti tare necajit. Asa este cum zici tu. Linisteste-te. Cauta sa ignori si comentariile si poezica mea. Calmeaza-te.
Asa este si cu gramatica si cu metrica. Te inteleg.
La voi este unu' si ceva noaptea. cauta sa dormi caci miine-i o alta dimineata, o alta zi.
Sa ai o noapte buna !
Drag,
valeriu
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-14 01:22:07
         
 
  Pentru exactitate:comentariile mele s-au făcut la text
Comentariile unui cititor și ale dumitale s-au făcut la persoana mea!
Asta, așa ca să fie toată lumea lămurită
Nu e vorba de "și cum zici tu" e vorba de gramatica limbii române.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-14 00:59:41
         
 
  Dragii mei,
asa ma vrut eu sa scriu. Este pacat ca aceasta poeziaca a produs atat de multa neliniste printre cativa membrii ai acestui site si comentariile au ajuns sa se faca la autor si la cititori. Pentru linistea voastra, asa cum am facut si eu de multa vreme, cred ca ar fi mai bine sa nu mai cititi ce scriu eu. Nu ati ajunge nici la suparare, nici la ofense, nici la timp pierdut.
Sa fiti iubiti,
Valeriu.

P,S.

Gheorghe,
pentru metrica mergea si cum zici tu, si in multe alte feluri, ca intreaga poezie, se putea scrie si altfel, intr-o infinitate de variante. Poate data viitoare.
La fel,
Valeriu
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-14 00:33:07
         
 
  sau pentru metrică: NOI, CÎND BARZA NE-A ADUS  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-13 23:40:28
         
 
  PPS:
Nu cred că are vreo importanță pentru tine, dar oricît s-ar fi schimbat regulile ortografice ale limbii române și acum 30 de ani corect era:
Noi, PE care barza ne-a adus
nu așa cum ai scris
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-13 23:35:50
         
 
  Valeriu,
Comentariile șterse le-a salvat eu, pentru colecția mea neecoliterară. Pentru imparțialitate trebuia șters și acesta:
"Auzi Gheorghe,
Sa nu crezi ca toti romanii sunt la fel de nesimtiti si la fel de prost crescuti si mai ales , insistenti in cate-o chestie fara sens.
Eu pot sa-ti spun, si sunt convins ca nimanui de pe Europeea nu-i pasa daca tie ti-a placut sau nu aceasta poezea. Ar fi totusi interesant de stiut, cam ce-ai dori sa se faca cu cei care posteaza poezii pe Europeea ce nu sunt pe gustul tau (?!)"

Editorul l-a păstrat doar ca o mostră, pentru a te face să înțelegi cît de intolerant ești la critică
Ești chiar convins de cele afirmate mai sus? Pentru că eu sunt foarte convins că printre copiii acelor români, excluși de aluziile tale sunt destui care ar fi capabili să scrie o poezie mult mai reușită decît aceasta de sus; dacă dorești pot să-ți exemplific
Nu contează dacă mie mi-a plăcut sau nu poezia, contează faptul că aceasta e realitatea: ai scris ceva neizbutit și trebuie să-ți asumi consecințele gestului tău, nu să cauți scuze sau mai rău, să adresezi injurii celui care te critică!
Cam asta vreau eu să se întîmple pe europeea, oamenii care scriu să-și asume eșecurile, să devină perfectibili, nu să cadă în autoadmirație și să treacă obtuzi de la text la calomnie.
Recitește tot ce am scris aici și poate vei înțelege, dincolo de ceea ce ne separă (nivel informațional, lecturi, opinii)diferența între critică și bălăcăreală, între ironie și calomnie.
Da, pentru că asta ați făcut tu și "frățiorul"label astăzi aici, în timp ce eu mă refeream strict la text, voi selectați epitete adresate persoanei, nu comentariilor mele
PS Se pare că sunt măcar 2 persoane cărora le pasă că am avut tupeul să nu-mi placă poezia ta "Bunica" ! Să înțeleg că ele fac parte din haită?
Dacă e așa mă bucur că "lupii" europeei nu au dispărut și mențin echilibrul ecologic al sitului,domolind entuziasmul căprioarelor veleitare și a iepurașilor talentați la înjurături!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-13 23:30:54
         
 
  prima - prisma  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-09-13 23:20:04
         
 
  Cred că dacă aș posta un text scris pentru mama, as fi desființat. Părerea mea este că autorul unui text, cu atât mai mult când este unul care s-a consacrat, trebui să beneficieze de factorul de intenție. Cred că simplitatea acestui text este intenționată. Așadar, din prima publicului-țintă, singurele chestii care i se pot imputa sunt alternarea "poantelor" vis a vis de nostalgie și cele de versificație și punctuație, care nu se justifică.  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-09-13 23:19:14
         
 
  Cred ca toata aceasta parodie de comentarii la nesfarsit si fara vreun sens , unele sterse, atele nimanui, ar fi fost mai bine daca s-ar fi tinut pe forum. Multam pentru aceasta duminica !  
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-13 22:07:49
         
 
  Razvan, tocmai am explicat ceva despre parerile care pot coincide. Daca esti inteligent, vezi si singur ca nu intotdeauna se intampla. Si chiar daca s-ar intampla, te-am mai intrebat: e interzis prin regulament, e rau sau ce? Ca nu pot intelege de ce n-am voie sa comentez unde comenteaza Liviu? Deocamdata vad ca s-a intamplat sa comentez si unde comentezi tu azi. Sau tu unde intervin eu. Numai ca eu o fac cu calm, iar tu cu semne de exclamare. :)  
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-09-13 21:47:42
         
 
  Ion cel de două ori, mulțumesc pentru intervenție. Sper că tu ai fost :)

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-09-13 21:47:15
         
 
  Cel putin, nu curand :)  
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-09-13 21:25:33
         
 
  Valeriu, numai animalele sar in haita. Din cate stiu eu niciun animal nu s-a inscris pe Europeea. Nici bisericute n-am vazut, ci doar opinii care coincid.
" Stele se dau reciproc". E o afirmatie pe care o poti proba?
Iata, mai devreme ti-am instelat o epigrama excelenta. N-am facut-o sa-mi dai stea. Nici nu ai putea pentru ca eu semnez rar stelele si pentru ca scriu si mai rar.Probabil pentru ca sunt fericita mai des.
N-am intervenit ca sa tin partea cuiva, ci doar pentru ca punctul tau de vedere nu mi se pare corect. Consider ca atitudinea asta, intoleranta la critica defavorizeaza cu siguranta autorul care o practica. Sincer, cum crezi ca ar fi taxata Vasilica de critica adevarata? Sau sa te intreb altfel. Cum sunt taxati autorii care nu scriu ca noi, la nivel de amator, pana la urma, cum bine zicea Andrei Florian, de critica adevarata? Crezi ca ar menaja-o ca sa nu-i distruga entuziasmul? Sa fim seriosi. Nu sunt victime, ci au sansa- datorita unor opinii ca ale lui RS GR, LB, EC, IBG, AAA. CV si mai sunt cativa - sa iasa din atelier cu un poem mai bun decat cel cu care au intrat. Ce e rau in asta? Sper ca nu imi doresti acum si mie sa fiu o bunica fericita.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-09-13 21:24:00
         
 
  Liviu draga,
Si tu, si Gheorghe rechesa, si eu, am spus acelasi lucru, anume ca aceasta poezica este slaba. Asa am scris-o eu, cun am mai scris si altele naive sau copilaresti. Si totusi unora le-a placut, chiar a obtinut si trei voturi, deci gusturile sunt diferite.
A fost balacareala, darmi se pare ca Gheorghe, daca citesti comentariile, a facut-o.
Sa fii un bunic tare iubit,
Valeriu
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-13 20:06:22
         
 
  Vorbe de claca, domnilor.

Poezia e, oricum ai lua-o, slabuta. Si sunt generos.

Rechesan are dreptate, chiar daca va convine sau nu. Si-a spus parerea despre text, iar domniile voastre il faceti nesimtit. Pot sa stiu de ce?

Nimeni nu cenzureaza textele postate. Dar oricine are dreptul de a-si exprima opinia despre calitatea productiilor. De unde atata suparare?

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-09-13 18:57:05
         
 
  O poezie frumoasă. Mă bucură mult asemenea versuri.
Bunica mea era grecoaică. Mă alinta în fiecare seară cu povești sau baclavale. Bună, frumoasă și delicată. Cealaltă buni îmi cânta romanțe, ne gătea plăcinte și jeleu. Când se întâlneau erau hazlii tare: vorbeau într-una, își ghiceau în cafea, după care discutau în contradictoriu, făceau schimb de rețete, apoi râdeau și se pupăceau la plecare. Unul dintre bunici le dojenea de fiecare dată cu: „ce-aveți, dragă?!” I-am iubit enorm. Știu că mă veghează de undeva, de sus…

O poezie frumoasă.
De ce trebuie s-o învelim cu ceartă?
Sau de ce trebuie să fie frumoasă sau genială
Numai dacă scriem o poezie abstractă, mai rece sau mai caldă? :)

Roxana



 
Postat de catre Dan Marcu la data de 2009-09-13 18:28:20
         
 
  Nu ma mai mira nimic! Face-se bors!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-13 18:01:20
         
 
  Nu te mira frate Black Label.
Nu are importanta cine a sters comentariile tale ci faptul ca sa intampla asa ceva. Referitor la ce spusesi mai jos, cred ca ar fi bine sa fac urmatoarea precizare, anume ca, multi entuziasti in ale scrisului, dupa un an sau doi deja se cred scriitori si critici, si nu numai atat, o poezie daca nu le plac, ei o considera rea, asociind autorul caruia ii aduc insulte si vorbe de ocara. Fiecare scrie cum vrea el, cum poate, cum simte, dar daca nu este pe placul unuia dintre acesti colegi, automat este calcat in picioare. Mai ales cand se fac si bisericute, unde stelele de dau reciproc si mai ales cant sar in haita cautand sa distruga entuziasmul unei Vasilici, Elene, s.a.m.d. Ce este mai dureros este faptul ca toti ceilalti privesc cu ignoranta aceste chestii si chiar iau parte la asa ceva. Editorii ar trebui sa tempereze aceste spirite, dar asa cum democratia lucreaza pe acolo, toti sunt lasati de capul lor sa-si arunce izmenele in sus.
Si unde mai pui ca asta se intampla pe un sit literar si nu im piata sau la birt.
Sa fiti iubiti cu totii,
Valeriu
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-13 17:00:10
         
 
  Dar oare cine o fi cel care mi-a sters atatea comentarii, iar pe ale MARELUI SCRIITOR DIN COCENI le-a pus la pastrare???  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-13 16:44:54
         
 
  Valeriu, am incercat si eu la randul meu sa-i deschid ochii MARELUI SCRIITOR DIN COCENI, dar de fiecare data m-am trezit cu o riposta fara sens din partea dumnealui, adresandu-mi - si pe aceasta cale observ ca nu numai mie - niste cuvinte absolut abominabile! Abjecte! Il las in pace de acum, pentru ca sunt convins ca in spatele acestei cortine, aparent - literare, se ascunde un biet suflet stingher cu o nevoie debordanta de companie! Fii sigur ca nimanui nu ii pasa daca aceasta poezia i-a placut lui Rechesan? In fond, cine e acest Rechesan? Spaima europeii? Nu! E doar un ins invidios si ranchiunos!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-13 16:25:57
         
 
  Auzi Gheorghe,
Sa nu crezi ca toti romanii sunt la fel de nesimtiti si la fel de prost crescuti si mai ales , insistenti in cate-o chestie fara sens.
Eu pot sa-ti spun, si sunt convins ca nimanui de pe Europeea nu-i pasa daca tie ti-a placut sau nu aceasta poezea. Ar fi totusi interesant de stiut, cam ce-ai dori sa se faca cu cei care posteaza poezii pe Europeea ce nu sunt pe gustul tau (?!)
Dar sa ne oprim aici.
Sa aveti o duminica placuta,
Valeriu

 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-13 15:15:07
         
 
  Hai să fim serioși maestre!
Cui de pe europeea îi pasă că-n țara arțarului e ziua bunicilor și chiar dacă i-ar păsa nu văd de ce se mimează încîntarea cînd evenimentul e celebrat cu versuri neizbutite.
Cînd intoleranța la părerea mea e combătută cu scuipături și aplauze ce mimează încîntarea, cînd autorul se ascunde după vișin pretinzînd că nu pricepe ce am spus, cînd bunica e un pretext ca să te laude vecinii de site, orice argument e de prisos...la fel ca și scuzele ipocrite
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-13 10:17:05
         
 
  Vali, imi cer pentru a treia oara scuze!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-13 09:48:27
         
 
  Dragii mei,
Astazi se sarbatoreste in Canada "ziua bunicilar" si am scris aceasta poezica intr-un limbaj simplu, copilaresc, asa cum am mai scris si alte poezii. I-am indrumat mereu pe romanii de aici, doritori de a citi poezie romaneasca, sa intre pe situl Europeea unde vor gasi poezii in graiul nostru romanesc.Este pacat ca de ziua bunicilor, cei care vor intra pe Europeea sa citeasca poezica mea sa gaseasca asemenea comentarii. Impresia generala este ca cei care scriu au si clasa. Pacat.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-13 03:00:36
         
 
  Ești o femeie label, e clar! Mania asta de a avea ultimul cuvînt, proprie țațelor te-a deconspirat.
Mă plictisești,așa că evident ți-l las...oricum succesul tău literar și finețea scrierii te recomandă ca un acerb scriitor de comentarii oftopyc
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-13 01:26:48
         
 
  "Poliglotule" corect e mon cheri, sau ți-ai operat o schimbare de sex? După poza din profil aș zice că da!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-13 01:13:21
         
 
  Du-te la nani lăbeluță: biberonul stărilor tale copilăroase te așteaptă, ora ta de culcare a trecut de mult...allez faire dodo petit crapule!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-13 01:02:04
         
 
  Labi,
Scuză-ți insolența proprie, eu am comentat poezica maestrului Cercel, nu discutam cu tine, care ești mereu pe lîngă subiect
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-13 00:23:32
         
 
  Amuzanta poezia ta si in acelasi timp, impartaseste stari copilaroase. Mi-era dor de ele! Pe maestru Gheorghe il scuzi! Mi-e rusine mie de rusinea lui! Vot!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-12 23:24:50
         
 
  Vasilica draga,
Multam de urari si de ganduri bune !
Sa fii o bunicuta buna si sa nu-l cicalesti pe bunicul !
Drag,
valeriu
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-12 21:39:26
         
 
  Gheorghe draga,
vezi cat de diferiti suntem ? Eu cel putin realize un lucru, anume ca tu , citind poezica mea, cat de cat ai inteles ceva, numai ca eu cand citesc ce scrii, nu pricep o iota.
Multam de urare,
Valeriu
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-12 21:11:43
         
 
  Maestre,
Poate ai scris pentru delectarea nepoțeilor și-atunci dl Corbu ar trebui să înființeze atelierul europeic al piticilor. Eu nu sunt nici critic nici scriitor, iar de înțeles înafară de sintagme simpliste și versuri stîngace nu-i nimic de înțeles aici!
Sănătate și spor la versificare
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-12 20:57:48
         
 
  Valeriu, te citesc de fiecare data cu placere dar nu las semne, asta din graba, tot timpul sunt pe fuga, mai ales acum, de cand sunt bunicuta!
Eu iti cunosc umorul, ma faci de fiecare data sa zambesc cand te citesc. Nu-ti face probleme, fiecare este liber sa te citeasca sau nu, sa-i placa cum scrii sau nu. Simplu, cum este textul tau este clar si are o idee; mai rau pentru cei care scriu texte "imbogatite" cu multe metafore si textul lor nu are nicio idee. Sa fii sanatos bunicule, sa-ti traiasca nepotelul si ai grija sa nu te imbeti si sa uiti pe unde umbli!:)):))
 
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2009-09-12 20:45:27
         
 
  Veronica draga,
La cenaclul viitor voi veni precis si-ti voi aduce cartile, numai ca te rog sa ma anunti cand este si unde.

Vasile draga, ce crezi tu despre acest text este adevarat. Fiecare dintre noi scrie diferit unul de altul caci de ne-am copia si am scrie toti la fel, ar fi prea multa monotonie. Pentru mine insa, indiferent ce si cum as scrie, gandindu-ne la cei care pleaca din tara pentru un an sau doi si la intoarcere nu mai stiu vorbi romaneste, este o performanta, avand 30 de ani printre straini, timp in care si limba si gramatica romaneasca s-au schimbat si-n plus, cat am fost in scoala, am avut numai note mici la limba romana.
Bucuros ca te-m zarit pe pagina mea.
Drag,
valeriu
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-12 19:34:13
         
 
  epigrama te prinde cel mai bine, în acest poem încerci să prinză prea multe într-un tot unitar, ori abordezi textul ironic, acid, ori nostalgic, dulce.
o simplă părere.
 
Postat de catre vasile iftime la data de 2009-09-12 19:21:20
         
 
  Val,

Cum maine e ziua bunicilor si cum si tu esti bunicutz, primeste felicitarile mele!

Da, in cuvinte simple ai redat un frumos sentiment si nu pot decat sa astep cu nerabdare sa ajung si eu bunica, zice-se ca-i grozav.

Imi place mult tot ce scrii, da' pentru promisiunea netzinuta tot nu te iert. Ma duci cu zagarelu' (cenaclu si alte barbi), daca nu ne intalnim special sau daca nu o pui, poate, pe posta, cartea ta n-o sa ajunga niciodata la mine...

Vot si viatza lunga tie si celor dragi,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-09-12 18:58:01
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Poezica asta a fost scrisa pentru cei adusi de barza, in cuvinte simple, pe intelesul lor si nu pentru bunica ta sau alte bunici, ci pentru o cu totul alta bunica, sau bunic, insa fiind atat de simplu scrisa, cei care au pretentia ca sunt scriitori sau chiar critici literari nu au inteles mai nimic. Finalul ei spune tot, si este la fel de simplu de inteles de orice om de rand,
chiar si de bunica ta, fie iertata.
Sa fii iubit si sa ai parte, langa tine, de o bunica intelegatoare.
Valeriu
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-12 18:10:12
         
 
  Asa este Gheorghe.  
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-12 16:01:51
         
 
  Domnule Valeriu Cercel,
Tot respectul pentru acuitatea observațiilor dumneavoastră, pentru replicile acide ale epigramelor, dar această poezea parcă e scrisă de un școlar silitor și iubitor de rime din cursul primar!Nu vreau să polemizez inutil și să intru în controverse tăioase, dar ironia e subțirică, rima pitică și ansamblul tot, cu mesajul ei moralizator și nostalgic strecurat nedibaci, scîrțîie din toate vocabulele
Avem , sau am avut cu toții bunici, dar a mea, fie iertată acolo unde se află, cred că făcea o criză de nervi dacă citea așa ceva!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-12 10:01:14
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE