FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Țeapa de sâmbătă noaptea
Text postat de Adrian A. Agheorghesei
...Poate că ar fi trebuit să mai treacă ore bune pănă să conștientizeze țeapa pe care o luaseră. Patru perechi de ochi lustruiau pereții, fără ca să se intersecteze între ele. Nici una dintre aceste perechi de ochi holbați și amețiți de alcool nu era dispusă să-si citească în celelalte propria rușine și teamă. Era singurul lucru care încă le mai ținea în lumină.
După discuții purtate în surdină, apoi reluate mai tare și condimentate cu tuse de apropo, după mai multe ocoluri încununate cu amabilul „pot să vă mai aduc ceva?”, ospătarul, dezlegat probabil de patron, se apropie de masa celor patru. Își drese vocea teatral.
- Ne pare rău, dar localul ar fi trebuit să se închidă acum o oră jumătate. Observând că nu mai aveți nimic de consumat și nici altceva nu mai comandați, permiteți-ne să vă rugăm să achitați nota și...
- Mai spune-mi o dată cât e, ceru o voce pe un ton asemănător unui condamnat care urmează să fie executat, și își spune gândurile finale.
- O aveți în față. opt mii două sute și...
- În lei vechi, pinguinule!
- Optzeci și două de milioane, trei sute și...
La fel de bine putea să le crape capu’ cu un bolovan. Tot aia era. Toate buzunarele celor patru nu valorau mai mult decât o convorbire telefonică locală.

... Era trecut de miezul nopții când un Audi Q5, gri metalizat, își făcea loc cu tupeu printre celelalte mașini. Pe podul de peste Bahlui, făcu la stânga, rulă încă o sută de metri și opri în față la Iulius Mall. În mașin㠖 patru inși puși la costume de bun gust.
Eleganța, sobrietatea și extravaganța stăteau într-un echilibru perfect. Cel care conduse aruncă pe geam țigara pe jumătate arsă și scuipă guma de mestecat.
- Să-ți văd Tudoru’, zmeule, se adresă celui din spatele său, privindu-l amenințător prin oglinda retrovizoare. Copoul ce „gizăz cruaist” avea? A mers bine data trecută; pițipoancele și-au lungit „pronto” botinela, au îngenuncheat... Acu’ ți s-a sculat pe Tudor Vladimirescu. Ce gizăz cruaist o mai fo’ și-ăsta? Revoluționar?
- Taci, măi fraiere! Și-aici sunt studente care o pupă dacă tragi după tine o bară de parizer. Și Tudor a luptat cot la cot cu Ștefan, la Rovine, incultule...
- Bei, ‚telectualule, lasă nițel gargara asta transpirată, că tot profesionala ai terminat-o! Cum le agăți, zmeule? Că doar nu vrei să-mi permit io să mă duc la ele. Uită-te-n ce stau... În Copou, era altceva.
- Cât am să vă mai învăț, nu știu, se repezi tipul din stânga șoferului. Trage-o dracu’ după Cornelius.
- S-o trag pe...
- Mașina, recalcitrantule! Și nu uitați: fără prea multă beteală! Trei vorbe, le-am încărcat într-un taxi, tragem la hotel... Fără s-o dăm în mușchi, fără să fâlfâim prea mult portofelu’. Curat și țiplă, cum ne stă nouă bine. Le facem lejer, mânca-v-aș prestanța!

...De după colțul restaurantului Cornelius, ieșiră patru fete îmbrăcate ca pentru platourile de film XXX. Se țineau de după gât și râdeau zgomotos.
- Tu, sâmbăta trecută a fost nasol rău. Toată noaptea cu maimuțoii ăia trei pentru o sutică de euro, spuse una care avea părul mov și o cruce de lemn la gât.
- Mdea, banii ăștia îi făceam dacă în timpul ăla trânteam niște proiecte neajutoraților alora de FEEA-iști, replică colega ei de gât, hohotind ca după un banc bun. Ce să-i faci, mai sunt și seri din astea.
- Dacă am dat-o în hoteluri... , continuă prima.
- Hai, tu, că nu acolo am greșit. Faza a fost atunci când ăla se trotilase de tot și tu nu ai vrut...
- Bon, bon, am discutat asta toată săptămâna. În seara asta – gentil. Îi strecurăm bine, le dăm impresia că ei conduc, că sunt super inteligenți, bem, mâncăm, iar când se duc pe pârtie... ta-raaa! Persuasiune, atenție, puțină muncă... Câteva milioane avem la noi, pentru orice eventualitate, așa că...
- Muncă?! exclamă una dintre cele două care până atunci tăcuse. Muncă?! Unde, fato?
- Pai, ce, în baruri nu există toalete?
- În budă s-o faci tu cu...
- Hei! Stai relaxa, stai saltea. Ne uităm și noi după gugumani. Dacă merită investiția... Nu-mi spune că vreo două-trei sute de euro nu-ți acoperă decența...
Toate patru își însușiră tacerea exact când din Audi-ul Q5 coborâră cei patru inși.
- Ta-raaa! Seara noastră, gagicilor! Mare atenție! Hai că-i tapăm frumos!

...Toți opt aveau nasul în meniuri. Studenta cu părul mov își lungi coada ochiului atât cât să apuce să vadă brațările de aur solid care se alintau pe închietura tipului din fată sa. Cu un fault surd pe sub masă, o făcu atentă și pe colega ei. Un zâmbet excitat își săpa șanț printre buzele acesteia.
- Gizăz cruaist! Ce-s, băi frate, cu România asta?! Pește file, nu. Fructe de mare, nu. Aia nu. Ai’laltă, nu! Pizza, pireu, șnițele, varză... Mâncare de porci! Păi de-astea să mâncați voi cu „neamele” voastre! Gizăz!
Fata cu părul mov îi aruncă insului iritat o uitătură de virgină.
- Așa-i la noi, vorbi aceasta, se fabrică doar pentru noi, ăștia mai lenți. Se uită că mai există și lume așa ca voi...
- Bă, numa’ figuri de oltean ai pe tine-n noaptea asta, i se adresă cel cu brățarile de aur la mâini amicului său. Nu mai suntem în Germania, pupa-ți-aș prestanță! Las-o mai la relanti!
- Hai sifon, bă acesta! Chelner!
Ospătarul se înfățișă ca din pământ.
- Vă ascultăm.
Tipul stimulat nervos își desfăcu plictisit al doilea nasture de la cămasă, etalându-și totodată un lanț din platină, care se termina cu o piramidă acoperită toată cu pietre vișinii și albastre.
- Mda, numa’ sictireli aveți... Băieți, ca de obicei, bănuiesc. Whisky, băiețas. Cel mai scump, normal.
Ospătarul se răsuci pe călcâie, apoi reveni la poziția inițiala.
- Știți, bâigui, ăăă, casa are, noi... Avem o politică. Pentru produsele care trec de o anumită sumă, suntem obligați să punem clientul în temă...
- În temă s-o pui pe...
- Noi încă ducem lipsă de clienți așa ca voi, cu dare de mână, adică. De asta chelneru... interveni tipa vopsită mov.
- Gizâz, exclamă îmbunat insul. Cât e, băiețas, întrebă, scobindu-se între dinți cu o scobitoare. Da' să-mi spui în euroi!
- Cam șapte sute douăzeci...
- De mii?
- De euro.
- De mii de euro?
- De euro doar. Deci, șapte sute douăzeci de euro sticla.
- Pai și ții opt inși cu inima goală pentru mărunțis, măi chiflo?! Adu băutura aia odată! Două sticle, de fapt. Gizâz cruaist!
- Ia-o mai ușor, bă! Că-ți crapă ficatu’ înainte de-a începe să torni în tine. Ce „drachiu” te agiți atâta ca artifica?
- Deci două sticle de W... așa, altceva?
Când termină de luat comanda celor opt, carnețelul ospătarului rămase mai sărac cu trei pagini. După douăzeci de minute de conversație în care bărbații propuneau si ofereau teme, iar femeile le acceptau și le ridicau la rang de filosofie, masculii erau cele mai înalte forțe din oraș, cel puțin din oraș, iar femeile cele mai umile minți.
- Ok, am gavarit despre vrăjeli cu fundițe roz, se adresă tuturor tipul cu lanț de platină la gât. Am dat cu tencuială vrăjeala, ok. Da’ Gizâz, hai să ne aranjăm și la ce ne ustură. Hotel n-ați vrut, am înțeles...
- Nu-i vorba că ne-am teme de voi, ori ceva, dar nu am vrut să vă punem la cheltuială, si așa până acum ați fost super generoși, îl intrerupse studenta din stânga celei vospite.
- Bomboano, nu-i vorba de bani aici, și nici de hotel. Aș putea să am trei hoteluri, dacă mi-ar pocni ambiția din piept. Și în el, un harem. Vânătoarea și carnea diferită face totul, bomboano. Dar am spus, am înțeles – ești cu romanii, pleci la Roma, sau cum Gizâz Cruaist se mai spune. De asta, e ok. Nu vreau să vă iau repede, să nu vă scrântească v’o unda cerebrală. dar ce facem? Ne aranjați și pe noi cumva?
Cea cu părul mov luă inițiativa:
- Știm că sunteți generoși, dar nu asta e important pentru noi. Importatn este că sunteți și bărbați bine, siguri pe voi, iar dacă la final... cu atât mai bine pentru toată lumea...
Când ospătarul servi felul doi, a doua pereche formată ad-hoc se întoarse de la toaletă. Insul care tocmai beneficiase de o partidă rapidă de sex își privi partenera închiriată ca pe un trofeu. În clipa aceea, ospătarul se îndrepta spre ieșire, ținând de guler un puști îmbrăcat sărăcăcios.
- Ți-am spus să nu mai cerșești aici, pușlam...
La întoarcere, fu acostat:
- Ia, stai, stai, rosti individul care, între cei patru, domina. Și scoase din portofel o bancnotă de cinci sute de euro. Ia, dă-i-o puștiule. Văd că te-ai ajuns,dai eject amărâților, nea gândac de restaurant.
Cele patru tinere își înghițiseră respirațiile odată cu dansul bancnotei.
- Nu, nu se poate, țâșni capul mov. Este mult prea mult pentru el. Bărbatul cu banii, își retrase mâna...
- O fi, da’ mai mici n-am.
- Avem noi. Românești. Ii dai pe ăștia, apoi ne descurcăm noi. Fetele făcură cheta, îi trecură individului șase sute de roni.
- Dă-i pe ăstia, și așa sunt mai mult decât de ajuns.
Mda, îngână tipul, dându-l la o parte pe ospătar. Dă-te, mă oaie cu cabină, că veniți din mâna ta, o să-i dea pe prenadez. Las’ că-i dau io...

...Fiecare avuse parte de sex, masa era cocoșată, atmosfera detașată, inșii beți. Era timpul. Creierul mov aproape terminase planul.
- Gizâz! Da’ oare struțu’ ăla, hâc! acu’ suflă-n sticla aia de poșircă?! Lua-v-ar extratereștrii cu lanterna de neam de...
- Iar ai luat-o la trap ba umflatule, că nu te mai încap figurile astea de rus...
Și cei doi cocoși săriră unul în gâtul celuilalt. Apucară să-și împartă cu dărnicie pumni până când câțiva ospătari reușiră să-i scoată afară. Unul dintre ceilalți doi inși îi urmară, să nu se omoare între ei.
- Așa fac mereu, rosti cel rămas, nu vă faceți probleme. Revin ei, braț la braț. Tipele, crispate, îl priveau temătoare. După cinci minute, ultimul bărbat rămas la masă primi un telefon și ieși din restaurant, scuzându-se pentru un minut.

... ...Poate că ar fi trebuit să mai treacă ore bune pănă să conștientizeze țeapa pe care o luaseră. Patru perechi de ochi lustruiau pereții, fără ca să se intersecteze între ele. Nici una dintre aceste perechi de ochi holbați și amețiți de alcool nu era dispusă să-si citească în celelalte propria rușine și teamă. Era singurul lucru care încă le mai ținea în lumină.
- Optzeci și două de milioane, trei sute patruzeci de mii...
Cele patru studente își cuprinseră fețele în palme într-un sincron comic și final.

...Audi-ul Q5 opri în fața unui amanet non-stop. Din el coborî tipul care avuse brățări de aur la mâini, purtând sub braț o sacoșă de plastic. Era îmbrăcat într-un trening de bazar și încălțat teniși. În mână avea o pungă.
- Euro i-am luat, i-am numărat, sunt toți. Bijuteriile le-ați numărat bine? șapte brățări aur, două lanțuri cu...
- Taci dracului, că-s toate.
- Păi, să fie, că mă omoară văru-meu.
Ceva mai încolo, mai coborâră încă doi.
- Ați pus costumele lângă celelalte, da? Dacă le-ați ars cu țigara, v-am belit, vorbi tipul pe care-l cocoșase lanțul de platină. Hai c-a ieșit și de data asta! Pa, eu mă duc să-i duc mașina șefului, s-o spăl...
Și demară, pipăindu-și cu gesturi apăsate buzunarul de la pantaloni, unde stăteau cuminți șase milioane de lei vechi.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  patru perechi de ochi lustraiau peretii.

si gata
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2009-09-10 03:01:38
         
 
  Cu siguranta, in proza, mai ai multe de invatat de la Reche. Cu totii avem. :)  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-09 17:36:05
         
 
  Probabil aceste bunatati gastronomice sunt pe gustul tau. Nu e de mirare. Unii confunda adeseori - gastronomia cu literatura.  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-09 17:33:26
         
 
  este că este - este faptul că-i  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-09-09 17:32:30
         
 
  Răzvan, în proză, de la G. Rechesan, cred eu că am căteva de învățat. Cu Emil mă cunosc de mult; tot ce pot spune este că este unul dintre cei mai sinceri și modești useri (referindu-mă strict la site-uri literare). De aceea părerea sa o voi respecta mereu, cu atât mai mult cu cât știu că și-o poate argumenta oricând. Accept foarte ușor că un text nu paote fi gustat de toți, oricât de bun/slab ar fi el. Îți mulțumesc totuși pentru revenire!  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-09-09 17:31:01
         
 
  cu mustar  
Postat de catre nicaieri nimeni la data de 2009-09-09 17:27:48
         
 
  Sincer, Adrian A. Agheorghesei, poanta nu e previzibila. Acele 2 typo-uri sunt nesemnificative si o sa ramana nesemnificative la infinit. Nu cred ca asta era o problema in a intelege continutul. Se cauta nod in papura in tot ce e nobil, trebuie sa pricepi. Nascand confuzii, acesti clarvazatori sau vraci, sau.. am un lapsus, nu fac decat sa devina mici. Mici, aproape de foarte mici!  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-09 17:22:38
         
 
  Ialin, voi corecta acele typo-uri. Începutul e scris anticipativ, apoi reluat, dar, dacă recitești, vei vedea că nu specific dacă sunt niște ei ori niște ele...

Probabil că nu digeri ideile care nu sunt abstracte, ori foarte abstracte. Mai scriu și prozaă tocmai de-a scăpa (și) de această obsesie a abstracticității. În proză, îmi place ca ideea să-mi fie solidă, practică - pământeană.

Mulțumesc pentru tipmul tău și pentru părere!
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-09-09 11:41:36
         
 
  Darian,

Am citit textul. Ca sa nu uit ai vreo 2 typo-uri cred la :

"- Ți-am spus să nu mai cerșești aici, pușalm...
La întoarcere, fu acostat:
- Ia, stai, stai, rost individul "

Presupun ca este puslam...(a) si rosti.

Apoi, legat de continut, in mod cert nu e genul de proza care sa-mi placa, cu poante, argouri si situatii de genul acesteia. Nu spun ca argourile nu se justifica, sa nu ne intelegem gresit. Sunt de acord cu Gheorghe, ca la un moment dat devine previzibil. La un moment dat incepi sa te gandesti(ma ales ca inceputul e scris anticipativ) ca ele isi vor lua teapa.

ialin
 
Postat de catre nicaieri nimeni la data de 2009-09-09 09:06:22
         
 
  Răzvan, merci de răbndarea de-a citi!

Gheorghe, merci și ție pentru comentariul pertinent. Ești unul dintre autorii de proză care pot deveni cumva autoritate, de aceea părerile tale sunt importante. M-a bătut gândul să folosesc un limbaj mai explicit, însă am optat pentu jumătatea asta de măsură. Mi se pare mai rezonabil așa. Nu sunt de acord cu tine în privința "poantei previzibile". Dacă intuiai cine pe pe cine va țăpui, ai bune calităti de detectiv. Dacă intuiai și cum, să încerci la fbi :). Nu cred că finalul este previzibil.
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-09-08 12:47:58
         
 
  Adrian,
Salut apetența ta pentru proză, pentru că în acest fel îți valorifici potențialul artistic.Povestea de mai sus e plină de haz, trama curge cadențat, dar bine canalizată, iar personajele sunt convingător creionate, iar poanta deși e previzibilă se potrivește mănușă situației imaginate!
Poate o concentrare a dialogurilor și acțiunii era benefică, poate din considerente eco ai evitat descrieri explicite, dar repet, textul e savuros și în forma asta!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-09-08 11:09:48
         
 
  Un text incantator, captivant, nemuritor! Stea si vot!! R.  
Postat de catre Label Black la data de 2009-09-08 10:47:08
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE