FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Zile
Text postat de iuri iulian Lorincz
Vinerea
ca oricare zi din săptămână
n-o pot deosebi
de ziua de luni și cafeaua de joi
bine că s-au inventat literele
altfel răsfoiam
interminabile calendare.

bine că mai există viață
altfel n-aș face diferența
dintre un soare și o față nevăzută de lună
dintre o măscă care râde și alta care plânge
dintr-o sublimă naștere
și o amarâtă de moarte.

bine că există parcuri
și liniștea unei Duminici letale de odihnă
bine că există prieteni
altfel n-aș face deosebirea
dintre mine și maidanezul care urlă
la felia cerului.

bine că mai există poezie
scrisă pe frunze
pe coji de mesteceni
pe bănci și pe piepturile noastre
pline de virgule
altfel am uita esența lutului
am iubi ambulatoriu animalic

am deveni ciborgi omniprezenți
în toate zilele astea
simpli goi imuni la iubire
am săruta metalic
îmbrațisâdu-ne cu șuruburi în palme
am mângâia inima
o baterie Li-Ion
formatată după un tic-tac prestabilit.

bine că mai există sânge vorbitor
și foi de velină scrise cu visuri colorate
la fiecare sclipire de pleoapă
bine că mai există iubire
c-o sete nebună de viață
scăldată-n roua fiecare-i dimineți cu mine.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE