FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Scopul scuză mijloacele?
Text postat de emilia dolcu

De ce nu m-aș simți în largul meu, dacă răspunsul ar fi da ? Doar atingerea scopului ar fi astfel garantată. Poate pentru că nu e vorba doar de scopul meu, ci și de al celorlalți, și deci de posibilitatea ca ei să se folosească de mine ca mijloc.

De ce nu m-aș simți în largul meu nici dacă răspunsul ar fi nu ? Doar astfel ceilalți n-ar mai putea folosi orice mijloace ! În orice caz, nu fără urmări! Poate pentru că și eu m-aș afla în aceeași situație, și șansele de a-mi atinge scopul ar scădea.

Raportul dintre scop și mijloace îl subînțelege pe cel dintre mine și ceilalți, Mai exact, când e vorba de mine, iau mai curând în calcul scopul, și el scuză mijloacele, când e vorba de ceilalți, am mai curând în vedere mijloacele, pe care scopul nu le scuză.

1. O colegă vorbește cu președintele comisiei de bacalaureat ca să fiu trecută pe lista cu profesori supraveghetori. "Câțiva bani în plus nu strică , mai ales că tebuie să termin reparațiile la casă."
2. Președintele comisiei trece prin sălile de examen și le spune profesorilor supraveghetori că nu e nevoie să vadă tot ce petrece în timpul probei scrise. "Ce oroare !"

Punerea pe același plan al unui profesor care vrea să câștige niște bani din supraveghere și al unui președinte care cere profesorilor să nu se ia în serios cu supravegherea nu e totuși forțată ?
Să observăm mai atent cele două situații! Cererea de a fi trecut pe lista profesorilor supraveghetori e neoficială. Cererea de suspendare a actului de supraveghere, la fel. Prin cererea mea, eu mă pun la dispozitia președintelui de comisie. Se poate spune că și președintele, prin cererea sa, se pune la dispoziția profesorilor supraveghetori ? Nu și da. Nu, dacă avem în vedere profesorii care, ca mine, s-au obligat deja, și dacă mai avem în vedere limbajul non verbal, cel al protocolului de bacalaureat. Da, dacă ne gândim că în cazul profesorilor supraveghetori protocolul nu e foarte elocvent și că, oricum, poate fi interpretat. ( Deși, între noi fie vorba, nu e interpretabil ).

Cele două situații prezintă așadar puncte comune, dar și diferă : eu mă servesc de un mijloc ilegal pentru un câștig legal, președintele se folosește de un mijloc ilegal pentru un câștig ilegal.
Mijloacele ilegale, comune, sunt cele care fac posibilă trecerea de la un câștig legal la unul ilegal. Și vorbesc de trecere și nu de salt, deoarece mijlocul folosit de mine, nu e funcțional fără o echipă cu care președintele să « coopereze », tot așa cum nu e funcțional mijlocul folosit de președinte fără o majoritate de profesori ca mine și fără niște echipe de protocol discrete și eficiente.

Prin echipele de protocol, părinții și diriginții induc un difuz sentiment matern care face ca în loc de elevi să evaluăm copii. « Copiii noștri » ! Rezultatul : note suficient de mari pentru ca nimeni să nu aibă chef să observe că elevi mai puțin buni au aceleași note ca cei buni sau că elevi total nepregătiți au note mai mari ca cei foarte pregătiți.
Dar să vedem cine în afară de mine și de cei ca mine, în afară de președinte și de cei ca el, în afară de părinți, copii și de școala unde au învățat copiii, mai iese în câștig?
Dacă nici un incident major nu grevează procentul de promovabilitate, mare, și media de promovare, dacă se poate cât mai mare, mai are de câștigat inspectoratul. Și cum de inspectorat depinde cine se va regăsi la anul pe listele pentru bacalaureat, liste care nu coincid în mod necesar cu cele pe care ne înscriem pentru bacalaureat, incidentele majore devin minore și cele mici și mai mici.

Paradoxul e că unei medii la bacalaureat, în medie, mare , îi corespunde o valoare a diplomei de bacalaureat mică? Astfel, un tânar cu bacalaureat nu e selecționat de un angajator decât în fața unuia fără bacalaureat, Ori, promovabilitatea semnificativă face ca numărul celor fără bacalaureat să fie nesemnificativ. Media la bacalaureat nu e nici ea un criteriu de selecționare. În primul rând, pentru că cele mai multe medii sunt mari, în al doilea rând, pentru că nu e sigur că toate mediile mari trebuiau să fie mari, în al treilea rând, pentru că nu e sigur nici că mediile mici trebuiau să fie toate mici.
Se pare deci că pe « copiii noștri » trebuie să-i scoatem dintre câstigători. Nu pe toți, veți spune, doar pe cei bine și foarte bine pregătiți. Întrebarea e însă cum gestionează un tânăr diferența dintre valoarea proprie și media obținută la bacalaureat.
Să-i luăm pe cei a căror valoare e sub media obținută ! Unii vor crede că media reflectă valoarea lor și, prea încrezători, vor face alegeri gresite! Alții vor ajunge la convingerea că totul e de vânzare, are un preț.
Să-i vedem și pe cei a căror valoare e peste media obținută ! Unii vor crede la fel, că media obținută reflectă valoarea lor și, descurajați, vor face alegeri greșite. Alții vor ajunge și ei la convingerea că totul are un preț, e de vânzare. Astfel, pe fond de confuzie, confuzie, generată de evaluarea la bacalaureat, tinerii vor face alegeri greșite și vor ajunge la convingeri greșite.
La convingeri realiste, vor spune unii, nu puțini.
Și totuși nu putem prezenta non valoarea personală ca pe o valoare socială și valoarea personală ca pe o non valoare socială și să spunem că avem valoare pe piață. Și apoi, la ce preț se va vinde ce avem, dacă toți vrem să cumpărăm? La un preț pe care cei mai mulți dintre noi nu-l vom putea plăti. Și ce e realist în asta?

Realist e să știm că valoarea trebuie mai întăi produsă, că valoarea produsă nu are de fapt preț și că ceea ce plătim e costul social al valorii, prețul ei la schimb.
Ori bacalaureatul, așa cum e conceput și cum funcționează, face să crească costurile sociale, nu și baza de valori. E nerealist.

Să mergem acum spre a doua categorie de câștigători : profesorii
Din toamnă, « copiii nostri » redevin pentru profesori elevi, elevi care între timp au aflat care e prețul învățării. Cum va ține un profesor atenți la oră în jur de 30 de elevi a căror motivare pentru învățare e fie scăzută fie nulă? Cu ajutorul notelor, se va spune. Dar notele, la fiecare sfârșit de semestru, de an, de ciclu, sunt cosmetizate. Și elevii știu asta. Cum se explică atunci această practică, veți întreba . Simplu, dacă nu abordăm nota simplist.
În credința curentă, nota reflectă sau ar trebui să reflecte valoarea elevului, modul cum acesta se raportează la obiectul învățării. În realitate, nota reflectă valoarea elevului în raport cu sistemul de învățare, fapt pentru care ea indică gradul de fiablitate a sistemului în aceeași măsură în care indică gradul de integrare în sistem a elevului. Așa se și explică presiunea exercitată asupra profesorului dinspre societatea civilă, prin părinții elevilor, și dinspre minister, prin direcțiunea școlii : e nevoie de elevi cu note mari. O nevoie întemeiată și o presiune constructivă, daca un elev cu note mari este și un elev cu o pregătire pe măsură. Numai că practici ca cele semnalate mai sus, care tind să devină norma, indică un decalaj între oferta sistemului de învățământ și cererea socială. Iar profesorul suportă decalajul în acceeași măsură în care-l adâncește.
În fața asaltului de demotivare a publicului școlar, mulți nu vor ezita să invoce, ca un ultim bastion, profesorul model. Sigur, acest profesor există, dar există și o inflație de alte modele. De ce elevul l-ar prefera pe profesor ? Pentru că stă închis cu el într-o sală 6 ore pe zi ? Dar chiar și așa, pe fond de demotivare, abia modelele ieșite din rândurle elevilor sunt de temut. În curând, profesorul va avea nevoie de bodygarzi ca să-și poată ține ora!

Cât privește câștigurile celei de a treia categorii, a părinților, ele sunt deductibile din cele ale profesorilor și copiilor.

Scopul scuză mijloacele ?

Până acum știm doar că și mijloacele folosite de noi se pot întoarce împotriva noastră.
Sigur, nu recunosc ușor în atitudinea la oră a elevilor abdicările mele de la sfârșit de semestru, de an sau de ciclu școlar. Abdicări timide la început, când școala avea nevoie de elevi bine pregătiți, mai puțin timide, când a început să aibă nevoie de elevi bine pregătiți, dar și de note mari, abdicări îndrăznete acum când are nevoie de note mari și, dacă se poate numai, de elevi bine pregătiți. Sigur, nu recunosc ușor în politica actuală a școlii abdicările mele de la început. Și totuși de ce să fi pus atunci aceeași notă unui elev pregătit și unuia nepregătit ? Pentru că nota era și pentru cel care-i pregătea, și care avea astfel elevi bine pregătiți. An de an, cu fiecare elev al fiecărui profesor care a făcut la fel, non valoarea s-a acumulat. Acum « școala » are ea însăși nevoie de garanții. Și credibilitatea mea a scăzut o dată cu marja mea de opțiune !

Evident că nu mai putem înainta fără a incorpora punctul de vedere al autorității în materie care este Niccolo Machiavelli. În acest scop, mă voi opri la un fapt prezentat în Principele. Un fapt care poate frapa imaginarul omului modern, deși nu e decât unul între altele !
Pentru a-și asigura puterea, Cezar Borgia recurge la un guvernator deosebit de crud care, printr-o represiune sângeroasă, restabilește pacea. Pentru a nu fi acuzat el însuși de crimele comise, Cezar Borgia pune să fie arestat guvernatorul și, în piața publică, să fie tăiat în bucăți, lăsând astfel poporul, precizează Machiavelli, « satistăcut » și « năucit ».
Ideea e că puterea nu poate fi păstrată fără sprijinul popular și că, în acest sens, mijlocul folosit de Borgia e adecvat.
Machiavelli, în general, e preocupat de adecvarea mijloacelor la scop, nu de moralitatea lor. Scopul , obținerea și păstrarea puterii, ridică însă unele probleme.
În primul rând, o persoană, oricare ar fi ea, are puterea pe care i-o conferă poziția sa socială. Când vorbim de putere, avem deci în vedere poziția socială. Când vorbim de o anumită putere, avem în vedere o anumită poziție socială, pe care, pentru a o obține, uzăm de anumite mijloace. Poziția o dată obținută, devine ea însăși un mijloc, un mijloc de-a trăi într-un fel mai curând decât în altul, de-a realiza ceva mai curând decât altceva, un mijloc de a se realiza pe sine. Scopul devine astfel un mijloc pentru ceea ce a motivat atingerea lui. Deci nu scopul scuză sau nu mijloacele, ci ceea ce motivează scopul. Motivarea e cea care face ca un scop să fie înalt sau mărunt, îl definește. În ce privește mijloacele, acestea sunt adecvate sau neadecvate. Și din acest punct de vedere Machiavelli e realist. Nu același lucru se poate spune despre modul de abordare a scopului.
Machiavelli ne spune astfel ce vrea Borgia : să păstreze puterea. Nu ne spune însă de ce vrea s-o păstreze. Ori tocmai motivarea ar fi definit scopul ca fiind înalt sau mărunt, ca având sau nu o valoare socială.

Deci nu scopul scuză sau nu mijloacele. Ceea ce motivează scopul, în aceeași măsură în care-l și definește, explică natura mijloacelor.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Lui Liviu Bordas

Da, gasesc tot felul de pretexte pentru e evita forma Emiliei, Veronicai etc. Prin analogie cu numele feminine de origine straina, care o accepta, abuzez de ea si in alte situatii. Sigur, nu se cocheteaza cu norma, mai ales cea gramaticala. Si mai ales nu la orice nivel.
 
Postat de catre emilia dolcu la data de 2009-07-28 00:05:11
         
 
  Emilia

...Despre ce recurență vorbim aici? Bineînțeles că orice temă revine. Dar a înnoi exemplele, încadrându-le sub unele principii, nu înseamnă creație. Iar filosofia presupune ineditul. La orice scară este înțeles el. Cu alte cuvinte, nu este de ajuns să luăm princiiul terțului exclus, să înjghebăm două-trei exemple în care el se instituie pentru a filosofa. Pentru că atunci vom filosofa lucruri, și nu idei.

...Bineînțeles că drumul se face mergând, dar nu este ideea în sine. Pentru că, mă întreb, a relua același drum pe diferite căi, dar a ajunge mereu în acelaș loc, înseamnă a obține o idee nouă sau a vedea aceeași idee din mai multe unghiuri?

...La recitire!


A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-07-28 00:03:45
         
 
  Emilia,
aici este filozofie.
Dacă nu te-ai inspirat din autorii de gen, mă-nclin, dar tare mi-e teamă că ai lucrat paralel cu Noica și al său jurnal, desigur, pe subiecte diferite, însă cu aceeași "devenire"; profesor și președinte, fiul risipitor și fratele, legal și ilegal, bun și rău etc.
Dar cum creațiile se nasc din cărți, nevinovăția primează.
Așadar un text muncit pentru care acord un vot.
Cristi
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-07-27 23:33:34
         
 
  Liviu,

Poate ca pentru doamna suntem doar useri, asa cum se cuvine, niste sobre IP-uri :)))

Pe de alta parte cred ca risti un pic cu remarca. Datorita inflatiei de clone, doamna si-a putut lua si masuri preventive. De sub masca oricarei Izabelle poate rasari chipul viril al unui Mitica, la o adica...

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-07-27 23:14:50
         
 
  Ameliei Cojocaru mi s-ar fi părut și mai elegant, și mai corect din punct de vedere gramatical, decît lui Amelia Cojocaru...

La fel si lui Veronica Pavel.

Asta pentru ca să nu rămînă elevii într-o oareșce dilemă.



 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-07-27 22:39:11
         
 
  Lui Adrian Agheorghesei

Temele, putine la numar, sunt recurente.

Tomuri intregi se reduc la o idee. Ideea pentru fiecare e in drumul parcurs.

Pentru dumneavoastra, Aristotel a raspuns la toate intrebarile pe care le ridica aceasta tema. Cu el insusi, era insa mai exigent.

 
Postat de catre emilia dolcu la data de 2009-07-27 22:13:20
         
 
  Emilia,

...Tema textului tău a fost tratată exhaustiv de Aristotel (Etica Nicomahică). Acest subiect cu greu mai poate suporta chiar și păreri. Efortul tău, unul furmos și înalt de altfel, rămâne doar atât. Nu e vina nimănuit. Prin întâiul meu comentariu (scopul bun scuză mijloacele), voiam să-ți dau de înțeles că la acea frază se reduce mai mult de jumătate din textul tău.
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-07-27 17:16:27
         
 
  Lui Amelia Cojocaru

Comentariul dumneavoastra e un superb text autonom ! Si am sa-l iau ca pe un bonus !

Si o incercare de raspuns punctual acum:

Orice sistem promoveaza un numar de principii si valori pe care le aplicam neconditionat ca sa ramanem in sistem. Aplicarea neconditionata, pe de alta parte, le transforma in principii si valori fara acoperire, iar pe noi ne aserveste neconditionat sistemului.

Un exemplu :

Raportul ierarhic, profesorul in centru, elevii periferici, rezulta in mod natural din cel numeric, un profesor la 30 de elevi. Din acelasi raport numeric poate rezulta, e adevarat, si raportul ierarhic invers, profesorul la periferie si elevii centrali.

Ca sa nu se produca ierarhie, ar trebui creat un alt spatiu decat clasa, in alt timp decat ora, cu alte conexiuni decat cele la « unitatea centrala » care profesorul. In termeni contractuali, nu numai profesorul ar trebui sa comunice elevilor ««informatiile și deprinderile PREVAZUTE ÎN PROGRAMA SCOLARA ».

Si apoi Principiul ierarhic nu e rau in sine. El selecteaza si redistribuie valorile. In virtutea acestui principiu, am ajuns sa fac literele, nu matematica, de exemplu.
 
Postat de catre emilia dolcu la data de 2009-07-27 10:08:14
         
 
  Lui Adrian A. Agheorghesei

Da, scopul bun nu pune decat problema tariei cu care iti doresti sa-l atingi, si deci a gradului de motivare. Un scop bun cere o forta pe masura. Altfel, rezultatul poate fi jalnic.

Lui Veronica Pavel
Steluta, ce bucurie ! Multumesc mult!

Da, am trecut de la o autoritate prost inteleasa la o libertate pe care nici atat n-o intelegem. Si intre timp, greselile au devenit naravuri.

Lui Nicolae Tudor

Indiscutabil ! ! Astfel de analize se pot face cu miile.
Indiscutabil, solutia nu poate fi alta, daca avem in vedere ca liderii sunt « superlative » ale societatii civile.

Lui Corneliu Traian Atanasiu

Da, e o diferenta intre ce ce vrem sa facem si ce facem pana la urma, tocmai pentru ca intre noi si scop se interpun mijloacele, fiecare mijloc, o data folosit, putand deschide noi perspective asupra scopului urmarit sau putand inchide altele.
Asa e , mijloacele respira in scopul atins.


Multumesc tuturor pentru reactie !
 
Postat de catre emilia dolcu la data de 2009-07-26 21:25:21
         
 
  Veronica, da, profesorul este incurajat, fortat, manipulat sa devina astfel. O rotita a sistemului. Percep acut reformarea invatamantului ca o dezumanizare.

Ma bucur ca ai perceput framantarile pe care le am si am vrut sa le transmit prin comm

Amelia

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-07-26 19:52:44
         
 
  Amelia Cojocaru,

Comentariul este pertinent si bine exprimat.

Iata deci dilema actuala: profesorul sau doctorul, adica cei ale caror meserii se adreseaza nu numai unui "individ" identificat ca simplu numar, ci si "omului" din spatele acestui numar, trebuie sa devina un "robot"?

Ar fi atat de multe de spus....

Comul tau merita postat si separat!

Cu stima,

VP.

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-07-26 19:33:56
         
 
  În viziunea mea, singura perspectivă, atunci când discutăm de o fraudă, o reprezintă cea axiologică. Și de aici trebuie pornit pentru a înțelege gravele dezechilibre din învățământ (și nu numai). Din perspectiva teoriei, lucrurile stau minunat : caracterul teleologic la educației se împletește cu cel axiologic.
Eu, ca practiciană, mă lovesc zilnic de următoarele probleme :
a) valorile asumate de sistemul educațional nu coincid cu cele promovate în societate de mass-media, stradă etc.
b) Sistemul axiologic familial nu coincide cu cel instituțional, promovat de sistemul de învățământ.
c) Valorile promovate de părinți elevilor sunt în contradicție cu cele care asigură succesul în societatea modernă. Miruna Munteanu observa foarte pertinent că axiomele de bună creștere pe care le-a însușit în familie sunt opuse celor promovate de întreaga literatură ce are ca subiect strategii de reușită în viață ("Ti-au murit laudatorii?" - m-ar intreba, ironic, mama, daca m-ar prinde in flagrant delict de "self promoting"). Există și reversul : părinți care au înțeles că « șmecheria » asigură adaptarea la mediu, cei care s-au descurcat și își educă în același mod odraslele, conducând la contradicția evocată la punctul b).
Din tensiunea acumulată de ciocnirea dintre mediile înfățișate mai sus se naște dezorientarea, lipsa reperelor, corupția și celelalte « tare » sociale, specifice așa-zisei tranziții.
Caracterul sistemic al instituțiilor societății moderne și interconectarea lor ne obligă să operăm în termeni de fiabilitate, rentabilitate, produs finit, valoare de piață, competitivitate.
Caracterul juridic al relațiilor interumane în societatea modernă îi face pe oamenii ce intră în sistem să se raporteze la ceilalți « participanți » în termeni contractuali – pragmatici, să aștepte plata pentru prestația efectuată, în condițiile în care ei sunt pentru sistem doar resurse. Este adevărat, "resurse umane" spre deosebire de cele materiale, ceea ce obligă sistemul, pentru buna sa funcționare, să utilizeze mecanismele de reglare constituite din armatele de psihopedagogi, consilieri școlari, psihologi, profesori de educație civică sau moral-religioasă. Toți acești agenți sanitari perorează zilnic lungi discursuri centrate pe valori axiologice, bineînțeles, din rațiuni pragmatice, pentru atingerea scopurilor finale, SECURITATEA ȘI BUNĂSTAREA.


Înțelegem, așadar, de ce sistemul nostru de învățământ este gripat.
Unii gândesc scopurile finale, teleologice, ale sistemului în termeni de Bine, Frumos, Adevăr. O mare greșeală. Ca parte a sistemului totalitar modern, nici sistemul educațional nu poate opera decât în scopul producerii de securitate și bunăstare, ceea ce se traduce prin obiectivul adaptării omului la mediu (așa este definită inteligența în psihologie).
O altă problemă : "profesorul – model", "dascălul apostol", "Maestrul și discipolii". Deja ne găsim în zona inamicilor sistemului. Aici se comit mai multe abateri:
- se încalcă acel sfânt caracter impersonal, contractualist, evocat mai sus, prin stabilirea unor relații interumane
- se creează ierarhie (vezi profesorul în centru, elevii discriminați periferici) apare un centru, se atentează la sistemul holistic ce ne încorporează iar noi suntem rotițe disciplinate
- neobrăzatul profesor care pretinde a transmite elevilor un tezaur de cunoștințe ce-i aparțin doar lui se găsește într-o gravă eroare : el trebuie să fie un prestator de servicii, să comunice elevilor, după bunele reguli și norme în care a fost învățat, informațiile și deprinderile PREVĂZUTE ÎN PROGRAMA ȘCOLARĂ.

Și exemplele pot continua cu încălcarea regulilor sistemului, aranjamentele între părinți și profesori (nu intru în amănunte, că e plină presa de exemple), nesocotirea coordonatelor axiologice în dauna obținerii diplomei, adică atingerea scopului pentru care părintele și-a trimis copilul la școală, sistemul dând astfel rateuri câtă vreme viitorul student (și obligatoriu absolvent) nu va avea cunoștințele și deprinderile necesare pentru a produce bunăstare și securitate.
Pentru a fi mai clară, rezultă de mai sus că A NU COPIA LA BACALAUREAT nu este un scop final pentru un sistem de învățământ sănătos, este doar unul mediat. În consecință, sistemul educațional din România se găsește, încă, în perioada concepțiilor medievale pre-machiavelliene care pretindeau că nu poti atinge binele decat prin bine. « Copilului meu nu-i vreau decât binele”, mai spun încă unii profesori. Dar elevul nu este copilul tău ci el este subiect al procesului de învățare, cu care interacționezi. Este complet greșit a-l mângâia, alinta, certa, a te înduioșa în fața proceselor sale afective fără niște scopuri educaționale bine definite (vezi în acest sens genialele strategii de manipulare a elevului din cartea de succes a reputatului pedagog Ioan-Ovidiu Pânișoară). Partenerului cu care interacționezi în procesul de învățare, tu nu-i vrei, deci, binele, așa cum nu-i vrei nici răul. Important este scopul final. Să nu uităm că omul este un animal social care reacționează la stimuli. În consecință:
Pentru a fi moderni, și cu atât mai mult postmoderni, este necesar, pe de o parte, a conștientiza scopurile finale ale educației, iar pe de altă parte, cum bine spune autoarea, a deveni indiferenți la mijloacele cu care atingem aceste scopuri finale. Abia atunci va funcționa sistemul iar resursele umane vor da randament maxim.
 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-07-26 17:25:34
         
 
 

Mijloacele reușesc mai mereu să corupă și să compromită scopul. Nu doar în sensul moral, ci și prin faptul evident că scopul intră în derivă și țelul realizat devine unul îndoielnic sau, oricum, un altul (nerecunoscut însă ca atare).

Nu cred că mijloacele sînt neutre și că pot fi apreciate doar ca unelte cu care realizezi un scop. Ele sînt mai curînd țesuturi și organe din care se deszvoltă, din care va fi alcătuit în cele din urmă un organism. Și scopul (cel atins de fapt, nu cel ipocrit idealizat) mărturisește în final, cumulard, toate viciile mijloacelor cu care a fost atins.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-07-26 09:31:33
         
 
  concluzia mea: omenirea se conduce gresit dupa interese si nu dupa principii.
astfel de analize se pot face cu miile. primul care ii vine in minte: statul este un partener hot, partenerii lui (firmele de buna credinta) sunt obligati sa comita ilegaliti si rezulta o atmosfera tensionanta si decalaje artificiale.

Solutia: F.M.

Numai o forta civila puternica poate pune lucrurile la punct prin lupte elaborate militareste (iata la ce tesatura incalcita si diabolica s-a ajuns!)si victorii milimetrice obtinute in sute de ani.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-07-25 22:20:34
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Articol bine scris si intelligent argumentat.

Constat ca sunt aceleasi probleme acuma, in invatzamant ca si inainte de '89, cand nu aveam voie sa avem "rebuturi sociale".

* si vot

VP.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-07-25 17:20:58
         
 
  Scopul bun scuză mijloacele...  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-07-25 17:16:47
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23933
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE