FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
“Doamna de Română”
Text postat de Veronica Pavel



Cred că nu sunt singura în a-mi aminti, cu plăcere sau dezgust (în funcție de competența profesorului), de orele de Limba Română petrecute în liceu. La această materie s-au perindat prin fața mea un mare număr de profesori căci, din motive necunoscute, schimbarea lor se petrecea nu numai de la un an la altul, ci chiar de câteva ori în decursul aceluiași an.

În clasa a șasea am avut o profesoară deosebită de celelalte prin felul ei extravagant de a se îmbrăca și mai ales de a se farda. Copiii sunt sensibili la aspectul exterior al persoanei din fața lor și e de necrezut câte amănunte vestimentare ne rămân în memorie, în timp ce multe alte aspecte, mai importante în ochii nostri de adulți, s-au șters în negura vremii. De altfel, ca să fac o paranteză, personal mi-aduc aminte de ținutele mele vestimentare de la toate vârstele, începând cu șpilhosen-ul de la patru ani, trecând prin epoca mini-jupă, fustă pliată de tergal (etc.) și ajungând la pantalonii zilelor noastre. Despre haine voi mai reveni cu altă ocazie. Ele poartă un segment din viața noastră și, desi par a acoperi și ocroti numai trupul, eu cred că, în mare măsură, ele sunt fidele scuturi și pentru sufletele noastre.

Dar să revenim la profesoara de Limba Română despre care am început să scriu. În ciuda corpului său bondoc și voluminos, purta fuste înguste și pantofi cu toc cui. Ca și Betty Boop, avea părul negru și lucios coafat în bucle, iar buzele, al căror contur desenat cu migală lua forma unei inimi, erau vopsite cu un roșu strident. De cum venea în clasă și termina cu consemnarea în catalog a absenților, își deschidea poseta și își căuta trusa de machiaj, care însă se ascundea cu regularitate printre celelalte mărunțișuri, drept care Doamna întorcea poșeta cu gura în jos și scutura întregul conținut pe catedră. Noi de-abia așteptam momentul. Și fetele și băietii eram cu ochii ațințiți spre catedră ca să vedem ce minuni conținea poșeta Doamnei. Nu apucam să distingem prea multe lucruri pentru că Doamna găsea imediat trusa și, fără nici cea mai mică urmă de jenă, își reîmprospăta conturul pierdut al buzelor, după care arunca cu grabă obiectele de pe catedră la loc în poșetă.

Obiceiul cu poșeta era practicat nu numai la noi în clasă, ci la toate clasele la care preda, după cum am aflat din discuțiile purtate în recreație cu ceilalți elevi, drept care era un mister pentru toți de ce Doamna nu se farda în recreație. Noi însă adoram acest ritual și de-abia așteptam ca Doamna de Română să intre în clasă și să-și desfac㠓expoziția” din poșetă. Nu știu dacă din cauza acestui amănunt sau al tonului fandosit și nenatural cu care ne vorbea ni se părea că era o profesoară mediocră. Cert este că nu reușea să ne stimuleze interesul ci, dimpotrivă, stârnea revolta generală când ne dădea de învățat pe dinafară poezii sau texte în proză, după care ne asculta riguros urmărind textul pe carte. E drept că uneori ne vorbea cu mult zel despre patriotismul unor scriitori, dar noi nu o prea luam în serios.

Într-o bună zi am ajuns la studiul lui Nicolae Bălcescu. Textul pe care îl aveam de analizat era intitulat “Țara mea mult dragă”. Doamna ne-a ținut întâi o prelegere, povestindu-ne despre viața și suferințele acestui om deosebit și a insistat asupra dorului de țară al lui Bălcescu. Noi, copii de 12 ani, nu prea credeam ce ne spunea Doamna, mai ales că ni se părea că poți iubi un părinte, un frate sau o soră, dar patria, cum s-o iubești? La sedințele de pionieri eram îndoctrinați cu iubirea patriei și a partidului, așa că ni se părea că Doamna nu făcea altceva decât să repete sloganurile arhicunoscute. De aceea, când Doamna ne-a dat de învățat pe dinafară un fragment întreg din textul sus numit, s-a stârnit în clasă o harababură de nedescris. Am început toți să ne rățoim la Doamna, argumentând că acesta era un text în proză și că ar fi avut sens să-l memorizăm doar dacă ar fi fost în versuri! Dar n-a mers, Doamna nu s-a lăsat înduioșată de protestele noastre, ba chiar i-a amenințat cu corijența pe cei dispuși să nu ia în serios învățatul textului pe dinafară.

Mi-aduc aminte că, venind acasă, m-am apucat urgent să învăț acea proză. De obicei îmi făceam singură lecțiile, dar atunci a trebuit să recurg la mama ca să verifice dacă reținusem bine textul. Mama nu era omul să piardă vremea și, dacă mă împiedicam, nu-mi spunea cuvântul uitat, ci mă trimitea înapoi să repet. Am muncit din greu până am memorizat textul, dar a fost bine, pentru că a doua zi, Doamna ne-a ascultat și, asa cum promisese, i-a lasat corijenti pe cei care n-au stiut să-l recite. Cu timpul, episodul acesta al vieții a fost uitat, sau “acoperit” de altele, cum se întâmplă cu multe episoade pe care le credem, la vremea trăirii lor, mai importante decât sunt în realitate…

Acum, după ani mulți departe de țară, am început să duc dorul poeziilor românești și îmi place uneori să mi le recit în gând. Iar amintirea fragmentului pe care intransigenta Doamnă rujată ne-a obligat să-l învățăm pe dinafară în urmă cu jumătate de secol mă emoționează. În text, marele scriitor și istoric exilat Bălcescu își exprimă înainte de a muri teama de a nu vedea împlinite visurile de dreptate destinate țării lui. Cum bine se știe, Bălcescu s-a stins tânăr pe meleaguri străine. Mă plec astăzi cu respect în fața modelului de patriotism nu doar al marelui Bălcescu, dar și al Doamnei de Română, care i-a pledat atât de insistent cauza. Citez, din memorie, finalul textului:

“Vai, nu voi avea norocul de a vedea această zi, deși eu asemeni am muncit și am pătimit pentru dreptate. Și cel din urmă al meu cuvânt va fi încă un imn ție, țara mea mult dragă!”




Din volumul „Gânduri printre rânduri”, București 2002



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Ok, Suzana, îmi cer și eu scuze și mă opresc din râs. :)  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-06-25 22:25:13
         
 
  Scuza-ma Veronica,
dar am si eu dreptul de a ma explica.


"Cu timpul, episodul acesta al vieții a fost uitat, sau “acoperit” de altele,..."

sub forma asta nici dupa citiri repetate nu-mi suna bine, dar asta este o impresie a mea (un fir de nisip intre straturi de aur)

AAA, te rog, nu ma ironiza, stiu cand se scrie "sau" ori "s-au"

Daca i-am facut greutati inutile Veronicai, ii cer scuze dansei, fara sa razi intre timp de mine.

 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-06-25 22:06:24
         
 
  Veronica,

...Mă gândisem la toate, crede-mă. Nu este prima dată când iei ceva asupra ta de dragul interlocutorului tău. Doar că, legat de afișări, nici sub formă de glumă nu am vrut să fie interpretate vorbele mele. Apoi, na, ca tre' s-o spun, eu, prin intevențiile de mai jos, în nici o clipă nu te-am vizat pe tine. Poftim. :). Știu, si de astă dată ai interveni pentu altcineva. Asta este. Nu trebuie să faci "cling-cling". Data viitoare îmi dau eu ochelarii jos. :)
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-06-25 17:44:31
         
 
  AAA,

Glumisem cu accesarile. Reciunosc, e o gluma proasta, dsra e gluma. Uite, vezi? De aia era Vasilescu, ala cu cheile, util, cand era gluma, atragea atentzia! Bineintzeles ca nu te-ai gandit la accesari, toacmai asta a fost si gluma, sa te "surprind" cu ceva la care nu te gandisesi.

Gata, randul viitor cand mai glumesc, fac "cling-cling".

Si, ai dreptate, "sau" cu "s-au" nu se confunda, da' eu, suflet milostiv, i-am gasit Suzanei "circumstantze atenuante", nici asta n-ai observat? Cred ca ochelarii aia maaaari de soare nu fac bine....

:))))

Vero
PS: acu' nu mai conteaza accesarile, ca textul a placatara din ochii lumii. Sau poate chiar credeai si de asta ca imi pasa?????
Bravo pentru interventia la postarea EC. M-am regalat.



 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-25 17:33:56
         
 
  Bine, ca să nu vină altcineva, vin eu și zic: dacă cel care le confundă nu este beat, distrat, foarte obosit, foarte, foarte obosit etc :)  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-06-25 16:21:46
         
 
  Veronica, în niciun moment nu am avut în minte factorul "afișări". Dar niciodată. Ceea ce am vrut să spun, mai clar, e ca niciodată "sau" nu se confundă cu "s-au". Atât. Fie că ești o persoană delicată sau nu :)  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-06-25 16:19:07
         
 
  AAA,

Lasa frate, ca asa mai imi creste si mie numarul de accesari, desi nu cred ca voi ajunge vreodata la performantzele Vasilicai din acest pdv :)))

Dar, vorba ta, cum putea fi confundat "sau" cu "s-au"? Uite cum: Suzana a crezut ca am facut o greseala gramaticala, dar ea, delicata, a zis ca e "typo" ca sa nu ma jigneasca probabil.

Nu, nu fusese nici o greseala, si uite asa se scrie istoria, am si eu peste 250 accesari, uraaa! :)))

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-25 16:14:27
         
 
  conjuncția  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-06-25 15:36:28
         
 
  ...Nu știu cum, Suzana, poți percepe tu conjucția "sau" ca pe "s-au", dar în fine. Chestii insignifiante care să genereze atâtea "polemici"...  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-06-25 15:35:24
         
 
  Da, Suzana, bine ca s-a lamurit, nu intzelegeam de loc ce gasisesi incorect. Evident, "sau" era, la mine, cu sensul de "ori", ai ghicit.

La buna citire,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-25 15:27:59
         
 
  episodul acesta al vieții a fost uitat, sau “acoperit” de altele,

tu poate te gandeai asa: ... a fost uitat, ori "acoperit"....


eu ma gandeam altfel: a fost uitat, s-a acoperit de altele
 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-06-25 14:36:58
         
 
  Suzana draga,

Fragmentul il gasisem deja, dar nu tot nu stiu la ce typo te referi. Daca vizezi "credem" si crezi ca acolo era "credeam", te inseli. Am scris "credem" in sensul de noi, la plural, era o generalizare.

Recunosc ca acolo putea fi si "credeam", atunci insa e la singular si e vorba doar de mine. Intentia mea initiala era "credem", asa cum e.

Multzam mult!

Vero

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-24 00:50:52
         
 
  Veronico,

Vasilescu cu cheile, tu cu condica cu disciplina, profii cu glumele fortate... Poate ar merita acest personaj pitoresc sa-i dai viata in povestirile tale.

Cu timpul, episodul acesta al vieții a fost uitat, sau “acoperit” de altele, cum se întâmplă cu multe episoade pe care le credem, la vremea trăirii lor, mai importante decât sunt în realitate…
(al saselea aliniat, la sfarsit)

Suzana
 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-06-23 20:47:58
         
 
  Suzana,

Ma bucur ca ti-a placut atmosfera redata in text. Ai dreptate, nu mi-a trecut prin cap ca ea se ruja poate si in pauze.

De unde avea bani? Pai, ce stiu eu? Nici asta nu m-am intrebat...

Da, "fandosita si nenaturala" sunt sinonime. Dar typo-ul semnalat de tine nu l-am gasit...

Multzam de semn si apreciere,

Vero
PS: cheile sunau si cand un prof facea, chipurile, o "gluma" si noi "trebuia" sa radem. Vasilescu era foarte vigilent si-si facea atat de bine datoria (pe care noi i-o dadusem), ca in condica de disciplina a clasei (asa era atunci), elevul Vasilescu era notat mereu. Citez ce a scris tova de rusa: "Elevul Vasilescu suna cu niste chei si toata clasa rade zgomotos. Rog sa i se scada nota la purtare". Am condica cu mine, am pastrat-o, ca eram responsabila cu ea.

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-23 17:49:31
         
 
 
8* stelute pentru fidelitatea atmosferei de atunci... m-am amuzat cum te-ai autocaracterizat in comul tau, te stiai si curioasa, motivata, dar si glumeata, spontana, pt care primeai deodata cu zonganitul cheilor si recunoasterea clasei.

"Cu timpul, episodul acesta al vieții a fost uitat, sau “acoperit” de altele," (typo)
fandosit si nenatural (ar ajunge primul atribut)

De unde stii ca respectiva doamna usor narcisista, nu s-a fardat si in recreatii? :)
Ma intreb, de unde a avut atatia bani pt. atatea rujuri? :)
 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-06-23 16:18:40
         
 
  Foarte interesant: au reinceput disparitiile de stele luminoase.

Am observat ca au disparut de la Radu St., Gheorghe Rechesan si de la mine.

Explicasem, intr-un com facut Adrianei Giurca, cui apartin stelutzele, ele sunt si ale autorului, dar si ale celui care le-a pus. In cazul meu, a fost scoasa stelutza pusa de Cristian Munteanu.

Fenomenul e penibil

Cu regret,

VP.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-22 14:23:47
         
 
  Cristi,

Punct ochit, punct marcat (sau invers?). M-ai avut. Da' tu de unde stii ca ma doare? Ca n-am zis o vorba despre asta....

Foarte multzam pentru lectura si aprecieri. Si impresionata sunt la maximum de intuitiile tale!

Drag,
Vero



 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-21 15:22:03
         
 
  Doamna de română, Bălcescu
și țara ta mult dragă

așa-i?
ce te doare când spui "nenorocitele alea de două rânduri"!

o stea și alte 8********

c.
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-06-21 12:55:27
         
 
  Erata: Gheorghitza...ma ierti?  
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-20 18:28:54
         
 
  Gheorghtza,

Niciodata nu ma supara, ci ma flateaza comentariile tale. Ai fi vrut mai mult umor? Hm...Ai dreptate. De fapt atunci, in clasa a sasea, inca nu eram scosi la sortat cartofi, unde enigma mea era urmatoarea: de ce dimineatza , la Obor, separam gramezile de cartofi sortati de cei stricati si la pranz niste tovarasi le amestecau la loc...

Realitatea e ca n-am vrut ca povestirea sa fie prea lunga...poanta mea era, da fapt, sa arat lumii ca stiu nenorocitele alea de doua randuri pe dinafara...

Multzam mult de trecere, com si semne,

Vero

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-20 17:26:33
         
 
  Tea draga,

In mod cu totul, dar cu totul ciudat, si chiar nici nu observasem asta (bine ca mi-ai spus tu), acelei profesoare nimeni si niciodata nu i s-a adresat cu "tovarasa". Asa mi-a ramas si in memorie. Aveam altele care erau "tovarase", erau coafate normal, imbracate normal, infine, ca niste "tovarase", dar asta era prea "vampa", era cu totul extravaganta.

Poate si pentru ca semana atat de bine cu Betty Boop, lumea nu-i spunea "tovarasa", si iata ca nici in memoria mea ea nu a ramas cu aceasta denumire....Interesant, nu?

Acum, despre mine: da, eram o "infocata" eleva, eram cu ochii atintiti pe profesori si ii urmaream cu o aviditate care probabil mi se citea pe figura. Da' nu eram de loc o "sfanta", bentitza nu-mi statea pe cap, ca aveam parul prea scurt, aveam si breton, care era interzis si eram si cam zburdalnica, venindu-mi tot felul de idei prin care sa-i fac pe colegi sa rada. Si aveam un coleg, Vasilescu, care, la glumele mele, suna cu niste chei si asta era "semnalul", atunci toata clasa radea in hohote.Saracii profesori!

Textul nu e cine stie ce, e oarecum "prafuit", si, de fapt, uite ca, dupa ce am citit ce spune Amalia, imi dau seama ca de fapt profa ne-a intimidat si ne-a onbligat sa fim "pe linie", doar eu, idealista de mine, puteam crede tot! Ce naiva eram (si mai sunt inca!)

Multzam mult de trecere si comentarii si semne, mi-au facut mare placere, zau asa!

Vero


 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-20 17:22:16
         
 
  Vasilica,

Ma bucur ca textul meu ti-a facut placere. E o simpla amintire din scoala, cum scriam si in comentariul catre Amalia, nici prin cap nu mi-a trecut sa aduc in discutie notiunea de "patriotism"....E drept insa ca iubirea pentru tzara natala e ceva ce nu intzelegeam atunci, abia cand esti plecat intzelegi. Dar acesta nu e, cum bine a subliniat Amalia, "patriotism", ci nostalgia pentru locule in care te-ai nascut si ai copilarit.

Si, daca tot iti scriu, mentionez tot aici ca, daca dictionarul tau de rime nu contine accentele cuvintelor, nu e de mare utilitate, ar trebui sa-ti cumperi altul, cu accentele marcate.

Multzam de trecere si comentariu,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-20 17:10:44
         
 
  Amalia,

Studiul tau complet si pertinent ar merita sa fie postat separat. E extrem de interesant ce scrii si, sincera sa fiu, nu ma gandisem de loc la nici unul din aspectele politice cand am scris povestirea si afirmatiile tale dau de gandit.

Multumesc pentru trecere si amplul comentariul repet, posteaza-l separat, merita!

Cu stima,

Vero.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-20 17:04:53
         
 
  Vero,
Cîrcotesc și eu căci ăstae rostul unui cititor obiectiv(atunci cînd nu-și scrie propriile remember-uri adolescentine)!
Ce așteptam eu de la acest text? Mai multă atmosferă calchiată pe acele vremuri, un pic mai mult umor explicit(el există da' e puțin abscons)și renunțarea la unele expresii cam seci și didacticiste...în rest ca și antecomuitorii mei, apreciez nostalgia și trama acestui text!
7*
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-06-20 09:23:56
         
 
  Re.
am uitat de chestia aia cu stelute..
8*

scuze, Calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2009-06-20 05:04:05
         
 
  Vero, las-ca "te iei" de profa de roaman dar ii si schimbi "titulatura" ; ce e aia Doamna de ro..... Tovarasa de romana! Exactitate in exprimare, draga mea!

Carcoteala sfarsita, sa revin la "oile noastre"; bine scris, creezi atmosfera, reintri in momente, redevi cumva eleva dintr-a sasea....efectiv, te vad.

rotund, ceea ce, in proza de genul acesta este absolut necesar.

drag,

calvar*
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2009-06-20 03:06:14
         
 
  Veronica, asa cum au spus si colegii de site care au comentat inaintea mea, mi-ai trezit amintiri din scoala, din tinerete. Imi aduc bine aminte ca atat invatatoarea cat si profesorii de romana, istorie, ne insuflau aceasta dragoste de tara, chiar daca eram intoxicati cu patriotismul fals din ziare sau de la televizor. Cuvantul "patriotism" facea parte insasi din educatia noastra. Acum sa nu crezi ca daca am invatat pe vremea comunismului, regret "epoca de aur", dar atunci se facea carte. Nu stiu, dar am observat (vorbesc in principiu) ca tineretul din ziua de astazi nu mai este asa de interesat de aceasta "dragoste" de tara, de acest patriotism, poate ca este intoxicat de politica, de guvernarea aceasta instabila, pentru ca, deseori aud:"m-am saturat de tara asta"! Te felicit ca ai adus acest subiect in actualitate, prin scrierea ta si mai ales prin concluziile pe care le-ai tras in final.
O felicit si pe Amelia pentru comentariul laborios si explicit pe care l-a asternut aici, la acest topic.


Amelia, ai scris un comentariu laborios si imi place cum ai
 
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2009-06-19 22:59:30
         
 
  Sunt împrejurări în viață în care ținem în mână cărbuni prăfuiți fără să știm că sunt diamante; mai târziu le descoperim prețul, iar faptul că odinioară ne-am mânjit mâinile de praf ne umple chiar de duioșie, vălul de pe ochi ce ne-a căzut prin trecerea timpului făcându-ne să privim din altă perspectivă, de obicei de la altă amplitudine, momentul din trecut; cam așa s-ar traduce în limbajul a ceea ce numim „experiența de viață”, o oră de limba română aspru ideologizată în regimul comunist. Autoarea alege din noianul de amintiri, nu întâmplător, un moment în care s-a predat la clasă Nicolae Bălcescu. Spun „nu întâmplător”fiindcă Nicolae Bălcescu constituie în opinia domniei sale, și astăzi, un reper. Profesoara de limba română apela la romanticul pașoptist pentru a sădi în inimile copiilor patriotismul, iubirea de țară. Contextul în care la clasă se recitau texte din Bălcescu, era saturat de iubire de țară, iubire de partid și patriotism. Asta știm noi astăzi, nu știu cât realiza asta un copil de 12 ani care abia descoperea lucrurile în cauză, fiind în plină formare, dar deja asta e o chestiune secundară în economia textului. Interesant e altceva: că iubirea de țară întărită de scrierile lui Bălcescu, era falsificată de național-comunism, așa cum susține autoarea. Am căutat să descopăr în ce mod s-a petrecut această falsificare, iar răspunsul presupun ca este cunoscut de toți. Patriotismul civic al lui Bălcescu (se poate la fel de bine utiliza și expresia „naționalism civic”), fusese distorsionat într-un soi de anexă la ideologia partidului comunist. Societatea, chiar dacă nu se confunda cu partidul, nu se putea exprima decât prin structurile partidului comunist. Intrasigența antipaticei profesoare, iubirea de patrie impusă cu de-a sila, producea efecte contrare chiar dacă în sine era o valoare europeană, nu-i așa ?
M-am întrebat deseori, cunoscând în bună parte modul de gândire al pașoptiștilor, de ce a trebuit ca ei, în scrierile lor, să ne învețe iubirea de patrie. Într-un fel, dacă veți citi textele patriotice ale părinților fondatori ai României moderne veți găsi cumva același spirit cu al unei profesoare (e-adevărat, de bună calitate, nu o țoapă care se fardează în fața elevilor), dar pe undeva este tot acel spirit al unui grup care a descoperit ceva ce ei, ceilați, talpa țării, nu știau. Veți spune, și pe bună dreptate, că poate ei, pașoptiștii, au desoperit iubirea de țară. Permiteți-mi să am îndoieli. Istoria și neamul nu au început la 1800 și ceva. Ca și comuniștii mai târziu, ei ne predicau O ANUME IUBIRE DE ȚARĂ, și o ANUME PATRIE, nu oricare și nu oricum. Tulburător este însă altceva. Că decenii în șir comuniștii au pretins că realizează visul lui Bălcescu. Iarăși ciudat este că urmărind traiectoria celor care au împărtășit ideile pașoptismului, cu ușurință vom descoperi originile mișcărilor socialiste. Doar oportunișii sau pragmaticii de teapa lui Brătianu au părăsit linia, un C.A.Rosetti rămânând de veghe, conștiință republicană și neînduplecată, până la bătrânețe.
În fapt, distorsiunile nu se opresc doar aici. Un exemplu : a fi liberal în secolul XIX presupunea un progresism și antitradiționalism pe care astăzi îl asociem stângii. Dispariția conservatorismului a făcut ca liberalismul „acela” să fie asociat astăzi cu dreapta iar liberalii să lase culoarea roșie socialiștilor. Deloc surprinzător, personalități recunoscute îndeobște ca fiind conservatoare precum patriarhul unei biserici ortodoxe, dezvelesc statuia lui Bălcescu și vorbesc de modelul patriotismului civic, luminat, „de dreapta”, care l-ar fi caracterizat pe marele român. Nedumerirea mea: au devenit ideile lui Bălcescu conservatoare, încât incomodează astăzi socialismul ? Iarăși o întrebare : Nu cumva tocmai acel ardent naționalism al lui Bălcescu și pe care l-au preluat regimurile național-comuniste le deosebește pe acestea din urmă de socialism ? Cât a fost de vinovat Bălcescu de apariția național-comunismului ? În mod sigur tot atât de vinovat ca Marx de apariția comunismului.
Revenind la iubirea de patrie, la patriotism, iarăși vom intra într-un noian de sensuri și înțelesuri. De la Miron Costin pentru care „pământul acesta este frământat de sângele moșilor si strămoșilor noștri”, un text anonim de la 1821 care vedea patria ca fiind “acel loc unde se află petrecând soțietatea de mulți oameni se zice patrie. Nu se cheamă, dar, pământul patrie, ci petrecerea cea politicească, adică societatea celor ce lăcuiesc împreun㔠până la Bălcescu.
În « Patria » (1848), Bălcescu socotește patria nu atât locul nașterii, al copilăriei, al amintirilor, cât comunitatea oamenilor ce trăiesc sub aceleași legi, vorbesc aceeași limbă, au aceeași religie, împărtășesc aceleași sentimente și idei. Este clar că pentru Bălcescu patria este expresia naționalității. Ceea ce îl desparte de naționaliștii interbelici este tocmai accentul pus de el pe dreptatea socială. Nu poți să fi patriot și să închizi ochii la nedreptățile și prigonirea semenilor.
Bolintineanu vedea, alături de mulți alți pașoptiști, cosmopolitismul ca principal dușman al patriotismului.
Supralicitarea etnicului merge în interbelic până la celebra deosebire dintre român și bun român pe care o făcea Nae Ionescu.
La polul opus sunt „patrioții” de azi, precum Alina Mungiu: “Patria mea nu e România, deși este și asta, intens, având atâtea de terminat la ea, în primul rând statul de drept, prag fundamental niciodată trecut de-a binelea.
Patria mea e tot postcomunismul, din Caucaz la Tirana, în care regăsesc același proiect care are încă nevoie de noi (...) Am studenți thailandezi, și latino-americani, și africani, cu care lucrez foarte bine, dar cu ai mei am în comun ceva mai mult, lucrul din care emană adevărata esență a patriotismului, o problemă comună. Când asta nu mai este, patriotismul se stinge, cum vezi în unele țări occidentale. Din fericire, simt că mai avem asigurate generații întregi de problemă, deci generații de nevoie de patriotism.” Pentru ei misiunea patriotului azi e de a lichida patria !!!

În concluzie, cred că astăzi Bălcescu (în general pașoptiștii) suferă reinterpretări și falsificări cel puțin la fel de mari ca în plin național-comunism.
Pentru socialiștii globaliști Bălcescu este doar un visător cosmopolit cu idealuri de dreptate socială, nesocotind naționalismul cultural și etnic al acestuia.
Pentru elita cultural㠄de dreapta”, Bălcescu e un model de patriot luminat, tolerant și civic, părinte al statului modern și al ordinii constituționale.
Sigur, "schimbare humanum est"!

În mod cert Bălcescu va rămâne mereu modelul revoluționarului însetat de dreptate, nemuțumit și dornic de de a schimba lumea. Adică opusul dintotdeauna al conservatorismului și tradiției. Al Ordinii tradiționale Din Bălcescu se revendică toți oamenii moderni, în el sunt îngemănate și liberalismul și socialismul, ca și național-comunismul.


 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2009-06-19 22:13:25
         
 
  Radule,

Multzam de stelutzele care, vorba ta, vor ramane pe veci necontabilizate si ma bucur ca textul ti-a trezit nostalgii. He-he! Ti-ar fi placut sa vezi ce era in poseta Doamnei, este?

Merci si pentru sugestie, am modificat "acolo", conform cunoscutului dicton romanesc "schimbare humanum est"! :))

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-06-19 20:22:15
         
 
  mi-ai starnit niste amintiri tare dragi si foarte bine ingropate; pentru ca alte texte similare n-au reusit, vot si 8 stelute mici, care nu pot fi sterse (dar nici nu servesc la nimic, se pare)

********

P.S. "amenințat că cine nu va învăța " nu suna totusi prea grozav
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-06-19 20:07:48
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23895
Comentarii: 120177
Useri: 1422
 
 
  ADMINISTRARE