FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Remember
Text postat de latunski criticul
interzisă era trecerea
peste insemnul pictografic
plasat între coapsele Ei.

eu de o parte a căii ferate,
Ea dincolo de funinginea
lăsată de locomotiva cu abur.

navetist din fire, o priveam
de la geamul vagonului,
păștea turma de oi,
proprietatea privată
a viitorului meu socru.

eram gelos pe iarbă,
pe berbecul viril,
pe cîinele lățos și bodyguard
(meserie onorabilă acum
și pentru oameni ca noi).

Ea citea din Paul Verlaine,
răsfoia mereu,
paginile erau puțin îndoite
la colțuri și pătate
de diverse insecte.

îi trimeteam misive siropoase,
vara ei, Rodica, avea normă întreagă
de poștăriță, o mai duceam și la film
(pe vară-sa, ca să am trecere și „cîrlig”)

pentru Ea și numai pentru Ea
m-am certat și cu Radu
-singurul meu prieten-
cred că o iubea mai mult decît mine,
am aflat, peste ani, că i-a scris poezii,
poate le-o fi publicat,
poate o fi și membru USR,
cine știe(?)

dar noi,
eu și Ea,
ne-am întîlnit pe malul Pozenului,
un pîrîu acum secat, drenat,
dirijat subteran, ce mai contează...
acolo ne-am făcut jurămintele
și tot acolo am ejaculat precoce.

apoi am plecat în armată,
-bază soldat Latunski
în careu adunarea-

că nu paginile viitoare contează,
doar cele ale vieții repetabile,
auzi(?), crocodilule
care citești și nimic nu pricepi
din ideea de pradă.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "...Eventual comentati concret la un text semnat nicolae, sa nu abuzam de pagina distinsului critic."
Vă rugăm -și eu și Nina - comentați ceva, oarece, doar cît să fie și Nicolae băgat puțin în seamă. Mulțumiri anticipate! DESTINSUL și nepătimașul critic.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2009-06-15 11:04:28
         
 
  am inteles, "respins" din motive personale si nu dupa vreo lege anume. (...)

va rog sa fiti mai explicit cu peseu'. Eventual comentati concret la un text semnat nicolae, sa nu abuzam de pagina distinsului critic.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-06-14 21:48:58
         
 
  Nicolae,
În primul rînd că expresia pe care ai calchiat-o din comul meu nu are conotația pe care i-o dai tu. Dacă ai înțeles așa, ai înțeles greșit.
Apoi,
nu începe cu chestii din astea că mă cam scoți din calmul meu englezesc.
Cererea poartă pe ea mențiunea: RESPINS!

PS: Și nu-ți mai asuma cheta colectivă pe care o faci, semnînd-o cu numele tău. Dacă pe la voi, pe-acolo, se poartă gemseișănul cu strigături tip șezătoare, pe la noi, pe aici, obișnuim să scriem cu propriile mîini.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-06-14 18:53:56
         
 
  pe aceasta pagina ati scris:"vedeți ce înseamnă armata?" Am facut o trimitere reproducand versul ca element real intr-o constructie imaginara.


Domnule Peia,

Subsemnatul...
Vreau sa va reproduc in comentariile mele viitoare, va rog sa-mi aprobati in bloc sa folosesc pe veci fiecare litera scrisa de dv.
ss, data
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-06-14 15:27:18
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Nicolae,
(Mă rog,... grupul cenaclier reunit sub acest nume),
Am rugămintea să nu mă amesteci (amestecați) în ciorovăielile tale (voastre)!
Pentru a-mi pomeni numele într-un anume context, - indifernet la ce mod o faci - va trebui să ai aprobarea mea, pare-mi-se. Mai ales că-ți permiți, în dreptul meu, interpretări pe care nu mi le asum.
A, dacă voiai să polemizezi cu mine sau cine știe ce altceva, era altă gîscă.
Dar așa... nici că se poate!
Nu prea e în regulă.
Ba chiar deloc.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-06-14 15:12:11
         
 
  ?"răsfoia mereu,
paginile erau puțin îndoite
la colțuri și pătate
de diverse insecte."

citea si rasfoia, sa insemne: citea si rasfoia sau... pastea, ca vad si niste pete? (Doar este o constructie imaginativa iar fiecare element ajuta sa se faca demonstratia!)
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-06-14 14:37:46
         
 
  Un poem bun, l-am citit cu plăcere. Foarte puțin balast, aproape insesizabil. Citit (sau interpretat) pe părți, nu spune mare lucru, dar luat în întregul lui, crează o atmosferă, generează o emoție, te pune pe gînduri.  
Postat de catre Liviu Nanu la data de 2009-06-14 13:57:29
         
 
  am inteles: o dati cotita, paste nu mai inseamna a rupe cu gura, ci a pazi. Parca era vorba despre poezie, subintelesuri, bla-bla?  
Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-06-14 13:50:51
         
 
  "Apoi Samuel a zis lui Isai: Aceștia sunt toți fiii tăi? Și el a răspuns: A mai rămas cel mai tânăr, dar paște oile. Atunci Samuel a zis lui Isai: Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom ședea la masă până nu va veni aici."
1 Samuel 16.11
"Ce facea ea? Pastea. Cine pastea? Ea, (care) citea din Paul Verlaine. Inainte de a dovedi ca ea era atat de proasta, incat... pastea In locul turmei. Asta este o femeie cu o carte in mana?" Premiul 1 Nicolae Taifun , paragraful 2.6-8

Și cînd te gîndești că Iisus se trage în linie directă din David, iar Nicolae are toate șansele să devină noul Mesaiah...
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2009-06-14 13:43:42
         
 
  Nu, Latunski, aceste cuvinte
auzi(?), crocodilule
care citești și nimic nu pricepi
din ideea de pradă.

trebuie citite astfel (si nu esti primul din literatura care foloseste acest artificiu):
“Crocodilule”, adica tu, oricine esti si oricat vrei sa ma condamni, afla ca eu am vrut doar sa ejaculez, si trebuie sa recunosti ca si tu ai facut sau ai fi facut la fel, oricand”

Dragul meu, iarta-ma pentru familiaritate, intelege ca eu joc un rol, nicolae este un taifun care are o placere deosebita sa dea pumni celor care fac pe zmeii, dar se scarpina ca maimutele in copaci, si se amuza.
Vrei sa vezi ce-ai scris?
de la geamul vagonului,
păștea turma de oi,
Ce facea ea? Pastea. Cine pastea? Ea, (care) citea din Paul Verlaine. Inainte de a dovedi ca ea era atat de proasta, incat... pastea In locul turmei. Asta este o femeie cu o carte in mana? Jignitor sub orice limita!
Dar nu de-asta raspund. Fiindca ridicolul va apartine, simt nevoia sa explic fiindca poate intelege altcineva.

Singuratatea in fata calculatorului v-a facut paranoic. Altfel nu inteleg cum puteti murdari ceva ce nu cunoasteti:” Cînd se mai adună literații pe la tine, înfierează acest poem, apoi concepeți un comunicat de presă pentru televiziunea voastră de cartier.”
Daca aduc aici o diploma cu locul I a unui astfel de literat, probabil cioflengar dupa d-ta, promiti ca te-apleci si ceri iertare sarutand pamantul?
Draga latunski, mai draga, afla de la taticu ceva: universalitatea este data prin cuvantul tu, sau el/ei, niciodata prin “eu”
Cand spui “o priveam/de la geamul vagonului” este absurd sa spui ca nu d-ta erai. Peia confirma : ” apoi am plecat în armat㔠A face armata, a iubi o femeie si a face multe lucruri, pe care le-ai trait personal sau nu, asezate pe hartie inseamna niste idei despre armata, iubire etc.
D-ta ai adus aici ideea de prada care este un punct de vedere comun noilor reprezentati ai acestei lumi, si cu care eu nu ma-mpac.
Am analizat ideea “viata ca o prada”, si, a mi se face procese de intentie cum ca as organiza manifestatii contra dumitale, mi se pare nerealism. Nicolae nu este dupa vreun abur lasat de locomotiva. Trezeste-te.
Concluzie: Stef are dreptate pana la un punct: esti la cativa milimetri, dar nu de poezia mare, ci de simpla... poezie.
Mai incearca.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-06-14 13:17:54
         
 
  Nu, nu e Nicolae la mijloc, dle Latunski, sau, mă rog, e la mijloc, pe post de colportor!
Asistăm la o perversă mistificațiune.
Apelați la intuiția domniei-voastre...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-06-13 19:33:48
         
 
  auzi(?), crocodilule
care citești și nimic nu pricepi
din ideea de pradă.

aceste cuvinte erau destinate doar celor cu mintea-n pioneze, așa ca tine, Nicolae!
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2009-06-13 19:06:52
         
 
  Advărat zic ție, Nicolae, că la toate te (și mai ales pe toate le) pricepi. M-ai făcut praf! Spui că ai fost luat de mînă, dus la psihiatru, care psihiatru te-a declarat sănătos. O.K. Cine l-a declarat sănătos pe psihiatru? Pentru că tu amesteci rău și tendențios realitatea cu ficțiunea. Dacă ai avea adresa mea ai organiza un marș de protest pentru fapta-mi reprobabilă, rod al grefării unei capcane pe o altă capcană...Cînd se mai adună literații pe la tine, înfierează acest poem, apoi concepeți un comunicat de presă pentru televiziunea voastră de cartier.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2009-06-13 15:36:46
         
 
  VIATA CA O PRADA?

Ideea este majora pana la un punct. Cand prin prada iti asiguri supravietuirea. Venind in planul superior al spiritului, pot accepta vanatoarea daca este un joc, deci spectacol.
In cazul de fata nu este decat o ejaculare precoce.
Fiindca arta praduirii presupune lipsa durerii, e ca un joc de carti si pierderea nu trebuie sa fie mai mare decat o manjire cu funingine pe obraz sau ridicarea bluzitei cel mult pana deasupra buricului. Cand satisfacerea dorintelor celui puternic are consecinte de viata, tulburari, ejacularea acestuia mi se pare un scuipat pe obrazul fiintei umane, care este fara parul de pe cand era-n patru labe, deci cu pretentie.

Ce-avem aici?

pentru Ea și numai pentru Ea
m-am certat și cu Radu
-singurul meu prieten-
cred că o iubea mai mult decît mine


Intai ca nu este frumos sa prazi iubita prietenului tau, iar daca ai facut-o, o tii in tine.
Prazi ceea ce este liber. Si nu cu minciuni sau promisiuni oficiale mergand pana la cereri in casatorie.

păștea turma de oi,
proprietatea privată
a viitorului meu socru.


Iar daca viata este cum este, un om superior trebuie sa ramana legat sufleteste definitiv de cel pe care l-a mintit-inselat-cumparat si nu spunandu-i ca el e crocodil si viata-i o prada. O victima-si poate lua viata, se poate-mbolnavi, uraste sau devine la randul sau mai violenta si deci nedreapta cu ceilalti.

O ejaculare, chiar precoce, trebuie sa fie o reactie chimica in alcatuirea omului superior de mai tarziu. Altfel nu s-a priceput chiar nimic din ideea de viata.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-06-13 13:24:41
         
 
  imi pare ca te opresti mereu la 1 mm de poezia mare (poezia mare e cea care ma face sa sar de pe scaun)

de exemplu strofa (altminteri inspirata):

"eram gelos pe iarbă,
pe berbecul viril,
pe cîinele lățos și bodyguard
(meserie onorabilă acum
și pentru oameni ca noi)."

chestia cu bodyguardul suna rau, rau de tot

mie imi suna

un crocodil (un papagal)

8 stelute si vot

********
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-06-12 18:27:14
         
 
  hm!
domnule critic,
ați devenit inteligibil și, oareșcum, zic că ați intrat pe poarta poeziei.
atenție să nu bată vîntul prea tare și să vă prindă între canaturi!...
vedeți ce înseamnă armata?
disciplinează cadența...

darmite o secretară inspiratoare...
o fi taman doamna căreia i-ați făcut jurăminte pe malurile alea... Poznașe?

parcă mă mănîncă buricul degetelor să scutur oareșce reactoare celeste pe aci, dar nu mă grăbesc.

mai aștept, totuși, ca să nu fiu tras la răspundere de poliția astrală pentru folosința abuzivă a energiei.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-06-12 18:00:37
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23932
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE