FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Mă doare locul iubirii tale
Text postat de Tamas Valeria
Tu nu erai
Era numai dragostea mea
Ce se răzvrătise de așteptare


Tu nu erai
La naiba cu pomii în muguri
La naiba cu verdele ierbii
Cu toate la naiba
Când eu sunt călător prin valea plângerii
La ce
Tot hohotul acesta de râs?


Tu nu erai
Dar mă durea în mine un loc
Până acum neștiut
Ulciorul meu de lut
În dreptul buzelor tale se știrbise și sângera
Doamne cât mă durea clipa
Stropită cu sângele tău


Tu nu erai
Dar când mă priveam în oglindă
Te vedeam în mine
Era ca și cum
Trupul meu te ferecase
Cum se poate mi-am spus
Să fii aici și să nu fii ?

Am înteles într-un târziu
Că toată durerea
Disperarea
Furia
Se adunaseră în mine
Și tu erai și nu erai...
Împietrită în mine iubirea
Păstrase doar chipul tău.

Mă doare locul iubirii tale !
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE