FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Nemulțumirea noastră cea de toate zilele
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
Desfășurarea firească a vieții se petrece reiterînd ciclic secvențele insatisfacție-satisfacere. Această necurmată oscilație nefiind defel o fluctuație debilă sau morbidă, ci ritmul necesar care mărturisește vibrația tonică a vieții. Secvențele se succed îns㠖 fără să altereze validitatea ritmului vital – doar în măsura în care insatisfacția se dovedește funcțională, fiind capabilă să declanșeze constant un comportament activ și eficace care să tindă neabătut către propria ei reducere și anulare. Căci numai așa insatisfacția – strămoșul biologic al nemulțumirii noastre cea de toate zilele – se legitimează ca tensiune vitală ce semnalează prompt și specific un neajuns sau o nevoie presantă, asigurînd totodată energia, vehemența necesară lichidării lor și refacerii echilibrului pierdut.

Pe un plan superior, amplificată de sensibilitatea și afectivitatea umană, îmbogățită cu motive sufletești și aspirații spirituale, insatisfacția accede la rang de nemulțumire și capătă aura prestigioasă a exigenței. Iar alternanța ei cu mulțumirea se bucură de o fecunditate sporită, căci mulțumirea însăși nu mai este doar o simplă stare steril㠖 vegetarea suficientă a siestei –, ci un nou și delicat prilej de energizare a comportamentului de căutare.

Ea înlesnește saltul, caracteristic umanului, de la pasivitatea – cu iz stătut de fundătură ontologic㠖 a îndestulării la dinamismul desfătării și al bucuriei deschizătoare de noi orizonturi și registre existențiale. Mulțumirea se potențează în verb activ, în revărsare a preaplinului sufletesc ca gratitudine și recunoștință și preia astfel rolul de factor responsabil al vieții spirituale, de promisiune a impetuozității îndreptățite să amelioreze calitatea vieții.

În ciuda acestei generoase promisiuni, viața individului contemporan, cu puține și marginale excepții, stă sub semnul nefast, dar simptomatic al sloganului ce prolifera nu demult pe arterele capitalei în chip de reclamă (poate chiar a modului de a te simți cu adevărat ‘civilizat’): Eu, ușor de mulțumit! Veritabil îndemn la cusurgerie, deviză și exaltare a firii cîrcotașe, el dă în vileag mentalitatea puerilă și frivolă la care apelează cu dezinvoltă inocență publicitatea, deși chiar ea este aceea care o susține și stimulează interesat.

A prelungi excesiv și prea puțin motivat insatisfacția, a te instala într-o acreală arogantă și veleitară, a face un cult pentru ambiția contrariată și pentru demnitatea vexată, a te considera nenorocit și persecutat de soartă înseamnă a adopta nemulțumirea ca stil de viață. Si nu ca pe unul oarecare, ci ca pe acela dezirabil, ratificat de opinina publică, devenit fenomen de masă. Or, nemulțumirea, pentru a-și onora vocația vitalizantă, trebuie să-și respecte rolul episodic, să descurajeze blocarea bosumflată a alternanței ei cu mulțumirea, să-și angajeze energia în căutarea acelei soluții care s-o lichideze pe ea însăși în mod operativ.

Staza nemulțumirii, clamarea și exhibarea ei sînt funciar nelegitime și duc la anorexie, anemie, devitalizare. Nemulțumirea însăși își pierde prin asta treptat virulența și devine bleagă, stearpă, morbidă. Iar încurjarea sa o rătăcire perversă răspunzătoare de comportamente aberante și deviante.

Și totuși aceasta este boala molipsitoare a individualismului sedus și abandonat de progresism și paternalism, de ideea statului-providență, de răsfățul abundenței consumiste, de ispita, obsesia, dar ce zic, datoria extenuantă a distracției. A individului eliberat de servituți care nu se poate însă bucura de propria-i libertate pentru că nu e în stare să asume responsabilitatea împovărătoare de a-și edifica ființa în plenitudinea sa, onorîndu-și astfel demnitatea de ființă liberă.

Tentativa celui ce a contractat maladia nemulțumirii rămîne doar aceea de a uza de beneficiile libertății fără a suporta și inconvenientele ei, iar pentru asta e destul să mimeze inocența, să dea curs și credit fantasmei copilului – modelul inconștient și nemărturisibil de viață pe care și-l dorește – care are nevoie să fie ocrotit fără a avea în schimb vreo obligație, să se închipuie persecutat și nenorocit pentru a putea revendica un tratament special prin care să-i fie recunoscută și recompensată suferința. Se pare că cei mulți și slabi de înger – sănătoși închipuiți, pentru că totuși majoritatea tinde să rămînă normativ㠖 își fac din nemulțumire o profesie și țin să o exercite full time.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
 
Domnule Nicolae, nu totul se învîrte în jurul dv. Aveți dreptate.

Problemele pe care le puneți în textul de mai jos sînt destul de complexe și reușiți să le complicați și mai mult. Aveți o activitate mentală spontană destul de încîlcită.

Sanguinii (aș vrea eu să fiu așa) sînt plini de energie și totodată echilibrați și nicidecum degrabă vărsători de sînge.

Nu vă baricadați în nemulțumire. Sau dacă tot vă tentează e mai rentabil să fiți nemulțumit de dv.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-05-04 22:01:29
         
 
  Ma intreb daca despre mine este vorba? Si radspund “nu” chiar daca imaginea cu care m-am manifestat public cam asta arata. Eu cred ca un om normal poate fi in fiecare clipa, mult timp, in toate felurile. Totusi… un professor care preda langa liceul meu nu poate fi vazut decat la costum si cravata la gat, oricat ar fi de cald afara. Si-l inteleg fiindca asa trebuie sa iasa in lume.
In literatura trebuie sa existe acest trebuie, in comunitate la fel. De ce? Fiindca tot ce gandesti si faci sunt undeva judecate. De aceea o expresie precum “du-te dracului!”, oricat de normala ar putea fi considerata, daca apartine unui om cu pretentie, se descalifica singur. Candva omul valoros era pretuit de comunitate. Astfel, o nevinovata epigrama adresata lui Eminescu a facut ca Macedonski sa fie marginalizat de colegi. Azi se practica gasca si se apara cum ursoaica puii. Indiferent ce ar face.
Eseul dv este minunat daca acceptam ca lumea in care traim este minunata. (Vero confirma cu America. Vero, da-mi voie sa nu te cred, esti naiva. Ca si cum lumea este o gasca mai mare si trebuie linistite astfel spiritele “rele”. Astfel omul superior isi traieste cu “multumire” viata si lasa grupului sau mostenire motivele reale de satisfactie. Nestiind ca tot ce exista in jur, lumea aceasta este asa cum el a creat-o.
In acest context, daca exista o baricada a nemultumitilor, o consider normala si nu bolnava. Eu iubesc colericii si melancolicii fiindca sunt impresurat de ei, traiesc cu ei, ii vad cum sufera. Sanguinicul mi se pare mult mai aproape de animal pentru ca are o inima care doar bate.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-05-04 21:08:03
         
 
 
Cele mai multe dintre ideile de mai sus sînt surprinse de Pascal Bruckner în Tentația inocenței și Euforia perpetuă.

Mă bucur că ați citit cu plăcere și inteligență. Și că ați adus completări valabile unei prestații inevitabil incomplete.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-05-04 20:12:19
         
 
  “Se pare că cei mulți și slabi de înger – sănătoși închipuiți, pentru că totuși majoritatea tinde să rămînă normativ㠖 își fac din nemulțumire o profesie și țin să o exercite full time.”

Dacă îmi dai voie să-ți completez ideile extrem de bine structurate și exprimate cu precizie și pertinență, cei care reușesc să facă din nemulțumirea lor repetitivă un stil de viață, sunt diagnosticați cu negativism, (respingerea multiplelor norme și valori) produs în urma unui șir de frustrări nerezolvate nici de societate, nici de individ…
dar îi caracterizează și o mare doză de masochism (se complac în asemenea situații discordante, chiar le favorizează, le generează) … și uneori și sadism
(împroșcarea răutății în toate direcțiile).

Complicându-se așteptările, cerințele, regulile, performanțele societății, nici nu mai știi de unde începe comportamentul deviant sau patologicul. Până când individul își conștientizează prin feedback devierile sale, și le poate regla și restabili echilibrul psihologic între excitație/acivitate și inhibiție/relaxare, poate reveni la atitudini dezirebale, dacă nu știe sau nu acceptă să știe individul de devierile sale, dezechilibrul crește...și devine tot mai grea revenirea la echilibru. - Sunt și anumite temperamente care favorizează perdominanța excitativă (colericul) sau predominanța inhibitorie (melancolicul).

Am impresia că în cercurile literare sunt în joc pe lângă mult discutatul talent, si o sensibilitate mărită, un orgoliu și o rezistență redusă a persoanei la frustrații. Poetul pe de altă parte își cultivă și în mod artificial nemulțumirea, tensiunea interioară pentru a-și asigura o sursă fremătătoare de inspirație.

Scuză-mă dacă piesa oferită de mine nu se potrivește în pazelul tău.
Vot pentru textul tău inteligent.
Suzana
 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-05-04 19:42:27
         
 
  CTA,

Interesant esseu, ca de fapt toate pe care le postezi. Interesant, credibil, bine argumentat si logic.

Ma gandesc, insa, ca te referi, cand scrii "noastra", nu la om, in general, ci la omul din Romania. Spun asta pentru ca:

1. In Canada, de exemplu, dupa iarna (ca acuma) toti oamenii sunt fericiti, au zambetul pe buze, sunt entuziasti si nu e nimeni nemultzumit.
2. In Statele Unite, cand calatoresti, dai peste marea majoritate a populatiei calma si bine dispusa, fiecare-ti spune, daca esti cumva ingrijorat de ceva, "don't worry, be happy", sau "take it easy".

Acestea fiind spuse, ma gandesc ca te-ai referit probabil la un segment din populatia Romaniei...

Te citesc cu placere.
Vot,

VP.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-05-04 19:40:43
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23895
Comentarii: 120177
Useri: 1422
 
 
  ADMINISTRARE