FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de R XXX
Dintre toate existentele ma impresioneaza doar oamenii a caror existenta o reprezinta cumulul de raspintii, numai oamenii care au destin si a caror viata se dilata atit de mult incit n-o mai pot domina in nici un fel. Prezenta ta sa fie o mustrare, o teama, o neliniste, un extaz sau o bucurie, nimeni sa nu stie cit vei trai, ce vei face, cum vei gindi, ci doar o teama si o bucurie pentru prabusirile si inaltarile tale sa faca din existenta ta o surpriza continua, o neliniste ciudata ... Sa fii pentru ceilalti prilej de alarma, de presentimente, de meditatie, de ura si de entuziasm, nimeni sa nu fie sigur de drumul pe care vei apuca. Absenta ta fizica sa mareasca chinul neintelesului. Este inutil sa simti si sa ai constiinta permanentei si continuitatii eului, cu evolutii de sentimente, cu progrese de aspiratii si cu adincimi de regrete, totul e sa poti fi total fara sa ai memorie. Sa fii total? Nu e posibil decit prin realizarea integrala a fiecarui act de viata fara constiinta acelei distante si relativitatii lui in cadrul celorlalte acte. Trairea totala in clipa ne poate duce la anularea memoriei si la eliminarea deznadejdii de a trai in timp, ne face sa nu traim momentele vietii ca probleme, ci ca realizari absolute, sa traim in fiecare clipa ca si cum am trai ceva definitiv, ceva fara inceput si fara sfirsit. Recunosc, asta nu este ideea mea.. dar este teribil de apetisanta pentru cineva cu o tristete in privire. Trebuie sa traim astfel incit niciodata sa nu credem ca incepem ceva si sfirsim ceva, ci ca viata
noastra e ca o betie de fiecare clipa, in care fiind totali sa nu avem ce uita si sa nu avem ce dori. Te vei mira cind ti se spune ca traiesti, te vei mira cind ti se spune ca mori.


inca mi-e dor de tine..,
aceeasi
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "Si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/
Nu micsoraza ci, tremuratoare/
Mai mult sporeste-a noptii taina/
Asa imbogatesc si eu intreaga zare
Cu largi fiori de sfant mister/
Si tot ce-i neinteles/
Se schimba-n neintelesuri si mai mari "

Spunerea ta, poate introspectiv meditativa, m-a dus cu gandul la Blaga din care am citat mai sus. Da, textul spunere, textul ca o respiratie pe care ni-l propui,ne releva un spatiu existential non-conformist, aproape nou genesiac si care ar trebui sa fie deasupra cutumelor, normelor ori poate si mai mult, deasupra binelui si raului. Frumos spus si frumos vis textual. Aproape paradisiac. Si chiar daca, in plan real, acest spatiu este utopic, ei bine, bucuria utopiei poate fi la fel de hranitoare spiritual ca si frumusetea inexplicabila si indicibila a unei creste de munte inzapezite, a unei cascade ori a unui lan cu maci infloriti. Poate si asa ar putea fi inteleasa trairea totala o traire cu adevarat excesiva o traire care transcende contingentului. Si unii chiar o fac. Cum alt fel am putea numi gestul lui Van Gogh de a-si taia urechea,decat traire totala, cand marea majoritate sigur s-ar fi limitat doar la un posibil anost si lenes scarpinat ?
"Sa fii total? Nu e posibil decit prin realizarea integrala a fiecarui act de viata fara constiinta acelei distante si relativitatii lui in cadrul celorlalte acte. Trairea totala in clipa ne poate duce la anularea memoriei si la eliminarea deznadejdii de a trai in timp, ne face sa nu traim momentele vietii ca probleme, ci ca realizari absolute, sa traim in fiecare clipa ca si cum am trai ceva definitiv, ceva fara inceput si fara sfirsit"
Ne propui sa fim "totali" intr-o lume secventiala si disociativa pana la atomizare si alienare. Imi vine in minte o caricatura a lui Eugen Taru parca, in care se prezenta o sectiune printr-un zgarie nori si in fiecare incapere a acestui imens ansamblu locuibil se afla cate o persoana, un palmier si scheletul unui peste sugerat a fi fost mancat. "Naufragiati" in multime am putea spune. A fi total pare ideal insa lucidizand,se simte drama. Pentru ca, din pacate ne urmareste conditia noastra formala dominata de eul constient si constientizabil. Atat de bine surprinsa aceasta conditie efemera de catre Goethe, parca, "Nu sunt ca zeii cat de dureros o simt/ un vierme sunt ce-n pulbere traieste/a carui foame de pamant/ Cu talpa calatorul o striveste" Avem insa sansa de a deveni macar si temporar crisalida. Si asta cel putin in creatie si cel putin intr-op posibila utopica salvare. Si nu pare a fi putin.

PS. O lene metafizica de traire totala m-a facut sa nu mai verific textele citate din memorie asa incat va prezint anticipat scuze pentru erorile pe care le voi fi comis.

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2004-04-28 13:28:50
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE