FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Moartea lui Gheorghe
Text postat de corneliu zegrean


"Când norii se lasă hoinărind peste vale,
Ei dau un semnal de tristețe și jale,
Pentru copilul ce trăiește o dramă,
Pentru femeia ce plânge, cu lacrimi de mamă".
Corneliu

Scoală Teofile și-nhamă un cal,
Că vreau, mai dimineață ,s-ajung la spital,
Mă doare, de-o vreme, prea tare în piept
Și simt parcă o gâlmă sub umărul drept.
Mă doare grumazu și prea des tușesc,
Mă usc pe picioare, de-abia mai pășesc.

- Vin și eu? Măi Gheorghe! Tu nu te simți bine !
Sau iei și copilul să meargă cu tine ?
Să poți trimite-o vorbă, de-i fi internat,
Cu ce spune doctorul, domnul Ignat.

- Lasă, nevastă , că n-o fi un bai.
Legați la căruță pe amândoi-cai !
Să meargă mai iute, că drumu-i cam lung
Și aș vrea, mai devreme, la Dej să ajung.
Tu stai cu copiii, iar Teofil, în „Mihei”,
Să termine roata la cel din Cășei,
Că omul mi-o cere, el banii mi-a dat
Și târgul e târg și …sunt obligat.
Pe min m-or duce caii și cățelul Grivei,
Ei știu bine drumul, că-s prietenii mei.

- Așa-ncepe drama unui om „ostenit”,
Ce-ntregă viață din greu a muncit,
Să-și crească urmașii, vreo cinci copilași,
Muncind zi și noapte, el n-avea relaș.

Cu barda și dalta să facă un car,
Un plug sau o grapă , că este rotar.
Apo,să le vândă la târgul cel mare,
Să cumpere „locuri”, mai multe hectare;

- “Să le aibă copiii după ce, mă voi duce”,
- Spunea bietul om făcându-și o cruce.

A fost și pe front, în Primul Război,
C-o schije în umăr s-a-ntors înapoi,
Ce-o poartă demult, de la Cotul Oituz,
Luptând printre “hoarde”, lovit de-un obuz.

Se urcă-n căruță pe o furcă de fân,
Îl ia pe Grivei și îl strânge la sân,
Dă bice la cai și pleacă la drum,
În urma lui lasă al colbului scrum,
Un praf de argilă, din drumul uscat,
Ce-i tare ca piatra, că n-a mai plouat.

Ajuns la spital, se dă jos din căruță,
Deshamă pe „Ciloag” și pe „Măriuță”,
Le mângâie fruntea iar calu-i nechează,
Mișcând din codiță: - Grivei ! Stai de pază !
Iar voi dragii mei, aveți ce mânca,
Până când eu, la etaj voi urca,
Să-l caut pe doctor, să văd ce-o să zică,
Poate îmi dă niște leacuri, să le iau din potică.

- Măi Gheorghe! Da ce ai? Dar nu ești beteag?
- Întreabă portarul ce stă-n Dindeleag.
- Da… Du-te spre dreapta, pe holul mai lat,
Că azi e de gardă, domnul Ignat,
Un om, mai bătrân , ce-i tare de treabă,
Azi nu sunt prea mulți, și te ia mai degrabă.

- Neața Gheorghiță, tot „schija” te doare ?
Sau rana din piept ți-a făcut o tumoare ?
Eu…Rândul trecut când ai fost pe la mine
Ți-am spus, să revii, că nu prea ți-e bine.

- Aveți drieptate și încă una prea mare,
Muncesc tătă zua. Am de făcut niște care
Pe datorii. Și trebuie să le plătesc,
Am cinci copilași, pe care. . vreau să mi-i cresc.

- Știu bade Gheorghe, dar boala-i acută,
Ea nu te-nțelege și nu te ascultă.
De n-o tratezi bine, ea tot avansează
Și până la urmă viața-ți „retează”.
Îți scriu niște pastile. Le primești din „potică”.
Ia câte două, de ți-e rău, nici patru nu strică.
Poticarășul știe, ți le dă fără bani,
Să-ți dea Dumnezeu sănătate, cât de mulți ani.
Gheorghiță știi bine, cam de mult ai un „rac”,
Oricâtă voință aș avea, nu mai am ce să-ți fac.

- Știu, domnule doctor, dar tăt am sperat
Să m-ai am niște zile, dar. . . m-am înșelat.

- Și ….Gheorghe se-ntoarce, cu-n salut respectuos,
Se duce spre ușă, pe trepte în jos,
Îi vâjâie capul, dar este lucid,
Că pentru el soarta e un „dar” prea stupid.
Își ia din potică rețeta prescrisă
Și pleacă pe ușa din dos, că-i deschisă.

- Ajută-mă Doamne ! Să ajung la copii,
Că n-am multe ceasuri, doar „Tu” o mai știi.
- Le pune căpăstru la cai și îi leagă,

La oiștea lungă, prinsă-n teleagă.
Cățelul se zbate și urlă a jale,
Iar caii nechează, pe rând, mai agale.
Bătrânul se-ntinde pe fânul rămas
Și-o vorbă le spune:- Hai caii mei ! Mergem acas..
- Ei știu parcă drumul, stăpânului lor
Și pleacă spre casă, la trap mai ușor.

Mergând pe drumeagul ce duce spre moară,
Îl vede „Ciorica”și-ntreabă-ntr-o doară :
- Da! Ce-are „Cherecheșu”? Doar n-o fi băut ?
Că-n ultima vreme îl văd, mai mereu, abătut.
- O fi muncit tătă noaptea și amu-i mai trudit
Și tăt legănat de căruță, o fi adurnit,
Vezi că și timpu-i noros și trage a ploaie,
- Îi răspunde agale, bătrâna „Jigoaie”.
- Caii știu drumul, l-or duce acasă ,
Hai mă Iuoane , nu-l scula ! Lasă…
- Ajunși pe la „ Râtul de la Cruce”, caii opresc,

Și tot mișcă capul, de parcă ghicesc,
Că Gheorghe, „stăpânul”, nu mai are grai,
Al său suflet bun, azi, merge spre „Rai”.

Câinele-i trage cu laba, „căbatul” uzat,
Îi linge o mână, apoi c-un lătrat :
Dă un „semnal” cailor să plece,
Că prietenul lor, Gheorghe, a murit și deja, e rece.

- Cu capul plecat, caii pornesc, la pas mai ușor,
Se vede tristețe si-n copitele lor,
Ar vrea să vorbească, dar nu știu să spună
Cum simt ei durerea ce-n piept o adună.

Ajunși la podețul ce duce-n ogradă,
O curte mai mare de parcă.-i o „stradă”.
Se opresc chiar la poarta ce este-ncuiată
Și-ncep s㠓necheze” iar, câinele latră:
„Semnal de alarmă”! Dar nu pot să spună
Că Gheorghe e mort și nu e a bună.

- O, Doamne ! Bărbate ! Dar ce e cu tine ?
- Se aude o voce. – Apo, lacrimi, suspine.
- Un bocet prelung: - Aprinde-ți o candelă și o lumânare
Că, tata e țeapăn și, n-are suflare.
- Aduce-ți un „țol”, să-l ducem în casă,
Că este târziu și noaptea se lasă.
Tu! Liviuț, treci peste vale și du vestea în sat,
Și anunță părintele și clopotariul, cu ce s-a ntâmplat.
Eu fac „Copârșeu”, c-avem scânduri late,
Iar tu noră dragă, te-ngrijești de bucate.
Să-i facem „prohodu”, așa, cum o fi cel mai bine :
- Învie-mi-l Doamne ! Și ia-mă pe mine !
- Se-nchină moșneagul ce-i gârbov de ani,
El este bunicul, celor „șase” orfani.

- Aceasta e drama lui Gheorghe, zis „Cherecheșu”,
Cunoscut primprejur și-n tot „Sasnireșu”,
Ca om de onoare, și-un bun gospodar,
Un convins familist, și un meșter „rotar”.

- Gheorghiță, tu te-ai „dus”, pe-o cărarea infinită,
Și ai lăsat în urma ta: Cinci orfani cu o mamă necăjită,
Cu prea multe datorii, pe pământul cumpărat
Și-o mulțime de proiecte și grajdul neterminat.

Ce mă fac Doamne ! Cum să răzbesc ?
Copiii sunt mici și cum o să-i cresc ?
Paraschiva-i mai mare, ce-i drept, mai „trufașe”,
Cornel e micuț. Nu te știe, iar Emil e-n „fașe”.
Pe Tibi, Iuliana și Doru , de suflet mi-l cere,
Că ei n-au copii și au mai multă avere.

Pe toți îi voi crește că au sângele meu,
Îmi duc „Crucea-n spate”, cum o vrea Dumnezeu.
Eu nu-mi las copiii la tutori „ghizați”,
Să ajungă de „slugă”, să ajung㠄argați”,
Eu le sunt Tutoare și Tată le-oi fi,
Că asta mi-e soarta și… nu voi muri.

- Și anii-au trecut într-un ritm cadențat,
Cei mici au crescut și-au tot întrebat:

- Când vine tata ? Că-i dus cam de mult,
- Aș vrea, spune Emil, povești să-i ascult.
Așa cum ne spune „Domnișoru” la școală,
Cu „lupi” și cu ”capre”, cu „draci” și cu „smoală”.

- Teofil ducea greul, crescând mărișor,
Plângea de durere de-al tatălui dor.

În „Mihei” sau pe câmpuri, de toate-a făcut,
Și pot spune sincer, cu el am crescut.

- Eu vreau cărți, caiete, eu vreau să-nvăț carte,
Că așa mi-a spus moșu : - „Ai școală, ai parte”.

- Da , măi copile !, „Bătrâna-i” răspunde
Și eu aș dori, dar… n-am bani, de unde ?
Internatul mă costă, plus banii la școală,
Cum să-i plătesc, c㠄traisța” mi-e goală.
- Cornel se întoarce și pleacă plângând,
Apoi către ceruri se roagă spunând:
- Ajută-mă Doamne! Să-nvăț. C㠓Tu”ești mai „bun”
Să ajung „oarecine” din satul străbun.

- Și pleacă băiatul. Peste ani, ajuns un „ bărbat”,
Dar nu uit㠄greul” și cât a luptat
Să-nfrunte destinul, blestemul să-l curme,
Ce are și astăzi în mintea lui, urme:
„Stejarul” bătrân, cu atâtea rădăcini
Și „Părul”cel dulce, cu multe tulpini.

- Eu , drama ta , - Gheorghe ! O știu din « poveste »
Și încerc să o las urmașilor – Veste,
Să știe copiii, să știe nepoții,
Apoi, fiii lor și stră-strănepoții,
Că Gheorghe „trăiește” în sufletul lor
Ca o flacără vie. El este un. . . „ nemuritor”

Gheorghe! Nu te-am cunoscut,
Eram mic , nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.
M-a purtat în lung si-n lat,
Țara-ntregă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.

De-aceea tu, lună plină,
Ieși de seară, fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuța de la cruce
Și de-acolo ? Mai spre Grui,
La mormântul tatălui,
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Un stejar mic la picioare,
Să crească să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul

În memoria celui care a fost
rădăcina sufletului meu.
Iunie – Septembrie 2003
Corneliu















Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
 
Cristi! Dacă cei ce în urmă cu peste treizeci de ani au "Dansat" sub bagheta celui care i-a educat și format ca "bărbați", nu m-au uitat; dacă fii și urmașii lor mă mai pomenesc, fie și prin poveștile bunicilor;
Mă mândresc și sunt cu inima-mpăcată că am făcut ceva pentru Tărișoara Mea.
Mâine sunt invitat și voi participa la sărbătorirea "veteranilor" care au muncit, au luptat, s-au bucurat, au zâmbit sau au plâns, în unitatea căruia i-am pus și eu o...cărămidă la temelie.
Pentru tine, Cristi, las ca amintire un poem scris în memoria unui prieten drag, poate comun, de pe poezii biz, care s-a jertfit în Irak. Pentru ce Cristii??

Ruga cea din urmă (Eroului Groșeanu)

Viața mea? Un bun pierdut
Căci n-am trăit-o cum am vrut.
Nevoile, anii mai grei,
Săraci au fost părinții mei,
Iar eu… Apoi copiii mei,
De toate n-au avut.

De-aceea gândul m-a-ndemnat
Să mă-nrolez și… Înarmat,
Să lupt pe frontul din Irak,
In țara unui fost « Prusak »,
Ce n-a fost înger, doar un drac,
Dar…. Rău m-am înșelat.

Știam că nu va fi ușor
Pe acest pământ pustiitor.
Cu dune de nisip hoinar,
Un soare arzător, un jar,
Dușmani ce peste tot apar
Că, doar… E țara lor.

Deși eram bine feriți,
Cu « zale » dure poleiți,
Capcanele veneau din vânt,
Din aer și chiar din pământ,
Iar vorba lor era un cânt :
Alah !… Alah !… Să-i nimicești!

Blestemul, iată ne-a cuprins,
« Tancheta » noastră s-a aprins,
Când sângele-mi curgea, părău,
Am ars de viu, îmi pare rău,
Că n-am murit în « satul » meu,
- Și…. Astfel el s-a stins.

Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum… Puterea este-n voi
Să-mi duceți trupul înapoi
În țara mea. Nu vreau să fiu printre eroi,
Pe acest pământ « distrus ».

Dar… Spune-ți-le ălor mici,
Că o să-i plâng, de sus, de-aici.
Iar soaței, un mic jurământ,
Să aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea… plângând….
Să crească trei voinici.

O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au jertfit pe fronturile « nedreptății în : Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc. Pentru ce ? Pentru triumful unor politici bolnave și a ideilor celor ce le promovează. Corneliu 18.10.2007
 
Postat de catre corneliu zegrean la data de 2009-03-27 13:07:43
         
 
  Așa v-am cunoscut, domnule Zegrean!
Acum vreo doi ani, impresionat de acest text, am inceput să caut date biografice despre dumneavoastră, astfel încât mi-ați răspuns într-un comentariu: "dar de unde știi tu atâtea!"
De-atunci am citit sute de poeme, am cunoscut zeci de autori, însă poezia aceasta a lăsat o amprentă adâncă memoriei mele.
Vot și să ne trăiască tinerii de ieri că mâine vom fi ca ei!
majuru
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-03-26 17:05:09
         
 
  Tavi!
Viața lui, pentru mine
a rămas doar amintire,
n-a fost zi și n-a fost noapte
să nu-l plâng mai mult în.. șoapte.

Iar...
Destinul m-a purtat,
țara-ntreagă am colindat,
dar de dânsul.. n-am uitat..

Lutul să-i fie ușor,
din acest pământ de dor,
sub cupola stelelor,
lângă el.... am... să cobor..
 
Postat de catre corneliu zegrean la data de 2009-03-26 15:53:26
         
 
  "De-aceea tu, lună plină,
Ieși de seară, fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuța de la cruce
Și de-acolo ? Mai spre Grui,
La mormântul tatălui,"

nu am cuvinte,am doar stea!
:))
sa traiesti Maria Ta!
:))

t.
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-03-25 18:08:30
         
 
  un om ostenit pe cale
vraja unei nopti
de jale
misterul unui Gheorghe
tulburat e lupta lui
june barbat
:))

cu vot,
t.
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-03-25 18:05:30
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23895
Comentarii: 120177
Useri: 1422
 
 
  ADMINISTRARE