FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
răvașe de primăvară (3, 4, 5)
Text postat de Mariana Ghicioi
*

iubitul meu,

am fost pe munte azi,
brândușe să culegem
dintre brazi.

cum s-a făcut
și cum s-a pomenit
nu știu,
dar printre ele-a răsărit
și-o anemonă,
iar un gălbior
de ea s-a-ndrăgostit.

acum, de dor,
tânjește
și îmi plânge
pe pervaz.
unde mai pui
că toată noaptea-i treaz…

când îi mai trece,
vei găsi la ușă
poemul meu gracil,
scris pe-o brândușă.



*

iubitul meu,

azi m-am plimbat pe chei,
firește,
tot cu dolofanii mei.

pe prund, lângă-o tribună
de crenguțe,
aveau un miting
niște mămăruțe.
doreau să abolească,
pentru veci,
frigul cumplit și vânturile reci.
să vezi
câte lozinci ingenioase
pe frunze
și petale mătăsoase
au scris!
să fi văzut cum se-agitau!

așa că m-am decis și eu
să iau
poziție, din solidaritate,
și mi-am ales sloganul,
dintre toate,
„vreau doar căldura și iubirea ta”.

acum,
c-un fir de iarbă-l voi lega
și-apoi, cu el,
vin fluturii la tine.

aștept zapis
că ești de-acord cu mine.



*

iubitul meu,

azi, pe balcon, la soare,
mi-au stat înaripații
ziua toată.
în urma
unei adieri ușoare,
a apărut,
nițel cam șifonată,
o buburuză.

cavaleri pursânge,
știind portfardul meu
la îndemână,
îmi începură fluturii
a plânge
să-i dreg înfățișarea,
că am mână,
că m-aș pricepe eu
s-o pomădez,
să fac din ea
vedetă de revistă…
și, uite-așa,-ncepui
s-o aranjez,
să nu mai fie biata gâză tristă.

pe când împrospătam punctele,
șapte,
mi-am zis deodată:
oh, Dieu! merveille!
și, pe tăcute,
am trecut la fapte:
în fiecare punctișor al ei
am scris un stih.

când vor veni la tine,
pe-amica lor cea nouă
s-o prezinte,
să ai la îndemână-o lupă,
bine?

galant, s-o lauzi.

cu luare-aminte,
să te prefaci, abil, c-o studiezi,
poemul
din minuscule cuvinte
să poți,
iubitul meu,
să-l descifrezi.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Tu du-te, dar', la Frosa, fericit
Să-ți satisfaci instinctele primare,
Eu bucuroasă-s că m-am lămurit
De capul tău că numai vai și-amar e.

Habar n-ai tu câți alții mă doresc,
Visând că fericirea și-ar găsi-o,
Și-abia așteaptă să îi "răvășesc"...
Iar tu vrei doar să te îndopi?! Adio!!!
 
Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2009-03-26 13:30:29
         
 
  Replay (4)

Iubito, mă nervezi de nu mai pot!
De-aceea, uite, îți propun un târg:
Ia-ți mătăluță dolofani cu sârg
Și treceți iute Dunărea înot!

Și drumul înapoi să nu-l mai știți!
Prea m-ai „secat” cu vorbe de amor;
De unde v-o veni atâta spor?
Pe frunze și petale (nu v-opriți?!),

Și ceri, și ceri, și nu te mai oprești!
Căldură și iubire, câte, frate?
Chiar ai uitat că-i austeritate?
Mai crezi, se vede,-n basme și povești.

O cană de jinars mă duc să beau
Să uit de “belețele” și de tine,
În calea mea, vezi, nu te mai aține!
Pe Frosa de din deal amu o vreau.

Ea șuieră când vrea să vin la ea,
(Nu are fluturi de trimis răvaș)
Și eu o iau așa, iavaș-iavaș,
Pe vreme bună și pe vreme rea.

N-o dau pe Frosa mea pe tine-n veci!
Știi tu să faci sarmalele ca ea?
Ai tu idee câte poa’ să dea?
Tu poezie, ea dulceți, ghiveci.

Pe cin’ s-aleg? Iubirea prin stomac
Îmi trece dus-întors accelerat,
Mă ia cu o sfârșealăăă și-i păcat
Să mor de tânăr. Spune! Ce să fac?

Ia-ți dolofanii, dragă, și te du,
Iubirea noastră cam atâta fu.



 
Postat de catre Elena Munteanu la data de 2009-03-26 03:01:07
         
 
  Vero, Vasile, vă mulțumesc frumos!  
Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2009-03-22 16:49:58
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Frumos si sensibil, Mariana!

Vot,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-03-22 16:37:41
         
 
  îmi place cumințenia și gingășia acestui poem, deasemeni îmi place construcție în vers clasic dar cu scriere liberă și nu în ultimul rând îmi place mesajul de dragoste primăvăratică.
** din 5
și una reală
 
Postat de catre vasile iftime la data de 2009-03-22 16:12:57
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE