FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
răboj
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu


Vine și momentul cînd scribul se apleacă asupra sa și se întreabă: de ce scriu? cum de scriu? ce rost are? ce urmări? cui îi e de folos? Oare ce-i ce scriem aici putem da seamă de gestul nostru? Știm, vrem să știm, ne pasă de ce facem ceea ce facem?

Nu mă îndoiesc că scrisul este mai întii și mai întii un gest de o gravă candoare, ceva de genul unei porniri spontane greu de stăvilit care n-are timp să se mai întrebe de sine. Urmează doar un anume instinct.

O cunoscută poetă spunea ca poți învăța pe cineva o grămada de lucruri cu privire la scris, dar nu-l poți învăța de ce să scrie. Scrisul, cum bine spune Nichita, este (dacă este cu adevărat scris) hemografie, scriere de sine, scriere cu sine, pulsație contemporană cu viața celui ce scrie. O pornire și o răspundere atît de profundă încît răspunde prin tot ce încearcă să o stăvilească. O răspundere de dincolo de măruntele, presantele și stresantele responsabilități civice.

Încerc să urmăresc în joacă arheologic și arhetipal ceea ce e ascuns în străfundul acestei porniri umane indiferent că ea duce la scrisul inocent-personal, la scris ca aventură a omenirii sau la scrisul profesionist-literar.

Răbojul este strămoșul scrisului, rudimentara însemnare amintitoare. Cineva s-a hotărît să dea seamă. Să bage în seamă, să ia seama, să devină sămădău. Să nu lase lucrurile să curgă doar de la sine, lăsînd numai urme simptomatice asemenea dîrei de bale cu care melcul își înseamnă cărarea, a plasei cu care păianjenul își străjuiește locul, a miresmelor excretorii cu care orice prădător își marchează preajma.

“Țin răboj în duh arhaic.
Număr ca ciobanul
cîte-s, albe, cîte-s negre
zilele tot anul.”


A ține răboj înseamnă a scrijeli fără să știi de scris, a număra fără să știi de număr. Crestăturile tale sînt doar mereu încă o dată: punem una. O grămadă ordonată, devenită șir. O înșiruire, un început de poveste. Aceasta pre-numărătoare nu este decît punere în pereche a ceea ce este cu ceea ce-am născocit – semnul: înșir’te mărgărite. Cine ține răboj, îl ține de drag, pune semne pentru ca întîmplările lumii și ale vieții să-i iasă la socoteală. De sub mîna lui timpul se schimbă cu firescul minunii în durată, iar scurgerea lui în destin.

“Număr pașii, ai frumoasei
pînă-n pragul ușii.
Stele număr cîte are
cuibul Găinușei.”


Tot ce poartă un semn devine însemnat. Lumea este despicată de cel ce înseamnă în două: lucrurile deja marcate, recunoscute și consemnate, și prin asta distinse, și masa amorfă a celor ce încă nu poartă semn și se confundă cu haosul. Cu neînsemnătatea neștiută și neremarcat㠖 și adesea, doar din acest simplu motiv, socotită stranie și ostil㠖 a lumii. Prin semn, lumea lucrurilor este îndrituită să acceadă la aceea a spiritului, a intimității umane.

“Cîte sunt, de toate, număr
amăgiri și fumuri,
ziua-ntreagă număr, număr
rătăciri și drumuri.”


Poate că însemnarea suplinește o lipsă majoră a condiției umane condamnată să existe căzută în timpul amnezic. Uitarea, dorul de ce a fost și nu mai e, de cel ce a fost lîngă tine și s-a îndepărtat pentru o vreme sau pentru totdeauna, distanța dintre vise și locul de unde le visăm, dintre cei ce sîntem și cei ce am vrea/ar trebui/făgăduim să fim ne îndeamnă să consemnăm existența (doar) în sufletul nostru a ceea ce nu este, nu mai este sau nu este încă. Și e (doar) undeva pe pragul, pe muchia, în tinda ființei.

”Număr pietrele pe care
mîndra trece vadul -
și păcate pentru care
mă va arde iadul.”


Strofele inserate sînt din poezia Răboj a lui Blaga și sînt între ilustrare și contrapunct la ceea ce am scris eu. Pentru mine ele redau o conștiință poetică jucăuș modestă, ușor intimistă, aparent resemnată, frizînd un destin creator anonim care se bucură de vocația sa fără alte veleități dincolo de gestul simplu al însemnării, al consemnării celor ce se petrec. Deși cu repercusiuni greu de prins în toată adîncimea lor.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
 
Unii citesc ca să rezoneze, să simtă o pulsație pe care vor s-o întrețină, s-o diversifice, s-o amplifice. Lor le mulțumesc. Alții vor doar să zbîrnîie dizarmonic. E și asta o vocație.

Adriana L., Eliade spune că literatura e doar prelungirea mitologiei dincolo de vremurile ei.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-03-21 12:04:21
         
 
  Cristi - incomparabil! Cred ca stii si tu```  
Postat de catre Label Black la data de 2009-03-19 21:31:18
         
 
  Domnule Atanasiu, ca mai toti, mi-am pus si eu intrebarea...negasind un raspuns punctual, am incercat o abordare mai generala. iat-o:

când omul
i-a pierdut urmele pașilor
și-a săpat un bordei
i-a deschis ușă
înspre răsăritul de lună
și a-nceput
să aștepte

o vreme
a numărat sâmburii ploilor
a iscodit cum se ghemuia noaptea
sub coaja măslinilor
a văzut melcii
și s-a minunat
a mirosit piatra
și râul



l-a strigat




i-a răspuns lung
ecoul




ce pustiu e pe-aici
și-a zis omul
și l-a cuprins deodată un soooomn


a închis ochii
și n-a mai deschis
decât
doi

era singur



Ultimul vers (nescris) ar fi: atunci a aparut literatura.

multumesc pentru text si pretext,
Adriana
 
Postat de catre Adriana Lisandru la data de 2009-03-19 20:56:11
         
 
  Am ajuns tarziu, stelele sunt deja pe cer.
Voi lasa un vot ca semn de apreciere pentru toate textele postate de CTA, pe care le citesc cu mult interes.

La acesta de acuma, subiectul atinge pana la durere pe cel care, cand scrie, arde...

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-03-19 20:52:28
         
 
  erata: Masochism...
Scuze,
Calvar
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2009-03-19 18:46:46
         
 
  Corneliu, "de ce?" e intrebarea fireasca - chinuitoare bineinteles- a fiecarui creeator, nu atat in ideea justificarii cat in a definii "chinul" unor imbolduri necunoscute, dar determinante in a se identifica .
Nicapetre isi chestiona framantarile, necesarul acela disperat al bataliei cu piatra sau lemnul in fata carora se supunea incercand a le domina...

Scrisul e un astfel de chin de care insa, curios, nu fugim, Masichism existential din care poate iesi un artist adevarat sau un artizan ....de raboj!

Interesant, pertinent!

Calvar*
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2009-03-19 18:45:26
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  I need This.

"I" e una din fiintele mele.
Sau toate. Nici eu nu mai stiu, e cam aglomerat zilele astea.

- de asta am si dat doua.
**


 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-19 17:44:15
         
 
  @Label Black: Ti-ai pus aceeasi intrebare si cand ai scris textul "Insomnie"?

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2009-03-19 17:38:18
         
 
  ........... who need this???  
Postat de catre Label Black la data de 2009-03-19 17:20:19
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE