PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
SANDU Text postat de Suzana Deac O femeie, mică, fragilă. Vorbeşte foarte repede. Nu are atâta timp, câte ar avea de povestit. A venit cu Sandu. El este în clasa a 8-a. Sunt probleme cu el. -De la Poliţie am venit acum. Sandu a spart o casă. Orice aude acest copil, el îl încearcă. Da sigur, că prietenii îl duc la rău. Şi acum, de la prietenii săi a auzit, că pe scara cealaltă a blocului nostru, este un apartament, unde nu stă nimeni, nimeni nu intră acolo, nimeni nu iese de acolo. Acest lucru i-a stimulat imaginaţia şi apetitul faţă de aventură, că timp liber are destul, încă prea mult, faţă de cât ar avea el nevoie. A spart locuinţa, iar Poliţia l-a prins asupra faptului. Prietenii, precis că prietenii l-au denunţat între timp. Sandu nu merge la şcoală, numai din când în când, e înscris la liceul de arte plastice, fiindcă desenează frumos. Dar fuge foarte mult, iar eu nu pot fi tot timpul pe urmele lui, nici să-l duc de mână – spune femeia uscăţivă. –Face fel de fel de promisiuni, continuă mama băiatului, apoi peste două zile nu mai ştie ce a promis. Din nou e pe stradă şi vagabondează. Cu prietenii. Zile întregi stă între blocuri, murdar, ud, înfometat. E ca un maidanez, cu oricine se împrieteneşte. A mai fost la poliţie. Nu odată. A spart împreună cu prietenii câteva maşini şi a furat radiocasetofoane. Are şi dosar, dar încă e minor. Dacă continuă tot aşa, poliţia îl închide într-o şcoală de corecţie. Poate ar fi mai bine. Şi totuşi, nu. Acolo se învaţă şi mai bine tehnica furtului, fiindcă copiii cei răi se adună laolaltă. Nici nu mai ştiu ce să fac cu el – şi începe să plângă femeia cea mică. -Părerea mea este, că tatăl ar trebui chemat acasă urgent din străinătate, fiindcă la dumneavoastră în familie nu există autoritate. -Degeaba vine acasă bărbatul meu, se opune femeia, că nu are nici un pic de autoritate. În toată viaţa lui a fost om slab, niciodată nu a ştiut ce trebuie făcut cu copiii. Îmi spunea mereu : « Lasă, tu Angela, cu timpul se vor maturiza şi vor fi mai cuminţi ! » -În oarecare măsură a avut dreptate în legătură cu cel mai mare copil. Pe el îl cheamă Andrei. Cu el au fost multe probleme la şcoală. Era capabil ca şi Sandu, dar nu vroia să înveţe. Enerva profesorii şi fugea le nesfârşit de la şcoală. Până la urmă doctorul de psihiatrie infantilă l-a trimis în clasa a 5-a la Târgu Lăpuş. Acolo era un sanatoriu pentru copiii cu tulburări nervoase şi psihice şi în incintă exista chiar şi şcoală, ca să nu rămână copiii în urmă la învăţătură. Lui Andrei nu i-a plăcut acolo de loc. S-a înţeles cu trei colegi, ca să fugă. Ceilalţi copii erau mai mici ca el, aşa că el era liderul lor, şi pe rând, pe fiecare l-a dus acasă cu trenul... Pe unul l-a însoţit până la Constanţa, pe al doilea la Hunedoara, iar pe al treilea la Baia Mare... La urmă a venit şi el acasă. Când l-am văzut în uşă într-o seară, mic, slab şi negru ca tăciunele de atâta drum, era să nu-l recunosc. De câteva zile nu prea a mâncat. Mi se plângea că nu-i place la Târgu Lăpuş, dar eu nu aveam ce face cu el şi l-am dus înapoi la sanatoriu, şi acolo a urmat şcoala până a terminat şi clasa a 8-a. Până azi îmi reproşează că l-am închis între nebuni. Nu mă poate ierta pentru acest lucru. Şi femeia cea scundă din nou a început să plângă. -Andrei a cântat la chitară. Ştia cânta bine. S-a înţeles cu încă doi băieţi, şi a înfiinţat o formaţie. Cântau bine în trei. Sigur, am investit bani în această afacere, că aşa a dorit Andrei. Iar noi am vrut să-l ajutăm. Soţul lucra deja în străinătate, în Italia. La noi în casă banii nu ajung niciodată. Şi Andrei a vrut să meargă în Italia, într-una se ruga de noi, dar nu am fost de acord cu această idee. Atunci el a fugit în străinătate, cu câtva timp înainte de Zilele Bistriţei, şi-a părăsit colegii de formaţie fără să-i fi anunţat în prealabil. A fost prins la graniţă şi poliţia frontieră l-a ţinut închis câteva zile în arestul gării. Eu, o vreme, nu am ştiut nimic despre el, apoi l-au lăsat acasă. S-a cerut înapoi în formaţie, dar băieţii nu au fost de acord, explicându-i că ei au exersat în absenţa sa şi pregătirile pentru zilele Bistriţei le-au făcut fără el. Bineînţeles, că aşa, şi banii investiţi s-au pierdut. Nu avea stare de loc. Nu avea nici bani. A început să fure de acasă, mai ales bani. Multe certuri au fost în familie din această cauză. L-am pedepsit, iar eu plângeam de supărare. Atunci când mă gândesc înapoi, lui Sandu i se făcea milă de mine pe vremea aceea, şi el plângea cu mine împreună, şi îmi făgăduia, că el nu o să facă niciodată asemenea lucruri. Şi acum Sandu se află într-o situaţie mai gravă, decât Andrei la vârsta lui. Când Andrei a furat din nou bani din locuinţă, l-am alungat de acasă, că altceva nu ştiam ce să fac. L-a primit un prieten de al său, iar între timp s-a angajat. Dar colegul său era însurat şi nicidecum nu se înţelegea cu nevastă sa. Mai mult, Andrei o consola pe femeie, când aceasta se plângea. Într-o seară, după ce, el, Andrei împreună cu soţia prietenului au băut ceva şi au povestit împreună la Restaurantul Ştefan până târziu, au părăsit barul şi s-au aşezat pe banca din staţia de autobuz. Acolo, vorbeau prea tare pe semne, fiindcă peste o vreme un ţigan şi-a scos capul pe fereastră şi a zbierat la ei, să vorbească mai încet, că nu poate dormi. Dar Andrei i-a replicat cu obrăznicie, la care ţiganul s-a enervat şi a ieşit pe stradă. Andrei era mic de statură, dar fiindcă făcea sport, avea un pumn puternic. Când i-a dat una la om, el a căzut jos, cel puţin aşa relatează Andrei faptele petrecute. Apoi situaţia s-a complicat şi mai mult, pentru că bărbatul respectiv avea un tub în picior în urma unei operaţii, iar din cauza căzăturii, i s-a rupt piciorul, era şi cardiac şi diabetic, şi i s-a făcut rău în urma acestor afecţiuni. Aparţinătorii lui au chemat urgent salvarea. În final, pe Andrei l-au condamnat şi a stat doi ani în închisoare. Când s-a eliberat, nu-i găseam nicicum un loc de muncă. Îmi amintesc atunci, în ajunul Crăciunului, mi-ar fi trebuit o mobilă de bucătărie. Am rugat un frate iehovist, care era tâmplar, să ne facă o asemenea mobilă. Iar el îmi spunea să i-l dau pe fiul meu să-l ajute. S-a dus băiatul meu cel mare şi a lucrat conştiincios două săptămâni, şi mobila a fost terminată la timp. La început tâmplarul nu ştia, că fiul meu a fost în puşcărie, mai târziu a auzit de undeva, dar nu l-a dat afară din această cauză. Între timp, fiul meu într-una insista, că el vrea să meargă în străinătate să lucreze, ca şi tatăl lui. Până la urmă ni s-au adunat nişte bani şi l-am ajutat pe Andrei să ajungă în Italia. Doi ani la rând a lucrat serios în acelaşi loc de muncă, şi se vedea că şi-a mai revenit. Dar acum, am fost obligată să-l chem acasă pentru Sandu, nu mai birui cu el. Pe mine nu mă mai ascultă. -Aţi făcut rău că l-aţi chemat pe Andrei, atunci când aţi văzut că s-a mai maturizat şi s-a apucat serios de muncă. Trebuia să-l fi lăsat în pace în continuare să-şi găsească propriul scop şi echilibru în viaţă. Ce aţi câştigat cu faptul, că l-aţi chemat acasă ? -Ce am câştigat ? Bună întrebare - răspunde cu amărăciune femeia cea slabă. Şi-a bătut fratele cu sălbăticie, am fost nevoită să-l scot din mâinile lui. -Să ştiţi, că bătaia nu are un efect bun, copiii răspund cu agresivitate la agresivitate. Îi fac şi mai rebeli, şi mai neadaptaţi. Sandu, prea multă bătaie a primit deja, nu e voie să-l mai bateţi, că-i creşteţi numai frustraţia şi agresivitatea. Andrei mai bine i-ar povesti fratelui mai mic despre propria sa viaţă, şi i-ar da câteva sfaturi desprinse din propria sa experienţă, poate l-ar influenţa spre o cale mai acceptabilă, decât să-l provoace cu bătaie, atunci când nici el, Andrei, nu a fost cuminte la rândul său. Sandu în sinea lui, conştient sau inconştient îl imită pe fratele lui, că alt model masculin nu a văzut în casă. Şi lui, acest exemplu i se pare mai dezirabil, de acceptat. -Lui Andrei nu-i place să povestească despre viaţa sa, nu ne poate ierta pentru faptul, că în copilărie l-am trimis la sanatoriu şi l-am închis între « nebuni ». -Ce credeţi, de ce îşi bate fratele mai mic ? -Că altfel, nu ascultă. Şi aşa, numai două zile la rând merge la şcoală, după care fuge, că s-a obişnuit deja cu vagabondajul. Apoi e şi Mişu, el e în clasa a 7-a, iar el deja lipseşte de la şcoală mai mult decât Sandu. Mişu este la Şcoala de muzică, cântă frumos. El a început să fure bani de acasă şi mai repede decât Sandu. De toate relele s-a apucat şi mai repede decăt Sandu. M-am dus pentru el la psihiatru, dar doctorul mi-a spus să vin la cabinetul lui privat unde mă costa consultaţia. Nu am putut să merg, că din păcate, pentru aşa ceva nu am bani. Ar trebui un psiholog pentru aceşti copii, dar la şcoală nu există aşa ceva. Iar bani nu am să-i duc pe ei la cabinet particular. Dacă nu mă duc şi eu cu ei, ei nu se duc în asemenea locuri. -Ce face Sandu, când lipseşte noaptea de acasă ? -Joacă biliard toată noaptea. Are o mulţime de prieteni şi prietene. L-am rugat de câteva ori, să-şi cheme prietenele la noi, acasă, ca să le cunosc şi eu, că în continuu îi sună mobilul şi-l cheamă în toate părţile. Într-o zi au venit două fete la noi, erau mai mari decât băiatul meu, susţineau că sunt eleve la liceu şi discutau foarte lejer cu Sandu. Am intrat şi eu în vorbă cu ele, le-am întrebat de ce umblă cu fiul meu, că doar el este un copil rău, nu ascultă, fuge de la şcoală, nopţile numai el ştie unde şi le petrece. Până la urmă mi-am dat seama că fetele îl iubesc pentru banii şi pentru disponibilitatea lui, oricând este chemat, el se duce. Dar de unde are bani, nu prea ştiu, decât, că ajută în diferite cluburi, şi probabil de acolo primeşte nişte bani. Mai târziu mi-a reproşat că de ce l-am criticat în faţa fetelor, astfel l-am făcut de ruşine. După aceea nu mai vroia să mai invite fete la noi. -Ar fi bine dacă v-aţi conecta la internet, ca să fie ceva interesant în casă, care să-i lege băieţii de locuinţă. -Problema este că nu avem nici calculator, că am păţit şi cu acela. După câştigul nostru am fi avut drept să înaintăm o cerere la şcoală de a intra pe gratis în posesia unui calculator. Dar secretara, când a scris numele părinţilor, a greşit numele soţului meu, iar în magazinul respectiv nu au vrut să ni-l dea calculatorul. (Oare unde a ajuns acel calculator destinat familiei în cauză ?) Când am făcut reclamaţie la învăţământ, a fost deja târziu, am ieşit din termen, iar magazinul în asemenea condiţii, numai în anumite perioade dă calculatoare. În anul următor am încercat să depun cerere pentru Mişu. În perioada când trebuia să ridicăm calculatorul din magazin am fost nevoită să merg în Italia la soţul meu, şi am rugat insistent pe secretara şcolii, pe care o cunosc foarte bine, să-l ridice în locul meu. Ea a uitat acest lucru, şi aşa am rămas fără calculator. (Oare la cine a ajuns al doilea calculator?) -De ce nu aţi făcut reclamaţie la şcoală? -Nu mai am curaj. Dacă am atâtea probleme cu cei doi băieţi, nu-mi permit să fac observaţii nimănui. Şi aşa mi-e ruşine să mă întâlnesc cu directorul, cu diriginţii, care cu toţii mă sfătuiesc să-mi duc copiii la psiholog. Iar eu am nevoie de un psiholog bun, dar bani pentru aşa ceva nu am. În şcoală nu este asemenea specialist, în nici una. – Şi curg şiroaie lacrimile din ochii deznădăjduiţi ai mamei. -De ce nu aţi înaintat din nou cerere la şcoală pentru un nou calculator ? -Am făcut şi acest pas, dar computerul a respins cererea, pe motiv că numele fiului meu deja figura în evidenţa celor cărora li s-a aprobat. Şi de două ori nimănui nu i se aprobă cererea. -Deci, dumneavoastră de două ori vi s-a aprobat cererea, şi totuşi nu aveţi nici un calculator ?! Femeia mică plângea. Plângea foarte uşor. Şi foarte des. Neputiincios. Dezarmant. Fără speranţă. Când te uitai la ea, aveai senzaţia că înoată tot corpul în lacrimi, şi în acest corp nu se găseşte nici o licărire de bucurie, că e plin de tot, numai cu tristeţe, fatalitate, ghinioane... Nici nu ai ştii de unde ar trebui începută sprijinirea ei. Cine ar trebui să primească ajutor în primul rând . Şi sub ce formă. E atât de complicată situaţia familiei. -Văd că toţi trei copiii au aptitudini artistice, desenează, cântă. -Da, această înclinaţie de la mine au moştenit-o, iar « capul » de la tatăl lor. Oare, a făcut referire la inteligenţă ? Dar comportamentul de unde l-au preluat ?Unul de la celălalt ? Iar educaţia a rămas fără nici o urmă ? -Ştiţi, eu sunt de la Ciznădie. Acolo am cântat în tinereţe, apoi am cunoscut un chitarist. Ne-am căsătorit şi cântam împreună, până soţul meu nu a devenit aşa de gelos, că mi-a interzis cântatul. Nu mă lăsa să cânt, ca să nu devin o c..... Pe urmă eu m-am despărţit de el şi m-am mutat la Bistriţa. Aici m-am căsătorit din nou, şi am devenit jehovistă după soţul meu. -Ce părere are soţul dumneavoastră despre cele întâmplate ? -El aşteaptă să se maturizeze copiii. De mult mă rog de el, să-i ia lângă el pe cei doi băieţi. Le-a promis că îi ia după ce termină amândoi cele 8 clase. Băieţii ar dori să meargă la tatăl lor, dar să meargă la şcoală, din păcate, nu le place. -Nu v-aţi gândit niciodată, că băieţilor le lipseşte tatăl lor ? -Degeaba ar fi el aici, că nu are nici un fel de autoritate în faţa copiilor. -Dar nu e vorba numai de asta. Copiii de la naştere îşi iubeşc părinţii. Lor le lipseşte dragostea de tată, spiritul tatălui. Dumneavoastră v-aţi certat cu ei, i-aţi pedepsit, i-aţi bătut, dar copiii îşi doresc tatăl, sau şi pe el, şi dacă este mai moale, le lipseşte această imagine, acest model, această sursă de emoţionalitate, această sursă de putere din casă, şi din sufletul lor. Nu au cui să dovedească, nu au cui să arate, pentru cine să se zbată. Oamenii de obicei, numai latura financiară iau în seamă dacă este vorba despre munca în străinătate şi nu iau în calcul, numai târziu sau prea târziu, că nevoia de bază de dragoste şi de siguranţă nesatisfăcută de ani de zile la copiii, poate provoca consecinţe neaşteptate, iremediabile. Ca şi în familiile dezorganizate, apar aceleaşi fenomene, evenimente, comportamente, provocate de fapt de neglijenţă în raportare, dragoste, comunicare. Şi această problemă se rezolvă foarte greu. Mama se uită confuz la mine – dacă îşi cheamă soţul, tot e în zadar, pentru că nu-şi poate pune la punct băieţii, şi familia cu cinci copiii cum să reziste fără bani ? -Mai aveţi copiii ? -Da, doi micuţi, fetiţa e în ciclul primar, iar băiatul este la grădiniţă. -Ei ce fac, când scandalurile din familie urmează unul după altul, când dumneavoastră plângeţi ? -Mi se alătură, şi plâng şi ei. Doamne Dumnezeule ! Ce copilărie ! Săracii de ei toţi ! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23932 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE